2,225 matches
-
dar revine asupra acestei pasiuni la sfârșitul anului 2009. În opera lui Paul Rotaru întâlnim preocuparea minuțioasă față de trecutul istoric, originea legendelor și, cu precădere, originea teogoniei, ele presupunându-se a fi întrebări existențiale ce se ridică în fața dramei omului. Neliniștit de propriile „înțelegeri”, autorul găsește o baricadă în poezie, dar fără să vadă în aceasta o liniște, drept pentru care versurile pentru el sunt dezlănțuiri ale unor obositoare semne de întrebare. Astăzi, lucrează la un roman autobiografic, intitulat „Aurora”. </biography
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
dinspre scenă. Pe acel ritm cunoscut mai spuneam din când în când câte un “Da” să nu-mi trădez absența, în timp ce ochii, privind introspectiv, derulau după pleoape clipe din ceea ce eu credeam că a fost viața mea până acum. Eram neliniștit și cumva trist, mă întrebam obsesiv dacă am fost vreodată iubit, dacă am iubit cu adevărat și dacă sunt capabil să fiu eu însumi și să mă plac așa cum sunt. Dincolo de geamul restaurantului un deal își desena veșnicia. Mă întrebam
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
Nu putea găsi altă poziție pentru că-i stătea scaunul În drum. LÎngă fereastră, cu capul Într-o parte, vîrful creștetului Îi părea retezat la lumina aceea. Materialul perdelei era greu, dar țesătura, destul de rară, așa că nu aveam de ce să fiu neliniștit că nu i se va vedea silueta. Dacă aș putea-o prinde dînd un telefon, aș simți că n-am stat să Îngheț degeaba. Tipul de la telefon... era o figură stranie, cineva căruia ea Îi spunea „frate”. Oricum, un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
doar s-o vadă... și ea i-a mai dat o mie. Și-a făcut un obicei din a veni o dată la trei zile, apoi din două-n două zile și În cele din urmă zilnic. Fata Începuse să se neliniștească. Dacă aceasta era tatăl ei, nu avea cum să lase lucrurile să meargă tot așa. În cele din urmă, s-a prezentat la agenția noastră și așa s-a Întîmplat că tocmai individului de care vorbeam i-a fost Încredințat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
buze i se descifra un surîs batjocoritor. Oare rîdea de programul de la radio sau de mine, căci mă vedea stînd acolo, indecis, sau rîdea de altceva ?... I-am urmărit privirea pe fereastră, afară, și ceea ce-am văzut m-a neliniștit teribil. Trecea un grup de trei bărbați, aparent comis-voiajori, care duceau serviete identice În mîini și discutau foarte aprins. Dincolo de ei curgea fără Întrerupere un șuvoi de mașini ... Măi Încolo, acel loc de parcare ce mi-a răscolit amintiri sicîitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
-și facă drum pentru tot ce va urma. - Eu, reluă Marga Popescu, vorbesc ca o proastă, nu mă pricep la politică, așa că nu luați seama, am vorbit ca să-l liniștesc pe domnul judecător. - Deocamdată dumnealui n-are de ce să fie neliniștit, dar o să vină o zi... Zâmbii... - Eu mă ocup numai de școală, de elevele mele. Dar, apropo, domnule judecător, vorbi întorcându-se către mine, ce credeți? un mare scriitor, poet, pictor, sculptor nu constituie în sine o revoluție în gândirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
tatăl tău!” Ea se uită în ochii mei cu mirare de parcă m-ar fi văzut întâia dată. - „Suntem în iunie, îmi spuse, mâine se împlinesc șapte ani de când am murit. M-ai așteptat în după-amiaza acelei zile până târziu, erai neliniștit și încă mă așteptai. La ora aceea cu gândul la tine, dar nevrând să-ți dau de știre în nici un fel, închideam ochii asupra acestei lumi cu fruntea lipită de brațul mamei, deschizându-mi-i în altă lume, mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de prezența fizică, nespus de apropiată a judecătorului. Își ridică brațele, vru să spună ceva ce nu mai spusese vreodată, dar când aproape să-i atingă umerii el se depărtă; ea rosti foarte încet: „Ce tânăr sunteți... Vă iubesc! Se neliniști câteva clipe, nu de cuvintele rostite, ci de efluviile ce le mânară la suprafață. Nu auzi nici un răspuns, ochii îi deveniră mari, el stătea nemișcat, părea de data asta învăluit în ceață. Era totuși real căci îi simțea răsuflarea emoționată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
