1,395 matches
-
cofetar-patiser; comerciant vânzător mărfuri alimentare; comerciant vânzător mărfuri nealimentare; confecționer tâmplărie din aluminiu și mase plastice; contabil; cosmetician; croitorie; electrician de medie și joasă tensiune; frizer-coafor, manichiurist-pedichiurist; lucrător în alimentație; lucrător în comerț; maseur; măcelar; operator calculatoare electronice și rețele; ospătar; limbile engleză, italiană și germană (nivel începători și mediu). Acestea au durata cuprinsă între 8 și 30 de săptămâni și sunt acreditate de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și Ministerul Educației și Cercetării. Taxa de școlarizare este cuprinsă între 200
Agenda2006-13-06-bursa muncii () [Corola-journal/Journalistic/284893_a_286222]
-
Locuri de muncă Situația valabilă pentru luni, 5 decembrie agent pază 53 agent pază incinte 7 ajutor ospătar 5 analist 50 asistent farmacist 1 barman 2 bucătar 3 cameristă hotel 10 casier 1 casier încasator 4 confecționer articole piele 5 confecționer încălțăminte ortopedică 10 controlor poartă 1 croitor-ștanțator marochinărie 2 cusător articole marochinărie 32 cusător piese încălțăminte cauciuc
Agenda2005-49-05-bursa muncii () [Corola-journal/Journalistic/284442_a_285771]
-
8 macaragiu 1 măturător stradă 2 mecanic auto 5 mecanic locomotivă 1 montator telecomunicații 100 muncitor constructor lucrări hidrotehnice 1 muncitor necalificat ambalare 50 oficiant poștă, telegrame 1 operator confecții îmbrăcăminte 33 operator prelucrare cauciuc 40 operator mase plastice 50 ospătar 15 paznic 5 portar 1 programator 3 programator ajutor 20 recepționer 5 rectificator universal 1 șef cabinet 1 șef restaurant 1 șofer autocamion 5 șofer camionete, autoturisme 30 spălător vehicule 3 sudor cu arc electric 9 tâmplar manual/artizanal 2
Agenda2005-49-05-bursa muncii () [Corola-journal/Journalistic/284442_a_285771]
-
de pe Magheru pe Calea Victoriei, veneau numele mari, piesele de rezistență, frecventate doar de profesioniștii drojdiei și-ai etilului: „Cina“ (mese rotunde de tablă, pe care ne înghețau mâinile iarna); „Lido“ (de unde ieșeam cu sticlele ascunse în hanorace) și „Trocadero“ (cu ospătarii mereu beți). Într-o iarnă, am rămas lefteri la „Trocadero“ și, după ce ne-am scremut mințile cum să facem rost de bani, Gino a trebuit să cadă de vreo cinci ori pe gheață în fața ospătarilor, ca să putem pleca. Am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în hanorace) și „Trocadero“ (cu ospătarii mereu beți). Într-o iarnă, am rămas lefteri la „Trocadero“ și, după ce ne-am scremut mințile cum să facem rost de bani, Gino a trebuit să cadă de vreo cinci ori pe gheață în fața ospătarilor, ca să putem pleca. Am zis „prieteni“? De fapt, n-aș fi mișcat un deget pentru vreunul. „Noi“ eram eu și ei, despărțiți de-un brici de luciditate. Mă foloseam de băieți ca de niște insecte debile, pe care le mișcam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
auster, perete lângă perete, lumea nu venea pentru aspect. Înăuntru, înghesuite la mesele rotunde cu tăblia din plastic albastru, adunai costumele bărbătești și picioarele pe tocuri ce le-nsoțeau, parcă legate cu-o lesă invizibilă. După tejghea, o echipă veselă de ospătari, în care mă regăseam: șorț, blugi delavați și adidași, circulând printre tarte și ibricele cu spumă de lapte. Nu se lucra cu „Lavazza“ sau „Illy“ (mărci pe care naivii le considerau de bonton), patronul aducea o cafea specială din Florența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
perechea era suspendată cu două degete, elegant, ca la o licitație. Maria își ridica premiul, senină și triumfătoare. Mie îmi venea să ies suprarealist din magazin, cu un singur pantof. Într-un târziu, am ajuns și „La Mama“, lângă Ateneu. Ospătarii accelerau pe lângă noi cu tăvile încărcate și prosopelul ăla minuscul atârnat pe braț; niciodată nu pricepusem la ce folosește. Nu-l mișcau un centimetru de pe braț, așa cum nici aprozariștii de pe vremuri nu umblau la creionul chimic de după ureche. Ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fragmente de imagini și bucăți de informație, în speranța că va ieși ceva. Până să plecăm, am mai cerut niște sarmale și vreo doi cârnați țărănești. Părea impropriu spus „cârnați țărănești“: totul arăta țărănesc în „La Mama“, de la mâncare la ospătari. Te-așteptai să lucreze un sat întreg în bucătărie. Un aer rustic și sănătos îi unea pe meseni de chelneri și pe ultimii de bucătari; parcă asistai la geneza poporului român. Am mai băut o cafea slabă și diluată, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
