2,025 matches
-
de protagonistul din Șah orb, roman cu un text de altă natură, cu tematică biografică și viziune biografistă, o cvasiautoficțiune (protagonistul-narator e un posibil dublu ficțional al autorului), unde confesiunea și autointrospecția sunt însă alternate cu reverii ori cu vedenii onirice, dar și cu intervențiile unor naratori secundari, reflectori ai biografiei personajului. Anecdotica e pletorică și, la urma urmei, comună: viața studențească predecembristă și existența precară, frustrantă din anii postdecembriști, trăite de un tânăr chinuit de incertitudini și aspirații generoase, mici
PERSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288762_a_290091]
-
Metamorfozele creației (1985), unde interpretul intenționează să descifreze devenirea creației eminesciene, să releve osmoza acesteia cu biografia, precum și locul, originalitatea poetului în mișcarea romantică de pretutindeni. În cea din urmă componentă a acestui triptic, Eminescu. Limbajul simbolic (1989), se analizează oniricul romantic și limbajul simbolic al nocturnului prin metoda criticii arhetipale a lui Carl Gustav Jung și a ideilor lui Gaston Bachelard despre poetica reveriei. Dar P. este el însuși un scriitor, deplasându-și interesul mai cu seamă spre proză. În
PETRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288792_a_290121]
-
râsul cel mai abject”, „urletele cele mai sinistre”, acestea fiind, în viziunea poetului iconoclast, „cel dintâi act poetic la care voi adera fără nici o rezervă”. Locul în care efervescența ideilor dobândește consistență estetică deplină este Castelul orbilor, poem al călătoriei onirice, al metamorfozelor și îndrăznelilor imaginative, unde granița dintre vis și realitate dispare în favoarea unei viziuni de tip mistic asupra lumii (volumul se deschide cu un moto din Meister Eckhart). Dar așa cum îi stă bine, poetul suprarealist nu continuă pur și
NAUM-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288373_a_289702]
-
cu realul, trimițând la împlinirile artistice cele mai seamă ale autorului și justificând judecata critică a lui Ion Pop, care, situându-l pe N. în cadrul suprarelismului românesc, rezuma aportul singular al acestuia prin reușita de a crea o „comedie a oniricului”. Ca suprarealist, Gellu Naum face parte din gruparea moderată (împreună cu Virgil Teodorescu și Paul Păun), grupare ce se revolta prin 1944 împotriva anarhismului suprarealist reprezentat de Gherasim Luca și D. Trost. Echilibrând dialectica suprarealistă, teoriile lui Gellu Naum se înscriu
NAUM-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288373_a_289702]
-
de Liniște și Adevăr”). Totuși, un întreg arsenal avangardist histrionic își găsește locul aici: umor negru, absurd, ironie parodică (În viteză, Undeva, o călătorie). Odată cu Metamorfoze poemele își precizează intenția și își asumă integral asocierea cu suprarealismul, iar în dicteul oniric nu lipsește inserția de realitate brută, ceea ce devine și mai evident în versurile din Spre țara închisă în diamant. Specială este înclinația spre asocieri imagistice insolite, cu apeluri la strategii ludice de invenție lingvistică, ceea ce la alți avangardiști pare doar
NISIPEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288462_a_289791]
-
figurează cu două sensuri principale: unul interesând domeniul medical („delir, halucinație asemănătoare visului, care definește unele stări psihopatologice”), celălalt, sfera creației literar-artistice („structură estetică rezultată din fluxul spontan al conștiinței și opusă celei realiste”). În comentarea literaturii, termeni ca onirism, oniric, onirist etc. au fost și sunt folosiți destul de frecvent, dat fiind că visul și raportarea, în variate feluri, la vis au alimentat, în diferite epoci și în felurite chipuri, literatura (în mod deosebit romantismul și suprarealismul au „utilizat” consistent visul
ONIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