sta la București, om politic, năpădit de grele afaceri. Mama și două surori erau cu el. Nu știam ce să fac în casa mare albă, pustie acum. Și tinerețea mea avea nevoie de ceva, asta o simțeam eu bine, eram neliniștit, și căutând parcă acel ceva, începui a mă duce la vânat în Iezer, când aveam vreme. Acolo, în Iezer, am avut eu cea dintăi iubire; și eram să și mor acolo. Stepa îmi era dragă. Întreaga copilărie și întreaga tinereță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
gâturile lungi, tremurătoare și lucii. Și parcă și vânătorul meu avea ceva din mlădierea aceea a gâtului, ușoară, cu fereală și cu teamă, și ceva din privirea pătrunzătoare, rotundă, ascuțită, verde ca și apa stătătoare a Iezerului, privire care mă neliniștea. Într-o săptămână, patima pândei, a vânatului bălții, îmi intrase în suflet, în sânge, în simțuri. Veneam în galop întins, cum da soarele spre asfințit, treceam repede prin crâșmă, unde mă aștepta Marin și gălăgiosul sfat al lui Sandu, umpleam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
parcă voia să-mi spuie ceva tainic, să mă întrebe un lucru deosebit, și nu îndrăznea. Marin, la locu-i obișnuit, își desfunda țeava lulelei. Îmi dădu bună-ziua cu glasu-i încet și-și căută de treabă. Nimic nu putea să mă neliniștească. Dar domnul Sandu Popescu voia să-mi spuie ceva și nu putea. Totuși, când pornirăm spre baltă, îmi făcu un semn din ochi spre pușcaș. Îmi făceam felurite gânduri. Poate m-a simțit el, sau altcineva, și-mi da de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dispărură în tufe. Vasile zise: —De-acuma să ieșim în luminiș și să așteptăm... trebuie să le gonească... Capauca asta a mea, așa cum o vezi, le știe sama... Îți aduce, cucoane Grigoriță, capra la buza puștii... Boierul tânăr era cam neliniștit. Răsuflă adânc de două ori și se luă după Vasile, cu pușca pregătită. În curgerea lină a văii, o poieniță se deschidea, dormind parcă într-o pulbere de lumină, într-o neclintită singurătate. Pădurarul îndreptă capul. Boierul tresări. Un chefnit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
l-am văzut că vine... Moș Gheorghe Cucu nu zise nimic. Păși repede la marginea apei și întinse prăjina. Cu gheara de fier, cu luare-aminte, întoarse în apă pe înecat, până ce apucă subsuoara. Atunci începu a trage - pe când noi priveam neliniștiți îndărătul lui. La țărm se opri un trup vânăt, umflat de apă. Fața bugedă stă întoarsă spre noi, cu ochii pe jumătate deschiși, sticloși. Barba și mustățile atârnau în jos, în hlei, îngreuiate de apă. Moșneagul puse cangea deoparte, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
marginea desișurilor, spre câșlărie. Mă gândeam cu milă la nevasta lui Voinea, la suferința ei vădită; mă gândeam cu mirare la vorbele-i întrerupte, la povestea ei cu Ileana lui Ion Macovei și simțiri nelămurite, amestecate cu bănuieli vechi, îmi nelinișteau sufletul. Voinea venea pe potecă. Venea întunecat. Îl zării tocmai când începeau a cânta tălăngile vacilor boierești, în poieni și tocmai când din urmă, pe drumul pe care venisem eu, se arătă și boierul Enacache pe calu-i iute, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Flăcăul și fata stăteau singuri pe prispa bordeiului. Nu-și mai vorbeau, dar se simțeau chemați unul spre altul de ceva tainic. Dintr-un tufiș de boz, la marginea unei grămezi de gunoaie putrezite, ieși deodată o nevăstuică. Se opri neliniștită în lumină și-i privi cu ochișori negri ca gămălii de bolduri. Era așa de albă blănița ei, încât parcă bătea într-un albăstriu dulce, ca zăpezile cele curate. - Dispăru ca o săgeată. Tinerii întoarseră capetele unul spre altul și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
au făcut rugăciuni de nouă zile și pomenirea de patruzeci de zile. Culi își încreți fruntea. Însă aceste știri trebuiau numaidecât cunoscute, căci, făcându-se rugăciunile poruncite, sufletul celor duși încetează de a mai rătăci prin preajma noastră și de a neliniști pe cei vii, căutându-și tihnă la scaunul Domnului Dumnezeu, la loc de verdeață și de bucurie. Când a început a se muia viscolitura din ianuarie, Nicula Ursake era ieșit la slujba lui și nana Floarea socotea trecută primejdia. Iarna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Din nefericire, prindeam doar frânturi de fraze. „...să fii high...“, „...să te lași purtat de dragoste...“, „...un deget de sos teriyaki, frate...“ Apoi a venit Rachel. N-am mai fost de ceva timp pe-aici, a comentat, aruncând o privire neliniștită spre băieți. Am flashbackuri de introspecție. S-a așezat și a comandat un ceai verde. —Anna, te simți bine? S-a întâmplat ceva? —L-am visat pe Aidan azi-noapte. —E ceva normal, unul din lucrurile care se întâmplă frecvent. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
