1,275 matches
-
nuvele (Moș Nechifor Coțcariul), basme ( Povestea Porcului, Povestea lui Stan Pățitul, Povestea lui Harap-Alb, Ivan Turbinca etc.) și românul Amintiri din copilărie, se definește prin proiectarea lumii țărănești tradiționale în fabulos, prin perspectiva nostalgica și anecdotica asupra trecutului, prin umorul și oralitatea stilului, prin viziunea morală și caracterologica. ,,Jovial povestitor baroc în linie rabelaisiană, Ion Creangă are voluptatea epicului pur, operă să mărturisind o adâncă nevoie de a povesti prin care se restituie povestirii 84 85 funcția ei estetică primitivă, de a
CREANGĂ ŞI COPIII by POPA M. RODICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/631_a_1267]
-
democratizării limbajului poetic. E „disident“ totuși față de suprarealismul care a dominat avangarda istorică, fără contingențe, așadar, cu Gellu Naum, Virgil Teodorescu, Gherasim Luca ș.c.l., el fiind mai degrabă, și cu ostentație, un „realist“: apelează la limbajul străzii, la oralități, la dezinvoltura și truculența plebee. Și fiindcă am vorbit de continuatori literari (nu de imitatori, aceștia nu intră aici în discuție), nu voi ezita să-l înscriu, la acest capitol, pe Marin Sorescu, și el cultivator al limbajului uzual, desolemnizat
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
pasiunilor audienței (de la admirație la dezgust) și, în general strategiile discursive care au în vedere audiența". Această strategie a pathos-ului vine, în "orchestrația retorică eminesciană", alături de ethnos și de logos, iar principalul "mod de manifestare" al acesteia este sermo, adică oralitatea (rostirea de la amvon, de la tribună, de la catedră, forme de care s-a ocupat și Monica Spiridon). Daniel Ciurel urmărește aceste procedee ale oralității, exemplificate prin figurile dialogale (dialogism cu "rol de contrapunct narativ") prosopopeea, erotema, epiplexis, pysma ("avalanșa de întrebări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
retorică eminesciană", alături de ethnos și de logos, iar principalul "mod de manifestare" al acesteia este sermo, adică oralitatea (rostirea de la amvon, de la tribună, de la catedră, forme de care s-a ocupat și Monica Spiridon). Daniel Ciurel urmărește aceste procedee ale oralității, exemplificate prin figurile dialogale (dialogism cu "rol de contrapunct narativ") prosopopeea, erotema, epiplexis, pysma ("avalanșa de întrebări ce pune adversarul în dificultate"), ratiocinatio ș.a. Recursul la "strategiile comuniunii", Eminescu îl face prin apelul la "simțul identității", cu "argumente ce aparțin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
memoriile, clasicul junimist se deosebește de un C. A. Rosetti, sau C. Argetoianu, spre exemplu, apropiindu-se mai mult de Nicolae Iorga, în sensul că el se înfățișează și în această parte a operei sale ca scriitor. Narațiunea, portretele personajelor, oralitatea alternând cu retorica bine finisată, dialogul antrenant, verva umoristică și picturalitatea unor descrieri de natură (Bucovina, Țara Doinelor, Valea Bistriței, Ceahlăul, Marea Nordului, Alpii elvețieni) dau farmec, culoare, expresivitate și o perspectivă originală acestor pagini, mai ales celor din ultima categorie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
ceea ce făcea. Nici nu putea fi suspectat că era prea fericit. Mă rog. O concluzie ar fi că am învățat să scriu atunci când mi-am pierdut auzul. Ar trebui să încerc să-mi explic logic tot mecanismul ăsta, apetența pentru oralitate. De unde venea ea? Cum era posibilă? Că Dumnezeu se răfuia cu mine ar fi o variantă. Așa-mi plăcea să cred. Că îmi luase auzul pentru a nu mai putea io dovedi ceva. Proba. Amușinasem ceva și Dumnezeu mă bușise
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
