1,042 matches
-
-i reproșeze lucruri ce nu se bazau decât pe simple bănuieli!? Totuși, nu putea rămâne impasibil. Alex era minat de neliniști. I se părea întotdeauna că existau în exprimările, în fizionomia feței, în comportamentul ei general, multe lucruri care rămâneau nespuse, suspendate undeva în eter. Uneori ea își învăluia ideile într-o haină enigmatică; le lansa asemenea unei rachete, urmărind din spatele privirilor dacă și-au atins țința. El se prefăcea a nu înțelege. Alerga la acele prezumții și, de fiecare dată
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
Mamă, Alex m-a părăsit, se căsătorește! Apoi urmă: a ales pe o alta. Și iar izbucni în plâns. - Cum așa? Ce a intervenit între voi, fata mea!? Ce? Mama Olgăi făcu o pauză voită, o privi pe fată cu nespusă nedumerire, dar găsind că nu trebuie să toarne benzină pe un foc, deja aprins, își reveni pe dată: te rog să te liniștești! N au pierit toți bărbații din lume. Frumoasă ești, deșteaptă ești, încă nu ai vârsta care să
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
din părinți cinstiți și de bun neam, dreptcredincioși și bogați. Tatăl său se chema Teofan, iar mama sa Nona. Acesta a trăit pe vremea tiranilor împărați Dioclețian și Maximilian (284305) și a strălucit mai înainte în viața pustnicească și, pentru nespusa lui bunătate, a fost făcut arhiereu. Și, fiind cu frica lui Dumnezeu, cinstind creștinătatea și propovăduind cu îndrăzneală și cu glas slobod dreapta credință, a fost prins de mai marii cetății Lichiei și dându-l la osândă și la cazne
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
adevărate. Fără o istorie cu exemple ilustre, nu se poate educa spiritul unui popor și ne vom trezi că ajungem, ca niște orfani părăsiți, scuipați și batjocoriți de popoarele lumii, așa zis civilizate, cărora să le mulțumim cu plecăciune și nespusă deferență, când ne mai dă câte o pomană amărâtă, invariabil însoțită de un strașnic șut în fund... Marea migrațiune Ieri că cam zburlisem eu un pic pe presa aceasta care mă stresează, ori de câte ori intru în contact cu vreun produs din
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
toate casele, în mănunchiuri greoaie și buimace. Aproape în aceeași clipă, sute de pocnitori se auziră din toate părțile, ușile se deschiseră și oamenii începură să iasă de prin case, umplând străzile strâmte. Judecătorul își exprimă în fața lui d'Arrast nespusa mândrie de a-l primi în casa lui, nevrednică de o asemenea cinste, după care îl conduse la primul etaj, pe o frumoasă scară în stil baroc, vopsită în albastru. La trecerea lui d'Arrast, se deschiseră câteva uși, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
un cuvânt despre asasinarea lui, nici despre frații mei și ticăloșia lor. Niciodată nu l-am plâns și nici n-am ținut doliu după Shalem, nici nu mi-a spus vreodată unde era îngropat iubitul meu. Grozăvia avea să rămână nespusă, iar durerea închisă în spatele buzelor mele. De atunci încolo n-am mai vorbit niciodată despre istoria noastră comună, iar eu am rămas închisă în golul poveștii inventate de ea. Când am pus piciorul în Egipt, eram însărcinată și văduvă. Purtam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
apăsătoare. Benia stătea cu mâinile strânse, speriat că aveam să fiu luată de lângă el; avea gura încleștată, pentru că nu știa exact cum trebuie să vorbească cu acel nobil prăvălit pe scaun în bucătărie. Iosif îmi trimitea priviri pline de grabă nespusă, pentru că nu voia să vorbească de față cu Benia. Eu mă uitam când la unul, când la celălalt și mă gândeam cât de mult am îmbătrânit. Până la urmă i-am spus lui Iosif: - Benia e acum fratele tău. Spune ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
de afaceri faptul că nu mai stătea chiar atât de mult în preajma mea. Și când ajungea acasă iar eu mă îndoiam peste balustradă să-l văd, sărindu-i apoi în brațe, îi era greu să îmi dea drumul, o fericire nespusă ne năpădea, mă ținea lipită de el și mai că ne dădeau lacrimile. Ajunsem la casa prietenului, o vilă mică și cochetă ce făcea impresie. Angi îmi deschise portiera și mă ajută să cobor. Aerul de eleganță și lejeritate, plăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
