8,671 matches
-
răspunse ea cu un zâmbet vag. Apoi surâse din nou, de data asta mai convingător. Nimic, sunt o proastă. Am prins-o în menghina brațelor și ea s-a întins din nou pe mine. Ne-am îmbrățișat, în timp ce ea își odihnea capul pe pieptul meu. — Haide, am zis. Spune-mi. — Ești transpirat, spuse ea, ridicând capul și lăsându-l iarăși jos. — Și tu la fel. Am stat așa o vreme. Am ascultat. Din afara cortului nu se auzea absolut nimic. — N-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
tulburător? Dar asta nu însemna că acționam nechibzuit. Aveam să mă duc cu câteva ore mai devreme să arunc o privire atentă împrejur, să văd ce puteam descoperi. Pregătire Pregătire Pregătire. Dar în momentul de față pregătirea însemna să mă odihnesc puțin. Când soarele noii zile pătrundea prin perdele, am setat alarma telefonului mobil, am pus cartea și biletul deoparte și m-am întins pe pat. În ciuda tuturor lucrurilor, am adormit în câteva minute. Dar. Dar epuizat cum eram, făcusem o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
celălalt. — O să veniți cu mine, nu-i așa? — Da, am spus, scoțând telefonul. Ceva aici nu e în ordine deloc. Chiar dacă detaliile continuau să-mi scape, instinctul avea grijă să nu uit acest fapt fundamental. Trebuia să plec, să mă odihnesc, să-mi limpezesc gândurile și să gândesc. — O să trebuiască să mă întorc la hotel și să-mi strâng niște lucruri, apoi... Câte minute? șopti Nimeni, mușcându-și încheietura unui deget. Arăta îngrozitor acum. Cămașa îi era udă leoarcă și lipită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
eram istovit. Am stins lumina, mi-am dat jos bluza cu glugă și pantalonii scurți și m-am întins. Faptul că nu eram singur mă făcea să mă simt bine; că făceam parte dintr-o echipă, un grup de trei odihnindu-se toți laolaltă, pregătindu-se pentru a doua zi, pentru ceva nou - o aventură. Poate. Scout se foi din nou, un picior îi ieși de sub cuvertură și atârnă peste marginea patului dezvelit până la gleznă. Am zăcut acolo uitându-mă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
parcări subpământene, arhive și pivnițe abandonate, zone de depozitare. Strecurându-ne prin deschizături, cățărându-ne pe molozuri, coborând scări de ciment pe care scria DOAR PENTRU PERSONAL în măruntaiele unor clădiri părăsite și încă-n viață. Ne opream să ne odihnim odată la două sau trei ore. Scout verifica într-un carnețel roșu distanța parcursă și beam apă și poate mâncam ceva, apoi îl pasam pe Ian de la unul la celălalt și porneam iar la drum. Treceau bucăți de timp incolor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
sé moaré, Șasa o sé-și facé o cruce de fier, pe care o s-o bage În beton. - Încetișor, Încetișor, Podgurskii! Ține creangă, hai fetelor, treceți! Și o s-o bage zece metri În pémînt și o sé scrie pe ea, „Aici odihnește Alexandr Vaculovski” și toaté lumea o sé viné și-o sé plîngé. Patru oameni legați la mînecé cu ștergare Îl duceau pe Șasa pe umeri și toaté școală mergea din urmă lor. Romă Bohanțov și Gurskii duceau o coroané cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
pentru cé, pîné a fi venit colhozurile, podișul era Într-adevér mai sus. Drumul acesta oficial, cobora Între rîpă adîncé, situaté pe stînga cu malurile de nisip alb și coasta abrupté pe care creșteau nuci și cireși bătrîni sub care se odihneau cosașii cînd coseau, sau adunau finul. Dealurile, atît cele de pește rîpé cît și celelalte, erau pline de tufe de alun și méceș, care despérțeau În loc de garduri, terenurile de coasé ale gospodarilor. Mulți și-au fécut grédini, chiar sus lîngé
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
culturale; sprijinirea demersurilor Ministerului Forțelor Armate din România pentru comemorarea anuală a eroilor români căzuți în Primul Război Mondial în Nordul Franței (Alsacia) și obținerea acordului autorităților franceze locale pentru a se ocupa de îngrijirea corespunzătoare a cimitirelor unde se odihnesc eroii români; organizarea concursului "Bonjour la Roumanie" în școli din Departamentele franceze, al cărui scop era cunoașterea României (istorie, geografie, relații trecute și prezente dintre România și Franța); profesorii pregăteau elevii în funcție de chestionarul stabilit împreună cu Ambasada, iar elevii câștigători ai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
-
