1,827 matches
-
detunături îndepărtate au răsunat în imobil. Apoi s-a auzit un fel de freamăt și a fost zărit ieșind din casă, mai curând dus pe sus decât târât, un omuleț fără haină și care striga necontenit. Ca prin minune, toate obloanele închise de pe stradă s-au deschis și ferestrele s-au umplut de curioși, în timp ce o mulțime de oameni ieșea de prin case și se înghesuia în spatele cordoanelor. Un moment, omulețul a fost văzut în mijlocul șoselei, cu picioarele în sfârșit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
către Amfiteatrul Roman, ceea ce însemna că souk-ul era aproape. Pe când străbăteau aleile pietruite, băiatul mări viteza; Mahmud trebui să alerge ca să poată ține pasul. Un fel de joc al minții, hotărî Mahmud. Majoritatea prăvăliilor erau închise la ora asta, cu obloanele de metal trase. Băiatul se învârtea prin piață, cotind la stânga și la dreapta atât de repede, încât Mahmud știa că nu va reuși să iasă singur de acolo. Băgă mâna înăuntrul sacoului, sub braț, ca să verifice dacă mai avea cuțitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
fiul tatălui meu. Vino. Îl conduse pe Mahmud afară din cafenea, pe o altă alee. Ar putea să mă înjunghie aici, să-mi ia geanta și nici c-o să afle cineva vreodată. În schimb, Nawaf bătea ușor într-unul din obloanele de oțel. După o secundă sau două, acesta începu să se ridice, acționat parcă de un mecanism electric. Înăuntru străluceau lumini fluorescente, dezvăluind ceea ce părea a fi un magazin de suvenire: vitrine mari de sticlă și, în spatele lor, o grămadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Deci unde mă duci, domnule șofer? — Într-unul din puținele locuri din Ierusalim care e deschis toată noaptea. Și cu siguranță singurul care are calculator. Parcă mașina la capătul unei zone pietonale, plină de cafenele închise și de chioșcuri cu obloanele trase. —Asta e strada Ben-Yehuda, spuse Uri. În mod obișnuit e plină de lume. Dar Ierusalimul nu e ca Tel Avivul. Oamenilor de aici nu le place să rateze somnul de frumusețe. O conduse prin pasajul principal, printre zdrențele umane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
milioane de pași în sute, dacă nu chiar mii de ani. Părea să se afle la o distanță uriașă de piața pe care o văzuse cu o zi în urmă. Era încă devreme; aproape toate prăvăliile erau încuiate în spatele unor obloane metalice și în locul mulțimilor masive de turiști și cumpărători, zări doar un băiat care împingea un cărucior, sărind din când în când pe micul cauciuc pe care îl ținea legat cu un lanț la spate și care, când intra în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
dar neimpresionați. Unii nu erau nici măcar prea curioși, aceia care se așteptaseră ca în cele din urmă o asemenea apariție să viziteze casa în miniatură de lângă ei. Fetițele mari nu plâng. Fetițele mari nu plâng. Agentul Mancuso bătu violent în obloane. Fetițele mari nu plâng. Fetițele mari nu plâng. — S’ acasă, strigă o voce de femeie printre jaluzelele clădirii de alături, care era o viziune arhitectonică a lui Jay Gould asupra caselor de locuit. Doamna Reilly-i pro’abil în bucătărie. Du
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
nu fusese în stare să înțeleagă motivul pentru care se stârnise cearta de dincolo de zid. Păcat că nu locuim eu și Ignatius acolo. Domnișoara Annie n-ar mai avea de ce se plânge. Unde-o fi bătrânu’? întrebă Santa, privind spre obloanele de la intrarea din față. — Poate nici n-are să vină. — Poate-a uitat. — Așa se-ntâmplă cu bătrânii, dragă. — Nu-i chiar așa bătrân, Irene. — Câți ani are? Cam vreo șaizeci și cinci, cred eu. — De, asta nu-nseamnă prea bătrân. Biata mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Zău? Doamna Reilly nu se gândise până atunci la aceasta. Bătrânul deveni brusc mai atrăgător. E curat? — Sigur că-i curat, spuse supărată Santa. Crezi c-aș încerca eu să-mi încurc prietena cu-n golan? Cineva bătu încet în obloanele de la ușa de intrare. — Pun pariu că-i el, spuse Santa bucuroasă. — Spune-i c-a trebuit să plec, dragă. — Să pleci? Unde vrai să pleci, Irene? Omu’ stă la ușa din față. — El e? Spune! — Mă duc să văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
