2,661 matches
-
teatru" (Vernat/Vidal-Naquet). În parodia elenistică de ieri sau modernistică de azi, teatrul visează să devină Cetate. Iar teatrul viu al unui oraș din Occident este, acum, muzeul lui. Niciodată atâția muzeografi nu s-au îngrijit atât de mult de ornamente și cadru și n-au disprețuit atât de mult sensul propriu al imaginilor. Așa cum în școală preocuparea pentru pedagogie scutește de la cea pentru învățământ, așa cum în teatre textul dispare sub regie, în mausoleele noastre cutia eclipsează bijuteria. Iar conservatorul îi
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Mare. Bavarezii purtau tunici albastru deschis. Francezii purtau pantaloni roșii cu tunici albastru deschis sau închis. În 1868, infanteriștii austro-ungari au renunțat la uniformele lor albe și au îmbrăcat uniforme albastru închis. Suedezii purtau în continuare uniformele lor negre cu ornamente galbene. Iată ce relatează un martor ocular al bătăliei de la Königgrätz în timpul războiului austro-prusian de la 1866 care a marcat declinul Imperiului Austriac și ascensiunea regatului prusian în spațiul german: "Infanteria cu tunicile sale albe și pantalonii albaștri, vînătorii îmbrăcați în
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
în scris, în lege sau chiar într-un document constituțional. Drepturile trebuie să fie susținute eficient și acordate efectiv cetățenilor în practică. Dacă nu sînt, atunci în această privință sistemul politic nu este democratic, indiferent ce pretind conducătorii lui, iar ornamentele "democrației" sînt o simplă fațadă a unei conduceri nedemocratice. Datorită atracției exercitate de ideile democratice, în secolul al XX-lea conducători despotici și-au ascuns deseori regimurile în spatele unei etalări a "democrației" și a "alegerilor". Imaginați-vă că într-o
Despre democraţie by Robert A. Dahl () [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
2. Fiecare cartier să aibă parc de joacă pentru copii, curat și foarte bine întreținut. 3. Fiecare oraș va avea un stil (îl va inventa, îl vor crea) de arhitectură propriu, unic, total diferit de altele chiar prin genul de ornamente, stil , culoare etc. 4. Toate clădirile să fie recondiționate și construite ca să reziste la cutremure de gr. 9 și ceva pe scara Richter. 5. Să fie schimbate toate conductele și instalațiile, inclusiv cele de apă, mai vechi de 10 ani
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
bulversa scena și de a abandona platoul unic. În numele unității de acțiune, Aristotel insistă asupra importanței corului. După moartea celor trei mari tragedieni, rolul său s-a micșorat. Discursul coriștilor nu mai întreține o legătură strânsă cu vorbirea protagoniștilor. Palide ornamente, cânturile au devenit părți episodice care merg împotriva unității cerute. Unii autori, ca Agathon, ale cărui tragedii nu ne-au parvenit, au început să compună divertismente corale, utilizabile în diferite piese. Aristotel se înscrie contra acestei practici, care se accentuează
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
face Aristotel, care nu tratează despre ele." Corneille nu se ocupă de studiul celorlalte cinci părți ale piesei de teatru. "Comportamentele", subordonate acțiunii, "sentimentele" și "dicția" (stilul), care țin de morală 10 și de retorică, nu sunt pentru el decât ornamente asupra cărora nu i se pare necesar să teoretizeze. Ele nu constituie obiect al poeticii. După ce a rezumat cele trei Discursuri ale sale, își termină Scrisoarea către abatele de Pure din 25 august 1660, astfel: "cred că după toate astea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
speciale, altfel devin loc comun, care cu siguranță va plictisi auditoriul, pentru că el face să lâncezească acțiunea, și oricât de fericit ar reuși să facă această etalare a moravurilor, trebuie să ne temem în continuare să nu fie unul dintre ornamentele ambițioase pe care Horațiu ne ordonă să le înlăturăm." Chiar dacă Corneille consideră sentințele ca pe cea dintâi dintre utilitățile poemului dramatic, și chiar dacă nu șovăie să le introducă în cuvântarea personajelor sale, el le folosește totuși mult mai puțin decât
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
celui care ascultă. "Mai ales, scrie el în Examen la Medeea, în Narațiunile împodobite și patetice, trebuie avută multă atenție în ce ape se scaldă sufletul celui care vorbește și al celui care ascultă și să ne lipsim de acest ornament care nu merge deloc cu o etalare ambițioasă, dacă există cea mai mică aparență că unul din cei doi este fie prea în pericol, fie într-o patimă prea violentă ca să aibă întreaga răbdare necesară pentru povestirea care i se
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
