1,600 matches
-
încît razele oricărui soare nu mai revin, odată intrate. Și este atâta gol în simțurile lui, în simțurile lui spulberate, că rătăcesc porumbei nebuni, cu aripi sfâșiate de vânturi, pe căile prin care își apropia lumea. Din ce straturi de neființă purcede urâtul zilelor, ca să ne dezmeticească până la groază din ațipirea ființării? Vom ajunge vreodată până la izvoarele plictiselii? Vom descifra demența moleșitoare a cărnii și pacostea unui sânge nedeslușit? Cum se macină într-un mister tânguitor substanța vieții și cum secătuiesc
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Nimic e totul, o horă de închipuiri lipsită de ritm. Ceea ce face ca un lucru să fie e starea noastră de febră, iar adevărurile se proiectează pe o lume de absențe prin vioiciunea căldurilor noastre. Suflul de substanță care transformă neființa lumii în realitate emană din intensitățile noastre. De-am fi mai reci sau mai domoli, nimic n-ar fi. Focurile lăuntrice susțin soliditatea aparentă a firii, însuflețesc peisajul de neant al viețuirii. Jăraticul interior e arhitectul vieții, lumea-i o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
consolare, sub presiunea unui infinit orgoliu rănit. Vrând să fii totul și totul opunîndu-se, ce-ai face fără dimensiunea absolută a absenței? Chinurile mândriei nemăsurate volatilizează firea și poleiesc nimicul cu prestigiile unei măreții în care se liniștește patima orgoliului. Neființa e o splendoare funebră, care ne stinge geloziile divine. Sugestia nimicului ne satură gustul de Absolut subiectiv, precum harul morții de armonie în dezastru. Când voi ajunge să mă deprind cu mine însumi? Toate drumurile duc la această Romă interioară
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
priveliștea acestei dilatări și dorești stingerea ca o limită, agonia ca o încadrare. Cine va fi altoit infinitul pe o biată inimă? Cum oamenilor le lipsește poezia, în ce să ancorezi, dacă nu în moarte? Cât prestigiu nu aruncă iminența neființei peste peisajul șters și searbăd al ființei? Dorința de a te îneca, de a te înălța la ceruri prin spânzurătoare sau de a-ți curma viforos zilele pleacă dintr-un sublim al plictiselii - flaut în fund de iad. A stoarce
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
devenire... Rostul metafizic al timpului e să ne descarce de povara individuației. A fi e o întreprindere atât de grea, fiindcă urcăm spre a nu fi; un vid avântat spre o supremă degradare de existență. Timpul e un suiș spre neființă. Prin toate simțurile râvnesc după desfătările sfârșirii... Ce dor de tainice împliniri mă înclină spre ele? Imposibil să nu descoperi măreția morții, după ce-ai fost trădat de viață!... Cine-a văzut prin oameni și prin sine însuși, de scârbă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
tristețea, rostul tău e iremediabil paralel soartei omului. Ajungi încetul cu încetul să nu te mai întîlnești cu nimeni niciodată. În tristețe - moartea și nebunia luîndu-se la întrecere -, nădejdile vitregite se întorc în gânduri ucigașe. Și devii un ostatic al neființei, din dobitoc uman ce-ai fost. De ce nu s-or întinde peste mine umbrele veșnicei prostii și răcorile neștiinței? Căldurile unui bărăgan de deznădejdi... Într-un creier defunct, timpurile plecate-n cruciadă de distrugere nu vor putea ucide amintirea unui
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pe care ai fost trist. Plictiseala devine muzică pe marginea mării și extaz pe vârf de munte; - "sentimente" nu mai sânt Căci spre cine s-ar îndrepta? De câte ori nu mai ești om, de atâtea ori nu mai "simți" decât tăriile neființei; - nu se mai poate trăi decât în rătăcire. Răstoarnă-ți pașii și calcă pe stele. Repetă zilnic lecția acelei nopți, în care aștrii ți s-au dezvăluit ridicol de singuri. După fiece călătorie, progresul în nimic te leagă incurabil de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pune capăt dezbinării lui lăuntrice. Nimic nu-l ajută să dezlege drama crudă a cugetului. Irezolvabilul gândirii se epuizează în acest conflict. Farmecul firii trage greu în cumpănă și nu e chip a-l anula, deși ideile plutesc pe luciul neființei. A trăi senzual în nimic... Când ai iubit prea pătimaș viața, ce-ai căutat printre gînduri? Spiritul e o eroare imensă de câte ori slăbiciunile acordă vieții prestigii de axiomă. Sânt o Sahară roasă de voluptăți, un sarcofag de trandafiri. Străzile pustii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
probabil respira. Acolo, o beție a eternității ar reduce la nimic toate fleacurile acestei lumi și nici o problemă, și nici un chin lăuntric n-ar mai tulbura extazul unei eternități în care ființa ar fi tot atât de pură și de imaterială ca neființa. Baia de foc Există atâtea căi prin care se poate ajunge la senzația de imaterialitate, încît stabilirea unei ierarhii este o încercare extrem de dificilă, dacă nu inutilă. Căci fiecare realizează o astfel de senzație după structura sa temperamentală sau după
