1,869 matches
-
și atribut substantival genitival. Numeroase neclarități ale unor construcții rezultă din economia făcută în exprimare prin nerespectarea unor elemente comune la coordonarea părților de propoziție și a propozițiilor; de obicei cuvinte ajutătoare (prepoziții, articole, adverbe din structura gradelor de comparație, negația și pronumele reflexiv la infinitiv, conjuncții subordonatoare, pronume și adverbe relative, etc.), dar și cuvinte auto semantice: un exemplu întâlnim în formularea următoare : "Greuceanu era mai viteaz și priceput ca fratele său” sau, la nivelul frazei „Fata de împărat a
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
aceea a lui Emil Cioran din Pe culmile disperării. Același scepticism radical în care răsună ceva din condițiile de formare ale generației lor, scepticism făcut din constatarea lucidă a relativității valorilor, dar în același timp din sentimentul tragic, persistent dincolo de negațiile inteligenței, al necesității unor valori absolute, necunoscute ca uman inaccesibile. Eugen Ionescu constată că actul critic, judecata literară și artistică nu izvorăște dintr-o constrângere interioară, adică dintr-o evidență lăuntrică, intuitivă, a predicatelor critice, ci este teoretic un act
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
marea grecească". Exilarea din insula Lussino se află la originea furiei lui distructive, arătându-ne chipul vulgarității, cruzimii, josnicia unei istorii și a unei vieți "desacralizate", deposedate de călătoriile fantastice și mitopoetice, fără de care rămâne pe poziții de atac doar negația, moartea în primul rând. Au fost date uitării asemeni unor ruine, călătoriile care însemnau aventură, (re)descoperire, formare (Salgari, Verne, Stevenson, Melville, Conrad), dar și marile mituri homerice, inclusiv cel al Afroditei, astfel că pe pământ s-a înstăpânit o
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
de interes, arealul interior, tulburat (nu însă și devastat) de invazia repetată a celorlalți monștri care amenință dintotdeauna eul poetic, solitudinea și moartea. Ele reprezintă cele două forme de manifestare a "nopții" rotunjite metaforic într-un poem intitulat chiar nu. Negația imperativă înseamnă, aici, nu opoziție fățișă față de intrarea în moarte, ci doar impunerea propriilor termeni: "nu mă ține de mână, noapte,/ nu te teme, a ta sunt.// dar nu-ți voi da lapte să bei/ din sânul roz de pământ
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
acord cu aceste idei din finalul eseului intitulat chiar Ironia ontologică, poetul Mihai Ursachi nu ezită să își asume riscurile inerente ironiei radicale, ontologice ("O singurătate nesfârșită și o dezolare fără leac e prețul nașterii (facerii acesteia, ironia absolută, adică negația radicală a propriei ființe poate constitui limanul acestei automachii sau faceri de sine"), într-un discurs specific ce își arată la rândul său, fără rezerve, natura duală despre care vorbeam mai sus. Inclusiv într-un teritoriu liric presupus maiestuos, în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
emulilor a fost atrasă de pesimismul cosmic leopardian și de o seama de teme, motive, stileme și elemente retorice mai apropiate de sfera pesimismului decât de cea patriotică; acestea s-au văzut astfel transpuse în texte mai noi. Seria de negații repetate din Viața solitara a reapărut în versurile lui Arturo Graf, Giovanni Pascoli, Giuseppe Ungaretti sau Vincenzo Cardarelli. Un cântec în noapte auzit dintr-un interior, precum cel din Seara zilei de sărbătoare a fost preluat de Enrico Thovez, Vincenzo
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
constată afinități similare: Rămâne important numai faptul că tristețea, sau, mai bine zis, negarea care ne este oferită e nesincera din punct de vedere artistic. S-ar spune chiar că provine (și nu lipsesc semnele) dintr-o accentuare arbitrară a negațiilor lui Montale, ba mai mult, îl anula că poet considerându-l un epigon oarecare al autorului Oaselor.155 Prietenia dintre cei doi viitori câștigători ai Premiului Nobel, care se cunoscuseră în anii douăzeci la Florența, alimenta în ochii criticilor, uneori
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
cât sunt mai mari chinurile ce duc la trecerea în neființă.300 Nu o dată critică de specialitate a semnalat și analizat talentul leopardian de a contura spații finale de tăcere. În Cântecul cocosului sălbatic poetul a zugravit sfârșitul universului prin negații repetate ce anulau bogăția de sunete din viața naturii și a omului: n-ar mai fi nici muget de boi pe pajiști, nici zgomot de sălbăticiuni prin păduri, nici cântec de păsări prin văzduh, nici zumzet de albine sau de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Infinitul fiind plăsmuiri ce iau naștere în interiorul eu-lui. Dimpotrivă, în Viața solitara liniștea ființei este rezultatul interiorizării celei din afară. Calmul și armonia ce domină peisajul înconjurător apar zugrăvite treptat, prin eliminarea succesiva a sunetelor descrisă printr-o acumulare de negații (vv. 28-32). În acest spațiu de liniște se deschide o zonă în care imobilitatea și tăcerea corpului se confundă cu liniștea din exterior. Armonia este interiorizata, corpul își pierde consistentă materială și individualitatea, se cufunda în absență mișcării și sunetului
