KorAP: Find »[drukola/base=nevrotic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...38 39 40 ...46 >

1,128 matches

Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593

său, obținând „tablouri clinico-psihiatrice” dintre cele mai diferite, cu un mare polimorfism, așa cum sunt ele realizate în cursul crizelor isterice. Metoda a fost utilizată, în sensul acesta de J.M. Charcot. Ea are însă și avantajul de a putea anula simptomatologia nevrotică a bolnavilor adevărați prin „decondiționarea” acestora în cursul somnului hipnotic. Ca și psihozele experimentale produse prin administrarea de substanțe farmacologice psihotrope, și în cazul metodelor neuropsihologice, mai sus menționate, tulburările psihice produse experimental au un caracter reversibil. Ele nu sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
sociale; 2) activitatea psihică bazală actuală reprezentată prin: a) conștiință; b) orientare temporo-spațială; c) memorie; d) afectivitate; e) activitate sintetică (gândire, percepții, chinezii, expresie); 3) sistemul structural al personalității sau Eul actual la care distingem următoarele: a) caracterul; b) Eul nevrotic; c) Eul delirant; d) Eul demențial; e) absența totală a Eului. Un studiu sintetic al personalității este oferit de G. W. Allport. Pentru acesta, personalitatea începe să se manifeste încă de la nașterea individului. Se poate afirma faptul că și sugarul

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
funcțional-comportamentale anterioare cronologic din psihobiografia bolnavului respectiv, fiind de fapt vorba de o regresiune funcțională fără a afecta integritatea organizării structurale a sistemului personalității. Aceasta are un caracter reversibil și poate fi corectat. Acest model psihopatologic este ilustrat de sindroamele nevrotice, fobic-obsesive, anxioase, isterice, de dependență (toxicomanii, alcoolism) etc. Din punct de vedere psihanalitic este considerată ca expresia unor mecanisme de apărare ale Eului, ca o formă de retragere narcisică a persoanei respective. 4) Dizarmonia Dizarmonia este consecința unei dezvoltări defectuoase

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
au semnificația unor veritabile „simptome” clinice, mai ales în cazul nevrozelor. În mod egal însă, visele, dincolo de conținutul lor „psihotraumatizant” pot avea și o „funcție compensatorie”, visul sau scenele onirice contribuind la „compensarea” stărilor conflictuale anterioare, a frustrărilor și tulburărilor nevrotice ale bolnavilor respectivi. 14. PSIHOPATOLOGIA PROCESELOR PSIHICE II Tulburările vieții instinctuale Aspecte psihologice generale Se consideră instinctele ca fiind factorii ce determină apariția și orientarea (vectorizarea) comportamentului, aceasta având un rol hotărâtor în procesul de supraviețuire al speciei. Mc Dougall

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
de conduită asociată cu impresia absenței oricărei consecințe negative pentru organism; c) cea de a treia fază se caracterizează printr-o stare de cașexism urmată de complicații somatice grave și moartea bolnavei. Ch. Durand descrie câteva tipuri de anorexie mintală: nevrotică, psihotică, conflictuală. În plus se mai semnalează anorexia mintală a sugarului și a tinerelor femei măritate ca o formă de refuz conjugal. 2) Bulimia nervoasă Este o tulburare nevrotică a comportamentului alimentar, opusă anorexiei mintale și care constă în ingestia

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
și moartea bolnavei. Ch. Durand descrie câteva tipuri de anorexie mintală: nevrotică, psihotică, conflictuală. În plus se mai semnalează anorexia mintală a sugarului și a tinerelor femei măritate ca o formă de refuz conjugal. 2) Bulimia nervoasă Este o tulburare nevrotică a comportamentului alimentar, opusă anorexiei mintale și care constă în ingestia exagerată a unor cantități crescute de alimente având drept urmare o creștere rapidă a greutății corporale. Ca și în cazul anorexiei mintale apar turburări legate de imaginea de sine. Tabloul

