18,554 matches
-
stau acasă. Să aperi, chipurile, democrația, cu metode în esență ceaușiste - a se vedea balastul de pensionari de care cei doi bătrîni zănatici Ceaușeștii voiau să scape mutîndu-i la țară, pentru a întineri populația urbană sau rezervîndu-le un rol de morți vii în societate - adică să dai vina pe bătrîni, deoarece nu-ți convin rezultatele unui vot, asta înseamnă că nu crezi în democrație. Mai înseamnă un lucru foarte grav, că vrei să inventezi țapi ispășitori pentru eventuale stări conflictuale ulterioare
Bătrîni paznici ai democrației by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/17031_a_18356]
-
fi servit în multe scrieri (Bürger, Goethe ori, mai înainte, vrăjitoarele din Macbeth); nicăieri vreun "ce horcăit"... Cuvintele se aștern cu paloare, Bolintineanu asigurând mai cu seamă ritmul (foarte important): "Aci se fac misterele/ De babe blestemate/ Ce scot la morți arterele/ Și hârcele uscate.// Aci se fierb și oasele/ În vase aurite,/ Aci s-adun frumoasele? Când nu mai sunt dorite." Apoi versurile capătă viață și demnitate, umplu un spațiu, transmit neliniște și fascinație; sunt trei strofe de vârf în
"Mihnea și baba" by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17004_a_18329]
-
calul sau (nu va încalecă decât în secțiunea a opta a poemului). Or, libația vrăjitoreasca dezlănțuie dânsul macabru al unor entități ale râului, ce se năpustesc spre Mihnea, una mai expresiva decât altă. Este a doua secvență de capodoperă: "Toți morții din mormânturi,/ Cu ghearele-ncleștate,/ Că frunzele uscate/ Ce zbor când sufla vânturi,/ Spre Mihnea alerga;// Iar vârcolacii serii,/ Ce chiar din luna pișca,/ Când frunzele se mișcă/ În timpul primăverii/ Țipând, acum zbura// Șoimanele ce urlă/ Că vijelii turbate,/ Coloase deșirate
"Mihnea și baba" by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17004_a_18329]
-
Mihnea alerga;// Iar vârcolacii serii,/ Ce chiar din luna pișca,/ Când frunzele se mișcă/ În timpul primăverii/ Țipând, acum zbura// Șoimanele ce urlă/ Că vijelii turbate,/ Coloase deșirate/ Cu forma că o turla,/ Din munți în vai calcă." Poetul recurge, după morții în mișcare din tradiția universală, la chipuri de teroare din imaginarul satelor românești: vârcolacii și șoimanele gigantice. Ajungem la blestemul babei - alt discurs în versuri - al carui singur merit e acela de a deschide o temă literară, la noi. Nimic
"Mihnea și baba" by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17004_a_18329]
-
Mihnea și babă alternează ritmuri lungi și altele scurte; sistematic, versul de 11-12 silabe, narativ În barbare lanțuri popolul gemând"), din părțile I, III, Bătrână, Blestemul, îl trag pe Bolintineanu spre oratorie. În schimb, ritmul scurt ("În peștera Carpaților", "Toți morții din mormânturi", "Așa vorbi bătrână", "Mihnea încalecă...") pune în valoare capacitatea să de a trăi un fel de goana fantasmatica foarte potrivită inspirației sale. Aripi fantastice simte pe umere - iată numită de poetul însuși înariparea pe care tradiția literară a
"Mihnea și baba" by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17004_a_18329]
-
de vindicativa babă încă de la prima apariție: "fiu-meu în ultima-i stare/ Opri orice mâna a da răzbunare". Deci, toata înscenarea contra "tiranului" chemat prin vraja focului are un scop precis: "Căci astfel babă are/ Mijloc de răzbunare/ Pe mort nesupărând." Cu alte cuvinte, ea vrea sa-l sperie de moarte pe Mihnea, să-i provoace un colaps de teroare, să-l ucidă indirect pe cale psihică. Aceasta înseamnă și că întregul vacarm infernal ce se dezlănțuie nu e decât gesticulația
"Mihnea și baba" by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17004_a_18329]
-