pariu că-i el, spuse Santa bucuroasă. — Spune-i c-a trebuit să plec, dragă. — Să pleci? Unde vrai să pleci, Irene? Omu’ stă la ușa din față. — El e? Spune! — Mă duc să văd. Santa deschise ușa și împinse obloanele în afară. — Hei, domnu’ Robichaux, spuse ea către cineva pe care, fiind întuneric, doamna Reilly nu-l putea vedea. Te așteptam. Prietena mea, doamna Reilly, se întreba pe unde umbli. Vino-năuntru la căldură. — Da doamnă Battaglia, îmi pare rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ieșit din minți? Pleacă imediat din calea mea. Sper că ai observat hangerul care îmi atârnă de uniformă? O altă palmă îl lovi pe Ignatius în nas, o alta îi nimeri ochiul drept. Se duse în capătul culoarului, deschise grăbit obloanele și alergă în curte. — Întoarce-te în casă, țipa doamna Reilly din pragul ușii din față. N-ai să te duci nicăieri, Ignatius. — N-ai decât să vii afară după mine în cămașa aceea zdrențuită de noapte și să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
era vopsit într-un galben vesel, flăcările de gaze din cele două felinare de alamă, reconstituite, tremurau ușor de fiecare parte a aleii care ducea spre casă, reflexele luminii lor de chihlimbar unduind în emailul negru al porții și al obloanelor. Sub ambele felinare, pe dalele cu care era pavată aleea, se vedeau ghivece vechi, de plantație în care creșteau și se înmulțeau tufe impunătoare de yucca. Ignatius se opri în fața clădirii, privind-o cu extrem dezgust. Ochii lui și albaștri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
se opri în fața clădirii, privind-o cu extrem dezgust. Ochii lui și albaștri și galbeni condamnau fațada strălucitoare. Nasul său se revolta împotriva mirosului persistent al vopselei proaspete cu email. Urechile lui se încrâncenau la auzul cântecelor, râsetelor, chicotelilor din spatele obloanelor închise care păreau date cu lac. Dregându-și enervat vocea, privi la cele trei sonerii din bronz și la cartonașele albe de deasupra fiecăreia: Billy Truehard Raoul Frayle — 3A Frida Club Betty Bumper Liz Steele — 2A Dorian Greene —1A Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
la cele trei sonerii din bronz și la cartonașele albe de deasupra fiecăreia: Billy Truehard Raoul Frayle — 3A Frida Club Betty Bumper Liz Steele — 2A Dorian Greene —1A Își propti degetul în soneria de jos și așteptă. Frenezia de dincolo de obloane se potoli, dar foarte puțin. O ușă se deschise dincolo de alee și Dorian Greene veni spre poartă. — O, Doamne! exclamă el când văzu cine era afară pe trotuar. Unde naiba ai fost până acum? Mi-e teamă că startul începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
veți reprezenta nici măcar Cartierul. Ușa se trânti și fetele se aflară din nou în mijlocul petrecerii, care părea să-și fi recâștigat elanul. Muzica începuse din nou și Ignatius auzea țipete și chiote mai puternice decât înainte. Ciocăni cu sabia în obloanele negre, strigând: — Veți pierde! Singurul răspuns pe care îl primi fu tropăitul unui număr mare de picioare care dansau. Un bărbat cu costum negru și pălărie tare ieși o clipă din umbra casei alăturate vrând să vadă dacă fetele au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
cărțile lui sobre de vizită și scrise cu litere de tipar pe dosul ei: „Apartament excepțional de închiriat. Adresați-vă la parter.“ Ieși apoi afară, pe trotuarul pavat cu dale și prinse anunțul cu pioneze în partea de jos a oblonului negru lăcuit. De data aceasta fetele urmau să lipsească un timp mai îndelungat. Poliția era teribil de neînduplecată când era vorba de o a doua infracțiune. Mare păcat că fetele nu fuseseră niciodată prea prietenoase cu ceilalți locuitori din Cartier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
orice preț“ și cel din fața casei care spunea: „Pace între Oamenii de Omenie“. Aceasta era casa, precis. În interior se auzea sunând un telefon. Nu-s acasă, strigă o femeie din spatele jaluzelelor casei vecine. Telefonul lor a sunat toată dimineața. Obloanele din față ale casei alăturate se deschiseră și o femeie care părea grăbită ieși pe verandă și se sprijini cu coatele de marginea ei. — Nu știți unde se află domnul Reilly? o întrebă domnul Levy. — Tot ce știu este că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
