1,324 matches
-
toți cu ei. Lupta-i crudă, lungă, aspră. Lumin-pavezele dave, Sori și lune repezite printr-a norilor dumbrave Ard albastrele armure ale zeilor romani; Pașii lor amestec cerul - caii tropotă iar bouri Ca de tunete un secol împlu halele de nouri Și se frâng crâșnind în scuturi spadele-albe-a lui Vulcan. În zădar, căci neînvinse șiruri lungi de bătălie Își sdrobesc armele-n scuturi pe a cerului cîmpie: Neînvinși ș-unii și alții - ș-unii ș-alți nemuritori. În zădar Marte s-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
îmflarea sîntă-a strunii, Gânduri d-aur presărate în cântările furtunii, Codri-antici de vânt se-ndoaie și răspund întunecos. {EminescuOpIV 137} Joe vulturilor lasă frânele. Cu-a lor aripe Lungi și negre ei întunec-soarele. Iară în râpe Goale și adânci de nouri e Zamolxe-n a lui car - El văzu capul lui Joe, cum l-apus de soare-n vale Vezi un vârf de munte negru scris cu raze triumfale, Pe când el cu întuneric peste văi stă temerar. Ochii-Olimpicului negri ațintesc carul. Cu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cădere Și cu-albastrele ei brațe țărmii-i mângâie duios. Se constelă sara. Ziua a fugit în lumea mării Și pe culmile de munte focuri au aprins străjerii; Ca și pete mari de aur n-umbra văilor adânci, Ele par suspinse-n nouri. Lângă foc străjerii-aruncă Pe pereții suri de piatră umbra lor fantastic-lungă. Armia doarme pe pajiști ridicate și sub stânci. {EminescuOpIV 138} Sub o stâncă lângă focul ce pereții îi afumă, Cesaru-i culcat pe paie, singur, cu-a lui grije numa
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și somn. El privea la focuri roșii și la stânci de umbră pline; Ca un clopot clar albastru și stropit cu mii lumine Cerul lumea o cuprinde cu sinistru-i mândru Domn. Amorțit el mișcă limba lui de tunet printre nouri, Trezea, scăpărând printr-înșii, ale văilor ecouri, iar în cârduri cuvioase stelele se mișcă-ncet, Intră-n domele de neguri argintii, multicoloane; De-a lor rugă-i plină noaptea. A lor dulci și moi icoane Împlu văile de lacrimi, de-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
piatra rece, sură, ce podește Sala. - Toți, toți pân-la unul. Unul încă tot trăiește, Arde sânta lui coroană, fulger-ochii lui audaci. Luna-n ocean albastru scaldă corpul ei de aur, Luminând culmile sure și adâncul colcîntaur, Dintru care-eșit se vîră-n nouri anticul castel; Decebal (palid ca murul văruit în nopți cu lună) Se arată în fereastă și-și întinde alba mână Moartă din flamida neagră ce-l acopere pe el. El vorbește. Și profetic glasu-i secolii pătrunde: Sufletu-i naintea morții
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
plânsă, Îmbătat de mândre stele și cântat de-al mării-acord. Reci și triști petreceau soții; iarna-n zilele-i eterne Văl de-argint peste pustiuri ca lințoliu îl așterne. Vânturi reci îs respirarea undelor ce-au amorțit; Arfa lui prin nouri strigă - inima-i e ger și ghiață - Marea ca să delireze, vânturi să mugească-nvață - Stelele s-oglindă-n neauă pe pustiul nesfârșit. Dar atuncea când sosește blânda mieze-nopții oră, Ceru-albastru ca saphirul mândre raze îl coloră Și din a Nordului frunte plin
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
granit Le întinde-n fundul mării cel amar și fără fine. Păru-i alb flutură-n vânturi, stuf de raze lungi, senine, Umerii, dealuri de neauă se înnalță-n infinit. {EminescuOpIV 143} Iară fruntea lui uscată stă prin viscole rebele, Surpând nourii cei aspri și amestecați cu stele - Jos e-nmormîntat de mare, sus e-ncununat de cer; Atunci luciul mării turburi se aplană, se-nsenină Și din fundul ei sălbatec auzi cântec, vezi lumină - Visul unei nopți de vară s-a amestecat în ger
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
floare se înșir; Și prin aerul cel moale, cald și clar, prin dulci lumine Vezi plutind copile albe ca și florile vergine, Îmbrăcate-n haine-albastre, blonde ca-auritul fir. Albe sunt ca neaua noaptea, fața înnecată-n raze - Priivește însusi cerul dintre nouri să le vază: Despletit flutură pe-umeri moale, dulce, părul blond. Noaptea-n nori visează stele și se uită-n fund de mare, Luna lin roșește-n față de amor și de mirare, Se aplană de uimire valu-albastru vagabond. Dară una
