1,688 matches
-
pe care mi-ai sădit-o și pe care nu poți s-o sfărâmi orice ai face, pentru că e opera ta, nu a mea." Uite o idee bună de pus în practică. Să-i scriu în fiecare zi! Mereu sâcâitor, obsedant... Cu o regularitate de ceasornic! Ca un ritm de rotație cosmic! Numai că ea nu trebuie să se aștepte la așa ceva. În afară că i-aș răpi farmecul neprevăzutului, aș înarma-o eu însumi ca să se apere. Mai bine s-
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
așteptam cu neastîm-păr și încordare. Dacă se întîmpla să lipsească mă îmbolnăveam pur și simplu de dor. Nu știu dacă în patologia umană exista o boală mai crâncenă decât absența Mihaelei. Și totuși, stăruia în mine o idee mereu trează, obsedantă: ― Nu, n-o iubesc. Totul nu se reduce decât la o beție a simțurilor, o sete căpiată de făptura ei. După ce-mi potolesc această sete, sânt sigur c-o voi uita ca și când izvorul ei miraculos nicî n-ar fi
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
dar ea ― oiudat ― nu venea din afară, ci chiar dinăuntrul meu. Mihaela era în mine atotstăpînă... Neavând încotro, mă lăsam pradă vrajei. O vedeam cu spaima pe față, atunci când o sărutasem întîia oară pe scara mansardei; îmi tiuia în urechi obsedant: șapte, șapte, șapte! de la cazinoul din Constanța; retrăiam nebunia posesiunii sau mă înfioram de strigătul ei: "Aș vrea să-ți intru în sînge!" Aceste puține gări din calea fericirii noastre aveau un farmec inedit pe care nu-l descopeream decât
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
ființa mea. În definitiv, pentru ce părăsisem pe Mihaela? Ce anume mă determinase să fac acest pas necugetat? Îmi era frică de ea, frică de dragostea ei atotputernică? Mă temeam să n-ajung sclavul Mihaelei? Ce rațiune avea teama asta obsedantă? Ea mă iubea (de asta eram sigur), eu nu știu dacă o iubeam (poate că o iubeam, de vreme ce toată făptura mea o dorea). Atunci, pentru ce provocasem ruptura prostește? Ca să n-ajung să-mi pierd capul și s-o iau
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Numai eu sufeream de o grijă apăsătoare, absurdă, care în răstimpuri lua forme de spaimă neînțeleasă. Încercam s-o alung cu rațiunea (dealtfel n-avea nici un sens) și izbuteam pentru o bucată de timp; dar după aceea revenea tot mai obsedantă și neliniștitoare. Aveam simțământul că se petrece ceva anormal cu această căsătorie, că-i lipsește ceva, că nu-i decât o simplă înscenare. Iată, mă aflam la propria-mi nuntă și totuși nu eram convins că mă însor. Oare lipsa
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
-și exercitau presiunea asupră-mi. mă vedeam neputincios de a întreprinde ceva pentru a mă elibera. Cu privirile încremenite, fixam în neștire o dungă de covor, până mă dureau ochii. Îmi alegeam atunci alt punct și același joc reîncepea monoton, obsedant, exasperant. ― Nu vrei să te culci? m-a întrebat Alexa, care stătea mută și străină pe alt fotoliu din colțul sufrageriei. Întrebarea m-a făcut să tresar, așa cum faci când primești o excitație puternică din exterior. Uitasem cu totul de
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
care au fost cândva frumoase au căpătat un aspect mohorât. Emană, parcă, din ele o disperare stătută, provincială. Și lipsesc reclamele luminoase. Oricât de bine a vrut să se păstreze, "doamna" a sfârșit prin a se învăța cu cenușiul (culoare obsedantă), cu uniformitatea. Bucureștiul s-a înviorat mai repede. În rest, aceiași bișnițari ca la noi, aceeași bursă neagră, aceeași foame de dolari. Inflația e amețitoare. Pentru un dolar se dau vreo 230 000 de "cordoave". Merg cu un grup care
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
o stare morbidă ce făcea pe doctor și pe Ada să se uite unul la altul cu grijă. Congestia se desfășura normal și fără riscul unui deznodământ rău, dar, orișicând, plămânul putea lua, inițiativa uneia din acele hemoptizii așa de obsedante altădată pentru Maxențiu. De aceea, fără declarări formale, adevărul se punea din ce în ce mai deslușit asupra boalei. Ada și doctorul nu mai simulau unul către altul; cel mult, Ada dorea ca boala lui Maxențiu să nu devie publică, dar acolo, în casă
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
pe pieptul bietului neom care rămânea uitat acolo până seara. Printre copii, cel mai popular personaj din uliță era Frochi. Nebunul târgului, cu jumătate de obraz paralizat, avea un râs sarcastic, veșnic întins pe jumătatea bună a chipului, enigmatic și obsedant pentru mulțimea plozilor care, îndată ce Frochi apărea pe stradă, îi alcătuiau alai. Sănătos tun, nebunul o făcea ba pe șchiopul, ba pe câșul și câteodată îl pălea damblaua. Aceste infirmități de care suferea numai câte o zi exprimau dureri mai