dat fiind că visul și raportarea, în variate feluri, la vis au alimentat, în diferite epoci și în felurite chipuri, literatura (în mod deosebit romantismul și suprarealismul au „utilizat” consistent visul, de pe platforme estetice și „tehnice” diferite). În sens larg, onirică este o creație literară inspirată de sau asemănătoare cu visul. În literatura română însă termenul a dobândit un înțeles precis, desemnând o formulă literară - considerată uneori a fi una de neoavangardă - propusă către mijlocul anilor ’60 (în urma unei gestații teoretice
ONIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
propusă către mijlocul anilor ’60 (în urma unei gestații teoretice de mai mulți ani) de Dumitru Țepeneag și Leonid Dimov și însușită de alți câțiva scriitori tineri (Virgil Mazilescu, Vintilă Ivănceanu, Iulian Neacșu), care în 1965 constituie în cadrul cenaclului Luceafărul grupul oniric. Refuzați la început de toate periodicele, în 1966 oniriștii reușesc să colaboreze la „Povestea vorbei”, supliment literar al revistei craiovene „Ramuri”, redactat de M. R. Paraschivescu (sprijinitor și promotor, în epocă, al inițiativelor literare alternative radical înnoitoare, propuse de tineri
ONIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
un moment dat, chiar în vara lui 1968 li se promite înființarea unui supliment al revistei „Luceafărul”, care ar fi urmat să le fie încredințat, ceea ce nu s-a întâmplat. Altă tentativă de a avea o revistă - măcar în parte onirică - eșuase în 1967, odată cu abandonarea de către autorități a inițiativei editării la Ploiești a unei publicații culturale, care ar fi urmat să se intituleze „Lumea nouă” și în a cărei redacție (coordonată de Ștefan Bănulescu) oniricii ar fi fost puternic reprezentați
ONIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
o revistă - măcar în parte onirică - eșuase în 1967, odată cu abandonarea de către autorități a inițiativei editării la Ploiești a unei publicații culturale, care ar fi urmat să se intituleze „Lumea nouă” și în a cărei redacție (coordonată de Ștefan Bănulescu) oniricii ar fi fost puternic reprezentați. Lider al grupului (autoinstituit și recunoscut tacit de ceilalți, care câteodată îi ironizează cordial accesele de autoritarism prin apelativul „caid”) e Dumitru Țepeneag, alături de Leonid Dimov, mai puțin combativ, însă înzestrat cu prestigiul conferit de
ONIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
în texte „strecurate” în revistele literare și culturale ale vremii, în atmosfera de relativă îmblânzire a controlului politico-ideologic exercitat de regimul totalitar. O mare parte dintre acele texte, alături de altele, ulterioare, au fost adunate de Corin Braga în volumul Momentul oniric (1997), fiind astfel repuse în circulație, spre edificarea celor interesați de un episod multă vreme ocultat al istoriei literaturii române postbelice. Revista „Amfiteatru” organizează o masă rotundă cu Leonid Dimov, Daniel Turcea, Laurențiu Ulici și Dumitru Țepeneag, iar ca moderator
ONIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
tinde să devină (după opinia inițiatorilor și a simpatizanților chiar devine) un curent literar, și anume unul care - precizează D. Țepeneag - „se opunea radical realismului socialist”. Momentul era favorabil pentru afirmarea unor asemenea „erezii” literare, însă agitația întreținută de grupul oniric pe planul vieții publice scriitoricești în vederea cuceririi unei cât mai mari libertăți de creație și de exprimare irită suplimentar autoritățile. Riposta acestora nu întârzie. Tolerând în anumite limite apariția de producții literare onirice, oficialii resping categoric vederile formulate direct, și
ONIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
