4,012 matches
-
cea mai recentă producție a regizorului Nae Caranfil, “Closer to the moon”, si de concertul trupei de rock alternativ byron. Până pe 10 august, cinefilii vor putea viziona și producții documentare: “Ultima reduta”, regizat de Nicholas Dimăncescu, “În spatele cortinei” de Bogdan Mustață și “Premier Noël dans leș tranchées”, în regia lui Michael Gaumnitz, „Une promesse”, cel mai recent film al regizorului francez Patrice Leconte, excepționalul “La grande illusion” al lui Jean Renoir, dramă “La France” semnată de Serge Bozon, “Die Männer der
Expoziție dedicată lui Corneliu Coposu, găzduită de Festivalul de Film Istoric Râșnov 2014 [Corola-blog/BlogPost/92832_a_94124]
-
se vor adăuga dezbateri legate de temele festivalului - “Marele Război”, “Anul 1989” și “Los Angeles 1984”. Printre producțiile ce vor fi proiectate la Festivalul de Film Istoric se numără documentarele “Ultima reduta”, regizat de Nicholas Dimăncescu, “În spatele cortinei” de Bogdan Mustață și “Premier Noël dans leș tranchées”, în regia lui Michael Gaumnitz, „Une promesse”, cel mai recent film al regizorului francez Patrice Leconte, excepționalul “La grande illusion” a lui Jean Renoir, dramă “La France” semnată de Serge Bozon, “Die Männer der
Pelicula ”Closer to the moon” și trupa byron deschid Festivalul de Film Istoric Râșnov 2014 [Corola-blog/BlogPost/92838_a_94130]
-
cea mai redutabilă instituție de presă din lume, ai cărei patroni colectivi sunt membrii colectivului redacțional (așa ar fi trebuit să fie și „România Liberă” după 1990, dar a acaparat-o un derbedeu și a revândut-o ca pe propria mustață). Dar chiar dacă legitimația de presă nu mi-e mai deloc utilă, continuă Dumay, o port tot timpul cu mine, în buzunarul de la spate, împreună cu actul de identitate. În Franța, legitimația de ziarist există din 1936, dar purtătorii ei nu sunt
Să vorbim despre… Condiția jurnalistului [Corola-blog/BlogPost/93053_a_94345]
-
se stabilise la Umileni după ce se căsătorise cu o profesoară de limba rusă, fostă colegă de an cu Valentin la Filologia din Timișoara.Diniță era un munte de om, cu părul negru aspru ca peria de sârmă și cu o mustață stufoasă, care i se zbârlea precum un arici în momentele de iritare. Venise tocmai din Moldova, după ce cunoscuse la preventoriul din Sânpetru, cu ceva timp în urmă, o dăscăliță de română, fiica popii din satul învecinat Umilenilor, ... MIRELA-IOANA BORCHIN, „APA
DAN FLORIŢA SERACIN [Corola-blog/BlogPost/383146_a_384475]
-
se stabilise la Umileni după ce se căsătorise cu o profesoară de limba rusă, fostă colegă de an cu Valentin la Filologia din Timișoara. Diniță era un munte de om, cu părul negru aspru ca peria de sârmă și cu o mustață stufoasă, care i se zbârlea precum un arici în momentele de iritare. Venise tocmai din Moldova, după ce cunoscuse la preventoriul din Sânpetru, cu ceva timp în urmă, o dăscăliță de română, fiica popii din satul învecinat Umilenilor, Gârdea. Amândoi făcuseră
TRIBUL CU PĂLĂRIILE MICI de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2072 din 02 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383140_a_384469]
-
certase cu secretarul de partid al municipiului Lugoj, Racolțea, care îl chemase într-o împrejurare oarecare la ordine, la primărie, dar Diniță, căpos din fire, refuzase să i se înfățișeze pe motiv că avea ore. Și, obiectase, se zicea, cu mustața mai zbârlită ca niciodată, că nu-i era el, în definitiv, subordonat secretarului de partid din Lugoj. Ș-apoi, la urma urmei, de la ore n-avea dreptul să-l scoată nimeni, eventual ministrul de resort, adăugase, recomandându-i, în fine
TRIBUL CU PĂLĂRIILE MICI de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2072 din 02 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383140_a_384469]
-
albul cojoc, Fulgii mari ne-aduc noroc! De își scutură nervos Părul alb și mătăsos, Asta nu-i deloc a bună, Vor cădea ninsori, o lună! De-și scutură barba (de lapte), Va ninge noapte de noapte! De își scutură mustața, Va ninge și dimineața! De-și scutură sprâncenele, Vor fi mari troienele! Și-apoi scoate o lunetă Din haină ori din jachetă Și se uită spre Pământ Ca să vadă Moșul Sfânt, Oare, oare prichindeii Lustruit-au papuceii? Referință Bibliografică: Moș
MOŞ NICULAI de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383225_a_384554]
-
Ce-au mai râs stelele când l-au văzut la braț cu Lunișoara!...Au început să cânte și să joace, aruncând în calea lor pulbere argintie de stele. L-au pudrat pe căciulă, pe palton și pe față, făcându-i mustăți caraghioase și sprâncene colilii. Lunișoarei i-au pudrat razele aurii, îmbrăcând-o cu o magică rochie de mireasă. Sprințarele stele argintaseră și nuiaua de alun care fulgera în razele aurii ale lunii, când șerpuia ca un steag dacic în spatele lui