1994, 3) - explicat de altfel în cursul articolului ("Scriam, la vremea respectivă, că lui M.H. i s-au luat boii de la bicicletă"...). Inutilitatea unor eforturi pozitive e rezumată printr-o altă serie de expresii: un anumit lucru ajută ca la mort compresa sau folosește ca o frecție la un picior de lemn. Ultima comparație, mai ales, apare foarte frecvent în texte: "Rana de la cap a încetat să-i sîngereze, da... asta nu mai are nici o importanță pentru el, așa cum n-ajută
Expresiile inutilității by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17042_a_18367]
-
din/ caznele capului doamnelor și domnilor cineva/ înnebunește încercînd să vorbească/ loviți-l peste vorbe/ (e o părere) obligați-l/ să se sinucidă sau aruncați-i afară mormîntul sărac/ lucrurile sînt deja simple: viii îi lingușesc/ necontenit numai pe cei morți? (Cîntece de îngropat pe cei vii). Și într-o postură și-n cealaltă, autorul se îmbată de propria sa vitalitate, transpusă în libertatea conexiunilor, o libertate confuză, iritată, primejdioasă, probă a impactului asumat cu lumea: "ești atît de liber că
Poeți ai "Școlii nemțene" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17052_a_18377]
-
înlocuită de o mobilitate imagistică ieșită din comun și, în plus, experimentul ascunde nu de puține ori "mesaje" cu o altfel de miză: "derizoriile mașini ale puterii/ iluminate în zori/ predicînd sistemul marginii pentru apărarea fărîmei/ de Gheenă/ semnalizînd cu morți cenușii splendoarea plimbăreață" sau "cerneala cu care-s scrise hieroglifele în zăpadă [...] Se usucă pe fruntea Revoluției/ pe fruntea Culorii"... În Pour un complot mystique, Reichmann optează pentru formula "poemului în proză". Apropierea de formula poetică a lui Saint-John Perse
Mic regal poetic by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17071_a_18396]
-
natural. Amicii lui Ioan Es. Pop sunt "gentlemeni" în toată firea: "unii au deschis magazine frumoase, unde nu ești niciodată tras la cântar. au început să-și scrie propriile istorii. spun despre noi doar că sîntem neobișnuit de cruzi. numai morții și-i îngroapă-n altă parte și atunci chiar n-avem voie să fim de față. rămânem atunci singuri și neconsolați toată ziua în bloc și nimeni nu ne ia în seamă." (p. 30) Iar Pantelimon 113 bis, unde "autobuzele
Pantelimon Ioan Es. Pop by Dorina Bohanțov () [Corola-journal/Journalistic/17089_a_18414]
-
-n altă parte și atunci chiar n-avem voie să fim de față. rămânem atunci singuri și neconsolați toată ziua în bloc și nimeni nu ne ia în seamă." (p. 30) Iar Pantelimon 113 bis, unde "autobuzele umblă pline cu morți. dimineața, în stația din fața blocului morți osteniți așteaptă autobuzul 101". (p. 33) seamănă cu o Serenadă argheziană. Loc-locuirea reprezintă motivul-umbrelă sub care ar putea fi adăpostite toate cele trei volume semnate de Ioan Es. Pop și în funcție de care ar putea
Pantelimon Ioan Es. Pop by Dorina Bohanțov () [Corola-journal/Journalistic/17089_a_18414]
-
n-avem voie să fim de față. rămânem atunci singuri și neconsolați toată ziua în bloc și nimeni nu ne ia în seamă." (p. 30) Iar Pantelimon 113 bis, unde "autobuzele umblă pline cu morți. dimineața, în stația din fața blocului morți osteniți așteaptă autobuzul 101". (p. 33) seamănă cu o Serenadă argheziană. Loc-locuirea reprezintă motivul-umbrelă sub care ar putea fi adăpostite toate cele trei volume semnate de Ioan Es. Pop și în funcție de care ar putea fi explicitat universul său poetic. Aplicând
Pantelimon Ioan Es. Pop by Dorina Bohanțov () [Corola-journal/Journalistic/17089_a_18414]
-
