1,402 matches
-
fi și rezultatul unei analogii. 44 Idem, op.citată, p.l65. 45 Idem, op.citata, p.166. 46 H.Wald, op.citată, p.l66. 33 Analogia este un fel de inducție prin care cunoașterea trece de la oglindirea unor lucruri la oglindirea altor lucruri, pe baza asemănării dintre unele însușiri ale lor. Structura formala a unei analogii este: A a, b, c, d B - a . b, c, x X = d ? Concluzia unei analogii este o ipoteză care nu vizează esența tuturor lucrurilor
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
se odihnește și găsește alinare; aerul și vântul reprezintă motoare ale căutării, dar și suflu vital. S-a văzut într-un capitol anterior modul în care apă statuta este metaforă interiorității afectate de incapacitatea de a desăvârși procesul de creație: oglindirea elementelor în interiorul ființei, metamorfoza lor, eliberarea cuvântului perfect constituiau, în acea poezie, etapele acestui proces, al cărui blocaj amintește de lungă perioadă de tăcere a poeziei pe care poetul recanatez a fost nevoit să o traverseze în urmă întreruperii dialogului
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
este că opera de artă, obiect contingent, istoric, nu poate găzdui o astfel de relație. Romantismul, care exaltă natura sim bolică a artei, apelează pentru aceasta la ipoteza „sufletului frumos“, unitar, aflat în armonie cu sine și fiind, astfel, o oglindire a infinitului. Odată ce individul nu mai este privit speculativ, ci tocmai în caracterul lui tranzitoriu, contingent, simbolul îi vorbește despre o lume abstractă. Alegoria este metoda de a vorbi despre o lume în care prezența infinitului a devenit insesizabilă: „Benjamin
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
esența lucrului. Limba căzută este vorbărie (Geschwätz), tocmai întrucât ceea ce îi pro voacă căderea, cunoașterea binelui și a răului, o scoate în afara regimului numelui primordial. Judecata (Urteil ) este cea care devine, pentru cele create, actul primordial, nu actul numirii. Abstracțiunea, oglindire nominală a vidului judecății, transformarea cuvintelor în simple mijloace ale comunicării și, în fine, multiplicitatea limbilor sunt deduse de Benjamin din faptul căderii. Multiplicitatea limbilor, generată de lipsa de imediatitate a relației nume-lucru, este însă și semnul divinului în chiar
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
lor divine. Din punctul de vedere al multiplicității limbilor, traducerea ocupă astfel locul descrierii filozofice, despre care vorbește Benjamin în prologul epistemo critic. Traducătorul, voi încerca să arăt, îndeplinește funcția unui salvator al cuvântului și, corelativ, a unui mijloc de oglindire a chipului melancolic al lumii. Die Aufgabe des Übersetzers debutează cu o serie de con siderații care trimit spre conceptul de critică, la care m-am re fe rit mai sus. Traducătorul, spune Benjamin, nu se află în servi ciul
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
conceptului“: „Conceptul se definește prin inseparabilitatea unui număr finit de componente eterogene parcurse de un punct în survol absolut, cu o viteză infinită.“ Componentele identificate în cazul lui Benjamin (teologia, politica, epistemologia) determină con ceptul „experienței“ prin întretăiere continuă și oglindire reciprocă. Survolarea menționată mai sus și care asigură, prin pre cipitare, un sens general al experienței se petrece, voi încerca să arăt, prin gesturi culturale specifice, precum cel al flaneurului. Acesta din urmă nu reprezintă o referință a conceptului de
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
unterworfen und daher unbegrenzt.“ Similaritățile, astfel sesizate, conferă lucrurilor un chip, identificabil tocmai ca diferență: o prezență fizică (leib hafter Präsenz) a lucrurilor pe care privirea o parcurge, urmând trăsăturile care se arată și care compun lucrurile într-o infinită oglindire reciprocă. Interesantă este observația pe care Benjamin o face pe urmele lui Georg Simmel: simțul spe cific orașului este văzul, nu auzul. Epiderma orașului, brăzdată de trăsături supuse legilor similitudinii, se arată prin chipurile trecătorilor, clădirilor, mărfurilor. Obiectele sau persoanele
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
asupra celeilalte, după cum nici personajul ca atare nu poate fi redus la gestul său politic sau la cel de cunoaștere, cu atât mai puțin la cel teologic. Momentele experienței flaneurului se oglindesc unele în celelalte și se constituie prin această oglindire. Mo dul de cunoaștere al flaneurului, poziționarea sa politică și, în fine, relația sa cu istoria citită mesianic sunt inseparabile. Ele nu sunt, cum spuneam, atitudini intenționale, ci semnificații ale privirii flaneurului și, ca o consecință, modalități ale lo cuirii
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