i-a urmat intențiile; și Cinna nu mai puțin, fiindcă poate să-i dea speranțe atât de frumoase asupra efectului pe care ea îl dorește. De aceea, oricât ar fi de lungă această Narațiune fără nicio întrerupere, ea nu plictisește; ornamentele de Retorică cu care am încercat să o îmbogățesc nu o fac de condamnat pentru prea mult artificiu, iar diversitatea figurilor sale nu te face deloc să regreți timpul pierdut cu ea." Povestirea are totuși apărători printre docți. Chapelain ia
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
îmbogățit-o cu magnifice descrieri, așa cum au practicat-o toți cei care au ajuns până la noi." Cât despre d'Aubignac, care stabilește o echivalență absolută între acțiune și discurs în teatru, el face din ea unul din cele mai frumoase ornamente ale piesei de teatru. "În teatru, scrie el, a vorbi înseamnă a acționa (...) căci Discursurile nu sunt în Teatru decât accesoriile Acțiunii, deși orice Tragedie, în Reprezentație, nu constă decât în Discurs (...). Acest lucru reprezintă întreaga lucrare a poetului și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scena recunoașterii este o formă de deznodământ deosebit de propice să genereze pateticul, Corneille își justifică propriul punct de vedere argumentând că gustul publicului s-a schimbat din Antichitate încoace. "Știu, scrie el în Discurs despre Tragedie, că agnitio este un ornament însemnat în tragedii, după cum spune Aristotel: dar este sigur că ea are niște aspecte care deranjează. Italienii o îndrăgesc în majoritatea poemelor lor și pierd uneori, prin atașamentul pe care îl au față de ea, multe ocazii de exprimare a sentimentelor
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de energie. El conduce înspre urechi forța și adevărul accentului." Prin cuvintele pe care Diderot i le atribuie lui Dorval în Convorbirile despre Fiul nelegitim, el exprimă dorința ca dansul, formă poetică a pantomimei, departe de a figura ca simplu ornament, să aibă un loc principal în dramă. "Dansul mai așteaptă încă pe omul de geniu; el este pretutindeni prost, pentru că se crede că e de-abia un fel de imitație. Dansul îi este pantomimei ceea ce poezia este pentru proză, sau
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
caracteristice ale grotescului și raporturile acestuia cu formele estetice din care derivă și/sau cu care se combină. Legătura grotescului cu comicul reiese chiar din sensul inițial al termenului (fr. grotesque, it. grotesca, "capricios, ridicol" < grotta, "peșteră"), folosit pentru desemnarea ornamentelor fantastice din grotele italiene antice, a desenelor de aici caracterizate prin amestecuri de forme omenești, simbioze de regnuri vegetale și animale în arabescuri bizare. Ca și comicul, grotescul se bazează pe asocierea fantezist-contrastivă de elemente. De altfel, mai mulți cercetători
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
peste care erau apoi trase mai multe linii În cruciș; lângă el era trecut propriul meu nume. Era Încă un număr de telefon, scris lângă numele meu, și acesta fusese mâzgălit de jur Împrejur cu niște desene, astfel Încât arăta ca ornamentele unei pagini dintr-o Biblie medievală. Numărul reprezenta un mister pentru mine, deși mi-am dat seama că era din partea de vest a Berlinului. Am ridicat receptorul și am așteptat să-mi răspundă centralista: — Numărul, vă rog, mi-a cerut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
Ce mai faci? Părea însorit și australian, după care a trecut din nou la accentul de Dublin. —Ascultă, am uitat să îi iau mamei un cadou de ziua ei și țin mult la asta. Vrei să îi iei tu un ornament sau ceva de genul ăsta, tu știi mai bine ca mine ce îi place, și o să îți mulțumesc eu. Mersi, ești o scumpă. —Afurisitul pământului, spuse ea, smulgându-și din cap pălăria roșie norocoasă. Dacă nu i-ar fi rezolvat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
aș vrea să vă deranjez, dar priviți, un cariu se îndreaptă spre dumneavoastră ! — O, nu va îndrăzni ! raspunse mândră pendula spre uluirea tuturor. Sunt cea mai prețioasă din această bibliotecă ! Cariul rămase insensibil și ajunsese de-acum pe cadran, deoarece ornamentele de aici i se părură cele mai indicate pentru a începe găurirea. — Am atârnat chiar ți în sufrageria unui rege și nimeni nu a îndrăznit să mi facă vreun rău ! încercă Pendula să intimideze Cariul. Doar regele avea voie să
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
singur poveștile și mi se păreau uluitoare. Parcă puteam pătrunde cu ușurință în lumea fascinantă din cărți. Așa s-a întâmplat într-o după-amiază pe când citeam povestea „Palatul de cleștar”. În câteva momente m-am trezit într-un castel cu ornamente de cristal. Toate obiectele erau transparente, împodobite cu diamante. Deodată am tresărit. Nu știu de unde a apărut un slujitor îmbrăcat în straie albe. M-a întrebat ce caut acolo, iar eu iam răspuns că m-am rătăcit și că aș
