1,352 matches
-
voie, putea s-o asculte sau s-o înăbușe, dar al cărei înțeles, știa bine, îi va rămâne pentru totdeauna necunoscut dacă nu-i va răspunde pe dată. Da, pe dată, de asta era sigură! Se ridică încet și rămase neclintită, pândind răsuflarea bărbatului ei. Marcel dormea. O clipă mai târziu, nemaisimțind căldura patului, începu să tremure. Se îmbrăcă fără grabă, căutându-și hainele pe bâjbâite, la lumina slabă a felinarelor din stradă, care străbătea prin obloane. Cu pantofii în mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
mine țintă, fără un cuvânt, a făcut un semn și eu m-am ridicat. Se uita la mine țintă cu ochii lui metalici care străluceau, fără expresie, pe fața-i întunecată de cal, apoi a ridicat mâna. Cu aceeași privire neclintită m-a apucat de buza de jos, mi-a răsucit-o fără grabă, aproape smulgându-mi carnea, și, fără să-și descleșteze degetele, m-a silit să mă învârt pe călcâie, împingându-mă de-a-ndaratelea până în mijlocul încăperii, m-a tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
muzicanții și femei îmbrăcate în rochii bălțate, cu falduri grele, care le ascundeau trupul. S-au pornit să danseze în fața ușii din fund, un dans primitiv, abia ritmat, doar se mișcau, apoi vrăjitorul a deschis ușița din spatele meu, stăpânii rămâneau neclintiți, privindu-mă întruna, iar eu m-am întors și am văzut idolul, i-am văzut cele două capete în chip de secure și nasul de fier, răsucit ca un șarpe. M-au dus la picioarele lui, m-au silit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
să se uite la mine, zăpușeala creștea, iar eu rămâneam nemișcat sub ochii zeului care mă privea pe deasupra acelui trup încremenit, dar cu mușchii zvâcnind ușor, și când m-am apropiat de ea, fața de idol a femeii a rămas neclintită. Numai ochii i s-au mărit privindu-mă țintă, picioarele mele le atingeau pe ale ei, căldura s-a pornit dintr-o dată să urle, și idolul, fără să scoată un cuvânt, privindu-mă întruna cu ochii lui măriți, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se mișcă abia auzit, învățătorul era tot treaz. Când prizonierul se mișcă a doua oară, Daru se încordă, cu tot trupul la pândă. Arabul se ridică încet, sprijinindu-se în coate, cu gesturi de somnambul. Așezat pe marginea patului, așteptă, neclintit, fără să-și întoarcă privirea către Daru, ca și cum ar fi ascultat cu toată ființa. Daru nu se clinti, își aminti că revolverul rămăsese în sertarul catedrei. Cel mai bun lucru ar fi fost să intervină pe dată. Totuși continuă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de piață mică, înconjurată de trei colibe. Omul se îndreptă către una din ele și împinse o ușă de bambus cu țâțânile din liane. Apoi se trase la o parte, fără un cuvânt, uitându-se la inginer cu aceeași privire neclintită. În colibă, d'Arrast nu văzu în prima clipă decât un foc abia mocnit, aprins chiar în mijloc, de-a dreptul pe pământ. Apoi desluși, într-un ungher, în fund de tot, un pat de aramă, fără așternut și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
pahar plin cu apă și cu o lumânare, pe care o înfipse în mijlocul camerei. Vărsă apa în jurul lumânării, desenând astfel două cercuri concentrice, apoi, îndreptându-se din șale, înălță către acoperiș o privire de nebun. Cu tot trupul încordat, așteptă, neclintit. - Sfântul Gheorghe pogoară. Privește, privește, șopti, cu ochii ieșiți din orbite, bucătarul. Câțiva dansatori căzuseră în transă, dar într-un fel de transă încremenită, cu mâinile la spate, cu pasul țeapăn, cu privirea moartă. Alții dansau într-un ritm și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
care pornea din hol spre etaj, cu capul cufundat în palme, în aceeași încremenire mută și gravă dintotdeauna. Poate că ar interveni cândva, în replică, glasul ascuțit al lui Barbosa, care își tot mângâia barba blond-roșcată și urmărea auditoriul cu neclintite și reci priviri albastre. „Bineînțeles“, ar răspunde, acoperindu-l, Tina Mărgărit, „rațiunea n-are acces la Venera celestă. Dar nici nu poate intra în relație cu cea pământească !“. „Din lipsă de ima ginație și percepție senzorială...“, ar repeta ironic Barbosa
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