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
referindu-se la aspectele psihopatologice ale personalității, clasifică tulburările acesteia în următoarele categorii: 1) Tulburări de dezvoltare și continuitate: a) oligofreniile: nedezvoltarea sistemului personalității, b) stările de dezechilibru caracterial de tipul constituțiilor psihopatice, c) stările de arierație afectivă a personalităților nevrotice datorate unor frustrări, complexe, carențe emoționale, traume psihice. 2) Tulburările de unitate ale personalității de tipul: dedublarea personalității, depersonalizare, disociere fragmentară ca în cazul automatismului mintal etc. 3) Tulburări de identitate reprezentate prin următoarele: a) idei delirante de negație a

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
cazul acesta se au în vedere corelația dintre „acțiunea electivă a noxelor” și „potențialitatea succesiv-graduală a tulburărilor psihopatologice”. În sensul acesta sunt descrise următoarele grupe de tulburări care reprezintă „sindroame psihopatologice” specifice, așa cum se poate vedea în continuare. 1) Sindroamele nevrotice: astenic, anxios, fobie, obsesiv. 2) Sindroamele afective: depresive, maniacale sau mixte (PMD). 3) Sindroamele din grupa schizofreniei: sindromul hebefrenic, catatonic, paranoid, parafrenic, oneiroid. 4) Grupa de sindroame ale psihozelor simptomatice de natură exogenă: delirul, amenția, starea de obnubilare, starea crepusculară

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
schizoidă, epileptoidă sau constituția glischroidă-vâscoasă, bradipsihică. 2) Dezechilibrații majori: reprezintă o categorie mai nuanțată: a) subiecții care au reușit, într-o anumită privință să se adapteze la un anumit tip de mediu, care este el însuși anormal, viciat; b) stările nevrotice dezvoltate pe un teren constituțional anormal psihic, de slăbire a conștiinței morale; c) stările de intensitate psihotică ce necesită internarea bolnavilor; d) stările perverșilor, corespunzând cu moral insanity al autorilor englezi, cu folie morale a autorilor francezi sau cu anetopații

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
Janet include dismorfofobia în sfera clinică a psihasteniei. Ipohondria este un sindrom psihopatologic care, în diferite forme și grade, poate fi întâlnit atât în nevroze, cât și în psihoze. În sensul acesta se descriu două grupe de ipohondrie: a) Ipohondria nevrotică este o tulburare nevrotică actuală a cărei simptomatologie cuprinde tulburări cenestezice, stare de anxietate și ruminații morbide, în sensul acesta, din punct de vedere psihopatologic se notează următoarele tipuri clinice: anxioși ipohondriaci, fobici ipohondriaci (nosofobici) și isterici ipohondriaci. b) Ipohondria

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
sfera clinică a psihasteniei. Ipohondria este un sindrom psihopatologic care, în diferite forme și grade, poate fi întâlnit atât în nevroze, cât și în psihoze. În sensul acesta se descriu două grupe de ipohondrie: a) Ipohondria nevrotică este o tulburare nevrotică actuală a cărei simptomatologie cuprinde tulburări cenestezice, stare de anxietate și ruminații morbide, în sensul acesta, din punct de vedere psihopatologic se notează următoarele tipuri clinice: anxioși ipohondriaci, fobici ipohondriaci (nosofobici) și isterici ipohondriaci. b) Ipohondria psihotică sau ipohondria delirantă

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
abandonul impulsiv al domiciliului” (A. Joffroy și R. Dupouy). A. Marie distinge următoarele forme de vagabondaj: a) Vagabondajul de origine economică sau socială la șomeri, exilați, profesiuni ambulante, condamnați și recidiviști care se ascund de lege. b) Vagabondajul morbid la nevrotici, isterici, epileptici, oligofreni, psihopați, alcoolici. c) Vagabondajul etnic sau migrator specific unor populații care nu se pot fixa într-un anumit spațiu geo-social. d) Vagabondajul mascat, specific omului modem, manifestat prin turism, mișcările Hippies etc. e) Vagabondajul cultural reprezentat prin