le depăși, aspirînd spre o altă lume - de vis, de pură închipuire? - ori chiar deschisă mîntuitor în însăși carnația realului, ca o despicare de nori prin care țîșnește, orbitor și extramundan, soarele. Echivocul se păstrează precum o "pecete a tainei". Morții învie, cîte o persoană pare a avea darul ubicuității, coincidențe stranii, violente, intersectează blîndele evocări narcotizate. Lumea pare a funcționa în planuri paralele. Din datele toropelii solare, ale verii atotstăpînitoare, se declanșează halucinația înălțării la ceruri, a substituirii întineritoare de
O existență artistică: Val Gheorghiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17087_a_18412]
-
de familie, colecții de reviste vechi, aparatură electronică la zi, un vis pe minut, proiecte-explozii în lanț. Utopii? El e omul cîrtiță. Săpătorul care amușină prin galeriile unui cimitir cu orgoliul nemăsurat al celui care știe că poate să învie morții. Nicolae Țone, alias Nicolae Magnificul, împătimitul avangardei, vînătorul de cărți fără zgardă, de cărți care trag cu praștia, editorul care rupe gura tîrgului azi, ieri adolescentul îndrăgostit iremediabil de poezia lui Vinea, Gherasim Luca, Paul Păun, Geo Bogza, atunci cînd
La început a fost poetul by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/15816_a_17141]
-
mă însămînțez în pămînt cît mai adînc să renasc/ să înmuguresc și să cresc în pămînt/ sînt pămîntul de sub unghiile lui iisus sînt chiar unghiile lui pline cu pămîntul de pe marginea gropii din care a fugit imediat după învierea din morți". În poezia lui N.Ț. se suprapun nenumărate ecouri din Tzara și Bogza, din Gellu Naum și Vintilă Ivănceanu, din spadasinii frumoși și nebuni ai postmodernismului. Trebuie să fie ceva în poezia lui N.Ț., dacă eu scriind aceste rînduri
La început a fost poetul by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/15816_a_17141]
-
în comentarea tragediei americane. Unul dintre semnatari găsește nimerit să afirme că nu e o mare nenorocire dărîmarea Gemenilor, care n-ar fi fost altceva decît niște simboluri falice, meritîndu-și soarta. Iar altul nu consideră că aproape șapte mii de morți (cifra oficială la acea dată) ar fi un motiv suficient pentru SUA și pentru aliații lor să declanșeze cruciada antiteroristă. Mărturisesc că nu m-am putut împiedica să mă gîndesc la melancolia de care au fost cuprinși cîinii polițiști de la
Günter Grass și cîinii polițiști by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15823_a_17148]
-
greu de tămâie - sunetul argintiu al clopotelor mici accentuează monotonia arhaică a rugăciunii cântată grav și tărăgănat, de către pontifii orientali, un suflu sfânt trece pe deasupra oamenilor, dă viață acestei ceremonii care îi apropie pe cei viteji și pe lași, pe morți și pe cei vii. Dar care sunt morții și care cei vii aici?... În fața celor decorați, a celor împodobiți din ariergardă, luptători îmbrăcați de ceremonie, nemișcați și în poziție de drepți, cu privirile aprinse, cu fețe bronzate de focul bătăliilor
Memoriile Mariei Cantacuzino Enescu by Elena Bulai () [Corola-journal/Journalistic/15802_a_17127]
-
accentuează monotonia arhaică a rugăciunii cântată grav și tărăgănat, de către pontifii orientali, un suflu sfânt trece pe deasupra oamenilor, dă viață acestei ceremonii care îi apropie pe cei viteji și pe lași, pe morți și pe cei vii. Dar care sunt morții și care cei vii aici?... În fața celor decorați, a celor împodobiți din ariergardă, luptători îmbrăcați de ceremonie, nemișcați și în poziție de drepți, cu privirile aprinse, cu fețe bronzate de focul bătăliilor, cu pieptul încă fără decorații, țin cu mândrie
Memoriile Mariei Cantacuzino Enescu by Elena Bulai () [Corola-journal/Journalistic/15802_a_17127]
-
a devenit doar Sabin Gherman. Am mari îndoieli că Sabin Gherman va strînge numărul de semnături de care are nevoie pentru a-și înființa partidul, chiar dacă își va duce campania și prin cimitire, după metoda știută, prin care în România morții reînvie atunci cînd e nevoie de ei. Totul e să știm să-i căutăm. Dar și în ipoteza că dl Gherman va aduna zece mii de semnături și-și va înființa partidul, va duce asta la "dizlocarea" Ardealului din granițele actuale