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
două mașini spre trotuar, cu ploaia șiroindu-i pe pălăria pleoștită. Logan o urmă, Înjurând de mama focului din cauza unei băltoace care Îi Înghițise pantoful. Înotă la rândul său prin băltoace până la ușa blocului: o placă de lemn maro fără ornamente așezată sub o arhitravă lucrată cu grijă, deși sculptura În lemn fusese atât de afectată de trecerea anilor Încât puține detalii mai erau vizibile. Un șuvoi neîntrerupt de apă Împroșca asfaltul În stânga lor, jgheabul de evacuare a apei de pe acoperiș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
bărbatul, așezându-se la loc. Tatăl lui era un nenorocit... — Jim! Îmi pare rău. Tatăl lui și cu mine nu ne Înțelegem prea bine. Logan Începu să inspecteze amănunțit camera luminoasă, prefăcându-se că este interesat de poze și de ornamente, dar privindu-l În tot acest timp pe Jim, tatăl vitreg. N-ar fi prima dată când fiul vitreg cade victimă a noului soț al mamei. Unii se purtau cu copiii partenerului ca și cum ar fi fost ai lor, alții Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
de televizor deasupra lui. Un amsamblu de camere video funcționa, Înregistrând tot ceea ce se petrecea. Iar În mijlocul a toate acestea, stătea un tinerel cu păr blond decolorat și cu pistrui, Îmbrăcat În uniforma standard de agent de pază, maro cu ornamente galbene și o șapcă țuguiată. Arăta ca un răhățel cu pălărie. Le spuse că nu erau camere de supraveghere amplasate În camera unde se petrecuse crima, dar că erau pe toate coridoarele principale, la Urgențe și la toate ieșirile. Aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
și făcu o lorica ușoară, o armură pe care, urmând desenele maestrului de arme - artistul castrului -, reprezentă povestea băiatului salvat de delfin. Maestrul de arme era un estet al războiului, căruia îi plăceau eleganța loviturilor, strălucirea armelor de paradă, cu ornamente în relief și incrustații, frumoasele harnașamente ale cailor, acvilele de aur ținute sus de aquilifer, purtătorul de drapel, zgomotul tumultuos al așa-numiților cataphracti, cavaleria grea, răsunetul lituus-ului, sunetul pe care-l scoteau bucina și tuba. Prin urmare, făcu pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și se apropie de el. De această dată însă Silius nu avea în mână o armă, ci întorcea pe toate părțile o cupă de argint. — Uite, îi spuse lui Gajus, întinzându-i-o. Argintul era lucrat în relief, cu mici ornamente din aur. — E meșteșug grecesc, zise Silius, o poveste din Iliada. În gura lui, cuvintele acelea păreau o glumă. Cupa spunea însă cu adevărat povestea regelui Priamus, care, în genunchi, sărută mâna lui Achilles, ucigașul fiului său, pentru a recupera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
era ca și cum ai purta, în ziua de azi, o cămașă de mătase croită de un expert, în loc de o haină banală din material sintetic. Adesea, mătasea fină era împodobită cu margini și careuri, broderii prețioase, care cereau multă răbdare, sau complicate ornamente cusute cu fir de aur, pentru realizarea cărora meșteșugarii se specializau în școli speciale la Canopus: crengi, boboci, flori strălucitoare ce păreau adevărate chiar și la pipăit, plante acvatice, păsări, păuni, crocodili, amorași, scene erotice, întreaga mitologie a Nilus-ului. Femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
secole, lângă templu avea să fie descoperit un teatru mic, rafinat. Părea absurd, într-o zonă sacră, cum este astăzi complexul San Pietro. Însă, în locul obișnuitelor decorațiuni cu măști de teatru, se aflau dedicații votive și embleme militare, iar unele ornamente erau abia schițate, ca și cum lucrările ar fi fost întrerupte. Apoi ieși la iveală o frescă ciudată: un codex deschis, pe a cărui pagină goală erau scrise - cu mâna, nu pictate - câteva rânduri în latină corsivo. Nu era însă mâzgăleala unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
erau confuze, fantasmagorice, lipsite de precizie. Se hotărî: „Ăsta e momentul. Acum ori niciodată“. Precaut, convocă puțini tovarăși credincioși într-o vilă a sa din suburbiile Romei, anunțându-i că aveau să mănânce carne de vânat. Prin vila lipsită de ornamente se învârteau însă niște sclavi bătrâni, de încredere și cam surzi; cea care dirija totul era doica senatorului. Iar când fură aduse potârnichile cu sos, obișnuitul vin de Minturnae, pâinea caldă, scoasă din cuptor, măslinele și brânzeturile de casă, ușile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]