4,086 matches
-
deveni socru - am Încremenit: doi ochi verzi mă priveau fix din Întunericul unei Încăperi În care se Înghesuiau de-a valma boccele de rufe, vase cu smalțul sărit, pantofi scîlciați, scaune și mese vechi jupuite la colțuri, porțelanuri pătate de muște, pahare de baccara desperecheate cu irizări roșiatice și verzui În rotunjimile sticlei, relicvele unei existențe care se anunțase cîndva strălucitoare. Fotografiile Îngălbenite pe care le ținea Într-o cutie de pantofi, Înfățișau un bărbat frumos, În costum gri, Încheiat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
-ți zic, crucea mă-tii...“ Mașinăria se pune În mișcare, șirul de vagonete se Întinde, se lungește, blochează trecerea Între două alimentare. Oamenii așteaptă cuminți de o parte și de alta a terasamentului. Sticlele goale de lapte aburesc În sacoșă, muștele Înțeapă a ploaie, minutele trec. „Au dărîmat și biserica Sf. Vineri!“ LÎngă șină un cîine viu urinează pe un cîine mort. Bătăi În ușă, Întîi timide, apoi din ce În ce mai puternice. De ce n-o fi sunînd? Trebuie că e vreo sinistrată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
-și scoată capetele de sub rădăcinile jilave, acolo În luminișul răcoros, unde hoitul cîinelui se umflă În voie de mai bine de o săptămînă, scăldat În miasmele dulci ale zemurilor lui eliberate. Blana se desface, pielea pleznește ușor susurînd În extazul muștelor necrofile care-și continuă ospețele lor, nunțile lor, nașterile și botezurile lor, precum În cer așa și pre pămînt. O petrecere adevărată! Și peste toate cele văzute și cele nevăzute ale acestui colț de lume, tronează impasibilă și suverană silueta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de vreme ce s-a ivit În spațiul acesta, fie și numai ca să-mi biciuiască nervii și creierul, să-mi dezgroape de undeva din străfunduri niște gînduri aberante, să mă purifice și să mă redea primei copilării, cînd credeam că aripioara unei muște pe care o lași să trăiască te poate salva. Uite-l cum urcă repede, repede, pe șanțul dintre doi pereți pînă sus, aproape de colțul tavanului și mă privește de acolo cu un soi de provocare, să vadă ce mai inventez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
litere pe pereții unui oraș În zori cînd stropitorile șterg rujul femeilor de pe porți ei toți, chipuri alungite triste chipuri de oi curgînd În bălți vîscoase de ciment Miron Daniel Virgil Marius Leonid și deodată masca aceea vulgară pătată de muște freza ei năclăită și mîna de ipsos agitînd biciul făcînd să pornească malaxoarele betonierei stîrnind trîmbe de praf și acolo În biserică preoții grași tunși scopiți asmuțind corul lîngă coarnele altarului făcînd să răsune osanale un spectacol pentru ochii obosiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
vîrstă; pe unde vor rătăci acum scheletele lor? Unde se vor mai Întîlni ei În clandestinitatea cuplului lor? Înaintăm, ne apropiem de al doilea golf; mirosul e penetrant dulceag și grețos, de carne În descompunere... un delfin mort, asaltat de muște necrofile și viermi Într-un desfrîu orgiastic Își arată impudic din loc În loc oasele albe ca un rînjet al eternității. Uite-l pe Dumnezeu, Îmi zic, cuprinsă deodată de un atac de genialitate, el e mort de mult și noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
viața continuă. Nu poți să stai În casă, nu poți să ratezi aceste ultime Întâlniri. Cu brațele goale, cu picioarele În sandale cobori scara alergînd, nu ai răbdare să aștepți liftul și ieși pe alee, unde copacii, pămîntul, roiurile de muște au Înțelepciunea copiilor, par a nu se sinchisi de ce va fi mîine. La scara 3 bărbatul În cîrje cu piciorul amputat Își fumează senin țigara; trec două fete În șorturi: Bună ziua. Bună ziua. Trece o țigancă: Sticle goale cumpăr. La capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
la gângănii. Una s-a răsturnat și s-a oprit. Apoi s-a oprit și cealaltă. Doar așa, din mers. La prânz nu mai mișunau decât două, disperate, lipite una de cealaltă. Ușa dintre cameră și bucătărie era întredeschisă și muștele din jurul cratiței s-au mutat înăuntru. Erau mai multe ca de obicei. Majoritatea, muște de pripas, focoase. Au năpădit malul și se roteau ca un catarg luminos deasupra lui Eberhart și peste tablou. Aveau poartă în carne. Se așezau uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