toți cei pe care i-am întâlnit în K, a continuat Vultur-în-Zbor. N-aș putea spune că-și țin secretele pentru ei înșiși. Pur și simplu se poartă ca și cum nu le-ar fi știut niciodată. Au rămas prea multe lucruri nespuse. Prea multe. Elfrida i-a răspuns fără să-l privească: — Da, cred că da. — Sunt foarte bucuros că te avem printre noi, Vultur-în-Zbor, a spus Ignatius Gribb în acea seară. Elfridei îi face foarte bine. Mi-e teamă că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
săruți, când - ah! Cuprind în mâni eu capul tău - geloasă! Și sărut ochi-ți plini de lacrimi, ah! Ei strălucesc ca stelele focoase Ce-ntr-a junie-mi noapte lumina! Și te iubesc, și te sărut, te-ador Amorul meu, nespusul meu amor! O, nu-mi muri, o, nu-mi muri, iubită, C-atunci în veci prin noapte-aș rătăci - Mi-aș sfărma viața-n jalea cea cumplită Și de durere n-aș putea muri. Aș purta-n timp inima-ncremenită, Cu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
uitării, Dând orizon nemărginit Singurătății mării. Îngălbenit rămîne-n veci Și-i e aproape stinsul, Când ale apei valuri reci Călătoresc cu dânsul. Cu-atîtea tainici rugăminți, Cu-atîtea calde șoapte, Cu-atîtea lacrime fierbinți, Vărsate zi și noapte, I te-ai rugat: dorul nespus Din suflet să-ți alunge, Dar el se-nnalță tot mai sus Ca să nu-l poți ajunge. {EminescuOpIV 450} Va rămânea necunoscut Și va luci departe Căci luminează din trecut Iubirii celei moarte Și se aprinde pe-orizon Pustiu de mări
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cânt. Eu sunt trubadurul. Lira Este sufletul din tine, Am să cânt din al tău suflet Să fac lumea să suspine. {EminescuOpIV 515} 65. DIN ILIADA (cca 1877 ) Cîntă-ne, zână a lui Ahil Peleidul mânie, Carea cumplită făcu Aheilor jale nespusă, Suflete mii viteze de fii de eroi în Aii Au trimis, pe ei înșii de pradă la câni lăsîndu-i Și la paseri. Astfel se-mplini a lui Zeus voință Din acea zi când cearta făcu desbinare amară Intre mult divinul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sângele mai repede sub piele. O săptămână s-au iubit și când au început ploile au coborât drumurile Piteștiului. Voica mersese până la bariera Drăgășanilor în căruța lui. Pe față i se scurgeau picăturile de ploaie. În ochi stăruia o posomorâre nespusă. Stere a oprit caii. Animalele băteau glodul cu 107 copitele. Din spatele lor costelive ieșeau aburi calzi. Bărbatul a ajutat-o să coboare, simtindu-i pieptul tânăr sub cămașa umedă. I-a spus scurt, urcîndu-se repede pe șleauri: - Mai viu! Și-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Paloti și Colan, creditorul armatei de crai care se Întâlnesc seară de seară la Forian. Mai exact, În casa coconului Tache Forian, unde, În jurul meselor de joc, se strânge o lume ciudată, gata să Își irosească timpul și banii cu nespusă plăcere. Suntem deocamdată acasă la Terez, care Își face toaleta, admirat de Paloti și Colan, Într-o scenă demnă de pana unui Barbey d’Aurevilly. Brummell balcanic, Gogor Filfizon, cum Îl alintă nenea Tache, Își Înnoadă și deznoadă plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dintre cele cărora nu le putem nega o anumită distincție a ideilor, o anumită instrucție și măreție sufletească, nu reușesc decât cu mare greutate să recunoască linia ce desparte toaleta de stradă de toaleta pentru mersul În trăsură! Ce plăcere nespusă Încearcă observatorul, cunoscătorul, atunci când Întâlnește pe străzile Parisului, pe marile bulevarde acele femei pline de har care, după ce și-au Înscris numele, rangul și averea În gustul cu care și-au alcătuit toaleta, nu Înseamnă nimic pentru ochii de rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
vă rog să mă iertați... dacă... N-aș vrea... cumva... să vă supăr. Mi-ar părea imens de rău... Tocmai pe dumneavoastră... un călător... un adevărat călător prin ploaie... Dar, știți, eu... (Patetic, confesiv.) Eu am povestea mea! Povestea mea, nespusă... (Ușor înrăit.) Ce vă pasă dumneavoastră... Ați călătorit, ați fost, poate, fericit... Dar eu... Toată viața mi-am dorit să întâlnesc un călător prin ploaie! N-aș vrea să mi-o luați în nume de rău, dar eu, domnule... cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