atentă, un Buddha osos, aplatizat, cu umerii largi și fundul lat, figura lată, de carton. Ochii și urechile colectivului ! Mereu la pândă, înregistrând, corelând, fără a sufla vreun cuvânt despre ceea ce știe. „Discreție perfectă ! Strânge, ca un burete, cancanurile, mută, neclintită, ca un seif elvețian, care se deschide doar cu o formulă magică.“ Doamna Marcu Sidonia : are un fiu, în clasa a patra. Elev bun, băiat frumușel. Selectat ca... „oficial“, pentru întâmpinarea Președintelui. Săptămâna viitoare, Președintele se întoarce din Libia. Marcu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pregătește tovarășul Caropol, Șeful, cu turturica geloasă, tovarășa Gina, peste câteva zile se întorc și Mehmed și bonomul Mișu Varlam, curând vor pleca Nalbandu, molia, bătrânul burlac bolnăvicios, și Lucian Vornicu și doamna Mitulescu știe tot scrie tot tace tot. Neclintit, doar ziarul, pe toate birourile : „Întărirea disciplinei... formarea omului nou... adeziunea unanimă la politica internă și externă“... „Dă-ți seama, la divorț, judecătorul și toți ăia, procuror, nu mai știu cine, mi-au ținut o lecție ! Că divorțul este o
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
miră rugămintea d-tale... foarte mult... Mi se pare că d-ta faci deosebire între dușmanii patriei... Apostol Bologa se uita în ochii scânteietori ai generalului cu o seninătate care îl minună pe el însuși. Se simțea însă hotărât și neclintit, ca în asalturile cele mai năprasnice. Acuma se încăpățîna să convingă pe dușman, deși înțelegea bine că silințele lui sunt de prisos. Se pomeni vorbind calm, fără umbră de emoție sau șovăire, parc-ar fi discutat cu un camarad binevoitor
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Dar nu pricepi, omule, că, mai ales după întrevederea ta cu generalul, vei fi urmărit pas cu pas și că vei fi prins chiar în clipa când vei încerca să... ― Tocmai de aceea trebuie să plec la noapte! făcu Bologa neclintit. ― Atunci te cheamă spînzurătoarea! șopti căpitanul disperat, pipăindu-și gâtul, parcă ar fi vrut să dea la o parte un laț închipuit; apoi, după un răstimp, adăugă cu o tremurare de frică: în orice caz eu nu vreau să știu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
n-aș mai fi venit, după scrisoarea ta... În sfârșit, după gestul... care m-a jignit, Apostole, foarte... foarte rău... ― Era datoria mea să fac gestul, domnule Domșa, răspunse Apostol, ridicând ochii la el și privindu-l cu o liniște neclintită. ― Dar ce-i, ce s-a întîmplat? întrebă atunci d-na Bologa, mai venindu-și în fire și adăugînd: Ia loc... ia loc, uite colea... O, Doamne-Dumnezeule, că m-am și speriat, și nici barem nu știu de ce! ― Cum? nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
sfâșie îndoielile și întrebările!... M-am războit cu ispitirile urii și le-am izgonit din sufletul meu... Sunt în stare să mă umilesc, să mă înjosesc și să-mi presar cenușă pe cap, numai să dobândesc un strop de credință neclintită... Tăcu o clipă și apoi continuă cu o voce nouă: ― Mă plimb veșnic între două prăpăstii, Constantine!.. Veșnic, veșnic!... Prăpastie afară, prăpastie în sufletul meu... Și la fiecare poticnire mă uit în fundul prăpăstiilor... la fiece poticnire!... Și așa a fost
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
care am mers... ― Și eu am purtat crucea ta, Apostole, și Dumnezeu, când am fost mai disperat, mi-a trimis credința cea tare ca stânca și m-a mîntuit! rosti preotul limpede ca o vestire, trecând alături de el. Numai credința neclintită mântuiește pe om aici și dincolo deopotrivă! Credința e puntea vie peste prăpăstiile dintre sufletul zbuciumat și lumea plină de enigme și mai cu seamă între om și Dumnezeu!... Numai în credința neclintită vei găsi și tu călăuza fără greș
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o vestire, trecând alături de el. Numai credința neclintită mântuiește pe om aici și dincolo deopotrivă! Credința e puntea vie peste prăpăstiile dintre sufletul zbuciumat și lumea plină de enigme și mai cu seamă între om și Dumnezeu!... Numai în credința neclintită vei găsi și tu călăuza fără greș în viață, căci numai ea te poate îndemna la fiece pas și-ți poate spune în fiece minut cum să-ți împaci sufletul! Apostol Bologa plecase iar capul în pământ, ascultând cuvintele preotului