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
suspectus în latină) doar acel fragment al id-ului ("suconștientului") nostru care, din rațiuni adesea neinteligibile, fiind familiar și apropiat identității noastre ("conștiinței", ego-ului), a ajuns în postura neverosimilă de a fi reprimat. Ca atare, el se recompune în însăși negația sa, identificîndu-se drept nefamiliar. Morbiditatea povestirilor lui Poe nu reprezintă altceva, măcar în plan strict psihic, decît această "răsturnare" axiologică, proiectînd în grotesc ceea ce, în faza inițială a percepției, era frumos și acceptabil, probabil chiar sublim. Angoasele general umane, incomprehensiunile
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
dubla critică" îi spun postcolonialiștii) creează o oarecare confuzie situație benefică pentru literatură. Heaney este eu și celălalt în același timp, jocul substituțiilor identitare trimițînd la deconstructivismul lui Derrida (conceptul de différance al autorului Gramatologiei repre zintă un semn al negației reciproce specifice poeziei lui Heaney). Adesea, poetul ajunge să treacă de la "starea" de "produs cultural local" la cea de "produs cultural interna țional". "Geografia culturală și spirituală", creionată de Heaney în opera sa (de fapt, ne referim mai curînd la
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
al prezenței, Derrida, Paul de Man sau Hillis Miller vorbesc despre absența semnificatului însuși, adică absența oricărui sens, care ar exista înaintea și în afara textului, a discursului, a limbajului, a scriiturii, respectiv a lecturii. Nu trebuie înțeleasă, însă, dispariția, absența, negația absolută a acestui semnificat transcendental, care ar sta la originea (dacă pot folosi aici acest termen) nihilismului deconstructivist și a subversivității demersului său, subversivitate radicală pentru că sfârșește în autosubversivitate. Cum să reconstruiești sau chiar să deconstruiești texte care se deconstruiesc
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cel mai liric, realitatea. Conținutul e destul de explicit, deși e alegoric. Aversiunea față de dictatură este manifestată direct, total dezarmat. Decrețeii sunt copiii sau adulții din aeastă poezie, care s-au ivit pe lume, fără să aibă dreptul la explicații. Fiecare negație, încărcată de un semantism al compasiunii pentru omenirea forțată să suporte ideologia impusă, este urmată de o propoziție adverstivă, care conține ideea de obligație. Ideologizarea forțată este redată prin lexeme de tipul: condamnat, n-aude, nu vede, nu înțelege, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în pământ?),/ Nici de foame,/ Nici de frică/ (N-ați văzut niciodată/ O tulpină galbenă/ Încolăcindu-se printre gratii?)./ Singurul lucru/ De care suntem ferite/ (Sau poate private)/ E fuga" (Delimitări). Tot aici, cu puternic efect stilistic sunt adverbele de negație nici, repetate asurzitor, dar și adjectivele cu valoare de superlativ absolut (întreg, totul), venite în completarea realității dureros-apocaliptice. În Delimitări, nazala dentală n este înlocuită cu oclusiva dentală sonoră dură d: "Eu cred că suntem un popor vegetal,/ De unde altfel
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Înlocuită cu certitudinea morții sale: „totul ar fi permis iar oamul atins de libertatea propriei mândrii titanice s-ar schimba În Omul-zeu... Negând tradiționalele principii și valori pe care omenirea le-a dobândit pe parcursul Întregii sale evoluții, omul-zeu cunoaște apogeul negației sale, concretizându-se În principiul Totul este permis. Această libertate este, după Dostoievski, nu temelia desăvârșirii omului-zeu ci cadrul prăbușirii apocaliptice și revelatoare a acestuia. Fiindu-i totul permis, omul-zeu va depăși nivelul alterității contructive, al recunoașterii conciliante și deschise
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
marchează o altă afinitate importantă: "Ca formă superioară de existență a omului în lume, revolta dă intelectului satisfacția libertății, sufletului o posibilitate de descărcare, iar societății condiția evoluției." aflăm în primul capitol al volumului amintit. Marea literatură se construiește pe negație. Glose în surdină la un concert de închidere Paginile de început ale Salonului literar publicat în 2014 pot fi parcurse ca "principiile de estetică" ale Elvirei Sorohan: aflăm aici un crez cu privire la arta literară și la critica-satelit care o poate
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