profesoarei mele din liceu, care v-a fost studentă și căreia i-am promis să-mi respect principiile, valorile, să nu dezamăgesc. Cred că bunul Dumnezeu mi-a dat puterea de a-mi aduna resursele și a menține patina unei oralități ușor expresive ce-a convins personalitatea covârșitoare a domnului profesor. Nici n-am apucat bine să termin șirul explicațiilor mele, c-am și auzit suspinul oarecum încătușat al colegei noastre Beti, ce nu-și mai putea controla lacrimile. Alături de ea
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
un jerk absolut, demn de milă și de silă, prin autoironia împinsă dincolo de limita de unde oricine ar zice : „Gata ! Pînă aici !“. Dacă Tinuț al lui Verdeș reușește performanța să descrie în timp real o săptămînă din viața lui printr-o oralitate fără cusur, rămînînd mereu acolo, zidit în propria lui subiectivitate (asemenea lui Holden, căci Verdeș e un pur salingerian), Dănuț, în schimb, e văzut de sus, dinspre Cezar-ul care avea să devină, și des cris cu o imensă doză
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
domn numai o dată cînd, în atmosfera folclorică a bucătăriei (ușile de la cămară și scaunele erau încrus tate cu motive naționale), a trebuit să scriu timp de vreo oră caracteristicile prozei lui Creangă. Am înși rat, desigur, lucrurile din manual - cu oralitatea, umorul și celelalte prostioare -, pentru ca, la corec tură, distinsul universitar să-mi traseze pe foaia de hîrtie, dintr-un colț în altul, un mare X și să-mi spună : „Uite ce fac eu cu lucrarea ta !“. Nu cu oralitatea tre
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
cu oralitatea, umorul și celelalte prostioare -, pentru ca, la corec tură, distinsul universitar să-mi traseze pe foaia de hîrtie, dintr-un colț în altul, un mare X și să-mi spună : „Uite ce fac eu cu lucrarea ta !“. Nu cu oralitatea tre buia să încep, ci cu homerismul, care este, de altfel, trăsătura fundamentală a scrisului lui Ion Creangă. Cum eu nu auzisem pînă atunci de așa ceva, m-am convins că profesorii universitari sînt o grozăvie, ceea ce m-a determinat să
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
viață pre viață călcând, o presupune Teatrul în general și traiul cu el, în special. Ce rămâne de fapt după moartea unui actor? Fotografii, cronici leșioase și inutile, legende mai mult sau mai puțin false ce se sleiesc în gerul oralității deșarte, cine-secvențe și fono-fragmente derutante, amintiri care împovărează cu dulceața lor fumegoasă sufletele celor ce le poartă, toate nefiind altceva decât camuflajul peticit al ABSENȚEI. După moartea unui actor nu rămâne decât absența lui de muritor. Și arar rămâne un
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
cuvânt. Până foarte târziu, către timpurile societății moderne, imaginarul consolidat în evul mediu, dar nezdruncinat de teoriile politice "democrate", nici ale cetăților italiene, nici ale dreptului natural, a rămas structurat în jurul acestui pivot central; format în culturi mai curând ale oralității, a avut parte de o construcție internă riguroasă și relativ schematică, dar puternică simbolic, așadar eficientă pentru marile comunități creștine de mai târziu. În căutarea modului în care el s-a constituit pornește această carte. Nu o istorie a ritualului
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
relație cu realitatea sensibilă, precum și cu cea inteligibilă, către care transferă structuri semnificante (spre exemplu, mitul sau conglomerate simbolice) sau din care absoarbe elemente noi, ce îi asigură dinamica internă, în funcție de epoci, de variații culturale, spirituale etc. În baza mnemotehnicilor oralității, utilizate și în producțiile culturilor populare, se decantează în imaginar toate informațiile preluate din realitate; în această "lume interioară", cum am numit-o deja, a mentalului colectiv sau individual, dar sistemică, ele sunt memorate și structurate, precum într-un depozit
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