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
Ce-au mai râs stelele când l-au văzut la braț cu Lunișoara!...Au început să cânte și să joace, aruncând în calea lor pulbere argintie de stele. L-au pudrat pe căciulă, pe palton și pe față, făcându-i mustăți caraghioase și sprâncene colilii. Lunișoarei i-au pudrat razele aurii, îmbrăcând-o cu o magică rochie de mireasă. Sprințarele stele argintaseră și nuiaua de alun care fulgera în razele aurii ale lunii, când șerpuia ca un steag dacic în spatele lui
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
adevărat factotum al localului. Alt personaj Kir Haciaturian n-are. Din când în când văzând că țigăncușă întârzie prea mult pe la vreo masă, stăpânul se oprește din plimbare, își răsucește cu greutate capul specific rasei sale și aruncă pe sub potcoava mustății un mormăit amenințător, dar tandru: „Cosette!...” Țigăncușa îi surâde, apoi, încărcată de farfurii, talgere, căni, cuțite, hangere, fuste, bluze, mărgele, brățări, cercei, iese spre bucătărie pe lângă masa noastră, a povestitorilor, foșnind și lăsând în urmă un parfum de o tristețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cafeaua la fiert. Ia uită-te puțin într-ăsta. E familia mea. îi dădu un album în care erau desenați părinții, bunicii, mătușile, frații numeroși ai Cosettei. Pe prima pagină era portretul tatălui Cosettei, un țigan masiv cu perciuni și mustață pe oală, cu cercei în urechi, ușor încruntat în momentul pozării. — îi murise calul - lămuri Cosette, văzând privirea întrebătoare a lui Broanteș. îl rugam toți să zâmbească, că era un om vesel, dar lui nu-i ieșea din minte calul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
somn a înaltului sol moldovean. Deși la capătul puterilor, musca mai rămâne câteva clipe încordată, atentă, gata-gata să-și ia zborul. Omul însă doarme liniștit; stânca nasului se înalță drept, traversată oblic de șanțul unei cicatrici; la poalele ei, hățișul mustății e amarnic bântuit de vântul răsuflării; un șuier subțire, apoi tot mai gros însoțește ieșirea vijelioasă a aerului din nări; un alt val de aer, întâlnindu-l pe primul, țâșnește din gură, și astfel unite, formează un singur curent care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
geamuri și se bărbiereau. „Ce-ți mai face sciatica, don Lorenzo?” „Merge, merge”, răspundea cetățeanul Lorenzo. „Data trecută ai uitat să-mi plătești, Capucino!” făcu dojenitor signora spre un geam din care dispăru rapid un cap de bărbat frumos, cu mustață. „Mea culpa, signora!” se auzi dinspre geam. „Ce ți-ai mai pierdut, acum, Pasquale?”, întrebă signora un bust de marinar, ce stătea drept, falnic, pe malul stâng. „Ochiul drept, signora. Lângă Lepanto”. „Nu-i nimic, Pasquale. Ți-a rămas sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Până și femeile, care de obicei în asemenea împrejurări nu tac, stăteau acum țepene și se uitau cu ură spre ușă. Să vedeți că iară ne dă varză - spuse deodată mohorât unul din cei mai slabi comeseni, un lungan cu mustață rară ce ședea exact vizavi de Metodiu și vorbele lui căzură greu, ca o amenințare. Femeile își făcură repede cruce. — Sau spanac - continuă sumbru lunganul. Vedeți că nu ne-a pus cuțite. Instinctiv, cu toții, se uitară la tacâmuri: într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vreo săptămână, dacă închidea ochii, zărea de fiecare dată în dosul pleoapelor fie cicatricea lungă, dreaptă rămasă în urma unei înfruntări cu sârbii (1613î pe pieptul lui Hadjin-Pașa, cel care în cămăruța ei din Stambul îi aducea baclavale și halva, fie mustața lăsată subțire, după moda europeană, a beizadelei Gheorghiță, care pândea de după moscheea de vizavi când ieșea pașa și intra el, mâncând apoi, cu râs mare zaharicaiele prostului de turc. Dar câte nu zărea ea, închizând ochii! Iată perucha argintie, odihnind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
albastru bărbatul Înfige cu nădejde sapa În pămîntul uscat de la rădăcina teiului Își Încordează trupul Înalt ciolănos se apleacă iar se Îndreaptă Își freacă palmele cămașa albă i s-a lipit de piept și de spate are fața Îmbujorată nădușită mustața blondă Îi dă un aer tineresc parcă-i un flăcău ieșit la horă femeia pirpirie Îmbrăcată În negru văruiește pietrele din jurul copacilor mută și adunată În munca ei o cochilie de melc mai mare pripășită printre rădăcini și frunze „ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
