1,595 matches
-
cum se obișnuiește, de ziduri înalte din ciment și fusese suficient să se așeze santinele la cele patru porți de intrare pentru a face dificilă evadarea. De asemenea, zidurile împiedicau oamenii din afară să-i stingherească prin curiozitatea lor pe nefericiții care erau puși în carantină. În schimb, aceștia auzeau cât era ziua de mare, fără să le vadă trecând, tramvaiele, și ghiceau, după rumoarea mai mare pe care o târau cu ele, orele de sosire și de ieșire din birouri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
vitrină plină cu jucării de lemn lucrate grosolan. Pe chipul bătrânului funcționar curgeau, fără întrerupere, lacrimi. Și aceste lacrimi l-au răscolit pe Rieux pentru că le înțelegea și le simțea și el în gâtlej. Își amintea și el de logodna nefericitului, care avusese loc dinaintea unei prăvălii de Crăciun, și de Jeanne, aplecată spre el, ca să-i spună că e bucuroasă. Din adâncul anilor îndepărtați, în chiar inima acestei nebunii, glasul tineresc al lui Jeanne venea spre Grand, asta era sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ultima vlagă a muncitorilor care doreau să devină „stahanoviști” - în munca de toate zilele, dar nu mi-am închipuit că diabolica conducere folosea metoda stahanovistă de exterminare a propriului popor, după aceeași metodă planificând cu sânge rece numărul zilnic de nefericiți care trebuia să ia drumul lagărelor de exterminare și mai ales al celor care trebuia să fie lichidați prin glonț, prin împușcare... Din filmul prezentat am înțeles că peste 80% dintre cei socotiți dușmani ai poporului se datora delațiunilor și
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
fiind de vârsta potrivită și își notase repede detaliile, după care le memorase. Mai era o singură oprire: vama. Ca bărbat alb de vârstă mijlocie, tristul adevăr era că a trecut întotdeauna prin vama de la Heathrow fluierând, privind cum altor nefericiți, aproape întotdeauna negri sau asiatici, li se cerea să-și golească valizele și să stoarcă până și ultimul tub de pastă de dinți. Rasismul era un lucru greu de privit, desigur, dar pentru un călător ca Henry Blyth-Pullen, putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
le publicase. Dacă n-o făcuse, era pentru că nu dorea să scrie viața tatălui lui. Dar așa Îi plăcea să se gîndească la carte: “Scriu viața tatălui meu“. O minciună mai mult. De cinci ani, era el oare atît de nefericit? În ochii tuturor, răspunsul era În mod evident da. Bietul François care se zăvorăște În fiecare zi În apartament, unde nu primește pe nimeni (de parcă ar fi avut vreodată obiceiul de a organiza recepții și de a servi fursecuri), pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
cu atitudinea uluită a lui Livingstone cînd descoperise cascada Zambezi. Încăperea aceea era un talmeș-balmeș de lucruri, un haos, o harababură. Auzise cam tot ce se putea spune despre starea În care se găseau cei cincizeci de metri cubi ai nefericitei lui Încăperi, atît de elegantă odinioară cînd era goală, cu ușa cu geamuri care dădea spre balcon, cu lambriurile care dispăruseră de mult Îndărătul rafturilor bibliotecilor ce ocupau trei pereți din patru, care biblioteci Începeau să dispară la rîndul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
publică În revista lui Daniel-Rops... Dacă trec la mărturisiri, măcar să fie complete. — Și nu doar o singură femeie, ci mai multe. Mă fac să mă gîndesc la niște actrițe de cinema, părinte, la Grace Kelly, la Audrey Hepburn, la... — Cum, nefericitule, cu actrițe de cinema? — La Yvonne de Carlo, părinte. Un astfel de scenariu era de neconceput. Parcă Îl și vedeam pe preot trăgîndu-mă afară din confesional și aducîndu-mă acasă ca să mă pună să mărturisesc totul tatei. În realitate, era de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
frază care Îmi dă fiori pe șira spinării. În aprilie, o altă femeie ia cuvîntul: „Ai să fii nefericit, n-ai să iubești niciodată pe nimeni“. Tema nefericirii o inspiră, deoarece se Întreabă dacă nu cumva cîștig atașamentul femeilor făcîndu-le nefericite, și dacă nu cumva caut În această nefericire dovada că ele țin la mine. Oamenii cărora lectura jurnalului meu le-ar fi făcut plăcere sînt medicii militari. Poate confundaseră ei tahicardia cu dansul Sfîntului Guy, dar după o asemenea lectură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