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
la care dizarmoniile personalității și reacțiile sale se mențin între anumite limite, iar trăsăturile individuale ale personalității acestuia nu înregistrează deviații semnificative în raport cu media” (N. Petrifowitsch). În cazul psihopaților este vorba de formațiuni congenitale degenerate ale structurii caracteriale, pe când la nevrotici este vorba, exclusiv, despre dezvoltări reactive în raport cu situațiile externe ale lumii și ale vieții. Aceste aspecte dovedesc că psihopatiile sunt legate de o anumită structură internă a personalității, de o anumită „dispoziție” patologică congenitală de tip constituțional, pe când nevrozele reprezintă

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
de tip constituțional, pe când nevrozele reprezintă un anumit „mod de răspuns” de factură reactiv-conflictuală la factorii mediului extern. Relația dintre nevroze și psihopatii, din punct de vedere psihopatologic pare însă a fi admisă de numeroși specialiști. Se consideră că mulți nevrotici sunt de fapt „psihopați cu exterior nevrotic” (Stranski). Walter admite existența concomitentă atât a „psihopaților nevrotici”, cât și a „nevroticilor psihopați”. Faptul se explică prin relația dintre „fragilitatea constituțională” a dispoziției psihopaților și „vulnerabilitatea” nevroticilor la acțiunea factorilor mediului sau

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
anumit „mod de răspuns” de factură reactiv-conflictuală la factorii mediului extern. Relația dintre nevroze și psihopatii, din punct de vedere psihopatologic pare însă a fi admisă de numeroși specialiști. Se consideră că mulți nevrotici sunt de fapt „psihopați cu exterior nevrotic” (Stranski). Walter admite existența concomitentă atât a „psihopaților nevrotici”, cât și a „nevroticilor psihopați”. Faptul se explică prin relația dintre „fragilitatea constituțională” a dispoziției psihopaților și „vulnerabilitatea” nevroticilor la acțiunea factorilor mediului sau ai lumii externe. Bräutigam propune să se

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
mediului extern. Relația dintre nevroze și psihopatii, din punct de vedere psihopatologic pare însă a fi admisă de numeroși specialiști. Se consideră că mulți nevrotici sunt de fapt „psihopați cu exterior nevrotic” (Stranski). Walter admite existența concomitentă atât a „psihopaților nevrotici”, cât și a „nevroticilor psihopați”. Faptul se explică prin relația dintre „fragilitatea constituțională” a dispoziției psihopaților și „vulnerabilitatea” nevroticilor la acțiunea factorilor mediului sau ai lumii externe. Bräutigam propune să se delimiteze structura nevrotică, ca fiind una de factură „internă

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
nevroze și psihopatii, din punct de vedere psihopatologic pare însă a fi admisă de numeroși specialiști. Se consideră că mulți nevrotici sunt de fapt „psihopați cu exterior nevrotic” (Stranski). Walter admite existența concomitentă atât a „psihopaților nevrotici”, cât și a „nevroticilor psihopați”. Faptul se explică prin relația dintre „fragilitatea constituțională” a dispoziției psihopaților și „vulnerabilitatea” nevroticilor la acțiunea factorilor mediului sau ai lumii externe. Bräutigam propune să se delimiteze structura nevrotică, ca fiind una de factură „internă”, conflictuală și ambivalență, de

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
specialiști. Se consideră că mulți nevrotici sunt de fapt „psihopați cu exterior nevrotic” (Stranski). Walter admite existența concomitentă atât a „psihopaților nevrotici”, cât și a „nevroticilor psihopați”. Faptul se explică prin relația dintre „fragilitatea constituțională” a dispoziției psihopaților și „vulnerabilitatea” nevroticilor la acțiunea factorilor mediului sau ai lumii externe. Bräutigam propune să se delimiteze structura nevrotică, ca fiind una de factură „internă”, conflictuală și ambivalență, de structura psihopaticilor, care este mai mult de factură „exterioară”. Häfner, la rândul său, face o

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
admite existența concomitentă atât a „psihopaților nevrotici”, cât și a „nevroticilor psihopați”. Faptul se explică prin relația dintre „fragilitatea constituțională” a dispoziției psihopaților și „vulnerabilitatea” nevroticilor la acțiunea factorilor mediului sau ai lumii externe. Bräutigam propune să se delimiteze structura nevrotică, ca fiind una de factură „internă”, conflictuală și ambivalență, de structura psihopaticilor, care este mai mult de factură „exterioară”. Häfner, la rândul său, face o analiză comparată între nevroze și psihopatii. După acesta, nevrozele sunt tulburări ale comunicării inter-umane, individul