un act, un document - nu s-a ajuns Încă la un consens, părerile continuă să fie Împărțite În chestiunea cu pricina. S-au făcut numeroase speculații și s-au emis o groază de ipoteze privind natura acelui ceva ascuns cu nespusă grijă, dar totul a rămas În ceață, pentru că omul - ajuns și el, ca și Bérenger Saunière odinioară, la o prosperitate cam suspectă - a fost victima unui accident produs În Împrejurări niciodată elucidate. Ei bine, acest proprietar de hotel care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ascuns, în Piața Mare, spre bucuria țăranilor care luau, mai pe nimic, nimicuri de care nici nu aveau nevoie, dar erau de chilipir de la plecânzi, așa le spuneau toți, cu un fel de trist, ultim respect, plin de dor și nespusă tristețe a despărțirii. În acele luni, când se știa că noi familii de evrei aveau să părăsească orășelul, o tristețe molcomă se pogora peste străzile acelea, peste curți și grădini, se prelingea pe ulițe, intra în ogrăzi, în odăi, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
metafizice, fără angoase, doar cu un surâs înțelegător. S-ar putea ca astfel de notații să se adune într-o carte. Poate cartea pe care am tot râvnit s-o scriu și căreia tot i-am dat târcoale. Poate tot nespusul meu - în măsura în care am un nespus - să se adune într-o astfel de carte. Nu știu ce fi-va. Cum va fi. Cert este că percep - și trăiesc - scrisul nu ca pe o trudă, ca pe o corvoadă, ca pe un supliciu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Inima începu să-i bată tare în piept și imediat se îndreptă spre acolo. Se opri în ușa beciului și văzu urme multe. Când intră și văzu ce rămase din toate cele adunate de ei, începu a plânge. O durere nespusă îi strângea inima ca în clește. Cum putuse să se întâmple lucrul acesta? Credea în acel moment că Dumnezeu îi părăsise. Se simțea atât de vinovat, până la durere. Ce să facă acum? Nu știa cum să-i spună Anei despre
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
la ușă. La Tincuța se ducea Și din gură așa-i zicea: - Eși, Tincuță, la fântână, La fântâna din grădină Lîng - o tufă de sulcină, Că te-aștept fără hodină; La fântâna cea din sus Că te-aștept cu dor nespus, Eși, Tincuță, la zaplaz Că te-aștept cu dor și haz; 193 {EminescuOpVI 194} Eși, Tincuță, eși, drăguță, Eși, Tincuță, la portiță Și-mi dă apă și guriță - Că de apă sete mi-i, De guriță doru-mi-i, Pentru-n pic
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
suflet vă iertați, Căci de-acum aveți să fiți În veci de veci despărțiți. 9 Ochișori frumoși, Dulci și mângâioși, Ochișorii tăi Samănă cu - ai miei. Sprincenele tale Vor să mă omoare, Când le sui în sus Fac un haz nespus, Când le lași în jos Mă pătrund la os, Ș-acum dimprotivă Ești nemilostivă, Te-ai pornit a rău Spre amoriul tău Întoarce-te cu mila, Dulcea mea stăpână, De ți-am și greșit Dac-amoru-ți simt. 10 Zori de ziuă
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Totuși, mi-am dat eu seama În timp ce patrulam din hol spre salon, aveam mult spațiu de Înfrumusețat. Trebuia să recunosc că era intimidant. Chiar atunci sună telefonul. Era Milton. —Te obsedează cartea? mă Întrebă cu dezinvoltură. —Milton, mi-a plăcut nespus... —... ai putea să muți șezlongul, să zicem... cu vreo 16 cm spre dreapta? Nu, un pic mai mult, așa, da, nițeluș către terasă... așa. Stop! Stoooop! a țipat el. Scuze, sunt la lucru. —Să te sun eu mai Încolo? l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
și-o acoperi cu pieptul lui lat. Sergentul îl supraveghe o vreme, apoi pleoapele îi căzură peste ochii mici. Inelaru puse cutia jos și o deschise fără să facă cel mai mic zgomot. Pe fața lui se zugrăvi o uimire nespusă. Scotoci apoi cu atenție prin toate despărțiturile, închise totul la loc, răsuci rotițele și se strecură până la prima ușă, șuierând ușor după paznicul Păunescu, care era de serviciu. Ceru un răgaz de odihnă. Când, în zori, în biroul de la etaj
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
aproape niciodată s-o ia. Nici Iulia și nici Jacques nu știau că mai existase o surioară, înaintea lor, rămasă acum în urma lor, fiindcă murise răpusă de meningită cu câteva zile înainte de a împlini 3 ani. Era de o drăgălășenie nespusă, cuminte și veselă, până când a căzut la pat. Niciodată nu se luptase Agata mai mult, în viață, pentru ceva, decât atunci. Simțea în cel mai concret fel cu putință că se ia la trântă cu moartea, stătuse zi și noapte
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]