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aceeași clipă văzu fața cenușie a plutonierului, întoarsă spre el, împărțită în două de un rânjet. ― Numaidecât ajungem, domnule locotenent, la locul unde sunt spânzurați spionii, zicea plutonierul și, parcă n-ar fi mișcat deloc fălcile, rânjetul ciudat îi rămânea neclintit. Merită să vedeți cum atârnă și acum ca niște... Automobilul, trecând peste o groapă, curmă vorbele plutonierului. Bologa, uitîndu-se mereu în fața lui, tăcu și întinse doar gâtul, ca și cum ar fi vrut să vază mai bine. ― Mai este o cotitură, urmă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aveau opinci în picioare. Unul din mijloc cu niște bocanci plini de noroi, privea cu ochii negri cât cepele în șanțul șoselei și, din fața umflată, violetă, scotea limba vânătă spre trecători. În stânga atârnau trei, uitîndu-se pe șoseaua dreaptă, nepăsători și neclintiți, dar cu creștetele lipite de crengile de deasupra. Doi erau într-un arin bătrân, mai sus ca ceilalți, iar mai încolo, pe o cracă subțire, care te miri cum nu se rupea, se vedea unul singuratic, cu mâinile legate la
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dădu de ea. Merse totuși înainte și nimeri iar într-un gard de sârmă. " Se vede că-i un unghi mort și l-au închis cu mai multe rânduri de obstacole împotriva surprizelor!" își zise Apostol cu răbdare și încredere neclintită. O apucă din nou spre stânga, pe coastă, de-a lungul gardului, socotind că trebuie să fie undeva un locșor de trecere. După vreo zece minute de suiș, se gândi că prea se depărtează de fundul văii și se întoarse
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
s-ar întîmpla ceva... Soldatul trebui să repete de trei ori instrucțiile. Pe urmă plutonierul coborî treptele de scânduri... 4 Apostol Bologa rămase în mijlocul odăiței cu ochii la ferestruica de lângă ușă. Tresări auzind cheia în broască și ascultă instrucțiile santinelei, neclintit, parcă ar fi fost țintuit locului. Mai auzi pașii plutonierului, pe trepte, trei, apoi alții, de bocanci, în coridor și în sfârșit, în geam, văzu un pătrat din pântecele soldatului cu tunica verzuie, încrețită, cu cartușierele negre și cureaua armei
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu ochii numai la el. Pe obraji avea urme proaspete de lacrimi, iar în ochi și pe buze un zâmbet de îmbărbătare, umil, sfios, sub care încerca să-și ascundă o groază cumplită... Goli tava și mai stătu o clipă, neclintită, murmurând de câteva ori, domol, ca un susur: ― Dumnezeu... n-ai grijă. Dumnezeu... Apoi ieși cu privirea în pământ. Apostol o văzu coborând cele trei trepte. Se frecă la ochi, buimăcit. Plutonierul intră și, aprinzând lampa atârnată de o grindă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
stâng și în mână, cu privirea speriată, ca și cum ar fi fost sigur că pretorul are să-i facă vreo observație aspră. În întunericul ușii, afară, se zvârcoleau capete multe, sclipeau ochi înfrigurați, ca o vedenie dintr-o baladă sângeroasă. In mijloc, neclintit, cu părul lung, puțin vâlvoiat, Apostol cerceta din ochi, fără a-i învîrti în orbite, cu luciri repezi, fața pretorului, hârtia din mâna lui, casca plutonierului. Și în fiece clipă milioane de gânduri îi răsăreau și mureau în creieri, parcă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
destul de bine limbajul extatic al ochilor tăi negri, fulgere teribile ce răneau întunericul nopții, mai negri decật înseși apele Styxului, căci ei mă atrăgeau magnetic, mă subjugau, mă mistuiau chiar; în adậncul lor adorabil, vedeam cu claritate noaptea aceea solemnă, neclintită parcă din veșnicii, noaptea nașterii femeii adevărate, invincibilă și intransigentă mereu cu sine. Exista în legătura aceasta ceva atật de adậnc, el voia să mă aibă cu toți ochii, cu toată setea, eu îmi desfăceam brațele ca să-l primesc, iar
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
lungi de bătălie Își sdrobesc armele-n scuturi pe a cerului cîmpie: Neînvinși ș-unii și alții - ș-unii ș-alți nemuritori. În zădar Marte s-aruncă spre a sparge șiruri dace Și în van fulgeră Joe supra coifelor audace, Neclintiți stau ș-unii ș-alții în măreață lupta lor. Pe un arc de cer albastru în senină depărtare, Rezimați pe lănci și scuturi, zeii nordici stau în soare, O eternă auroră răcorește lumea lor; Iar în fruntea-acelei bolte pe un
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de arginți ". Și sufletul liber privirea-i sînțită O nalță pe stelnicul, marele plaiu: O patrie nouă sublimă, iubită, De cântece plină din veacuri fugite - Aici lumea-antică urmează-a ei traiu. "Vezi steaua că munții și-ntoarse și marea Îmblând neclintită în vecinicu-i mers. A anilor spaț le destină un soare: La una-i mai mic și la alta mai mare Căci sorii scriu timpu-n acest univers. {EminescuOpIV 168} Curînd vom ajunge pe steaua senină, Pe care în ceriuri numesc-o
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]