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
știut cu exactitate zilele cînd Dumnezeu Îi poruncise să-i conceapă pe Pipo și Rafaelite, neisprăviții ăștia, ar fi evitat un Întreg trecut pe care acum Îl disprețuia și de care ajunsese să-i fie rușine, dar care o urmărea obsedant În visuri, În momentele de descurajare, Juan tîrÎndu-se la picioarele ei cu o expresie foarte ciudată, cerîndu-i să facă toate porcăriile, ce-a Însemnat dragostea?, În loc să scape cît mai repede de pacostea asta, a așteptat nașterea lui Pipo. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de netăgăduit fiind Paul Alexandrescu. Trebuie luate deopotrivă în considerație perspectiva narativă unică (naratorul putând fi considerat purtătorul de cuvânt al autorului) și - desigur - viziunea asupra vieții. Cu reducțiile inevitabile, Filigran se integrează tematic și tipologic seriei romanelor focalizate pe “obsedantul deceniu”: activiști obtuzi, inculți, abuzivi, în antiteză cu alți activiști omenoși și cinstiți, copii exmatriculați din școli și facultăți pe motive de “origine socială nesănătoasă”, delațiuni ordinare urmate inevitabil de arestări și detenție etc. Dacă ar fi să definim una
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
de multișor nu s-a mai auzit nimic, absolut nimic. Încetul cu ncetul, se așterne o liniște de plumb, care aduce cu ea sentimentul unei vertiginoase căderi în gol, a unei prăbușiri iminente. Negrul se întronează pretutindeni, rece și apăsător, obsedant și nemilos, abisal... ... “Totu-i alb, pe câmp, pe dealuri...” De ce oare mi-o fi venit în mite tocmai acest vers? Poate pentru că el reflectă un adevăr instantaneu? De unde infuzia asta de alb? Încerc să înțeleg ce s-a putut
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
se întreabă realiștii, nu clasicii, pentru că numai ei nu calcă alături, ori calcă, fără să-și dea seama și din această cauză primesc reproșuri dure de la acei care păzesc hotarele literaturii concepute canonic. Și ca să dăm totuși un răspuns la obsedanta întrebare, ne hazardăm să considerăm că specia aceasta este o scriere cu mari posibilități variabile necircumscrisă strict într-un tipar, ori, cum spune Nicolae Manolescu în ,,Arca lui Noe” ,,o ficțiune realistă”. Structural vorbind, romanul FILIGRAN al lui Alexandru Poamă
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
o nuvelă la scară redusă. La acestea se adaugă pasaje lirice, meditații, versuri etc. Se găsește și un anunț, este inserată o pagină de jurnal, sunt înregistrate niște reportaje și nu în ultimul rând, trasate ruperile de ritm provocate de obsedantele tic-tacuri, un fel de receptacol de rezonanță sonoră, ca niște paranteze în care se închid episoadele. Dacă ar trebui să tragem o concluzie, romanul ,,FILIGRAN” de Alexandru Poamă este un mozaic unde paginile epice se întâlnesc deseori cu cele lirice
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
hol. Obținuse ce voia, adunase datele necesare, văzuse de aproape una dintre cele mai bizare aberații de care putea suferi eul. Avea deja suficient material, dacă nu pentru un articol în literatura de specialitate, măcar pentru un studiu de caz obsedant. Aici nu mai putea face mare lucru. Era timpul să plece acasă, să-și reia rondul de colocviu, sală de clasă, laborator și masă de lucru, rutina care-i oferise, la maturitate, un grad total nemeritat de reflecție productivă. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
tău; și-ți amintești că s-au deschis două ferestre și-ai auzit două glasuri - unul de bărbat, altul de femeie - care au Început să vorbească În lumina aceea tragică și blînda. Îți revin În minte cuvintele lor, ca refrenul obsedant al unui cîntec vechi, auzit și pierdut În Brooklyn. — Oi fi fost plecată, rosti un glas, În lumina tristă. — Da, am fost plecată. Doar ce m-am Întors, spuse celălalt glas. — Zău? Mi-am Închipuit eu, spuse primul. Mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
așa cum făcuseră mai devreme. — Haide, haide! Circulați! Circulați! Dar În Însuși felul cum o făceau se simțea nuanța de rutină și obișnuință, un sentiment de oboseală și indiferență, și atunci cînd oamenii și-au reluat locurile de dinainte cu elasticitatea obsedantă a mercurului, polițiștii n-au dat semne de furie sau nerăbdare. S-au postat din nou În jurul mortului, așteptînd calm să vină timpul pentru următorul punct din programul lor invariabil. Iar acum, ca și cum s-ar fi rupt barierele tăcerii, reținerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