parodierea, asocierea cu opera lui I.L. Caragiale prin forța de a surprinde spiritul epocii sunt aspecte ce alcătuiesc o identitate stilistică și culturală a scriitorului băcăuan. Discursul critic se încarcă, la rândul lui, cu mărci specifice autoarei: "Miza esențială fiind negația afirmativă." sau "Ironia spune ceva ce nu spune." Scriitorilor ca Amélie Nothombe, Carlos Ruiz Zafón sau Amos Oz li se justifică succesul prin curajul de a fi diferiți și prin felul în care valorizează povestea ca structură arhetipală. "Concertul de
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
va greși carele nu va nice scrie [s.n.] ", Biblia de la 1688). Pe de altă parte, sunt soluții oratorice de amplificare a laudei, precum la Gheorghe Maiota, care, într-o secvență memorabilă, insistând, prin repetiție, pe faptul că tace, printr-o negație a negației, cu arta de a spune contrariul a ceea ce mărturisește că nu poate spune, enumeră generos virtuțile mitropolitului Theodosie. Dăm un fragment mai amplu din acest panegiric, pentru a evidenția nu doar un portret ideal de credință, dăruire și
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
carele nu va nice scrie [s.n.] ", Biblia de la 1688). Pe de altă parte, sunt soluții oratorice de amplificare a laudei, precum la Gheorghe Maiota, care, într-o secvență memorabilă, insistând, prin repetiție, pe faptul că tace, printr-o negație a negației, cu arta de a spune contrariul a ceea ce mărturisește că nu poate spune, enumeră generos virtuțile mitropolitului Theodosie. Dăm un fragment mai amplu din acest panegiric, pentru a evidenția nu doar un portret ideal de credință, dăruire și erudiție, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
umane. Demersul nostru vrea să elibereze ființa umană de științele autoproclamate umane, să redescopere libertatea, acea capacitate de a zămisli lumi, contingente și instabile. Cititorul a remarcat probabil că am folosit de mai multe ori noțiunea de imposibil alături de o negație. Pentru directorul de întreprindere, de exemplu, este imposibil ca succesorul său să nu fie fiul cel mic. Nici nu poate fi vorba să fie altfel. Acest tip de imposibil îl numim non-imposibil. Așadar articulațiile teoriei noastre se bazează pe trei
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
califica de negativă: evenimentul nu se va produce, este respins, de neimaginat. Un non-imposibil este o certitudine pozitivă: evenimentul se va produce, nu are cum să fie altfel. Ideea de posibil poate, la rîndul ei, să fie însoțită de o negație. Dacă nu o facem să apară ca variantă distinctă este pentru că ea este inclusă în noțiunea de posibil: un posibil este un eveniment care poate sau nu să se producă. De exemplu, convingerea că "este posibil să cîștigăm meciul" presupune
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
France. Altitudinea textelor are eleganța de a se disimula vag, împrumutând aparențele unei mondenități cordiale, mereu bineve nite. Această așezare în discurs poate părea paradoxală la o specia listă în studiul adumbritului Cioran și în înțelegerea lui Ionesco, experți ai negației și ai contestării radicale. Important este însă că ea structurează și articulează cu finețe o voce distinctă din România intelectuală a zilelor noastre; una în plină ebuliție, despre care mărturiresc deplin și paginile introduse de modestele rânduri ale celui care
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
sa, renunțarea la "onoruri". Aș vrea ca, înainte de a muri, să dau foc la butoaiele cu pulbere din pivnițele Institutului. Nebunia finală, ce refugiu superior în fața senilității ce amenință oficiile! Și misterul lui Iisus pentru Nietzsche: faptul că o anume negație valorează mai mult decît anumite idolatrii! Că unele refuzuri sunt semne ale unei iubiri mai adînci decît adeziunile filistinilor avari și prefăcuți. Fără să vreau, le raportez pe toate la Hristos. Zarurile aruncate au fost descifrate ...Sau cel puțin așa
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ajunge astfel la o formă de pasivitate, de resemnare, de așteptare, sau, pentru spiritele mai vioaie și mai chinuite, la căutarea unui "altceva". Aici intervin salutar gîndirea paradoxală și necesitatea terțului inclus, ca soluție, fie și provizorie, dat fiind că negația, în rolul său de opoziție esențială, e mult mai supusă uzurii decît suspendarea judecății: "Vine un moment cînd negația însăși își pierde întreaga strălucire și, deteriorată, se alătură evidențelor numai bune de aruncat." (MA) Nu în ultimul rînd, "altceva" poate
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
la căutarea unui "altceva". Aici intervin salutar gîndirea paradoxală și necesitatea terțului inclus, ca soluție, fie și provizorie, dat fiind că negația, în rolul său de opoziție esențială, e mult mai supusă uzurii decît suspendarea judecății: "Vine un moment cînd negația însăși își pierde întreaga strălucire și, deteriorată, se alătură evidențelor numai bune de aruncat." (MA) Nu în ultimul rînd, "altceva" poate însemna și alt tipar de expresie, căci sfîșierea stăpînită și metodică de sine, recea constatare a decăderii umane nu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]