nouă ca o seceră. Bărbatul înfășurat în văluri își descoperi fața și chemă la el doisprezece înalți dregători aleși dintre cei reținuți. Nimeni n-a fost surprins să-l vadă pe al-Mulih. Acesta le ceru mai întâi să nu se neliniștească și își ceru scuze că nu le dăduse explicații mai devreme. Era nevoie să ieșim din oraș spre a evita orice incident, orice reacție nechibzuită. Ferdinand a cerut ca cinci sute de oameni cu vază, aparținând marilor familii din Granada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
chiar în medersa, unde fuseseră amenajate camere pentru învățăceii a căror familie nu locuia la Fès; ai lui locuiau la marginea regatului Marrakech. Trebuie să recunosc, chiar și atunci când eram doar noi doi, unele dintre atitudinile lui îmi displăceau, mă nelinișteau, uneori mă și înspăimântau. Numai că i se întâmpla de asemenea să se arate mărinimos și devotat. Oricum, mie așa îmi apăruse în anul acela: atent la cele mai mărunte clipe ale mele de descurajare, găsind uneori tonul just pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a pune mâna pe arme și a i se alătura în lupta împotriva lentei invazii portugheze care amenința toată coasta atlantică. Șchiopul străbătea țara împreună cu partizanii lui, criticându-l în cuvinte aspre pe suveranul din Fès, care începea să se neliniștească și căuta să stea de vorbă cu primejdiosul răzvrătit. Prin mijlocirea mea. Am hotărât să profit de ocazie pentru a regla niște mai vechi conturi care-mi stăteau pe inimă. — Șeriful Ahmed venea adesea la mine, pe vremea când eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
escortă. Era un bărbat de vreo patruzeci de ani, înalt, elegant, cu piele albă, cu mustața alungită după moda circaziană, cu barba scurtă și îngrijt ajustată. De la primele cuvinte de bun venit, s-a întunecat la față. Accentul meu îl neliniștise, comunitatea maghrebină din Cairo fiind cunoscută pentru simpatiile ei față de otomani. M-am grăbit s-o chem pe Nur alături de mine. S-a înfățișat cu chipul descoperit. Tumanbay a recunoscut-o. Soră de neam și văduvă a unui opozant față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a-i alina dorința sau nostalgia. Valerius își înfundă fața în pătura ce păstra încă parfumul ei. Se trezi brusc și ascultă cu atenție. Auzi doar rumegatul vacilor în fundul grajdului și plânsul cucuvelelor afară. În locul acela era ceva care-l neliniștea. Nu îndrăzni să se miște, având tot mai clar senzația unei primejdii. Mai era cineva cu el în grajd, știa cu siguranță. Și totuși, câinele nu mârâise. Valerius întredeschise ochii. Era întuneric; razele lunii pătrundeau printr-o crăpătură a ușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
omul care înainta șchiopătând, lacom de mâncare și de informații. Vitellius îl îndepărtă cu mâna pe hangiu și se duse să inspecteze cratițele, adulmecând, gustând sau înfulecând cu gura plină când o mâncare îi plăcea mai mult decât celelalte. Era neliniștit și privea lacom mâncărurile. Cuvintele lui Flavius Valens îi răsunau în minte, mai ales acela care părea înconjurat de o aură: imperator. Nu se gândise niciodată că ar fi putut ajunge împărat, dar acum și-o dorea. Pe măsură ce dorința creștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care l-ai văzut va distruge cu adevărat Roma. — După viziunea pe care am avut-o, știu cu siguranță că va trebui să lupt cu omul ăsta. Va trebui să-l distrug. Antonius rămase tăcut multă vreme. Părea atât de neliniștit și lipsit de apărare, încât lui Valerius i se făcu milă. — Mai spune-mi. Când viziunea a dispărut, mi-am dat seama că luptam în continuare... Alergam, îi înfruntam pe quazi... Simțeam că am o putere supraomenească, dar nu reușeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nu asta îl înspăimânta pe Vitellius. La urma urmei, acuzația de omor din partea unui zdrențăros, chiar dacă o fi fost priceput la vindecarea bolilor, nu avea nici o greutate dacă pe celălalt taler al balanței se afla el, imperator-ul. Altceva îl neliniștea la tânărul acela... ceva de neînțeles, teribil... Își aminti de scurta apariție a lui Ausper și petele acelea de vin, ce păreau pete de sânge, la picioarele lui... Își aminti cuvintele Velundei - gladiatorul... Orpheus... Nu era de-ajuns să urmeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]