română, înjura relaxat și juca Monopoly în ultima bancă. Doar eu știam de câte ori le confiscasem tabla; de pomană: păstrau zarurile și începeau un barbut pe manualul de Literatură. „Dorim.“, l-a anunțat Maria, potrivindu-și fusta înainte să se-așeze. Ospătarul învârtea deja creionul pe carnețel. „Un fresh de portocale cu grapefruit, la temperatura camerei, vă rog.“ „Eu iau o Stella fără alcool.“, am zis. „Și-un whisky mic pentru mine. Cu multă gheață.“ Suna scrobit, oficial, ca haina omului. Ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și cu puțină invidie. „Parcă suntem în Cireșarii, volumul patru!“, s-a enervat Maria. „Lămuriți-mă și pe mine ce-ați găsit și de ce e atât de important?“ Ne-am apropiat toți trei scaunele de masă, aproape în același timp. Ospătarii ne dădeau târcoale, cu meniurile ca niște dosare de Procuratură. I-am trimis elegant la plimbare. Apoi am luat o gură din berea mea fără alcool: ștearsă, fără gust, neacidulată. Și, bineînțeles, prea rece. „Să mergem la ediția originală a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de ani?“ „Poate reușesc să vă explic eu.“ Vocea suna cunoscut, dar nu era a noastră. N-așteptam musafiri. Am sărit toți trei de la masă, iar tânărul Lupu a închis imediat cutia în sacoșă. Lumea din jur a întors capul, ospătarii s-au îndreptat spre noi. „Hai noroc, Robane. Vă propun să mergem de-aici.“ Era să cad peste scaun. Maria a rămas cu gura deschisă, tânărul Lupu a strâns mai bine sacoșa în mână. Meritam cu toții o poză. În fața noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
bine sacoșa în mână. Meritam cu toții o poză. În fața noastră stătea Mihnea: întreg, bărbos, zâmbitor. Nu-mi venea să cred. Mihnea apăruse de nicăieri, ca un copil nevinovat. Mi-a sărit instantaneu basca: „Îți bați joc de noi?“ Aproape strigasem. Ospătarii s-au apropiat mai mult, lumea a început să arate cu degetul spre noi. „Robane, te rog eu, fără scandal. Hai să plecăm de-aici. Fac eu cinste!“ Să-ți facă cineva cinste după 1989 era o întâmplare; după 2000
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
schimb pe patru Opel Astra noi și-ți mai rămâneau și bani de-o excursie la Paris. S-a grăbit să treacă dincolo, cu pantofii într-o mână și costumul în cealaltă. Îl purta pe braț, la dungă, cum fac ospătarii cu șervetul; sacoul stătea smirnă, cu un mic umeraș de lemn băgat pe dedesubt. A închis ușa după el, cuminte și respectuos. Eu am fugit să mă bărbieresc. Mă aștepta o corvoadă, al doilea lucru care mă scotea din pepeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Așteptau halba cu bere sau vinul, adus întotdeauna cu-o sticlă mare și transparentă de apă minerală sau cu butelia verde de sifon, îmbrăcată în plasă de sârmă. Femeile, cu pălării largi și dantelate, își beau discret cafeaua sau limonada. Ospătari în sacouri albe cu papion negru, circulau calm printre mese, fără să te obosească. Într-un capăt al grădinii cânta orchestra, iar în celălalt, pe trotuar, se ridicau munții de covrigi uscați, deșertați pe-un covor de rafie. Momentul strălucea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și pentru că nu fusesem niciodată înăuntru. Doar taică-meu intrase acolo, prin 70 și ceva. Era pe vremea când nu mai găseai fărâmă de carne prin oraș, doar oase și măruntaie. Se rugase de-un fost coleg de armată, ajuns ospătar, să-i scoată un antricot de la bucătărie. Zăceam la pat, bolnav, și doctorul recomandase o friptură proaspătă, să-mi recapăt puterile. Așa ajunsese babacul la „Inter“. Plecase umilit, dar victorios, cu bucata de carne ascunsă într-un șervețel. Istoria familiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ăsta care să nu țină toată băutura în frigider iarna; comandai bere sau apă minerală, și îți venea sloi, ca-n mijlocul lui august. Parcă se vorbiseră între ei. Clienții tușeau și beau. Dacă cereai la temperatura camerei, se uita ospătarul la tine ca la felul paișpe. Cezar ne-a mai zâmbit o dată, vizibil satisfăcut de ispravă, după care a țopăit la locul lui. Cu ocazia asta, am observat că purta un ciorap ca al lui Tonton, cu fir lung în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mâini, nu după față, puteai judeca un om. Și după pantofi, așa mă învățase taică-meu (dar acum nu era cazul). „S-aveți poftă!“, ne-a urat ea, uitându-se chiorâș la cipsuri. După care a extras telecomanda din buzunar (ospătarii au întotdeauna un milion de buzunare) și-a apăsat pe primul buton. „Citește-aici...“, i-am întins 6210-le lui Mihnea. Copiasem într-un fișier toate cele cinci scrisori. În timp ce Mihnea derula mesajele, m-am proptit cu ochii în televizor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