erau toate restaurantele și atelierele mecanice. De obicei o luam prin altă parte, pe lângă casele frumoase, fiindcă pe acolo îmi plăcea mai mult. Pe aici erau cutii vechi aruncate prin șanțuri, capace ruginite de roți, tomberoane mari deasupra cărora roiau muște și din care ieșea așa un miros încât a trebuit să mă țin de nas când am trecut pe lângă ele. Era întuneric în atelierele mecanice, cu mașini vechi postate pe butuci de lemn sau carcase fără roți atârnate de lanțuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
îmi comanzi ceva bun de mâncare, orice crezi tu că mi-ar plăcea. Haide, Johnno, a spus Simon aproape la fel de repede. Harriet are dreptate, o să vină ea mai târziu. Johnny și-a scuturat capul ca un animal care alungă o muscă. —Bine, a spus. în regulă, mergem. Harriet și Simon au răsuflat vădit ușurați. —Harriet, ne vedem acolo în zece minute sau voi ști motivul... i-a spus Johnny. Și tu - s-a uitat la Nat, arătând cu degetul - eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
citise pe fața Ninei ceva binevoitor și îndrăznise s-o întrebe: - Pot să te invit la o cafea? - Ar fi plăcut, spusese Nina visătoare. Ajunseseră repede în micul restaurant din apropierea casei Ninei, fără să mai vorbească nimic. Era cald și muștele bâzâiau în jurul paharelor goale. La câteva mese erau așezați câțiva muncitori lucrând la noile construcții din apropiere. Dudu a comandat o cola pentru Nina și pentru el o bere. Nina scosese o cutie cu un cărăbuș de picioarele căruia legase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
mele crime pe oriunde treceam? Cum era posibil? De ce, mai ales, făcusem asta, având în vedere că eram un tip excesiv de milos, cu frica lui Dumnezeu, în ciuda câtorva dintre gândurile descrise mai sus, pe care până și vestea uciderii unei muște l-ar fi putut mâhni vreme îndelungată, înlăcrimându-l pentru totdeauna? De-acolo de unde mă oprisem, buimac, din pragul porții uriașe de fier ruginit ce străjuia superba grădină a acestei instituții, am privit la ușa înaltă și neobișnuit de masivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Iag a închis brusc ochii, s-a albit la față și, cu capul sprijinit în palme, a început să respire atât de sacadat, încât i se cutremura tot corpul. În încăpere se aprinsese lumina, în jurul căreia au început să roiască muștele. Un automat s-a pornit să cânte o muzică lâncedă care se tot întrerupea. Târziu, când deja se închideau localurile, am mai poposit într-o cafenea la modă, și acolo, pe când ne contemplam în oglindă fețele nedormite, ne balansam pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
pentru a adeveri că nu există minuni și că nu există o putere ca a mea. Așa să le spui și să nu te temi!“ Atunci Petru deschise ochii și se urcă pe o movilă de bălegar uscat, roind de muște, și se puse să strige cît Îl ținea glasul: „Măi oameni, ascultați la mine!“ Nimeni nu-l lua În seamă. Mulțimea zăcea cu capetele plecate În colb, precum oile pe arșiță, la umbra tufelor. Petru strigă iar la ei: „Popor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
amintescă de reacția lor. Dar să vezi politică și mistificare: ajutorul american a devenit ajutor sovietic, așa se spunea la școală! în anul 1948, când au avut loc alegeri de deputați pentru Marea Adunare Națională, candidat pe la noi era unul Muscă, care, venind la Școala Slobozia, a pusă întrebarea de la ordinea zilei: „Cu ce ne-a ajutat URSS în timpul foametei? A avut surpriza să afle de la băiatul lui șuru: „Cu costiță americană!” Tata n-a pățit nimic, deși, dacă acel Muscă
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Muscă, care, venind la Școala Slobozia, a pusă întrebarea de la ordinea zilei: „Cu ce ne-a ajutat URSS în timpul foametei? A avut surpriza să afle de la băiatul lui șuru: „Cu costiță americană!” Tata n-a pățit nimic, deși, dacă acel Muscă era pestriț la mațe, putea s-o încurce rău, dar se vede treabă că și el știa prea bine adevărul. După ce a trecut foametea, au început cotele impuse gospodăriei țărănești, și așa sărăcită de război. Cota de grâu din Lunca
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
