1,009 matches
-
lor modelează în carnea lumii noastre imagini ale perfecțiunii întrezărite dincolo de ea. În mod firesc, vorbind de oameni, îi raportează la zei, la destin, sau la Dumnezeu; vorbind de timp, îl raportează la eternitate; vorbind de spațiu, îl raportează la nemărginire. Însuși procesul creator al acestor plăsmuiri, care rămâne o mare taină a vieții naturale, ne sugerează ideea unei comunicări cu cealaltă ordine de existență. Inspirația, în care cred deopotrivă geniile din păgânism sau din creștinism, dar pe care gânditorii raționaliști
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
iluzie de religie. Singură concepția creștină pune în lumină justă raportul dintre religie și cultură. Creștinismul e religia de origine supranaturală. Ca revelație divină, obârșia lui e în transcendent. Revelația e ca o cascadă de lumină ce se varsă din nemărginire în spațiul terestru, din veșnicie în timpul terestru, nu pentru a încremeni aici în forme limitate de legile cronospațiale, ci pentru a se răsfrânge din nou în sus cu puterea torentului, răpind pe om în înălțime, dezrobindu-l din timp și din
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
și plăsmuirile omenești se ridică, convergent, într-acolo, însuflețite de năzuința de a se dilata în aceste proporții spirituale. În credință, nu omul, ci Dumnezeu e măsura lucrurilor. Viața modernă, părăsind dimensiunile intensității spirituale, s-a lăsat furată de iluzia nemărginirii în spațiu. Ea s-a limitat față de transcendent, închizându-se totodată în spațiul și în veacul terestru. Omul a devenit astfel măsura lucrurilor sale și din acest moment, plăsmuirile lui au pierdut sensul eternității. Spre deosebire de cultura medievală, cultura modernă suferă
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
care ea ne smulge pentru moment din viața comună, nu se pot susține în zenit decât înfășurate ca iedera pe certitudinile credinței religioase. Una din numeroasele definiții estetice ale artei e paradoxul: „infinit sensibilizat în finit”, sau cu alți termeni: nemărginire condensată în mărginit. Ca să ne slujim de o imagine prea cunoscută, opera de artă e ca stropul de rouă ce răsfrânge în el strălucirea întregului univers. Modul ei specific de a proceda e izolarea și particularizarea obiectului pentru ca, învestindu-l
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
în veac și nimeni n-o mai poate transforma în fluidul de flăcări, care a fost altădată. Artei îi trebuie într-adevăr și mit și mister ca să poată birui vicisitudinile prozaismului modern și să poată elibera sufletul în veșnicieși în nemărginire. Dar acest mit nu poate fi unul fabricat sau împrumutat, ci mitul eroismului istoric și al folclorului național. El singur e imaginea ideală, pe care un neam și-o face despre sine și el singur, transfigurat în artă, e în
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
religios salvează arta din dezordinea, din rătăcirea și din pipernicirea condiției moderne. Căci dacă e adevărat ce susțineau romanticii germani că arta nu se poate dezvolta decât într-un climat metafizic, ce climat mai înalt i se poate oferi decât nemărginirea cerului creștin, populat de îngeri și de oameni îndumnezeiți, adică de „forme finite, ce închid în ele infinitul?” în nu mai știu care din Pretextele sale, Andre Gide crede că doctrina creștină, fiind de un spiritualism abstract, Biserica a fost
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
propriei nimicnicii e o „fantomă, o imposibilitate mincinoasă” căci individualitatea noastră uitată e înlocuită cu conștiința că suntem „purtătorii tuturor lumilor și ai tuturor timpurilor”. Dezechilibrul de forțe de la început se schimbă astfel într-un echilibru nou: dependența noastră de nemărginirea lumii se răstoarnă și devine dependența ei față de noi; în loc să fim nimiciți de incomensurabilitatea ei, cum ni se părea la început, suntem înălțați și devenim una cu ea. Deși vorbește de „cunoașterea pură” a sublimului. Schopenhauer adaugă că nu e
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
ideea că: întreaga creație omenească se naște din nostalgia paradisului. În nostalgia paradisului noi vedem sentimentul adânc și universal omenesc, din a cărui substanță își trag vigoarea toate operele de cultură și de civilizație ale spiritului, precum norii care înfloresc nemărginirea cerului și negurile greoaie, ce se târăsc pe fața pământului se zămislesc din aceeași sărată și amară respirație a mării. Nu e nevoie să introducem în considerațiile noastre nici o fantasmagorie științifică la fel cu aceea a inconștientului dinamic, individual sau
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