erezii” literare, însă agitația întreținută de grupul oniric pe planul vieții publice scriitoricești în vederea cuceririi unei cât mai mari libertăți de creație și de exprimare irită suplimentar autoritățile. Riposta acestora nu întârzie. Tolerând în anumite limite apariția de producții literare onirice, oficialii resping categoric vederile formulate direct, și chiar cuvântul ce definește orientarea devine tabu. „Persecuția care urmează - avea să explice Țepeneag - trebuie pusă în legătură și cu invadarea Cehoslovaciei de trupele sovietice. Se strânge șurubul, ca să nu vină alții să
ONIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
definește orientarea devine tabu. „Persecuția care urmează - avea să explice Țepeneag - trebuie pusă în legătură și cu invadarea Cehoslovaciei de trupele sovietice. Se strânge șurubul, ca să nu vină alții să-l strângă.” Prin așa-zisele „teze din iulie” (1971), curentului oniric i se dă - scrie tot Țepeneag - lovitura de grație. Grupul se dezagregă progresiv. Unii dintre componenți părăsesc țara, alții renunță, Țepeneag este obligat la exil prin retragerea cetățeniei române. Estetica o. nu rămâne însă fără urmări, ea continuă să fie
ONIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
nediferențiată, presupunând o tehnică unică și procedări de scriitură obligatorii la nivelul detaliilor. Ca și în cazul altor curente sau mișcări literare, scriitorii afiliați și-au păstrat particularitățile, chiar dacă împărtășeau o platformă teoretică în linii mari comună. După destrămarea grupului, oniricii au evoluat în chip diferit (însuși doctrinarul o., D. Țepeneag, îl depășește, începând să cultive o modalitate derivată, textualismul), chiar dacă apartenența onirică rămâne depistabilă în scrierile lor. Perfect consecvent rămâne doar Leonid Dimov, unanim recunoscut drept „cel mai oniric” dintre
ONIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
scriitorii afiliați și-au păstrat particularitățile, chiar dacă împărtășeau o platformă teoretică în linii mari comună. După destrămarea grupului, oniricii au evoluat în chip diferit (însuși doctrinarul o., D. Țepeneag, îl depășește, începând să cultive o modalitate derivată, textualismul), chiar dacă apartenența onirică rămâne depistabilă în scrierile lor. Perfect consecvent rămâne doar Leonid Dimov, unanim recunoscut drept „cel mai oniric” dintre toți. Un bilanț aproximativ al mișcării e schițat de Țepeneag într-un interviu din 1993: „Mișcarea onirică ne poate apărea acum ca
ONIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
grupului, oniricii au evoluat în chip diferit (însuși doctrinarul o., D. Țepeneag, îl depășește, începând să cultive o modalitate derivată, textualismul), chiar dacă apartenența onirică rămâne depistabilă în scrierile lor. Perfect consecvent rămâne doar Leonid Dimov, unanim recunoscut drept „cel mai oniric” dintre toți. Un bilanț aproximativ al mișcării e schițat de Țepeneag într-un interviu din 1993: „Mișcarea onirică ne poate apărea acum ca o mișcare literară ușor ambiguă. În primul rând, spațiul ei teoretic formează o elipsă, adică are două
ONIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
modalitate derivată, textualismul), chiar dacă apartenența onirică rămâne depistabilă în scrierile lor. Perfect consecvent rămâne doar Leonid Dimov, unanim recunoscut drept „cel mai oniric” dintre toți. Un bilanț aproximativ al mișcării e schițat de Țepeneag într-un interviu din 1993: „Mișcarea onirică ne poate apărea acum ca o mișcare literară ușor ambiguă. În primul rând, spațiul ei teoretic formează o elipsă, adică are două focare. Apoi, istoria ei a fost retezată, mișcarea a încetat înainte de a-și fi atins apogeul. În acest
ONIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
înainte de a-și fi atins apogeul. În acest sens, nu se poate vorbi de o bătălie câștigată. Dar nici de o bătălie pierdută. A fost [...] o bătălie întreruptă. E aici și un mare avantaj, în această indeterminare. Potențial vorbind, mișcarea onirică pare să conțină dezvoltarea ulterioară a literaturii române, adică și textualismul, și postmodernismul.” În anii 1990 și 2000, această pretenție de a prezenta o. drept anticipator al evoluțiilor textualiste și postmoderniste i-a iritat pe unii optzeciști, care au refuzat
ONIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
pretenție de a prezenta o. drept anticipator al evoluțiilor textualiste și postmoderniste i-a iritat pe unii optzeciști, care au refuzat sau omis să-și recunoască în oniriști precursorii, fie și parțiali, iar unii critici au ironizat tentativa ex-„caidului” oniric de a afirma retrospectiv importanța o. De pildă, Alex. Ștefănescu nota, cu oarecare maliție (într-un articol publicat la sfârșitul anului 2003): „Pe Dumitru Țepeneag îl preocupă - și chiar îl obsedează - să readucă în memoria contemporanilor onirismul, curent literar pe
ONIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
scrierile celor emigrați sau exilați - Vintilă Ivănceanu, Virgil Tănase, D. Țepeneag - au fost interzise și au ieșit din circulație, însă în configurarea peisajului literar românesc al anilor ’70-’80 ai secolului al XX-lea importanța activității foștilor membri ai grupului oniric rămași în țară - Leonid Dimov, Sorin Titel, Virgil Mazilescu, Emil Brumaru - nu mai trebuie demonstrată. Teoreticienii și exegeții - subiectivi, militanți, implicați - ai o. au fost cei doi inițiatori, Dumitru Țepeneag și Leonid Dimov, exegeza profesionistă neputându-se exprima aproximativ două
ONIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
exegeții - subiectivi, militanți, implicați - ai o. au fost cei doi inițiatori, Dumitru Țepeneag și Leonid Dimov, exegeza profesionistă neputându-se exprima aproximativ două decenii asupra chestiunii. Conținutul o. e indicat de însăși denumirea lui, ce trimite la vis. Însă poetul oniric, precizează Dimov, „nu descrie visul, el nu se lasă stăpânit de halucinații, ci, folosind legile visului, creează o opera de artă lucidă”. Visul nu este, pentru corifeii o., ceva care trebuie memorizat ori transcris, un rezervor de imagini sau evenimente
ONIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
legile visului, creează o opera de artă lucidă”. Visul nu este, pentru corifeii o., ceva care trebuie memorizat ori transcris, un rezervor de imagini sau evenimente utilizabile ca atare, ci un „îndreptar legislativ”. Explicații convergente furnizează și D. Țepeneag: „Literatura onirică e o literatură a spațiului și timpului infinit, e o încercare de a crea o lume paralelă, nu omoloagă, ci analoagă lumii obișnuite. E o literatură perfect rațională în modalitatea și mijloacele ei, chiar dacă își alege drept criteriu un fenomen
ONIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
timpului infinit, e o încercare de a crea o lume paralelă, nu omoloagă, ci analoagă lumii obișnuite. E o literatură perfect rațională în modalitatea și mijloacele ei, chiar dacă își alege drept criteriu un fenomen irațional. Și, în orice caz, literatura onirică nu e o literatură a delirului, nici a somnului, ci a deplinei lucidități.” Diferențele specifice față de alte formule literare care au exploatat visul sunt afirmate răspicat: „În opoziție cu suprarealismul, onirismul refuză dicteul automat, sclavia inconștientului și a incoerenței, cultivând
ONIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
ci a deplinei lucidități.” Diferențele specifice față de alte formule literare care au exploatat visul sunt afirmate răspicat: „În opoziție cu suprarealismul, onirismul refuză dicteul automat, sclavia inconștientului și a incoerenței, cultivând totuși ambiguitatea - dar lucid și riguros calculată. Ambiția literaturii onirice este o dublă negare: o negare structurată și de metodă a suprarealismului, și una formală, de scriitură, dar nu mai puțin categorică, a fantasticului romantic. Onirismul estetic, văzut categorial (deci în mod ideal), se opune liricului metaforizant, dar și epicului
ONIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]