au lăsat balamalele. Sunt prea bătrână. M-am săturat de oamenii ăștia. Domnișoara Annie privi peste umărul domnului Levy. Mi-a făcut plăcere să stăm de vorbă, domnule. La revedere. Intră în graba mare în casă și închise cu zgomot obloanele. Dispariția ei bruscă îl lăsă pe domnul Levy nelămurit, așa cum îi lăsase și biografia ciudată pe care i-o făcuse domnului Reilly. Ce cartier! Conacul lui Levy constituise întotdeauna o barieră care îl ferea să cunoască oameni ca aceștia. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Unde e el acum? Se pare că stă în oraș, într-un cămin mizerabil, lângă campus ... — Știi unde? Nu, dar Lois a fost să-l vadă. Mi-a spus că arăta jalnic. E pe East 38, o casă veche, cu obloane albastre decolorate. Opt sau nouă drogați dorm pe podea, dar pot să o sun pe Lois și să-i cer ... Nu, o întrerupse el repede. Nu face nimic, mamă. Dar ai spus că ai nevoie de ajutorul meu... — Asta mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Nu face nimic, mamă. Dar ai spus că ai nevoie de ajutorul meu... — Asta mai târziu, mamă. Pentru moment, totul e în regulă. Te sun peste o zi sau două. Scrise într-un carnețel: Eric Graham Strada E38 Casă cu obloane albastre. Își căută cheile de la mașină. Rachel Allen, care lucra la dispensar, spuse: — Tot nu ai returnat tubul de oxigen de acum două săptămâni, Josh. Și nici fiola de virus din el. Compania măsura virusul rămas în fiolele returnate, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
construcțiile noi și moderne, din nord. Aici erau încă în picioare case construite în anii 1920 și 1930. Josh trecu pe lângă câteva case cu schelet din lemn, în diferite stadii de dărăpănare. Una avea o ușă albastră. Niciuna nu avea obloane albastre. Ajunse în zona depozitelor, unde de o parte și de alta a străzii erau docuri de încărcare. Întoarse și porni înapoi. Conduse cât de încet putea și, în cele din urmă, văzu casa. Nu era chiar pe 38, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
urmărit din ochi mașina care se Îndepărta. Proiectorul de deasupra porții rămăsese probabil aprins toată noaptea. Era un cadou din partea mea, Îl luasem de la turnarea unui film. În mașină, mă Întrebasem dacă voi avea curajul de a privi trupul tatei. Obloanele erau Închise În toate Încăperile și am avut impresia că intru Într-un acvariu, că mă ating niște pești mari și cenușii care erau cei mai vechi prieteni ai tatei. M-au strîns de braț, m-au cuprins pe după umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
lumină și râsul erau unul și același lucru. Râsul exista numai înăuntrul razei de lumină. Cu această forță grea și corozivă în față, el se simțea expus cum nu se mai simțise vreodată. ă Spune-i că o caută Virginski. Oblonul se închise. Un moment mai târziu ușa se deschise și figura plăpândă și mică a unei fete fu împinsă afară. ă Pevel Pavelovici, ce cauți aici? ă Lilia? Ești tu, Lilia, nu-i așa? Virginski abia de apucă să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
crime de neocolit în inima orașului. Marea aglomerare lucea și fumega, printre blocuri de locunițe așezate de o parte și de alta, prezentând rânduri și rânduri de ferestre care se pierdeau în zare. Porfiri avu revelația tuturor vieților trăite în spatele obloanelor închise, și chiar dacă pentru unii, asemenea priveliști nu erau decât butaforie, pentru Porfiri fațadele uniforme ale orașului păreau mai degrabă o cortină impenetrabile de piatră. La urma urmei, tragediile au loc în spatele și nu în fața cortinei. Virginski zâmbea privind amuzat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
cel de la trezire, merge să lucreze. Astăzi, totuși, după ce-a dormit restul nopții visând un tigru care venise să-i mănânce din palmă, ieși dintre pături când soarele de-abia începuse să coloreze cerul. Nu deschise fereastra, trase puțin oblonul ca să vadă cum e vremea, așa gândi, sau vru să creadă că se gândise, dar, de fapt, nu-i stătea în obicei să verifice vremea, acest bărbat a trăit mai mult decât suficient ca să știe că vremea este mereu ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
lui gând conștient a fost întrebarea dacă Marta a vorbit într-adevăr de toarta unui urcior, Ce prostie, probabil că visez, își spuse. El a dormit cel mai puțin, dar s-a trezit primul. Lumina zorilor se strecura prin crăpăturile obloanelor. Vei avea un fiu, își spuse, și repetă, un fiu, un fiu, un fiu. Imediat, împins de o curiozitate fără dorință, aproape inocentă, dacă mai există inocență în acest loc al lumii numit pat, ridică păturile ca să privească trupul Martei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]