dragostea astfel lăudată e mereu descoperită În afara căsătoriei, tata o să afle că m-am dus În Pigalle! „Îi plîng pe tinerii noștri contemporani care se unesc Înaintea căsătoriei“, scrisese el. Pe planul ăsta, eram ireproșabil. Nu mă unisem Înaintea căsătoriei. „Nefericiții nu știu că Își pregătesc o viață În care infidelitatea a deschis deja ușa. Ea le este interzisă În numele moralei. Ei Însă nu se sinchisesc. S-ar sinchisi și mai puțin dacă ar ști că cedează astfel apelului care urcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
nu puteai să-ți ții gura? Dar, domnule viconte, My Lord, aceia par să fie de-ai noștri... Cretinule, nu ai fost Învățat să n-ai Încredere În oamenii papei? Pe tine trebuiau să te pună În frigare, nu pe nefericitul acela din Nola!“ „Dar atunci“’, zicea Belbo, „de ce atunci când Rozacruceeni se transferă În Franța, iezuiții, sau polemiștii ăia catolici care lucrează pentru ei Îi atacă sub pretext că sunt eretici și Îndrăciți?“ „Păi n-oți vrea să pretindeți ca iezuiții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
clădiri și se Înfășoară, fuioare, În jurul felinarelor de pe stradă. Să umbli pe stradă printre gîngănii este o adevărată tortură și majoritatea locuitorilor stau În casă În acele zile, În timp ce cisternele primăriei patrulează pe străzi și Împroașcă nori grei de pesticide. Nefericitului prins afară În astfel de momente Îi cad furnici moarte pe după ochelari, În urechi și pe piele, cu aripile lor transparente lipite de sudoare de fiecare por. Termitele au fost bătaia de cap a orașului timp de zeci de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
făcuse de-atâtea ori înainte, și simți o împunsătură nedemnă de gelozie. — Ce părere aveți, domnule Jones? Norman Jones văzu cum i se întindeau înainte nisipuri mișcătoare. Se înșelase. Își închipuise că Ralph Tyler era deja o epavă ramolită, asemenea nefericiților pe care îi vedea când își vizita propria mamă. — Phyllis, draga mea. Tatăl ei era drept ca o stană acum. Toată lumea știa că vorbele pe care urma să le rostească erau hotărâtoare. Îi amintea vag lui Fran de una dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ziarul lui. Cum putea să doarmă noaptea? Pentru Jack Allen, tot ce conta era să obțină o poveste. Nu era de mirare că nevastă-sa zburase la patru mii de mile depărtare ca să scape de el. Aruncă cu ziarul în nefericitul de Mike Wooley și ochii verzi îi scânteiară de furie. — Jurnalism de scandal, se răsti la el. Citizen nu s-ar preta niciodată la ceva de un asemenea prost-gust. Mike o privi cu o uimire nedisimulată. Să convingi o tânără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ai spune tu despre faptul că nu-și va da seama un de se află, are nevoie să se simtă acasă, înconjurat de propriul lui trecut, sau va intra cu siguranță într-o stare iremediabilă de declin ca toți ceilalți nefericiți. Laurence oftă. — Fie. În cazul ăsta, ar trebui să încercăm s-o convingem pe mama ta să-l țină acasă. Deși erau deja în mijlocul străzii principale din Woodbury, Fran se aplecă și îl sărută, făcând o tânără ieșită la cumpărături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
mulți vor renunța la luptă și mă vor căuta singuri de asta sunt convins. Astfel de oameni nu au ce căuta aici, acest loc nu este pentru cei slabi, ci pentru luptători. Au luat la rândul lor vieți, a unor nefericiți lipsiți de apărare dar nu s-au gândit nici o clipă că vor întâlni greutăți pe care nu sunt pregătiți să le înfrunte și aici calapotează și demonstrează că în fond sunt mult mai slabi decât victimele lor și atunci încearcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
de după războiu sugerează”. Face, de asemenea, o pertinentă distincție tipologică între literatura lui Urmuz și cea a lui Jacques G. Costin din Exerciții pentru mîna dreaptă și Don Quijotte (ibid., pp. 62-65): „Ceea ce apropie pe dl Jacques G. Costin de nefericitul său înaintaș este doar un principiu de poezie și vervă imaginativă, derivat la Urmuz în fantast și satiră, la dl Jacques G. Costin în ireverență grațioasă și în comentarii la adresa academicului, mai exact a didacticului. Dacă și la unul, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de lung până în Japonia, știa foarte bine lucrul acesta. Mai știa și că sunt la fel de multe nenorociri, nefericiri și motive de supărare presărate pe pământ, câte stele pe cer. El ar fi dorit să poată fi de folos tuturor acestor nefericiți. Așa greoi la minte cum era, ar fi vrut să le poată face ceva pentru ei. Dar el era un amărât de străin și nu-i rămânea decât să bată străzile, cu Napoleon după el. Unsprezece și jumătate. Mulțimea de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
