1,317 matches
-
viața nu e așa. —Darcey, s-ar fi însurat cu tine. —Știu. Și... și... ar fi fost o greșeală. Nieve o sfredeli cu privirea. Chiar crezi? Da, răspunse Darcey. Chiar cred. De data asta, privirea lui Nieve era mai puțin neîncrezătoare. —Sincer, adăugă Darcey. —Mulțumesc, zise Nieve. Mulțumesc pentru tot. — Până la urmă chiar ai să fii în frunte, o încredință Darcey. Întotdeauna ai fost. Nieve părea îngrijorată. — Poate că de data asta n-o să mai fie așa. N-aș fi atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
fapt, chiar am uitat de ea. Și chiar dacă nu aș fi uitat, nu i-aș fi spus nimic lui Hermann. Nu e genul de persoană care să lase lucrurile să se rezolve singure. Cred că majoritatea bărbaților bogați sunt așa. Neîncrezători și suspicioși. Eu aș zice că are mare Încredere În tine, de vreme ce te lasă să ai propriul tău apartament. Ea râse disprețuitor: — Doamne, ce glumă. Dacă ai știi cât a trebuit să mă lupt. Dar probabil că știi totul despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
va fi noul sluger! Sulger?! se miră jupâneasa Irina. Ce-o mai fi și asta? Slugerul se ocupă cu aprovizionarea și distribuirea, către Curtea domnească, cu rații de carne, preciză clucerul. Dar el nici nu știe bine-a socoti! rosti neîncrezătoare soția clucerului. Parc-ai fi Vodă! O să-l învăț eu cum să se poarte! o încredință boierul. Nu l-ai putut învăța să numere hambarele! murmură femeia, plecând să vestească pe Maria, bucătăreasa curții boierești, să pună masa dinaintea clucerului
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
cu disperare și nu te aude nimeni, tot astfel strigătele mele de spaimă nu erau auzite de cel ce vorbea în numele meu, Primește-mă pe mine ca ucenic al tău! Atât cât mai e timp, Și meșterul vine spre mine neîncrezător, dar văzând neclintirea din ochii celui care a vorbit folosindu-se de gura mea mă aduce cu multă emoție la pieptul său, Să fie într-un ceas bun, Theo! Buzele mele ar trebui să rostească Aminul de cuviință, dar sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
le-a pus pe masă, ce zicea protopopul, cum a răspuns preotul din M despre mine, cum merge pictura, știe fratele Rafael că protopopul de B este unchiul meu, părintele Ioan l-a asigurat pe protopop că, privirea lui Daniel neîncrezătoare peste cana cu lapte pe care o ține cu amândouă mâinile, începe să-i fie frică, parcă mă întreabă privirea lui albastră în timp ce-și bea laptele, Și Pantocratorul acesta? Eu încă tulburat de vizita de astă-noapte a părintelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Și sunt publicații lunare sau săptămânale? Dervla și Kelvin se uitară unul la celălalt cu gurile căscate, dar abținându-se să nu izbucnească într-un hohot de râs penibil. Nu mai auziseră niciodată ceva atât de nostim. —Lunare! spuse Dervla neîncrezătoare. —Săptămânale! se controlă Kelvin ceva mai bine. Apoi Dervla observă felul în care se încrunta Lisa și se grăbi să calmeze spiritele: Nu, bianuale, în principal. The Catholic Judger era săptămânal, dar toate celelalte apar primăvara și toamna. Doar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
durat o secundă ca Ashling să își dea seama că vorbeau din nou despre Craig. —...pentru că nu a vomitat și enciclopedia medicală spune că ăsta este un semn sigur. Dar trebuie să te gândești la toate, nu? —Bănuiesc, spuse Ashling neîncrezătoare. —Variolă, vărsat de vânt, meningită, poliomielită, îi dădea Clodagh înainte, necăjită. Stai puțin, Molly vrea să se așeze pe genunchiul meu. Poți să stai pe genunchiul lui mami dacă promiți că faci liniște. Promiți? Dar, deși Molly nu făcea nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
meșteșugar. După o singură privire, Lisa deja o ura. Ei îi plăceau construcțiile moderne și noi, aerisite și spațioase. Casa aceasta părea înghesuită, cu camere întunecate, cu țevi vechi și o bucătărie murdară cu o chiuvetă Belfast oribilă. A ieșit neîncrezătoare din mașină. Jack s-a apropiat de casă, a băgat cheia în broască, a împins ușa și s-a dat la o parte pentru a o lăsa pe Lisa să intre. El trebuia să își aplece capul pentru a încăpea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Poți să-mi dai o... Cine naiba ești tu? Logan Își vârî capul În jos, pe scări, pentru a vedea o femeie gravidă, Îmbrăcată Într-o haină de piele neagră și ducând un morman de pungi de cumpărături, care privea neîncrezătoare mulțimea de polițiști care-i umplea casa. — Unde-i Duncan? Ce-ați făcut cu soțul meu, ticăloșilor? 