ele fiind chiar ritualurile sau ceremonialurile publice. Mnēmosyne, divinitatea titanidă atribuită memoriei, înrudită cu Chronos și cu Okeanos (timpul și apa, elemente legate de asemenea de simbolistica morții), deținea un loc privilegiat, încadrat destul de "tehnic": pe de o parte, de oralitatea culturii secolelor XIII-VIII î.Ch. (așadar înainte de răspândirea obiceiului de a scrie), pe de alta, de necesitatea de memorare în comun a creațiilor și a datelor identitare colective. Singurele mărturii despre modul în care această zeitate era înțeleasă și slujită
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Cubeddu 17-35. Charaudeau, Patrick. Le discours politique. Les masques du pouvoir. Paris: Vuibert, 2005. Cizek, Eugen. Mentalități și instituții romane. București: Globus, 1998. [1987] Cornea, Andrei. Mentalități culturale și forme artistice în epoca romano-bizantină (300-800). București: Meridiane, 1984. ---. Scriere și oralitate în cultura antică. București: Humanitas, 2006. ---. O istorie a neființei în filosofia greacă. București: Humanitas, 2010. Corsi, Pasquale. La spedizione italiana di Costante II. Bologna: Patron, 1983. Cox Miller, Patricia. The Corporeal Imagination. Signifying the Holy in Late Ancient Christianity
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
simple sau compuse, locuțiuni verbale, îmbinări libere (sintagme, propoziții sau fraze). 2.2.2. Elementele alocutive sunt utilizate prototipic în conversația spontană (caracterizată prin coprezența interlocutorilor, contextul extralingvistic comun, canalul de comunicare oral). În textele scrise, alocutivele devin mărci ale oralității simulate. Alegerea elementelor menționate este influențată de specificul relațiilor dintre interlocutori (personale/tranzacționale 2) precum și de gradul de formalitate al contextului situațional în care se desfășoară comunicarea. 2.2.3. Funcțiile în comunicare ale indicilor de alocutivitate sunt următoarele: (a
[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
-
consultate nu indică, în general, sfera de utilizare a termenlui, apartenența acestuia la comunicarea orală (apare în comunicarea scrisă monologată exclusiv pietrificat în clișee) duce la concluzia aparteneței acestuia la registrul exprimării colocvial-familiare. În textele scrise, alocutivele devin mărci ale oralității simulate. Majoritatea exemplelor citate în aceste lucrări aparțin literaturii beletristice. 40 "Având sens apropiat de al imperativului, interjecțiile hortative prezintă unele trăsături comune cu vocativul și cu imperativul: pot apărea izolat în frază, se rostesc cu o intonație specială și
[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
-
sau familiare sunt preluate în presă: să se răcorească preț de câteva minute (Antena 3, Știri, 24.06.2008) etc. Intonația interogativă poate sugera ideea de imprecizie, de nesiguranță, în exprimarea orală (și în cea scrisă care valorifică procedee ale oralității): Opt ore? Aștepți, eu știu (sau știu eu), opt ore?7. Formula plus-minus, plus sau minus (redată în scris prin simbolul [±]) este o marcă a aproximării în limbajul statisticii și în alte limbaje științifice sau tehnice, iar tiparul disjunctiv doi
[Corola-publishinghouse/Science/85010_a_85796]
-
unui „nou realism”. Narațiunile din Povestiri cu pensionari pun în mișcare personaje dintr-o anume categorie socială, dar nu în exclusivitate, căci pensionarii sunt evocați, prin rememorări, la diferite vârste, în jurul lor gravitează alți oameni, nu neapărat vârstnici. Definitorie rămâne oralitatea, textele fiind frecvent prezentate ca monologuri ori ca dialoguri „înregistrate” cu fidelitate, iar partitura naratorului colorată cu atributele oralității ori incluzând diferite forme ale citatului, recursul la stilul indirect liber etc. Ț. a fost remarcat de la început ca un scriitor
ŢIRLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290197_a_291526]
-
în exclusivitate, căci pensionarii sunt evocați, prin rememorări, la diferite vârste, în jurul lor gravitează alți oameni, nu neapărat vârstnici. Definitorie rămâne oralitatea, textele fiind frecvent prezentate ca monologuri ori ca dialoguri „înregistrate” cu fidelitate, iar partitura naratorului colorată cu atributele oralității ori incluzând diferite forme ale citatului, recursul la stilul indirect liber etc. Ț. a fost remarcat de la început ca un scriitor care „știe [...] să-și asculte personajele și să le imagineze vorbind” (Mircea Martin). Dar acuitatea observației implică și relieful
ŢIRLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290197_a_291526]
-
Radu Petrescu sau În preambulul celor ale lui Liviu Petrescu, reproduse În continuare, aici, despre anacronismul tot mai evident al acestui tip de comunicare, Într-o vreme când chiar și dialogul scris preferă formele directe, imediate și clar țintite ale oralității, cum au fost ele intermediate de telefon, telegraf, magnetofon etc. Poate, altădată; la sfârșitul setului epistolar, eventual. Chiar și forma nepretențioasă a „biletului” contemporan, lăsat pe masa vecinului de birou sau inseriat În apelurile de pe e-mail, permite Însă, cred, lectura
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
1983): de la eșantioane ireproșabile formal, dar lipsite de tensiune adevărată și timbru personal, s-ar trece la o poezie autentică, debarasată de clișee. Drumul ar fi cel de la impersonalitate la implicarea unei poezii care tinde spre recuperarea realului prozaic, a oralității limbajului, în același timp devenind manifestă preocuparea autorului de a se gândi pe sine ca poezie: el ar renunța la experiența manieristă în favoarea uneia textualiste. Introducere în opera lui G. Bacovia (1979) îl impune pe F. și în ipostaza de
FLAMAND. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287016_a_288345]
-
traducătorul le rezolvă cu ingeniozitate și rigoare lexicală. F. transpune în română și romane moderne, între acestea Opiniile unui clovn (1975), Destinul unei cești fără toartă (1986) și Fotografie de grup cu doamnă (1988) de Heinrich Böll, autor pretențios prin oralitatea stilului și sarcasmul vehement al discursului. SCRIERI: Studien zur deutschen Literatur [Studii de literatură germană], I, Cluj-Napoca, 1987. Traduceri: Heinrich Böll, Opiniile unui clovn, Cluj-Napoca, 1975, Destinul unei cești fără toartă, București, 1986, Fotografie de grup cu doamnă, Cluj-Napoca, 1988
FORNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287069_a_288398]
-
11 cu rușii și bielorușii, 10 cu polonezii, 8 cu cehii și moravii și 3 cu sașii-germanii. Cercetarea cântecului epic tradițional l-a condus pe F. spre studierea gramaticii și stilului acestuia. Creație cu limbaj propriu, scrie folcloristul în Estetica oralității (1980), cu mijloace artistice specifice, cu un stil tradițional bine consolidat, folclorul trebuie studiat nu cu uneltele retoricii clasice, ci cu acelea ale limbajului propriu. Sprijinindu-se pe ideile unor exegeți români ca B.P. Hasdeu, B. Delavrancea, N. Iorga, C.
FOCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287059_a_288388]
-
Amzulescu, ca și pe acelea ale unor specialiști străini ca Milman Parry, Albert Bates Lord, C.M. Bowra, Paul Mazon, Franz H. Bäuml, Donald J. Ward, Lorenzo Renzi ș.a., F. își adaugă contribuția la ceea ce el numește varianta românească a teoriei oralității. Aportul cel mai însemnat al cărții este repertoriul analitic al formulelor călătoare din cântecul epic muntenesc și oltenesc, care însumează 127 de poziții. Alte câteva componente particularizează opera lui F.: aceea de bibliograf, responsabil al colectivului care a realizat Bibliografia
FOCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287059_a_288388]