1,224 matches
-
lațul pe gât, parcă ar fi încercat un guler neobișnuit. ― Trage scaunul! șopti iarăși plutonierul. Caporalul smulse năuc scăunelul de sub picioarele condamnatului. Brațul spânzurătorii pârâi, și trupul începu a se zvârcoli în căutarea unui sprijin. În ochi lucirea stranie, arzătoare, pâlpâia mai puternic, cu tremurări grăbite, din ce în ce mai albă... Bologa vedea bine cum bulbii ochilor se umflau și se învinețeau, și totuși privirea își păstra strălucirea însuflețită, parcă nici moartea n-ar fi în stare s-o întunece sau s-o nimicească
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Numai acasă îți umblă gândurile, afurisitule, acasă! Soldatul înlemni în poziție, cu fața la locotenentul aprins de mânie. Era om de peste treizeci de ani, înalt, spătos, cu mâinile ca niște lopeți, cu obrajii osoși și cu ochii nespus de blânzi, în care pâlpâia evlavie și resemnare. Apostol îl avea ordonanță de vreo șapte luni și Petre îl slujea cu o credință de câine, fericit că l-a scos din foc. De altfel îl recomandase, într-o scrisoare, chiar doamna Bologa, căci era tot
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
clipa următoare, Apostol Bologa se pomeni singur, pironit în același loc, cu ochii în gol, uluit de vedenii. Își veni în fire și, simțindu-se sleit de puteri, se trânti pe pat. Pe masă, în sfeșnicul improvizat, lumina începu să pâlpâie repede, să sfârâie și apoi deodată se stinse. Pe Bologa întunericul îl zgudui, buzele-i arse însă șoptiră cu îndîrjire: ― Nu se poate! 8 ― Știi vestea, Petre? zise a doua zi Apostol către ordonanța care, ghemuit într-un colț al
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tot atunci tunurile amuțiră singure, fără ordin, sătule parcă și mulțumite. Întunericul și tăcerea înfășurară pe Apostol ca un lințoliu aspru, în vreme ce ochii lui, cu pupilele largi, se chinuiau într-o așteptare fără scop. În fundul sufletului însă simțea clar cum pâlpâie dragostea de lumină, blândă, mângâietoare... Apoi iar auzi, de astă dată chiar la spatele lui, glasul locotenentului de infanterie: ― În sfârșit, bine c-a dat Dumnezeu de ați isprăvit cu reflectorul, că era mai mare rușinea!... Te pomenești că iei
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
acasă omul... urmă Ilona ascunzîndu-și într-un zâmbet întrebarea... ― Mi-a fost dor de tine, Ilona, zise Apostol, de asemenea zâmbind, dar cu o voce mai groasă ca de obicei, care se silea să coboare în inima ei. Ochii fetei pâlpâiau cu luciri nervoase, în vreme ce buzele răspunseră cu grabă: ― Vai, Doamne, am avut o presimțire grozavă că ai să te întorci înainte de-a se împlini vremea și de trei zile am așteptat toate trenurile, nu știu de ce... toate, toate trenurile
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
înviere. Pe la miezul nopții se deșteptă în alintările Ilonei: ― Scoală, leneșule... Aide, să nu pierzi tocmai Învierea! Până să se dezmeticească, fata dispăru fără zgomot... Se îmbrăcă în grabă. Răcoarea nopții îi învioră pașii. Cerul era senin, vânăt, și stelele pâlpâiau ca niște luminițe pe bolta unei imense catedrale. Curtea bisericii era plină de oameni și totuși mai soseau mereu, care singuratici, care în pâlcuri. Bisericuța de lemn, veche, lăsată într-o parte și proptită cu bârne ca să nu se dărâme
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fi șters-o vreo cinci infanteriști, așa că-ți închipui ce-i pe la noi! Klapka se uită la Apostol cercetător, ca și cum ar fi vrut să vază ce impresie i-au făcut știrile acestea. Apostol însă asculta liniștit, și în ochii lui pâlpâia blând numai milă și tristețe. Căpitanul continuă cu mai multă inimă: ― Și aici cu civilii... Ai zice c-a turbat generalul. Am văzut trecând spre Făget... Sunt trei spânzurați, la marginea șoselei, într-o pădurice... Mi-am adus aminte de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Sfărmîndu-se de-a sferei castele înstelate - Cerul din rădăcină nălțîndu-se decade, Târând cu sine timpul cu miile-i decade, Se-nmormîntează-n caos întins fără de fine, Sburînd negre și stinse surpatele lumine. Văd caosul că este al lumilor săcrii, Că sori mai pâlpâi roșii gigantice făclii Și-apoi se sting. - Nimicul, lințoliu se întinde Pe spațiuri deșerte, pe lumile murinde! Văzând risipa, Satan, vei crede c-ai învins! Căci dacă ești Arhanghel al morții cei bătrâne Atunci ești drept - căci numai ea este
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