25 Veștile veniră prin stație la ora trei, chiar În timp ce Logan se Întorcea la sediul poliției. Procesul lui Gerald Cleaver ajunsese În cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Rennie, vreau să stați aici cu Vrăjitoarea cea Rea din Middlefield. Stați departe de ferestre. Nu vreau să știe nimeni că sunteți aici. În caz că se-ntoarce acasă fiu-său: cereți Întăriri. Îl imobilizați doar dacă nu riscați. Watson Îl privi neîncrezătoare. — Haideți, domnule. Nu se-ntoarce! Nu mă lăsați aici. Ajunge dacă stă agentul Rennie să supravegheze locul! Rennie Își dădu ochii peste cap și pufni. Mersi mult! Se uită urât În direcția lui. — Știi la ce mă refer. Domnule, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
o zi, divinul Augustus a întâlnit-o pe femeia pe care grăjdarii o numesc Maștera. De fapt, pe ea o chema Livia. Când s-a întâmplat asta? — Acum vreo șaizeci de ani, cred. O diferență abisală pentru copil, care tăcu, neîncrezător. Grecul se grăbi să continue, ca să evite alte întrebări: Când Augustus a întâlnit-o, ea avea șaptesprezece ani, era căsătorită cu un alt bărbat și avea un copil. Ei bine, acel copil era Tiberius. Îmi explici de ce toți îi spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
la Roma în lanțuri. Au scris că ritul în cinstea Marii Mame era o sărbătoare desfrânată, un lanț de petreceri. Ritul există însă de patru mii de ani, și nimeni nu și-a îngăduit să-l schimbe. Grecul Zaleucos asculta neîncrezător, așa cum fusese pe toată durata călătoriei, și-i șopti lui Gajus: — Poate că acesta era mystagogus, cel care iniția în mysteria, așa cum s-a întâmplat cu Herodotos. Dar toate astea sunt primejdioase... Băiatul își luă însă micul codex și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
atât de puternic, încât se desprindea foarte lent de la pământ. Se întoarse, căutând cu privirea pe cineva. Se apropie un sclav bătrân, care împinse ușurel ușa, șoptind în greacă: — E interzis. Închise ușa, îi aruncă băiatului o privire pe jumătate neîncrezătoare, pe jumătate complice, și îi mărturisi dintr-o suflare: — E Marea Mamă, Isis. Într-o clipă, Gajus se întoarse în urmă cu mulți ani; era din nou pe mica ambarcațiune care mergea pe Nilus, tatăl lui era viu. „Zeița cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nouă ani și nu înțelegea ce se întâmplă, făgăduia că pe viitor avea să fie mai ascultătoare. Ca s-o poată ucide legal, înainte de a-i tăia gâtul, călăul a violat-o. Însă toată spaima aceea nu era de-ajuns. Neîncrezător în unele convertiri rapide, Tiberius dispuse la Roma zeci de procese, exilări, execuții, confiscări. Cât despre Sertorius Macro, mândria lui de muntean, inspirată de enorma putere dobândită, cu toate beneficiile ce decurgeau din ea, îl făcu să înalțe în orașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
spuse: — Pe insula asta poți călări liniștit, ușor, într-o parte și-n alta. Nu poți să-l lași la galop. Nu zâmbi. Nu mai spuse nimic tot restul drumului. Mitul unei insule inaccesibile ajunsese să-l obsedeze pe Tiberius. Neîncrezător, ridicase Villa Jovis după o idee arhitectonică nemaiauzită: construise un edificiu în trepte, sprijinindu-l pe coasta și vârful celei mai sălbatice stânci de pe insulă, înconjurată de surpături de netrecut. La capătul unui lung urcuș se deschidea pe neașteptate o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
descris, care s-a aplecat să-l examineze; ținea în mână o carte. După o clipă, a dispărut. El s-a scuturat, acoperit de sudoare, dar nu mai avea febră și durerea dispăruse. Gajus ascultă și, fără să vrea, zâmbi neîncrezător. Tânărul se ridică descumpănit. Gajus îi spuse prietenos: — Am auzit și alte povestiri ca aceasta, la Sais. Sclavul spuse că, în încăperile subterane de la Sais, mai existau pesemne acele papyri sacre cu scrierile pentru aflarea destinului. — Și a destinului tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mantaua grea, grosolană de lână pe care soldații din legiuni o purtau în timpul războaielor - devenise ea însăși un simbol al războiului. — Iar senatorii au văzut gladius-ul atârnat la centură. Printr-o fereastră pătrunse soarele ultimei zile de august. Însă Gajus, neîncrezător, îl întrerupse: — Intrase în Curie înarmat? Întrebarea era deconcertantă și reducea faimoasa lovitură de stat a lui Cornelius la o chestiune de protocol. — Întocmai, răspunse Macro violent, și le-a strigat senatorilor că, dacă ei nu se hotărau, alegerile avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Julius Caesar cinase cu o seară înainte de a fi ucis - îi aminti Împăratului greutățile exilului și îl imploră să-l trimită pe vinovat într-un loc mai puțin izolat și mai puțin sălbatic. „De ce îl apără Lepidus?“, se întrebă Împăratul, neîncrezător. Dar își aminti că îl văzuse plecând spre Gyaros, spre moarte, pe Creticus, tribunul care fusese tovarășul credincios al tatălui său în Syria, și porunci ca, în loc de îndepărtata Gyaros, Arvilius să fie trimis la Andros, o insulă mult mai primitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