a experienței urbane. Benjamin o spune explicit în acest loc: „Diese Irrkünste hat mich Paris gelehrt“. Labirintul urban al metropolei franceze reprezintă paradigma prin care este privit, retrospectiv, Berlinul. Imaginea nebuloasă a orașului natal își certifică propriul caracter ermetic prin oglindirea în aura tainică a Parisului, locul în care flaneurul este un sacerdot, iar flanatul un ritual. Din toate întâlnirile urbane ale lui Benjamin, cea cu Parisul este decisivă: aici învață autorul german nu numai tehnica de a se pierde pe
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
cea cu Parisul este decisivă: aici învață autorul german nu numai tehnica de a se pierde pe străzile sinuoase, ci și „fidelitatea“ în locuirea unui cartier. În Berlin, cartierul este o vecinătate funcțională (Bessergestellten), dar tocmai prin acest fapt, prin oglindirea în alteritatea lui pariziană, își dezvăluie potențialitățile magice. Franz Hessel, cu „celebrarea“ berlineză a timpului petrecut împreună cu Benja min în Paris, este ultimul ghid urban menționat în Berliner Chronik și paznic (Hüter) al experienței urbane care își regăsește caracterul speculativ
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
poate fi, de asemenea, primejdioasă, din perspectiva rândurilor de față; mai important decât a vedea cine este scriitorul Crailor... este a vedea cine este Povestitorul lor, personaj doar discret schițat în textul ca atare, dar elaborat profund în subtext ca oglindire a celor trei prieteni, Pantazi, Pașadia, Pirgu. În al doilea rând, „împrietenirea“ lecturilor despre care vorbeam mai sus mai are de depășit încă un obstacol. Este vorba de tendința de a „aplica“ o serie de concepte care descriu, la Benjamin
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
parte, amintirea unui trecut incert, pe de alta. Povestitorul este o figură a intervalului (spectator și actor deopotrivă) pentru care orașul se luminează în orele nopții, ca mahala sau birt, în compania celor trei prieteni: de fapt, într-o triplă oglindire a oamenilor, străzilor, lucrurilor încărcate de amintiri. Materialitatea orașului ocupă un loc important în această reprezentare a Bucureștilor: fie ca materialitate apăsătoare, greoaie a mobilelor din saloanele lui Pașadia, fie ca materialitate pestilențială, viciată a mahalalelor, a cârciumelor, a bolgiei
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
epoci și înapoi te întorci spre astăzi. Muzeul și ,,Dăinuirile...“ sînt un tot de nedespărțit. în multe locuri ,,Dăinuirile...“ sînt împlinite cu mărturisirile nenumăratelor lucruri din zestrea muzeului, iar muzeul dă temeinicie adeveritoare că tot ce au prins ,,Dăinuirile...“ sînt oglindiri ale unor fapte petrecute pe viu. Greșește cine desparte muzeul de cartea noastră “. (în carte sunt multe pagini de mare erudiție, precum sînt multe care vădesc real talent literar. Plină de farmec este polemica, necontenită, neobosită, mereu proaspătă, purtată cu
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
sub semnul incertitudinii: "Negre ca niște cutii pentru viori/ se simt străine de forțe călătoare,/ păsări de țiglă trec chemându-se prin nori/ ori niște cenușii aripi de mori de vânt?", atmosfera sumbră este dublată de reificarea universului. Totul înseamnă oglindire ca și cum privirea îndreptată în jos spre oglinda lacului încearcă să ghicească în ea tainica desfășurare a cosmicului: "Prin oglindă Soarele coboară într-un cufăr/ în roșul său somn -/ numai la ora caldă cu mister/ urcă să fie tava florilor de
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
întruna plecat/ Și nu se va mai întoarce./ Ochii prăfuiți au rămas cu voi/ Dar ochii adevărați au fugit", Cetățile albe). Privirea este cea care cercetează, prin care cunoaștem și ne însușim lumea, ochii lipsiți de viață se închid, simbolul oglindirii, al vieții se estompează, lăsând loc unuia al deșărtăciunii, viața reală este efemeră și supusă uitării așa cum și noi îi trecem în uitare pe cei pe care i-am cunoscut. Ochiul real nu cunoaște, ci doar vede, ochiul căutătorului poate
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
tehnica înghețării. La Tonegaru, această tehnică apropie textele de cele ekphrastice, e aici un descriptiv incert, cu scene plasate în trecut, "Alunecau încet armuri de nobile vlăstare/ pornite ușor spre țările de ceață". E desigur și o criză a dezumanizării. Oglindirea semnifică o trecere în inconștient, se sugerează însă aici sfărâmarea perspectivei, anularea limitelor dintre conștient și inconștient, "Prin cristale se-mprăștie o amintire plutind/ precum scama plopilor pe înserat". Dorința de concretizare sugerează totuși vagul, pentru că toate formele sunt în
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
a fost cel mai răspândit și cel mai luat în seamă, în anul 1942 apare lucrarea lui Anderson și Cutler, care critică principiile de clasificare elaborate de Sturtevant, arătând că sistemul elaborat de el suferă în esență de o insuficientă oglindire filogenetică. Ei consideră că principiile de clasificare elaborate de Sturtevant sunt depășite, întrucât astăzi ne stau la dispoziție noi date și informații, necunoscute pe vremea lui Sturtevant. Astfel, cercetarea arheologică a făcut progrese mari, încât devine un ajutor prețios în