puștiule. Nu există limbi moarte, ci numai creiere În letargie. Parafrazînd, Înseamnă că nu există duros de patru pesete, dar că mi-ai plăcut și am să-ți fac o favoare. Bărbatul acela distila o oratorie În măsură să anihileze muștele În zbor, Însă am bănuit că, dacă voiam să aflu ceva despre Julián Carax, mai convenabil ar fi fost să rămîn În termeni buni cu el. I-am zîmbit cu beatitudine, arătîndu-mi plăcerea produsă de latinăraia și vorbăria lui. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și cînd n-ar fi deja Îndeajuns de complicată. Știți dacă mai trăiește? — Sper că da. Era mai tînăr decît mine, numai că eu ies puțin și de cîțiva ani nu mai citesc anunțurile mortuare, fiindcă toți cunoscuții cad ca muștele și adevărul e că, de fiecare dată, rămîn paf. Cu siguranță, Carax era numele de familie al mamei. Tatăl se numea Fortuny. Avea un magazin de pălării În Ronda de San Antonio și, după cîte știu, nu se Înțelegea prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
dar agreabilă descriere a caracterului victimei, altminteri bine cunoscută de toată lumea. — Nu este necesar să vă mai aduc aminte că domnul Flaviá i Pujades a fost binecuvîntat cu o personalitate fragilă și delicată, numai bunătate și pietate creștinească. Dacă o muscă se strecoară În ceasornicărie, În loc s-o omoare cu lovituri de papuc, deschide larg ușa și ferestrele pentru ca gîngania, făptură a Domnului, să fie purtată de curent Înapoi În ecosistem. Don Federico, după cîte știu, e un om credincios, foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
era nimic mai ușor decât să fii judecător ca să condamni sau să achiți, comisariatele de poliție ar fi înlocuite cu departamente de psihologie mecanică aplicată, avocații și-ar pierde clienții, notariatele și-ar trage obloanele, tribunalele ar rămâne în seama muștelor până ce li s-ar găsi o altă întrebuințare. Un poligraf, era să spunem, nu poate merge nicăieri fără ajutor, are nevoie alături de el de un tehnician pregătit care să interpreteze liniile trasate pe hârtie, dar asta nu înseamnă că numitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
opt metri înălțime, evident ajutat de sistemul de senzori electronici deja existent și întărit prin atâtea bariere de sârmă ghimpată câte vor fi socotite necesare, sunt ferm convins că pe acolo nu va trece nimeni și, dacă nu spun nici o muscă, permiteți-mi această glumă, nu e atât pentru că muștele n-ar putea trece, ci pentru că, atât cât pot să deduc din comportamentul lor obișnuit, nu au nici un motiv să zboare atât de sus. Președintele republicii făcu o pauză pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
electronici deja existent și întărit prin atâtea bariere de sârmă ghimpată câte vor fi socotite necesare, sunt ferm convins că pe acolo nu va trece nimeni și, dacă nu spun nici o muscă, permiteți-mi această glumă, nu e atât pentru că muștele n-ar putea trece, ci pentru că, atât cât pot să deduc din comportamentul lor obișnuit, nu au nici un motiv să zboare atât de sus. Președintele republicii făcu o pauză pentru a-și drege glasul și încheie, Domnul prim-ministru are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
întru totul responsabil pentru faptele sale. Am impresia că nu e el însuși. Mie mi se pare că e posedat de o putere care-l folosește pentru propriile sale scopuri și în a cărei mână este la fel de neputincios ca o muscă în plasa unui păianjen. Parcă ar fi aruncat cineva o vrajă asupra lui. Îmi amintesc de poveștile acelea ciudate pe care le mai auzi uneori despre o personalitate stranie care intră în trupul unui om și o alungă pe a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
noroiul albiei. Un bâzâit stăruitor răsuna În aer. Insectele, care Îi chinuiseră de-a lungul Întregului marș, păreau acum Încă și mai numeroase și mai agresive. Se roteau asemenea unui nor grețos În jurul capului acestei sculpturi de la prora. - Belzebut, Împăratul muștelor, șopti Dante, alungându-le Îngrețoșat. O adiere de vânt mătură văzduhul, aducând cu sine o duhoare cumplită de putrefacție. - Trebuie să urcăm la bord, hotărî priorul după o clipă de șovăială. La prora, de la gura ancorei, atârna o scară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
unde se afla bucătăria și unde erau găzduiți drumeții mai săraci, pe niște paturi grosolane, destul de late cât să Încapă trei persoane. De partea cealaltă, străduța se oprea Într-o zidărie fără mortar, dincolo de care se găseau podgoriile. Nori de muște zumzăiau peste excrementele cu care caii În trecere acoperiseră noroiul, Înainte să fie legați de bara de la poartă. - Ale cui sunt aceste pământuri? Întrebă poetul, arătând Înainte. - Ale familiei Cavalcanti... cred, răspunse bargello după o clipă de reflecție. Și hanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]