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de clipă, când toți oamenii și-ar părăsi ocupațiile, când nimeni n-ar mai găsi un sens în mediocritatea datoriei, când existența ar plesni de contradicțiile ei interioare, ce ar mai rămâne în afară de triumful nimicului și de apoteoza finală a neființei? Monopolul suferinței Mă întreb: pentru ce numai unii suferă? Există vreo rațiune în această selecțiune, care scoate din rândul oamenilor normali o categorie de aleși, pentru a-i arunca în cele mai groaznice torturi? Unele religii susțin că prin suferință
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a trebuit să fie? Există vreo rațiune în faptul de a fi? Sau existența nu-și are o altă rațiune decât una imanentă? Existența există numai ca existență? Ființa este numai ființă? De ce să nu admitem un triumf final al neființei, de ce să nu admitem că existența merge înspre neant și ființa înspre neființă? Nu cumva singura realitate absolută este neființa? Un paradox tot atât de mare cât paradoxul acestei lumi. Deși fenomenul suferinței mă impresionează și uneori mă încîntă, n-aș putea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
existența nu-și are o altă rațiune decât una imanentă? Existența există numai ca existență? Ființa este numai ființă? De ce să nu admitem un triumf final al neființei, de ce să nu admitem că existența merge înspre neant și ființa înspre neființă? Nu cumva singura realitate absolută este neființa? Un paradox tot atât de mare cât paradoxul acestei lumi. Deși fenomenul suferinței mă impresionează și uneori mă încîntă, n-aș putea totuși scrie o apologie a suferinței, fiindcă suferința durabilă - și nu există suferință
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
decât una imanentă? Existența există numai ca existență? Ființa este numai ființă? De ce să nu admitem un triumf final al neființei, de ce să nu admitem că existența merge înspre neant și ființa înspre neființă? Nu cumva singura realitate absolută este neființa? Un paradox tot atât de mare cât paradoxul acestei lumi. Deși fenomenul suferinței mă impresionează și uneori mă încîntă, n-aș putea totuși scrie o apologie a suferinței, fiindcă suferința durabilă - și nu există suferință adevărată, decât cea durabilă -, dacă purifică în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pregătirea și începerea procesului CSCE, și care nu mai sunt printre noi: George Macovescu, Valentin Lipatti, Mircea Bălănescu, Romulus Neagu, Dimitrie Stănescu, Petre Mogoșeanu, Iuliu Irinca și, probabil, a altora despre care nu știu, trecuți deja prea de vreme în neființă. În misiune la Consiliul Europei VALERIU TUDOR* Sommaire L'auteur a été accredité en tant que Ministre-conseiller à l'Ambassade de Roumanie à Paris, à partir du 1er Decembre 1985, restant dans cette capitale plus de trois années. Pour des
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
supus batjocurii. Fără să fie vorba despre elogiul apatiei stoice, nu găsim - la marginea imundă a Ierusalimului - nici o apetență pentru exercițiul dialectic sau dezbaterea sfătoasă. Pe Cruce, Fiul nu dă replici, nu contrazice isteria, ci suprimă vertical orice expresie a neființei, țintindu-și privirea către cer, peste norii acoperiți de sudalmă („întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea”). Lipsit de apărare, surghiunit în afara capitalei, Iisus tace pătimind și pătimește în tăcere. Interpretând în nume personal profețiile din
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
mai văz. Ochii facă-să izvoară și curgă de-acum mereu, P’ În’ ce-or face iaz de lacrimi nenorocit pieptul meu Sufletul supt sîn să bate ca la ceasul din sfîrșit.” Vine curînd și resemnarea superioară. Iubirea răscumpără toiul, În neființă poetul duce bucuria unei mari pasiuni: „Eu ș-atunci În neființă zic că oi fi norocit, Că le trag. le sufăr toate pentru ceea ce-am iubit...” În același stil este compusă și Scrisoarea către Zulnia, poem complex și profund
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În’ ce-or face iaz de lacrimi nenorocit pieptul meu Sufletul supt sîn să bate ca la ceasul din sfîrșit.” Vine curînd și resemnarea superioară. Iubirea răscumpără toiul, În neființă poetul duce bucuria unei mari pasiuni: „Eu ș-atunci În neființă zic că oi fi norocit, Că le trag. le sufăr toate pentru ceea ce-am iubit...” În același stil este compusă și Scrisoarea către Zulnia, poem complex și profund. Este istoria unei pasiuni scrisă de un Tristan care-a pierdui