neutralizarea și anularea amândurora. Leonardo e geniul multiplu pentru care lumea noastră avea margini prea strâmte. Condiția umană a fost ca o, tortură pentru inteligența fabuloasă a acestui om în luptă gigantică să spargă în toate direcțiile tavanele fatalității spre nemărginire. Alături de problema aeroplanului, care l-a muncit ca o posibilitate de ieșire din strâmtoarea fizică, problema androginului îi deschidea posibilitatea ideală a depășirii și a evadării în nesfârșirea lumii spirituale. Imagini cum e aceea a lui Ioan Botezătorul sunt cuceriri
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
simte mult mai aproape de zei sau de Dumnezeu decât de lume. Punctul din care se deschid perspectivele contemplației lui artistice e așezat într-o regiune de dincolo de lume și existența terestră e proiectată într-un văzduh ideal, ce seamănă cu nemărginirea și cu veșnicia, ca din largul acesta să-i înțelegem mai bine proporțiile închise în timp și în spațiu. De aceea geniul se socotește chemat și ales de sus și învocă puterile supranaturale ale inspirației. Misiunea de a ne descoperi
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
semnificația vremelniciei omenești. Condiția terestră trăită de omul antic cu atât mai dureros cu cât perspectiva Hadesului de după moarte nu înfățișa nici o atracție, și-a căutat mângâierea în această supremă plăsmuire a artei, care deschide parcă supape de siguranță spre nemărginire Iliadei, Odiseei, Eneidei și tragediilor. Sunt sigur că ceea ce ne atrage încă în aceste creații supraviețuind peste mii de ani nu e numai simpla fabulație a unor întâmplări omenești, ci vraja care le transfigurează împletind vremelnicia lor în canavaua de
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
profund, eu creator, opus eului social, cotidian. Prevalează conștiința artistică în fața eului biografic. "Creația lui Beckett, atît de nepăsător și orgolios monotonă în unitatea ei structurală, infinit ambiguă, deschisă astfel spre toate uimirile și suscitîndu-le pe toate, dezarmîndu-le, tocmai prin nemărginire, și iar trezindu-le, este menită la eternă recitire/ recitare întru învierea ei ca VOCE care ne umple ființa cu zumzetul știutor de sine al propriei noastre vieți și morți: viața e uimire, moartea e uimire, opera e uimire" (I.M.
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
de spus că, bine observat, principiul libertății religioase și de conștiință ferește de înțelegerea colectivistă a religiei, de sacralizarea grupurilor religioase, naționale, ideologice. Bine observat, el menține atenția spirituală pe axa care unește interioritatea trans individuală a omului cu transcendența, nemărginirea inimii profunde cu abisul divin. Punctele menționate mai sus nu sînt, desigur, interesante pentru modernitatea laică, nu sînt materie de dezbatere în spațiul public. Nu ele alcătuiesc subînțelesul societăților și al mentalității noastre. Dar omul credincios, angajat spiritual poate privi
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
propria concepție despre real înseamnă a te depăși ca eu închis, înseamnă a te transcende. în acest exercițiu, care ne stă la îndemînă zi de zi, care poate fi foarte concret, banal, modest, putem presimți ceva din misterul și din nemărginirea transcendenței. Or, exercițiul de transcendere e poate cel mai dificil atunci cînd se referă la celălalt religios, dedicat unui absolut formulat în alți termeni decît îl formulăm noi înșine. Cînd vorbește despre descoperirea celuilalt religios, André Scrima tratează tema în
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
Mărturisească-se numele Tău Celui mare, ca înfricoșător și sfânt...”. Și zice că este minunat pentru lucrurile cele mai presus de fire, pe care le face și este înfricoșător pentru negrăita putere pe care o are. David, vrând să arate nemărginirea firii lui Dumnezeu, zice: „S-a înălțat mare cuviința Ta mai presus de ceruri, Doamne, neânțelegând-o pământul”. Pentru aceasta zice și Proorocul Avacum: „A acoperit cerurile cu slava Lui, și de lauda Lui plin este pământul.”. Psalmul 13 spune: „Zis
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
te întreb, eu unde mă duc?..."847 și 8 noiembrie, "al doilea început", care se rezumă în formula "o serie de evidențe mutual contradictorii", când a înțeles "că nu e nevoie să te duci undeva, pentru că ești deja acolo. La nemărginire, Ivan, răspund cu o altă nemărginire. Pentru că, ascultă-mă bine, eu, ca și tine, ca și toți ceilalți, eu, noi, oamenii, suntem indestructibili"848. Ceea ce a devenit "principiul existenței mele... misterul însuși al oricărei existențe umane..." este o formulă care
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