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pomi și cu iarbă Ce-n urlet în râuri se nărue, cad. Furtuna la caru-i lungi fulgere-nhamă Și-i mână cu glasul de tunet adânc, Vuiește a vântului arfă de-aramă Și vulturu-n doliu copiii și-i chiamă, Prin nouri cad stele și-n abis se sting. Și grindini cu ghiața cu ghemuri ca rodii Se sparg de a stîncelor coaste de fier Și-n ceruri se-ncurcă, auritele zodii Și dracii la râuri adun licapodii Și iarna mugește călare
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
îl împlu dorinți nemărginite Ca marea de adânce cu valur-le uimite. {EminescuOpIV 158} Ce sufletu-i dorește se-ntreabă și nu știe, Se uită-n stele, -n lună, ce ca un vis de-argint Cu fața ei cea blondă lungi nourii sfâșie Și visuri lungi gândirea i-o-mbată și i-o mint. Aripa unui înger el simte că-l mângâie Și neteda lui frunte o-atinge tremurând - Și gâtul ăstui înger ar vrea ca să-l cuprinză, Cu el să sboare-n
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pe firu-i incolor Ca râul care-și mână trecutu-n viitor. {EminescuOpIV 163} Deodată vede că nori se despică În două și cale îi fac printre ei. Ajunsu-i în culme, sub dânsul o clică De vânturi s-alungă prin nouri și-și strică Aripa de stînce, se clatin-în văi. Sub el vijelia cea neagră, turbată, Cu caii de fulger cutreer-nebuni Și bate în vânturi, pe nori răsturnată, Ea stîncile-ndoaie și grindină fată, Amestecă lumea, frământă furtuni. De-asupra-i pe bolta albastră
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de mult îs nebune, De-aceea legate de pietre bătrâne Le țin încuiate-ntr-a muntelui fund. Și pîn-m-apucase de tatăl tău jele Bag seama că una din ele-a scăpat, A rupt cu aripa v-o câteva stele, Trîntitu-le-a-n nouri și-n vânturi rebele Și codrii mei vecinici i-a mai măturat. {EminescuOpIV 164} "Așteaptă, copile, să caut o vrajă În carte... Să chem eu giganticul vânt, Pe aripi să-i pue o mie de maje, S-o lege de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
astru-mi să-l mîngîiu și pe el ". Din vârf de munte-n lună în spațiu iar s-aruncă, În clipă-ajunge-n norii ai astrului natal, Cu-amor el îl privește, cu o privire lungă, În funii lungi el rupe al nourilor voal. L-întinde, l-împletește, din el își face scară, O-aruncă-în zarea lungă de flutură în vânt, Apoi pe ea cu-ncetul bătrânul se coboară Pe mare, care-și mișcă mii valuri tremurând. Din norii cei mai deși el luase
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de umbra gândirilor regii! Vorba-i va să fie o rază-n lume; Orele lui sunt isvoare la anii istoriei, Salve-Imperator! {EminescuOpIV 197} MITOLOGICALE Da! din porțile mândre de munte, din stânci arcuite, Iese-uraganul bătrân, mânând pe lungi umeri de nouri, Caii fulgerători și carul ce-n fuga lui tună. Barba lui flutură-n vânturi ca negura cea argintie, Părul îmflat e de vânt și prin el colțuroasa coroană, Împletită din fulgerul roș și din vinete stele. Hohot-adînc bătrânul când vede
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lumea Sta să-și iasă din vechile-i vecinice încheeture. - Groaznic s-a îmbătat bătrânul, soarele zice; Nu-i minune - a băut jumătate d-Oceanul Pacific. Rău îi mai îmblă prin pîntece-acum băutura amară. Însă-s eu de vină... c-umplut-am de nouri pahare Cu apele mării adânci, boite cu roșă lumină - Cine dracul știa acum că de cap o să-și facă! Ah! moșneagul bețiv e-n stare-ntr-o zi să ruine Toate societățile de-asigurare din țară. {EminescuOpIV 198} Soarele-și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
proastă lumea ruini tu! Însă-a popoarelor blonde de stele guverne-îndărătnici Vai! nu făcuse șosea cum se cade pe câmpii albaștri Și se răstoarnă carul și rău se-nglodează bătrânul. Mai că era să-i rămîe ciubotele-n glodul de nouri. Hei ce-i pasă! El norii frământă jucând mocăneasca Și pe-un vânt l-apucă de cap, făcîndu-i morișcă. Se tăvălea peste cap și, pișcat de-un purec de fulger, Se scărpina de-un șir de păduri ca de-un
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
vieți-mi, grea de gânduri, De stânca morții risipită-n scânduri, A vremei valuri o lovesc și-o sfarmă Și se isbesc într-însa rînduri-rînduri. Iar eu pe-un țărm pustiu murii în pace. De-asupra frunți-mi luna-n nouri zace, Trecând încet pustiile Saharei Și luminând o lume care tace. La miezul nopții vezi pustia plană Născând de suptu-i mândră caravană De morți în văluri lungi și, trează, Mergând încet spre-un vis: Fata-Morgana. Într-adevăr: adânca depărtare: Arată