a domului părea atât de reală că te așteptai să se miște din când în când. într-o labă, leoaica ținea o mască. Era fața care se potrivea de fapt corpului. Coama făcea valuri peste fața cu nas cârn și mustăți; laba netedă o ținea lejer, dar sigur, ca și când în orice moment leoaica ar putea să-și pună masca pe față, să se destindă și să sară de pe coloană, ușor și agil. Două semne zodiacale, Săgetător și Leu. Mai urmau încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
simt cum mâinile mi se ridică în sus, cu corpul între ele. Cineva mă ține încă. MAREA BUNĂTĂȚII Feifel zăcea treaz în pat, cu un picior umflat. E un bărbat înalt, are ochi negri și o gură cam mare. O mustață subțire îi umbrește buza de sus. În rest, înfățișarea lui amintește mereu de un pin răsucit de furtună care și-a pierdut ramurile pe o parte. Azi ca și ieri, Feifel se simte așa, ca și cum viața s-ar fi scurs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
inițierea concretă, Feifel începu să-și spună rugăciunile pentru dimineața Sabatului. Feifel își spălă într-adevăr fața, apoi își inspectă cu grijă unghiile, deschise gura larg ca să-și vadă culoarea limbii. La sfârșit își pieptănă cu grijă părul rar și mustața care-i umbrea buza de sus. Se îmbrăcă frumos și se duse la sinagogă. Pe drum, tocmai când se simțea eliberat de puterea spiritelor visate, auzi în el o voce ironică: - Ce idiot ești! Mai întâi se gândi la vechiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
elegant, ca întotdeauna. Te admir, sunt obosită de mitocani. Era într-adevăr vocea Ritei. Răspunse imediat, cu toate că nu era sigur de vorbele ei: - Știai că Sașa avea o soție? - Sașa a fugit în Polonia cu toți banii! Feifel râse pe sub mustață. - Ți-a lăsat vreo scrisoare de adio? - Ajunge! strigă Rita și începu să plângă. - Și iubirea? Îl mai iubești? - Iubirea? Iubirea e ceva care trebuie învățat ca orice altceva, de exemplu ca înotul! Vrei să ne plimbăm puțin? Nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
japoneze ce gâdilă cu nesimțire învelișul lumii. Farurile luminează brusc și sunt încruntate. Noi nu mai suntem noi, ci fragmente ale superbei țesături a covorului care este una cu aliajul dur al mașinii, cu însăși caroseria ei. Mașina fiind covor. Mustața mea, bruscă, pe care n-o aveam, e cât totul, reprezintă acum semnătura cuiva mare și nevăzut, care-și râde de noi. Drăcia, speriată, încearcă să se rețină de la a atinge oceanul și face sforțări eroice de a nu ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ura cel mai mult și care tocmai se apropia, veni ușor și simplu, ca urmare a refuzului categoric de a fi cu el al ultimei tipe pe o întâlnise. Motivația ei fusese cât se poate de clară: nu-i plăcuse mustața lui Abdulah, dar acesta, tânăr într-o oarecare măsură inteligent, pricepuse că în spatele refuzului ei se ascundeau cu totul și cu totul alte motivații. Abdulah bănuia că decizia avea la bază faptul că era pakistanez, sau arab, sau român, puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
la așa ceva. Dar mai rău decât toate, mai rău decât faptul că tipa îl jignise cumplit, refuzându-l fără să-i spună, credea el, adevăratul motiv, era altceva, mult mai grav. Respingându-l, tipa se luase practic de superba lui mustață răsucită pakistaneză, cu care el și întreaga lui familie se mândreau atât de mult. „Aș ieși cu tine, dar e slinoasă și pute”, îi declarase ea nonșalant. Abdulah înnebunise când auzise o asemenea jignire de la o tipă pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
tine, dar e slinoasă și pute”, îi declarase ea nonșalant. Abdulah înnebunise când auzise o asemenea jignire de la o tipă pe care o cunoscuse cu numai două săptămâni în urmă la magazinul de smochine. Cum își permitea? Dincolo de asta, însă, mustața lui, care pentru el și familia lui începând cu mai bine de cinci generații în urmă era o mândrie neasemuită, fiind practic însemnul bărbăției și puterii lor, să fie motiv de batjocură pentru o creștină nesimțită? Niciodată, asta era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
un alb atât de scîrbos, atât de urât, încât Abdulah aproape că vomită. Tipul era pur și simplu diform, avea un nas plin de bube, iar sub el, și asta i se păru de departe cel mai enervant lucru, o mustață de două ori mai mare decât a lui. Aha, deci asta era, nu mustața conta, ci faptul că era altfel, că era diferit, că era de altă rasă decât ea. Asta conta și asta avea să conteze întotdeauna, indiferent de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]