intrare. Să-i număr florile: una roz, patru galbene, două purpurii. C'est la rose l'important cînta, în tinerețea mea, Monsieur un milion de volți, cum era poreclit Gilbert Becaud. Important e... portolacul. Mi se pare vital să mă odihnesc numărîndu-i florile neparfumate, dar atît de zîmbitoare și de nepretențioase. Chiar dacă sună prelung telefonul și Tano mă trage de fustă, ca totdeauna cînd îl aude. Termină. Nu răspund. Fă ce-ți priește, Iordanco. Mie mi-ar prii ceva de ronțăit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
zice lumea: că pentru Feții-Frumoși vremea nu vremuiește, apoi poate c'or fi trăind și astăzi") și-l îngîn ca pe-o rugăciune a inimii. Mi-ar fi plăcut să duc o viață simplă, cu "munci și zile" care liniștesc, odihnesc mintea; o viață unde boala-i nimica toată și, prin extensie, moartea e și ea nimica toată. Să fiu o femeie din lumea cumsecade a satului patriarhal, ca bunica Leonora. Cu bucurii timide și zîmbete timide, cu gesturi timide și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
că poșta a ieșit, în fine, din vacanță. RAJAC ne spune "mulți ani" pe felicitare scumpă, deși apa e aproape de nebăut. Primarele nu se lasă mai prejos. Și-a lansat un policier (cum e moda la oamenii politici; ei se odihnesc activ: scriu). A vuit Ioropa, nu Tîrgul Ieșilor, că și-a tipărit, pi conta lui, un cap d'operă. Cutiile poștale (două) gem de volume trimise de cunoștințe vagi, cu cererea de-a le citi (problema nu-i să publici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
în ipostaza degradantă, are darul, pentru povestitor, de a-i procura, prin restituirea poveștilor copilăriei, cele mai frumoase seri din toată viața lui. Poate, fiindcă sunt seri petrecute pe câte o prispă, alături de iubită, cu mâna în mâna ei sau odihnită pe genunchiul ei delicat și ascuțit de copil. Încercarea amorezilor de a transfera acel farmec într-o cameră de hotel eșuează. Stricătoarea iubirii, își spune povestitorul, nu poate fi decât Aspida, piaza rea, ce nu are voie să se îndrăgostească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
pădurile de argilă și de argint, unde era urmărit de prinți cu părul de mătase, în armuri strălucitoare, de ogarii galbeni cu ochii violeți ce-l hărțuiau din toate părțile, de fecioarele cu genunchii de catifea și despre cum își odihnea cornul între pulpele lor de chihlimbar. Poveștile lui erau mai năstrușnice decât cele înfățișate pe tapițeriile uriașe de mătase ce acoperă pereții muzeelor. A fost o perioadă în care visam nopțile la poveștile Licornului și nu mă mai săturam de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de dans. Nu mă satur să le privesc picioarele ce abia ating firul ierbii. Îmi amintesc de picioarele ei, pe aceeași alee ce duce la casa preferatului ei Licorn. Numai că ea a încetat să mai vină. Și Licornul își odihnește acum capul august în poala tuturor mironosițelor din comitetul de conducere al fundației. Ce trist să-și pângărească cornul, așa, cu te miri cine. În fine, de ce ar fi el mai puțin degenerat decât alții, încearcă și el să obțină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Zmeul Zmeilor și pe Gnomul cel înțelept. De multe ori, zăboveam și pe la case mai puțin primitoare pentru a asculta cele mai uimitoare dintre povești. Stăteam de obicei pe prispă, sub cerul liber, mână în mână sau mâna mea se odihnea pe genunchiul ei delicat și ascuțit, de copil. Ne priveam adesea în ochi, clipe nesfârșite, și poveștile își urmau cursul lor, nepăsătoare la privirile noastre. Aș fi vrut să-mi pot ucide memoria, ca s-o pot cunoaște în fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
început să piardă din strălucire, devenind tot mai cleioși sub gelatina morții. L-am târât până la malul apei și l-am rostogolit în râu, pentru ca râul să-l poarte departe de acțiunea mea nefastă, ca sufletul lui să se poată odihni. Multă vreme am zăcut întinsă printre răchitele râului, cu gândul aiurea... tinerii veniți la râu erau din ce mai apatici, se plictiseau, viața era lâncedă, fără acea scânteie ucigătoare a iubirii ce se aprindea la semnul Aspidei. Timpul nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
celor triste. Din nou în grădina Licornului Mă îndrept către grădina Licornului. În aceeași poziție, Licornul sprijinit în corn cu ochii de azur învăluiți într-un lac de lacrimi. Licornul plânge pentru că se simte abandonat, pentru că nu-și mai poate odihni cornul în poala ei. Aproape de fiecare dată mă întreba Licornul: Nu știi nimic de ea? De ce nu mai vine? Pe mine mă întrebi? Dacă a părăsit pe cea mai pură între ființe fără să-i sufle o vorbă, eu, creatură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