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
plini de umbră, cu râpe fără fund, Unde isvoară albe murmură cu sfială Și scapăr-argintie lovindu-se de prund. {EminescuOpIV 319} Aș vrea ca să mai vadă colibele de paie Prin stînce încuibate, ce mai că se prăval-, Când luna dintre nouri, crăiasa cea bălaie, Se ridica prin codri din fruntea unui deal. Să aib-ar vrea colibă de trestii, mititică, În ea un pat de scânduri, mușchiu verde de covor, Din pragu-i să se uite la munte cum s-ardică Cu fruntea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ea: N-o află nicăirea. {EminescuOpIV 398} DIN CERURILE-ALBASTRE Din CERURILE-ALBASTRE Luceferi se desfac, Zâmbind iubirii noastre Și undelor pe lac. De glasul păsărelelor Pe gânduri codru-i pus. O stelelor, stelelor, Unde v-ați dus? În turme călătoare Trec nourii pe ceriu, Ce seamăn pieritoare Duioaselor dureri. De strălucirea florilor E câmpul tot răpus. O norilor, norilor, Unde v-ați dus? Șoptiri aeriane Pătrund din mal în mal Ș-a stelelor icoane Pre fiecare val. De ochii tăi cei plini
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mine, Nici eu în lume n-o duc mai bine, Și eu sunt, frate, nenorocit. {EminescuOpIV 458} 3. PRINTRE STÎNCI DE PIATRĂ SEACĂ (cca 1867) Printre stânci de piatră seacă Auzi plâns de cucuvaiu, Țipând noaptea tristu-i vai! Când în nouri se înneacă Chipul lunei cel bălaiu. Vraja trece peste lume, Vraja... cântec amorțit, Ca un vis îngălbenit, Pe-a ei buze vineți spume, Capu-i alb e amețit. Fuge, trece, fuge, sboară, Buza-i tremură spunând, Ochi-i joacă schinteind
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-i tremură spunând, Ochi-i joacă schinteind, Sub nebuna ei cântare Lumea doarme în descânt. Este daina cea nebună, Care cântă noaptea-n crâng, Pe când stelele se sting, Pe când frunzele-abia sună, Pe când apele-abia plâng. Vezi cum luna înghețată, Dintr-al nourilor hău, Trece ca și visul greu - Sună-n noaptea descântată Cântul trist din ceasul tău. Și bătrâna moarte toarce Gândul ei în nefinit: Zilele din vine-ți stoarce Și când capu-ți se întoarce Bagi de seamă c-ai trăit
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ui] din stâncile de ghiață Muma florilor respiră jelița plină de miros Muma pustiei Siroco arzător A pustiei mumă arsă cu-a [ei] suflet-sterp și sec Mări arzîndul vânt Siroco suge viața din palmieri. Luna d-aramă ce fuge prin nouri de fier - Luna regină ce vizitează palatele-i de fier. Nourii, insule de fier, de aur, d-argint în albastru[l] ocean al aerului. De te-ar face Dumnezeu lună, noaptea înamorată de fața ta ar sta în eternitate pe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
miros Muma pustiei Siroco arzător A pustiei mumă arsă cu-a [ei] suflet-sterp și sec Mări arzîndul vânt Siroco suge viața din palmieri. Luna d-aramă ce fuge prin nouri de fier - Luna regină ce vizitează palatele-i de fier. Nourii, insule de fier, de aur, d-argint în albastru[l] ocean al aerului. De te-ar face Dumnezeu lună, noaptea înamorată de fața ta ar sta în eternitate pe pământ. {EminescuOpIV 461} Noaptea înamorată de luna appuindă se grăbește a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
copile, a căror fețe diafane se pierd într-o aureolă de raze. Să ascult sburînde ginii Vocea oaselor uscate Și a umbrelor păcate Și a mea! și a mea! Vânt Gând Dee Fee Sbori prin bucle de femee De sunt nour, de sunt lună Ai fi umbra mea nebună Eu sunt om, tu ești păcat Eu sunt gând și tu ești fapt Eu număr schițele-n treaptă Care trebui s-o cobori De ar fi-n stele, de-ar fi nori
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
De ar fi-n stele, de-ar fi nori Căci cu soarta-ți mînă-n mână Îți fac ziua săptămână Eu ordon și tu alergi Dacă acea seară s-ar scoborî într-un abis oceanic de stele sau într-unul de nouri Întrebi de ce ordon... Întreabă îngerii lui Dumnezeu ce trâmbiță renvierea morților și viața vecilor... De ce? Întreabă de ce a scuipat Satan veninul său cel mai amar - când a eșittu în lume, de ce înainte d-a fi te cugetase infernul întreg - te
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]