păduri care sînt parcă ceva mai mult decît niște simpli copaci, care emană o putere, un farmec, o vrajă, umplînd sufletele oamenilor - mai cu seamă ale celor care sînt Întrucîtva Înrudiți cu acest pămînt - de o muzică sumbră, de amintiri obsedante, ce nu pot fi nicicînd conturate cu precizie. Este sentimentul copleșitor al descoperirii imediate șl inevitabile, așa cum Îl trăiesc cei care vin pentru prima oară În patria părinților lor. Este ca o descindere pe tărîmul necunoscut după care inima noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
singuratice și pădurile Întunecate vrăjite, trăi sentimentul firesc al recunoașterii imediate, sentimentul că locurile acestea Îi fuseseră totdeauna cunoscute, că se afla acasă. Și acest sentiment ciudat, necunoscut, sălbatic, Înălțător Îi cuprinse, Îi inundă sufletul, ca o muzică măreață și obsedantă auzită Într-un vis. Iar acum, după ce se stabilise Între ei o legătură amicală, muribundul Începu, cu acea curiozitate lacomă și posesivă a neamului său, să-și asalteze tovarășul cu nenumărate Întrebări privitoare la viața lui, la locurile natale, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
muribundul se Întinse pe fotoliu să se odihnească. TÎnărul consimți cu bunăvoință și chiar cu bucurie: călătoria sa se apropia de sfîrșit, iar afară lumina lunii, ce răsărise devreme, Învăluia pădurile și zăpezile alpine Într-o vrajă ciudată, strălucitoare și obsedantă, care Împrumuta Întunericului din compartiment ceva din lumina sa misterioasă și ireală. Muribundul zăcea Întins pe pernele fotoliului său cu ochii Închiși, iar În lumina magică chipul său istovit, pe care ardeau două pete de un roșu aprins, straniu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
sigur. Dar ceea ce vedea acum clar, În Întunericul luminat de lună, era un firicel de un roșu aprins pornind din colțul buzelor strînse și pata mare, de un roșu aprins, de pe podea. Ce era de făcut? Ce putea face? Lumina obsedantă și fatală a lunii parcă Îi umpluse sufletul de vraja ei Întunecată, de farmecul unui calm neclintit și nesfîrșit. Trenul Își micșora deja viteza, se iveau primele lumini ale orașului, se apropia de sfîrșitul călătoriei sale. Trenul Își Încetini mersul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Și se simțea În tăcerea tainică a amiezii, În sunetul cleștilor de apucat gheață de pe stradă, În șuieratul rece al ferăstraielor de gheață ce despicau blocurile aburinde, În frunze, În iarbă și-n flori, În mirosul de asfalt, În pustiul obsedant, verde-auriu, al străzii după trecerea tramvaiului. Războiul pătrunsese pretutindeni: În tot ceea ce se mișca, În tot ceea ce era neclintit, În roșul viu al unui zid de cărămidă precum și În pulsația vieții și circulației de pe stradă. Pe fețele celor care treceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
În roșul viu al unui zid de cărămidă precum și În pulsația vieții și circulației de pe stradă. Pe fețele celor care treceau pe stradă și În nenumăratele momente familiare ale vieții și muncii de fiecare zi a oamenilor. Singuratic, sălbatic și obsedant, chemîndu-ne mereu din cornul cu inflexiuni unduitoare și Îndepărtate, pătrunsese În singurătatea fermecată de vreme a dealurilor vrăjite ce ne Înconjurau, În licăririle singuratice, sălbatice și trecătoare, care se ivesc și trec peste marea verde a pustiului. Războiul era prezent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
neșterse, despre americani dispăruți - americanii de odinioară, necunoscuți, dispăruți, morți, despre chipurile Împodobite cu favoriți, estompate și fără grai, ale americanilor de seamă, care, pentru mine, erau mai necunoscute decît Egiptul, mai Îndepărtate decît ținuturile tătarilor, mai ciudate și mai obsedante decît Japonia sau decît chipurile șterse ale primilor faraoni care au Înălțat piramidele - și pe care el Îi văzuse, Îi auzise, Îi Întîlnise, Îi cunoscuse În plenitudinea avîntului pasiunii și gloriei tinereții sale: chipurile dispărute, fără grai, uitate de vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pălării care vin pe pod să ne salute... veniți, fraților, haideți să căutăm toate acestea! Căci vuietul uriaș al orașului cu o mie de picioare, Îndepărtat ca un zumzet de albine, somnoros, nepătruns ca timpul, a ajuns să ne sune obsedant În urechi, plin de făgăduința bucuriei și a victoriei, a norocului, fericirii și iubirii cum n-a mai existat pe lume. Hai, fraților, În oraș, În farmecul acelui oraș misterios, strălucitor, Îndepărtat, măreț, vrăjit de timp, o să Întîlnim bărbați de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]