joacă rolul de fată singură și disponibilă și rareori poate să vină cu noi la masă. Nu am vorbit cu nimeni despre ce se petrece cu noi. Glumesc despre certurile mele cu Dan, dar n-am mărturisit nimănui cît de nefericiți sîntem, mi-e pra teamă să rostesc ce știu deja și să declanșez avalanșa. Trăiesc Într-un fel de stare de inerție. SÎnt conștientă că ceva trebuie să se schimbe, că nu pot continua să trăiesc, sau să nu trăiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
discutat despre ceva? Aveți de gînd să rezolvați ceva? mă Întreabă. — Nu au trecut decît opt săptămîni, dar nu părem să vorbim despre nimic altceva În afară de Tom. E totul... atît de ciudat Între noi, spun eu oftînd. Știu cît de nefericită eram, cît Îl uram pe Dan, și asta timp Îndelungat, dar acum nu-mi vine să cred că s-a terminat atît de repede și de ușor. Aparent, au mai rămas lucruri nerostite, dar nici unul din noi nu e În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
o ceașcă de ceai? — Da. Vreau ceai și să știu ce naiba se petrece, pentru că frate-meu nu discută cu nimeni despre asta, iar maică-mea știe că numai pe ea nu ai chef s-o vezi. Dan e cumplit de nefericit, iar tu arăți ca dracu’... De fapt, numai astăzi arăt așa, pentru că sînt mahmură, o mint eu, sperînd că informația va ajunge la urechile lui Dan, iar el Își va Închipui că am ieșit În oraș să mă distrez. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
zilele În care Tom a avut accidentul, În care Dan și cu mine eram despărțiți, iar Michael era Încurcat cu Lisa, Îmi spun că e extraordinar că acum sînt așa de fericită, avînd În vedere ce incredibil și sfîșietor de nefericită eram atunci. Îl zăresc pe Dan ținîndu-l de mînă pe Tom și trecînd În revistă rîndurile de balcoane de pe Aripa Orchideea, pînă dau cu ochii de mine. Îmi fac amîndoi cu mîna și Îmi trimit pupici. Le răspund la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
singur... Căci pe buzele celor care îmi vorbesc, observ mereu cum tremură frica și ura. Și atunci crește în mine nevoia de-a lovi. Încerc să-mi umplu singurătatea cu sânge și cadavre. Dar nimeni nu bănuiește cât sunt de nefericit... O singură iubire dezinteresată m-ar scuti, poate, de atâtea crime. Ea mi-ar da tot ce obțin săturând fiarele din Colosseum... Dar, unde mă întorc, nu văd decât inși care, cum le vorbești despre moarte, devin palizi și își
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
urmă, nu erau inocenți cei care ar fi venit să asiste la spectacol, dacă aș fi fost ars pe rug? S-ar fi înghesuit, unii din curiozitate, alții din plăcere și, poate, unii din milă, să vadă cum sfârșește un nefericit de eretic. După care s-ar fi dus acasă, pentru a le povesti celor care nu fuseseră în piață cum a fost. Cu toții grăbindu-se să considere că mersesem prea departe, îmi susținusem prea zgomotos ideile, provocând Inchiziția să nu
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
probabil că încă nu muriseră. Iar duhoarea nu seamănă cu nimic din ceea ce cunoaștem. Amintește de cea a câmpurilor de luptă, dar e mai cruntă: miros de sânge și măruntaie care putrezesc, deși au încă viață în ele. De îndată ce acei nefericiți ne-au zărit, au luat-o spre colibele lor mizere, care mai repede, care șchiopătând sau târându-se, cu strigăte de durere și de teamă asemănătoare văităturilor scoase de animale. Gundo s-a albit la față, și pentru prima dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
la Pavia cu ajutorul lui Dumnezeu și cuocrotirea lui Ago. După ce am pus la punct un plan împreună cu Grimoald, cu pretextul de a încredința trezoreriei zeciuiala regală, am pornit spre capitala regatului. Întâlnindu-mă acolo cu fiul meu, văzând cât de nefericit și de nemulțumit era de mersul lucrurilor, i-am zis să vină cu mine dacă voia și să se stabilească la Benevento, destinația finală a călătoriei mele. Ansoald a avut grijă de toate cele. Mai întâi s-a dus la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]