unor religii a fost împinsă tot sub umbrela lui Dumnezeu. Nici deasupra nu prea avem liniște. Deși ne învecinăm cu Dumnezeu. Suntem creați de Dumnezeu, dar și-a băgat puțin coada și opoziția. Important e ca în fiecare suflet să pâlpâie o candelă. Îngrijește-ți sufletul! Oricând poate deveni casă de oaspeți pentru Dumnezeu. Se pare că după merite vom trăi doar după Judecata de Apoi. Desacralizarea ne îndepărtează de misterul condiției umane. Hedoniștii îl acceptă pe Dumnezeu doar ca generator
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
gata să cadă peste umbrele caselor. Un nor zdrențuit se învârtea în jurul ei necontenit... nu făcea zgomot, nu lăsa urme vizibile în cotlonul acela de cer întunecat și sfâșia satelitul după toane; se prognoza o noapte senină și călduroasă! Stelele pâlpâind plăpânde ieșiseră în partea cealaltă a universului când s-au adunat câțiva amici la sediul cumpărat de societatea comercială în care era băgat ca șef, unul dintre ei; feștania casei se ținuse dimineață însă luați cu treburi nu reușiseră s-
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
În capsula semirotundă, ermetic închisă toți urmăreau desene animate la televizor. Instantaneu în noul portal se făcu îngrămădeală... serveau cereale cu lapte! Radu luă fericit o linguriță, apoi alta și le pierdu șirul! Afară furtuna se potolise, stelele se iveau pâlpâind. Acum avea posibilitatea s-adoarmă cu misiunea îndeplinită... era fără grijă, pusese baterii la toate jucăriile! Ce-i place să folosească cuvinte deosebite! Îi lasă cu gura căscată pe cei mari. Azi de exemplu învățase o mulțime: portal, furtuni electromagnetice
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
mea. "Femeie, ce am eu cu tine?", îmi venea să-i spun acestui impostor întins până la orizont, cu case cu olane roșii risipite printre plopi și carpeni, cu pașnice curți dimoviene, cu, în zare, magazinul Victoria și, deja începînd să pâlpâie, reclama rotundă, albastră GALLUS, înlocuită abia anul ăsta cu PEPSI. Urât, provincial, cu niște coșuri cenușii de termocentrală hiperdeparte, orașul "real" mă jignea, îmi scuipa în față o flegmă cenușie. Cenușiu, cenușiu avea să-mi fie destinul literar, căci unora
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
adevăratul Eminescu și cel care trăise în închipuirea mea... unde-i poezia?" Russu-Șirianu îl întîlnește în 1882. Și-l imaginase ca pe un "Făt-Frumos din basme". Cunoaște în schimb "un bărbat cu înfățișare neobișnuită, cu privirea ostenită, tristă și dreaptă, pâlpâind sub pleoape grele, vădit pretimpuriu îmbătrînit, cu umerii triști, puțin adus de spate, cu gura amară, stufită de o mustață neîngrijită, cu chipul palid brăzdat și barba uitată". Veronicăi îi spunea Nicuța, iar ea, lui - Titi. Colegii îi ziceau Emin
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
impresionistă care face ca unele părți ale poemelor să fie tari și consistente, pe când altele, rumegătoare ca valurile care ies din vârful unui creion chimic muiat în apă: "Doar o imagine în mișcare, deci / prea ușor trecătoare / și chipul tău pâlpâind mic oprindu-se adunîndu-se / ca o flacără mică plăpândă // (țî-rîitul greierilor în iarba înaltă / ce strălucire afară) / / nici 148 bucurie nu rămâne / nici amărăciune nu rămâne / / beau apă dintr-un pahar / călduță fără nici un gust / ies afară din casă / o
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
de căzătură, dar mai ales de priveliștea neașteptată a celor două leșuri, ieși lângă foc și răcni deznădăjduit: - La arme! Soldații erau însă lângă el. Numai unul, în mână cu un fel de făclie dintr-un băț rășinos care abia pâlpâia, ieșind tocmai atunci afară din peștera unde cotrobăise, auzi strigătul sutașului și spuse cu glas veșted: - Nu mai sunt arme, stăpâne. Sutașul holbă ochii: - Cum nu mai sunt? - Nu mai sunt. Sutașul se lăsă neputincios cu șezutul pe o piatră
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
elevi model. Acest rezultat pozitiv a fost observat în fiecare sală de clasă testată. Televizorul este un alt mare dușman al sistemului oculo-endocrin. Nu numai că multe dintre radiațiile emise de un ecran de televizor sunt periculoase, dar acestea și pâlpâie dezordonat, provocând stimulări neregulate și neuniforme ale retinei. Acest stimul sacadat este transferat direct la creier prin intermediul nervului optic, iritând hipotalamusul. În experimentele științifice efectuate în SUA, dar ignorate atât de industria televiziunii, cât și de agențiile guvernamentale a căror
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