847 și 8 noiembrie, "al doilea început", care se rezumă în formula "o serie de evidențe mutual contradictorii", când a înțeles "că nu e nevoie să te duci undeva, pentru că ești deja acolo. La nemărginire, Ivan, răspund cu o altă nemărginire. Pentru că, ascultă-mă bine, eu, ca și tine, ca și toți ceilalți, eu, noi, oamenii, suntem indestructibili"848. Ceea ce a devenit "principiul existenței mele... misterul însuși al oricărei existențe umane..." este o formulă care reprezintă "o primă încercare de traducere
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
figurează decât unul și același act in-diferent de facere și de prefacere, de reflectare reciprocă în marea oglindă unde toate se văd la fel, drept tot. Flacăra aprinsă în "firida unde arde cu foc nestins Divinul" iradiază prin spații redând nemărginirii fugarul ei mister, "mereu mai străvezie, mereu mai necuprinsă,/ Prin sure și înalte pustiuri de eter" (Când va veni declinul). În rama imensă a acestui tablou deschis în infrarealitate, "sub îngânata lumină-abia născândă" (Gest), perspectiva se adâncește până la transparență, arătând
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
cu toată forța imaginii, nu este lumea prezentă, ci lumea ulterioară, imprezentabilă, lumea posibilă pe care poemul o anticipează. Adică îi arată chipul eterat, imagine a fragilității și a mărginirii, dar "a unei fragilități în duritate, a unei mărginiri în nemărginire". Este ceea ce poetul numește "rolul fast al invadării viitorului prin poezie"30, chiar dacă această invazie nu e decât rodul visării. Nu un vis prin care evadăm într-o altă lume inexistentă 31, ci un vis în cea mai mare măsură
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
printr-o sumedenie de anticamere și șicane calorifere, până capătă fragilitatea abordabilă a convivialului. Doar când devine tremurător ca și el infinitului i se dă cuvântul - chiar dacă înfiorarea aparține de fapt unui miraj. Lui Ian, arhitectura îi revelase că glaciala nemărginire nu e deținătoarea focului; abia prin frecarea de febrilele noastre praguri casnice ea ia foc. Deși poate sustras olimpienilor, în vetrele noastre focul e mai acasă decât într-ale lor. Focul e generat de fricțiunea a două posibilități contrarii, ce
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
încredințându-se în exclusivitate simțului tactil. Drenajul stabilității obligă la o înviorare improvizată întru restabilirea relației trupești cu preajma, ca și cum numai regăsirea incertă a echilibrului ar menține tonusul vital, nu și împietrirea statuară. Existența umană evocă o asemenea plajă a nemărginirii drenată când încoace, când încolo, de un exces în perpetuu frământ. Iar valul, ce juca acum la ruleta vârtejului suportul următorului pas din viața lui Ian, provenea din întâlnirea ecourilor în timp a două fronturi depărtate și extrem de turbulente: furtuna
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
Cu tot cu făgăduințele ei, țara cea mai de jos, regatul smuls incert de om neașezării, era iarăși în curs de inundare. Numai de-ar fi reușit să salveze femeia! Aripa lui salvatoare se desfășură deasupra-i ca un acoperiș plutitor pe nemărginirea neagră a nopții, în mijlocul căreia el era lucarna luminoasă pe unde Ondine trebuia scoasă. Dar cum să-i explice, când nici ea, nici limba lui legată nu-l mai ascultau? Deschise larg brațele și o cuprinse cam ca tocul unei
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
seama că acea chemare stranie, sfîșietoare izbucnește din înaltul minaretului. Cu fața spre Mecca, muezinul își trimite mesajul spre orizont, peste deșert, spre Allah și Profetul său, într-un strigăt ce pare a aduna în el toată disperarea lumii în fața Nemărginirii, fără lumină, fără blîndețe, fără speranță. Mă las în iarbă și-mi dau seama că plîng, nu știu de ce, parcă m-aș afla deodată singură pe lume, înconjurată doar de chemarea aceea înspăimîntătoare. Îmi dau seama că și ceilalți au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
este frumos este și bun. Aici lucrurile sunt clare. Adevărat, dar cum rămâne cu sentimentul nou, necunoscut? Ba acum îl cunoașteți, l-ați încercat chiar în timpul zborului urmărit de noi toți. Toate aceste mișcări induc în noi ideea inefabilă de nemărginire. O astfel de stare sufletească am trăit-o noi înșine pe un cal în galop, în vârtejul unui vals, într-o barcă cu pânze mânată de vânt pe suprafața apei sau în fața unui buchet de flori. Întocmai, completează cu voce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
întreb și acum dacă încă mai putem crede că lumea noastră de azi, nebună de legat, mai are șanse să redevină lumea plină de iubire și dreptate. Te copleșește gândul că viața e ca o iluzie a realității imanente, că nemărginirea te înspăimântă până la muțenie. Mai are rost să hamletizezi despre "a fi sau a nu fi", la ce folos? Sau să ne consolăm cu ideea că realitatea pe care o trăim intră în alternanță cu transcenderea formulei de a exista
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]