In honorem dr. ing. Mihai Cristea - membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gh. Ionescu Şişeşti" by Dumitru Bodea, Silvia Străjeru, Marius Murariu () [Corola-publishinghouse/Science/1221_a_2384]
-
Cu pregnanța celor două dimensiuni ale sale, ea ne pune în față, potrivit lui Andrei Pleșu 2 : schema inefabilă a totalității, imaginea arhetipală a contrariilor conciliate A-ți purta crucea e a mobiliza în jurul fiecărui episod de viață, în jurul fiecărei experiențe, oglindirea întregului : întregul ființei tale particulare, întregul lumii reale și întreaga încărcătură de posibil pe care realul o presupune. Or, o altă linie după care a fost înțeleasă libertatea în Grecia veche se leagă tocmai de tema totalității, a împlinirii. Libertatea
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
și treceau sub tăcere adevărurile transcendente, asemenea unor maeștri budiști care se mărgineau să predice respingerea limitărilor psihologice. Literatura filocalică e centrată pe aceeași temă, iar Filotei Sinaitul folosește, pentru cunoașterea unitivă, metafora peceții luminoase, mai puternică decît cea a oglindirii. Să ne păzim cu toată atenția inima de gîndurile care ar putea întuneca oglinda sufletului, în care obișnuiește să se întipărească și să se fotografieze (photeinographeístai) Isus Christos, înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu (Filotei Sinaitul, Capete despre trezvie, 23, traducere
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
din existența sa, în vreme ce restul vieții și restul concepțiilor lui sînt foarte moderne, ceea ce pentru Guénon însemna neconduse de principii metafizice. Dar el critica fragmentarea, nu diferențierea subiectului uman, faptul că diferențierea nu mai este raportată la o unitate lăuntrică, oglindire a celei transcendente. Condiția diferențiată a omului modern are ea doar dezavantaje, poate conduce doar la schizofrenie, la fracturarea, la fărîmițarea individului? Nu oferă ea și alte posibilități, de pildă stimularea discernămîntului în ce privește treptele realului, dimensiunile ființei umane, cu diferitele
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
ca o practică voluntară, mai degrabă decît ca obligație impusă, coercitiv, prin organele statului. Dar, ca și Mohammed Arkoun, citat mai sus, An Na'im observă că între fundamentaliștii islamici și adepții occidentali ai secularizării tari există un raport de oglindire, fiecare extremism regăsindu-se cu semn schimbat în oponentul său, fiecare arătîndu-l cu degetul pe celălalt, ceea ce accentuează atitudinile agresive de ambele părți. Cearta caricaturilor este un episod al acestei reflectări reciproce. Pe de altă parte, An-Na'im face remarca
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
se putea adumbri cîteodată, putea suferi eclipse. Dacă lumile tradiționale se priveau pe ele înseși și universul ca domenii unde se pune în operă ordinea divină, ele puteau fi tentate cîteodată să se construiască ca expresii ultime, și nu ca oglindiri dinamice ale acestei ordini. Continuitatea descendentă care proiecta legea divină în organizarea socială putea anestezia cîteodată conștiința rupturii de nivel pe drumul ascendent al participării omului la absolut. Mai cu seamă cînd o religie devine religie de stat, divinul riscă
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
acest mister, de unde își primește posibilitatea de a fi, și că el reflectă, în țesătura lui, ceva din bogăția de nesistematizat a misterului. Or, gîndirea de tip apofatic fie ea tradițională sau modernă se orientează spre transcendent pornind de la asemenea oglindiri și urme ; se sprijină pe contrarii aflate în coprezență și tensiune, asemenea unor poli electrici. Cu cît diferența sau opoziția lor e mai intensă și mai intens realizată, cu atît mai mare este potențialul de energie intelectuală pe care îl
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
transcendent. țin, dimpotrivă, de treburile curente ale omului, de negoțul pragmatic cu sine și cu ceilalți. Sînt zdravăn implantate în regimul lumii, îi aparțin, nu conduc dincolo de el. Le-am forța în mod ridicol statutul dacă le-am citi ca oglindiri ale unui dincolo suprem și paradoxal. E, într-adevăr, cît se poate de salutar cultural și politic constituită, islamul se răspîndește inițial într-un mediu tribal fără coeziune, căruia religia e pusă în situația de a-i da cadru civilizațional
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
verticale. Logica simbolică nu înlănțuie lucrurile potrivit unei productivități cauză efect, pe care se aplică stricta raționalitate. Ea se întemeiază pe o relație mai directă decît cauzalitatea, dar și mai subtilă, între arhetipuri și imediat : ne înfățișează lucrurile lumii ca oglindiri ale principiilor pe diferite trepte de realitate, de la cele mai înalte la cele mai mărunte. Relația de tip simbolic e mai directă decît cauzalitatea, fiindcă mintea nu trebuie să parcurgă succesiv tot lanțul inferenței care leagă capetele. Lucrul cel mai
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]