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
ordinii sufletești interioare” a acestei categorii de indivizi. Zeldenrust menționează că diferențierea dintre nevroze și psihopatii trebuie căutată nu numai în intervenția „predispoziției constituțional-genetice” în cazul „factorului psihopatic” și în cea a „influențelor psihotraumatizante ale mediului extern” în cazul „factorului nevrotic”. Trebuie ca în ambele situații să fie avute în vedere, „structurile temporale ale vieții individuale” în „geneza” și „direcția” de evoluție și dezvoltare a acestor situații psihopatologice. Din cele expuse mai sus, se relevă ca importanță raportul dintre „dispoziția constituțional-genetică

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
1892) va considera nevrozele ca fiind boli funcționale. Studiul și cunoașterea clinică a nevrozelor înregistrează o dezvoltare considerabilă între anii 1360-1890 prin contribuțiile lui J.M. Charcot, A.A. Liébault, J. Berheim. Ei au reușit să reproducă simptome clinice de tip nevrotic induse cu ajutorul sugestiei hipnotice. Din acest moment, nevrozele sunt considerate a fi tulburări psihogene (J. Babinski, Gilles de la Tourette). În secolul XX cunoștințele despre nevroze se dezvoltă în mod considerabil. E. von Kraft-Ebbing vorbește despre psihonevroze, la fel ca și

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
Ele sunt afecțiuni psihice de origine psihogenă, fiind înrudite din acest punct de vedere cu reacțiile patologice și au, ca și acestea, un caracter reversibil (A. Porot). Majoritatea specialiștilor sunt de acord în a recunoaște faptul că în „sfera stărilor nevrotice” sunt cuprinse două aspecte psihopatologice principale, și anume: a) tulburarea nevrotică, concept descriptiv, dar la care nu este precizată etiopatogenia; b) procesul nevrotic, concept care implică rolul cauzal al unui conflict inconștient în apariția tulburărilor. Din punct de vedere psihopatologic

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
punct de vedere cu reacțiile patologice și au, ca și acestea, un caracter reversibil (A. Porot). Majoritatea specialiștilor sunt de acord în a recunoaște faptul că în „sfera stărilor nevrotice” sunt cuprinse două aspecte psihopatologice principale, și anume: a) tulburarea nevrotică, concept descriptiv, dar la care nu este precizată etiopatogenia; b) procesul nevrotic, concept care implică rolul cauzal al unui conflict inconștient în apariția tulburărilor. Din punct de vedere psihopatologic tulburările nevrotice sunt caracterizate prin următoarele aspecte: - tulburări mintale (psihice, somatice

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
caracter reversibil (A. Porot). Majoritatea specialiștilor sunt de acord în a recunoaște faptul că în „sfera stărilor nevrotice” sunt cuprinse două aspecte psihopatologice principale, și anume: a) tulburarea nevrotică, concept descriptiv, dar la care nu este precizată etiopatogenia; b) procesul nevrotic, concept care implică rolul cauzal al unui conflict inconștient în apariția tulburărilor. Din punct de vedere psihopatologic tulburările nevrotice sunt caracterizate prin următoarele aspecte: - tulburări mintale (psihice, somatice, comportamentale), - absența oricărei etiologii organice demonstrabile, - sunt resimțite de individ ca fenomene

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
cuprinse două aspecte psihopatologice principale, și anume: a) tulburarea nevrotică, concept descriptiv, dar la care nu este precizată etiopatogenia; b) procesul nevrotic, concept care implică rolul cauzal al unui conflict inconștient în apariția tulburărilor. Din punct de vedere psihopatologic tulburările nevrotice sunt caracterizate prin următoarele aspecte: - tulburări mintale (psihice, somatice, comportamentale), - absența oricărei etiologii organice demonstrabile, - sunt resimțite de individ ca fenomene nedorite sau inacceptabile, străine acestuia și care nu fac parte din personalitatea sa, - perturbă moderat sau de loc experiența

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]