Cum a ajuns Sabin Gherman ceea ce nu e by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15895_a_17220]
-
actorul care-l juca pe rege să stăm amîndoi în grămada de bălegar filosofic/ sînt multe lucruri invizibile, mulți oameni, iar eu încă nu am învățat limba invizibilă/ mă așteaptă Uriel, îngerul căinței/ în această lume bună, cu sfinți, extaze, morți, sacrificii, timp, cu respirații sau rugăciuni,/ cu poeți, cu femei gravide. lume bună, minunată, de la Dumnezeu? (un epilog). Parodiat fiind, absurdul e aici, am zice, un absurd de gradul doi. De altminteri, poetul pare a se afla mereu, prin suprarealism
Suprarealismul tîrziu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15998_a_17323]
-
acestui fapt - numai dacă te privești în ochi poți să-ți schimbi soarta! -, Harry Potter cel de cu trei ore în urmă e salvat miraculos de ceea ce el (în această ipostază) crede a fi fost apariția efemeră a propriului tată, mort de ani. În secvența în care ceasul este dat în urmă, iar eroul urmărește ce s-a întîmplat/ce se va fi întîmplat, înțelege că acel sine al său pe care îl vede cum se zbate în ghearele monștrilor nu
Editura Timpul basmelor culte by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15615_a_16940]
-
sticla de rachiu mai cumpără și doi din cei patru cai care trăgeau automobilul luxos al generalului. * * * Dialoguri. Doi bătrâni, la coadă, la pâine. ,,La botez, trebuie să te duci cu flori, la nuntă flori, la onomastică flori..." - Și la mort, flori, îi aduse aminte celălalt numaidecât, care avea o sacoșă goală pe care scria Victoria. - Da, așa e, își aduse aminte celălalt, și la înmormântare flori! - Dar de unde atâția bani?! - Și criza abia a început, îi aminti al doilea... După ce
Crochiuri by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15680_a_17005]
-
-l fi avut cît mai mulți în minte, pentru a nu face pasul acela care, în absolut, era reprobabil." Patetismul acestor rînduri cere un curaj nebun. Altfel nu poți spune că ai luat o decizie personală în numele a mii de morți. Trecerea în absolut a unei decizii (la urma urmei) individuale este mai mult decît riscată. Aș îndrăzni să spun că așa ceva nu se face - pentru că îți "omori" credibilitatea și autenticitatea textului. Gelu Ruscanu a văzut idei și vorbea cam ca
Resemnare și declarații de dragoste by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15691_a_17016]
-
oameni "aruncați în groapa comună a istoriei". Textul e scris cu ocazia unei lansări de carte (este vorba despre Lexiconul negru. Unelte ale represiunii comuniste de Doina Jela) în satul Lumina, unde s-a descoperit groapa comună cu 49 de morți aduși din lagărele de la Canal, într-un singur an (1950, probabil). Aici se vede clar că Liiceanu înțelege să scrie literatură (uneori foarte bună) ca un filosof, adică să o așeze întotdeauna într-un mecanism retoric, demonstrativ. Sau, simplificînd, literatura
Resemnare și declarații de dragoste by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15691_a_17016]
-
cu un aer de violență abia stăpânită, purtând totuși o urmă de duioșie. M-a întrebat, clar: ,, Vrei să-ți produc o suferință?" Cel mai mult m-a șocat predicatul, atât de cult, de intelectual: ,,să-ți produc..." Cei doi morți pe munte (Lacul Bâlea) proptiți de o stâncă, morți de epuizare, rătăciți, fiind ceață. Unul, cu un biscuit în mână, cu rucsacul deschis, în care cealaltă vârâtă, părea să caute ceva. Trei ciobani, găsindu-i, îi duc la vale înveliți
Fiicele Indiei by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15697_a_17022]