proeminent, însă, se reliefa chipul străbunicului, din imensitatea albă de perne brodate cu "Păunașul codrilor / Spune-mi de cine mi-e dor". Avusese și el o variantă a aceleiași perne, mai modestă, brodată în negru și roșu, pe care-și odihnea capul în fiecare vacanță. Mai cu seamă somnul de prânz era patronat de prezența falnică a păuniței, pe care o privea lateral, cu capul rezemat pe marginea pernei, și citea mecanic, la nesfârșit, versurile fără noimă, ca pe-o incantație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
pereche de ochelari... orice era capabil să-i rețină chipul și să i-l restituie. Să fie asta un mod dual de-a fi, o expresie nătângă a singurătății, sau mai degrabă a singularității? Orice ar fi, îndată ce-și odihnea pentru câteva clipe ochii pe propriul său chip, un calm și o liniște interioară puneau stăpânire pe el, angoasa-i dispărea și se simțea dintr-odată în siguranță. Prezența celor două femei pare să-l tulbure, înaintea lor a avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
semn cu mâna prin oglindă să termine de aranjat biroul și să-l lase singur. Cele două femei fac ordine pe birou formând două stive: una cu dosare nerezolvate și alta reprezintă corespondența formată din plicuri fără adrese; Okurina se odihnește în spațiul dintre ele, cu marginile crâmpoțite și așteaptă să i se dea atenție. Camerista întinde mâna spre ea, dar, ca oprită de o forță nevăzută, rămâne cu ea în aer. După ce termină, femeile se aliniază în fața lui Sicran și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
amnezie solemnă, în care numele lui de viu nu mai putea fi rostit. A dat pagina și a văzut poza străbunicului din ziua înmormântării. Zâmbea împăciuitor cu ochii închiși, relaxat, destins, învelit într-un lințoliu alb, strălucitor. Capul i se odihnea pe o pernă brodată, probabil foarte confortabilă. Sicriul părea atât de mic, ca de copil; străbunicul fusese un bărbat înalt și frumos, cel puțin așa susțineau mama și bunica, și nu putea înțelege cum de era sicriul lui atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Cu timpul, nu am mai deschis deloc sertarul, sau nu cu scopul de a privi fotografia. O uitasem pe Marny, în mod ciudat, tocmai la scurtă vreme după ce-am făcut legătura dintre poză și semnătura de pe bilețel; fotografia se odihnea ca niciodată în sertar cu fața în jos și atunci pentru prima oară m-a frapat "M"-ul caligrafiat rotund în filigran pe spatele ei. Fotografia, ce știa să scrie bilețele, cu fata frumoasă și zâmbet straniu, a încetat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
o refuze. Nu trebuie să se teamă că o va refuza. Muntele vrăjit. Disertația lui Krokowski S-a sculat de dimineață cu dorința lăuntrică de-a reciti Muntele vrăjit de Thomas Mann. S-a dus calată spre raftul unde se odihnea cartea, nevizitată de nimeni de câteva decenii. De fapt, nu e tocmai adevărat, i-au căzut ochii peste ea de câteva ori zilele astea, așa, ca din întâmplare. Totuși, nu-și amintește să se fi gândit într-un anume fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
care i-a ucis în biserică. De când eram mic, somnul meu a fost un calvar, cutreieram toată noaptea prin grădini și călcam peste garduri și acoperișuri cu aceeași precizie cu care poziționez acum bila de biliard. Dimineața mă sculam foarte odihnit după acest somn foarte activ. Toți ai mei dormeau, pe rând, epuizați de peregrinările mele, cu vremea însă s-au obișnuit și au renunțat să mă mai păzească. Și acum dorm toată ziua și mă trezesc între două cupe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
și gesturile lui Santiago nu trădau către lume sentimentele sale. Pentru restul lumii, Santiago trecea drept un taciturn și un însingurat, era cineva a cărui tovărășie nu era căutată. Marea era singura care cunoștea frământările lui. Seara, după ce bilețelul se odihnea deja șifonat în pumnul ei, se calma subit, încrețitura apelor se destindea într-o linie dreaptă. Pelicanii pluteau liniștiți și se uitau mirați la pești ca într-un acvariu prin apa cristalină, ca la o pradă prea ușoară. Albatroșii "danzantes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]