restul cartierului, îndesat în viluțe de secol 18, reconstruite cu lemnăria și mobilierul de epocă. N-ai fi putut alege un loc în Grinzing care să bată mai tare la ochi. Am împins ușile și-am spus frumos „Grüss Gott“ ospătarilor. Apoi mi-am agățat hanoracul în cuier, îndesând căciula și mănușile în mânecă. Le-am făcut cocoloș, cât să nu poată fi trase sau scuturate pe jos. Obiceiul avea iz comunist, reflexul se păstra gravat în programul cerebral care dirija
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ceva potolit, probabil sărbătoresc: „Ich muss sterben, Ich muss sterben“. Prăjiturile îl însoțeau, strălucind în creme mov și roșii revărsate peste blaturile din vitrină: tiramisu cu fructe de pădure, Apfel-Tarte, cremșnit cu sos de zmeură, tort de vișine cu mure. Ospătarii trebăluiau printre farfurii, înfășurați în șorțuri lungi și negre. Mai deslușeam și-un monstru rotund, cafeniu: nelipsitul Sacher-Torte, un soi de roată de cașcaval din blat de tort, acoperită cu ciocolată și îndopată cu straturi moi de cremă de nuci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
decât dacă iubea să-și ciocnească piercing-urile, în timp ce făceau schimb de fluide. Nici Mircea Eliade II nu corespundea cu portretul inginerului Grosescu: ochii aveau altă culoare, iar maică-sa îmi spusese în repetate rânduri că nu fumează. Mai rămâneau doar ospătarii și tipul de la ultima masă. Nu trebuia să fii Mafalda și nici Mercedesa din Pajura ca să ghicești care din ei e Grosescu. M-am dus direct acolo și i-am întins mâna bărbatului îmbrăcat în maro: „Domnul inginer Grosescu?“ „Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
alarmă aprins. „Nu, doar ce știți despre accidentul din iunie 1972.“ „Accidentul de mașină de la Covasna?“ „Acela.“ „Vă povestesc chiar mai multe lucruri. De larg interes. Deci, cum e cu Pif-ul pe care susțineți că-l căutați?“ M-a salvat ospătarul. A apărut cu portofelul lui electronic, ca un joc de Atari, pe care îți bătea comanda. Le știam bine, mă lovisem de ele și pe tren, când mă luase nașul odată între Duisburg și Köln. Nu te distrai ca la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
bine să-ți imaginezi. Eu plătisem vreo 20 de euro, o diferență de la IC la ICE, greșiseră deștepții din București încadrarea biletului. Sau poate încurcasem eu trenul; se mai întâmplă, nu chiar totul poate fi programat. Cât ne-a butonat ospătarul comanda, am avut timp să-mi pregătesc discursul. Ca și Mihnea sau Maria, inginerul Grosescu nu trebuia să știe mai multe decât vroiam eu. Și, mai ales, decât era necesar. Mi-am luat un caffé latte și-un tort cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Țineți regim?“, am tatonat. „Cu cafea?!“, s-a mirat inginerul, aparent sincer. „Niciodată. Face bine la digestie, curăță rinichii și stimulează bila, dar atât. Nu-ți păstrezi silueta cu cofeină. Mai ales la Viena.“ „Eu auzisem altceva.“, am reluat atacul. Ospătarul tocmai punea ceștile și farfuriile pe masă. Aveam fiecare lingurița lui și câte-un păhărel cu apă. „Ce anume?“ „Că dă dependență. Și că dependența asta n-ar fi chiar neprovocată.“ „Vreți să spuneți nevinovată.“, m-a corectat inginerul, sorbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu?“ Inginerul Grosescu a făcut o nouă pauză. Și-a împins ceașca de cafea departe, în colțul celălalt al mesei, lângă a mea. Apoi a privit cu grijă spre tejghea. M-am uitat și eu, nu se vedea mai nimic, ospătarii plecaseră probabil prin subsol, să mai aducă vreun tort. „Știi ce mă interesează pe mine, de fapt, la întâlnirea asta?“, a întrebat din senin inginerul. N-am zis nimic. Era răspunsul corect, diplomatic, profesionist. „N-o să-ți spun.“, mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Doar mirosul de tutun și prună, încă persistent, îmi amintea că fusese acolo. În drumul spre ieșire, tipul devorase probabil toate prăjiturile, pentru că nu mai găseai una în galantar: cineva comandase până și nesuferitul de tort Sacher sau îl căraseră ospătarii jos cu ei, în subsol. Procedeul nu părea nou, și nici neobișnuit. Auzisem de la noi că, din când în când, dacă vroiai să faci niște prăjituri vechi să arate bine, le scoteai din vitrină și le transportai în camera din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]