întrunirea de ieri - privi în jur asemenea unui învățător care își surprinde discipolii nepregătiți. Discuția despre legea cu privire la controlul cheltuielilor publice. Eu nu eram de față. Voi însă ați ieșit furioși din Curie. Ce-a spus, mai precis? Tot mai neîncrezător și mai încordat pe zi ce trecea, Împăratul declarase că, dacă l-ar fi făcut senator pe calul său, Incitatus, acesta ar fi dat soluții mai bune la unele probleme decât anumiți nobili patres. O replică pe care, auzind-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
calculată. Omul pare că se află în spatele unui ecran. Gura e închisă, fără să fie strânsă; singurul element dur îl constituie bărbia ridicată. Pe când poza, era probabil cufundat în gânduri, iar artistul a simțit detașarea lui imperială. Putem percepe prudența neîncrezătoare și orgolioasă a minții sale, care a creat proiecte pe termen lung și, pentru vremea aceea, planetare. Ochii privesc spre un punct îndepărtat. Concentrarea e trădată de ridurile dintre sprâncene și de încordarea mușchilor sub piele. Cruda și longeviva Livia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
după orele de somn și cele de veghe ale copilului meu, că, de multe ori, cel mai mic semnal de inconfort sau de suferință pe care îl dădea mica Laura putea declanșa instantaneu un atac de panică unei mame începătoare, neîncrezătoare în capacitatea ei de a gestiona noua situație... Îmi aduc aminte cum, rămasă pentru prima oară singură cu Laura, care avea doar trei săptămâni, n-am știut ce să fac atunci când, deși abia îi dădusem să mănânce și o schimbasem
Substanța zilelor și nopților unei mame. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Carmen Mușat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1777]
-
Nu se poate să fi murit!“, „...“ „N-avea voie să moară!“; scoate aproape un strigăt ce sună strident În liniștea vătuită cu cărți a camerei; are o voce pe care o aud prima dată, plină, profundă, atrăgătoare, promițătoare, ademenitoare; privește neîncrezător spre telefon, l-a așezat pe podea, așteaptă parcă o dezmințire, o revenire asupra știrii, tace ca până acum, fără să aibă aerul că ceva deosebit s-a Întâmplat, ridică receptorul, formează un număr, sunt aproape (chiar În urechea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Magicianul pe un ton răstit. Tu ești cel care mi-a stricat numărul cu călăreața de la râu. - Bine, toți cei pe care i-ai atacat. De ce? - Nu a fost nimic personal, spuse el începând să tușească. - Nimic personal? întrebă Rhyme neîncrezător. - Să spunem doar că a fost o chestiune de apartenență la un grup. Nimic legat de persoana lor. - Tot nu înțeleg. Cum adică „apartenență la un grup”? Explică. Magicianul șopti: - Nu, nu cred că vreau să-ți explic. Începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
am folosit ca să te putem urmări până aici. Nu ai fost măcar puțin surprins că am apărut ca din senin la ușa ta? - Dar cine...? Ia stați așa! A fost iluzionista, fata aia! Kara! N-am recunoscut-o. Rhyme spuse neîncrezător: - Păi, nu ăsta și e scopul iluziilor? Te văzuserăm în parc, dar ne temeam că ai să scapi. Ai tendința să faci așa ceva, știi bine. Și am presupus că vei urma un traseu complicat până la locul în care locuiai. Așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
tulburat de vederea încrețiturilor rozalii, lucioase, ale unei cărni de nalbă, continuate de colaci, ca ai omulețului Michelin, înspre gulerul descheiat al halatului verde de casieră. Iar acela fusese doar începutul. Mi-am continuat drumul peste halat, cu o fascinație neîncrezătoare. Începând de la guler, totul era tensionat: falduri de carne înghesuite, strânse, luptându-se să se elibereze din bumbacul verde al halatului care le ținea prizoniere, împungând prin deschizături și umflându-se pe la cusături, ca niște bule de poliester rozaliu. Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]