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
spiritul să descopere gramatica și retorica, să creeze un limbaj și, Încă o dată, să Întemeieze poezia. Mai citez o dată pe Denis de Rougemont: „iubirea fiind inițiatorul a tot ceea ce există, se va numi neant absența iubirii...”. Așadar: nici ființa, nici neființa (neantul), nici opera nu sînt posibile fără iubire. Pentru noi, opera Înseamnă poezia. Apariția ei, sub forme culte, este explicată În bună parte de revelația ființei și a erosului. Pentru a scrie (mai citez o dată pe Barthes) trebuie „cauțiunea unei
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vai, și vorbele. Contemplarea și supracreditarea multiplelor aduce cu sine deznădejdea, durerea, nefericirea. Istoria este guvernată de nedreptate, de dizarmonie, de dezordine, de moarte. În istorie deci, să fie căutarea fericirii inutilă? Mai mult, fericirea să fie mai degrabă, asociată neființei decăt ființei? Și dacă așa stau lucrurile, este pentru că omul prin comportamentul său imoral, a coborăt trepte ale neființei: „Și am găsit că morții care au murit mai înainte sunt mai fericiți decăt cei vii care sunt în viață. Dar
Transgresarea absurdului. O analiză filosofică a Ecleziastului. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Adrian Iftode () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2300]
-
dizarmonie, de dezordine, de moarte. În istorie deci, să fie căutarea fericirii inutilă? Mai mult, fericirea să fie mai degrabă, asociată neființei decăt ființei? Și dacă așa stau lucrurile, este pentru că omul prin comportamentul său imoral, a coborăt trepte ale neființei: „Și am găsit că morții care au murit mai înainte sunt mai fericiți decăt cei vii care sunt în viață. Dar mai fericit decăt amăndoi l-am găsit pe cel ce nu s-a născut încă, fiindcă n-a văzut
Transgresarea absurdului. O analiză filosofică a Ecleziastului. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Adrian Iftode () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2300]
-
distincțiune, oprire pe loc. Nu e vorba de o „oprire pe loc” a vieții, o moarte formală ci de oprirea minții la granițele lui esse. Dincolo de semn, adică dincolo de formă și de Înțeles, Începe devenirea sau neantul amândouă aspecte ale neființei, non-esse (... Semnul este pecetea care distinge ființa de neființă și te ajută În același timp să te identifici și tu, să fii tu Însuți, să nu devii, purtat de fluviul vital și colectiv” (/150). În cazul narațiunii fantastice, semnele indică
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
oprire pe loc” a vieții, o moarte formală ci de oprirea minții la granițele lui esse. Dincolo de semn, adică dincolo de formă și de Înțeles, Începe devenirea sau neantul amândouă aspecte ale neființei, non-esse (... Semnul este pecetea care distinge ființa de neființă și te ajută În același timp să te identifici și tu, să fii tu Însuți, să nu devii, purtat de fluviul vital și colectiv” (/150). În cazul narațiunii fantastice, semnele indică o „spărtură” În structurile realului, un simbol pe care
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
degrabă o lume a preființei. O lume în care "ceva" nu poate fi distins de "altceva", în care nu există nici o formă fermă, în care deci nimic stabil nu există, o lume nicicum închegată, fără să fie o lume a neființei, nu este încă una a ființei. Apariția hotarului într-o astfel de lume echivalează cu actul de naștere al ființei. Abia o dată cu apariția lui se poate vorbi de cele ce sînt: de ape, pământuri, ceruri, planete, de plante, animale și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
se sinucidă. Ratatul are în el sămânța, care la el nu rodește, a destinelor excelente. Așa se face că în sinuciderea ratatului se experimentează un moment din ontologia posibilului: acela în care posibilul se anulează nu în actualizare, ci în neființă. Moartea ratatului este efectul pe care îl are în conștiință deriva posibilului înspre neant. Bovaricul, în schimb, în afară de paloarea destinului său trădat, nu are în el urma nici unei promisiuni. El nu este decât prada și victima unui model imitativ. Dar
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
lor de ființă și exprimă, în vasta jurisdicție a tot ce există, dreptul lor la ființă. Numele reprezintă modul nostru de a gospodări, odată încheiată, Creația, gestul prin care am fost chemați să împiedicăm căderea lucrurilor în indistincție și în neființa "anonimatului". "Ceva ce nu are nume" mă domină prin nenumitul lui. El nu poate fi preluat în proiect, căci ființa lui îmi scapă. Nenumită fiind, ea nu poate fi fixată în granițele ei, ea rămâne in-finită. Preluarea în proiect are
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]