Când o să existe un tu și cu mine, atunci vom discuta despre Carole. Până când nu există un tu și cu mine, În adevăratul sens al cuvântului, Carole e treaba mea și numai a mea. Urmează o pauză. Neonul ăla fluorescent pâlpâie din nou. Nu-i de mirare că mă simt ca un rahat aici. N-ar putea puțoii ăia zgârâie-brânză să cheltuiască mai mult decât puțin mărunțiș pe Întreținerea rahaturilor ăstora simple? Gus vine până la mine și trântește o cană plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
munceai mai din greu, cu cât Încercai mai tare să-i faci plăcere, cu atât mai urât se purta cu tine000000000000000000000000000000000 Televizorul se stinge. Nu știu dacă e zi sau noapte. Niște cutii mov goale zac În fața mea. Focul Încă pâlpâie. O femeie de la asistența socială a sunat la un moment dat. Nu-mi pot aminti ce-a spus. Trebuie să fac ceva. Îmi trag pe mine niște haine și mă duc afară, luând-o spre Colinton Village. Singura persoană pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
Ziua Muncii, nu se poate să nu simțim ironia amară a poemului. Ce ne ajută să lăsăm În urmă si pielea uscîndu-se la soare, imaginea la care ne trimisese textul haiku-ului? Faptul că seminficația a trei dintre cuvinte filează, pîlpîie nesigur și ne stimulează să căutăm și alte posibile aluzii, să găsim și alte legături Între ele. Ziua muncii poate fi și sărbătoarea muncii dar și ziua de muncă obsesiv repetată. Uscarea virează pe nesimțite dinspre neutralitatea zvîntării și a
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
cu limbile de foc, le mână și le nvolburează, iar copacii, izbiți de iureșul fierbinte și mistuitor, se prăbușesc din rădăcină, frânți; când ard așezări omenești, suflă, gemând, prin văpaie, în jocul crud al luminii; când rugul șovăielnic tânjește și pâlpâie, se năpustește în flăcări urlând, le bate să le întețească și să le ațâțe, pentru ca în zori, când, părăsite, se vor veșteji, trupul unui erou, jelit viforos de un altul, să rămână cenușă; toamna, zbicește țarinile cu o suflare uscată
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
cu limbile de foc, le mână și le nvolburează, iar copacii, izbiți de iureșul fierbinte și mistuitor, se prăbușesc din rădăcină, frânți; când ard așezări omenești, suflă, gemând, prin văpaie, în jocul crud al luminii; când rugul șovăielnic tânjește și pâlpâie, se năpustește în flăcări urlând, le bate să le întețească și să le ațâțe, pentru ca în zori, când, părăsite, se vor veșteji, trupul unui erou, jelit viforos de un altul, să rămână cenușă; toamna, zbicește țarinile cu o suflare uscată
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
care îngheța nările. Nori grei fugeau învălătucindu-se pe cer, în straturi tot mai groase, aducând zăpezi. Pădurea era înecată într-o întunecime înfricoșătoare. Totul părea ca mort. Doar la casa pădurarului, în ochiul de geam lat de-o palmă, pâlpâia o lumină palidă. Fumul din hogeag, învăluit de vânt, părea să-l bage înapoi în vatră. Înăuntru, în casă era frământare mare... Se lupta pentru viață. - Ha‟di Axinia, hai fata mami... împingi, împingi, fata mămăicăi înc‟olecuță!.., Glasul ostenit
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
pentru tot... îți mulțumesc!... femeia vorbea încet, tot mai încet, cu răsuflarea tot mai grea și întretăiată... În genunchi, la marginea patului, pădurarul își purta degetele peste fruntea ei scăldată în sudoare, în timp ce sub licărirea vorbelor din ochii ei, luminițele pâlpâiau tot mai slab, ca un opaiț în care s-a isprăvit seul. Era pregătirea de plecare... Lacrimiie începură să-i curgă pe obraji, singure, cu privirile când fierbinți, când rătăcitoare, ca pâlpâirile unei lumânări gata să se stingă. Și, înainte
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
vârtejuri de colb și frunze în văzduh. Pădurea era învăluită de un val de ceață, lumina zilei murea înnăbușită în ceață... Nu-ți mai puteai da seama dacă e noapte ori ziuă. - Vine furtuna!... murmură bătrânul Toma. În odaie, focul pâlpâie în soba cu ocniță... Vălmășagul vântoasei de afară răzbea prin hogeag, împingând fumul înapoi în vatră. O pală de vânt lovi crengile gorunului din fața ferestrei și o deschise în lături. - Parcă se sfârșește lumea... nu alta! ...zise mai mult gemut
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
la Lina lui... lacrimi începură să-i curgă pe obraji. Simțea cum un frig îl cuprinde din toate părțile, Anuca, fata pădurarului 191 cum îi răcește carnea, cum îi amorțește sângele, cum i se sleiește voința... Numai gândul îi mai pâlpâia... ca un opaiț în care s-a topit seul. „Avea dreptate conu‟ Griguță... ce s-ar faci omu‟ fără gânduri“ Bătrânul se analiza urmărindu-se cum, încetul cu încetul, aluneca în nesimțire, cum se sleiește în nemișcare și se destramă
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]