KorAP: Find »[drukola/base=pălărie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...38 39 40 ...334 >

8,329 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181

chiar dacă târzie și oarecum căznită, a coloanei de apă ghemuită până atunci ca o tenie În burta micului chit. În timp ce brațul primarului cobora cu măsură, după ce preț de un minut inelul său de aur strălucise autoritar deasupra pieței, mulțimea fixa pălăriei de apă o poziție potrivită cu media ambițiilor sale ce nu putea depăși nicidecum bariera parfumului de tei din preajmă. Când palma umedă de emoție se lipi din nou de pantalonul bine călcat, primarul răsuflă ușurat. Misiunea sa se Încheiase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Libertății, strada 23 August, Piața Gheorghiu Dej, strada Scânteii și, prin piața de alimente, din nou pe strada Horea la Difuzarea filmelor. Pășeau agale În umbra catifelată a zidurilor. Nu se grăbeau nici când distanța dintre ei și bărbatul cu pălărie din față devenea amenințătoare. Se regăseau de fiecare dată la primul afișier care le ieșea În cale. Bărbatul cu pălărie era domnul Moduna. Purta pălărie pe orice vreme. În această privință, modelul său declarat era un demnitar rus cu barbișon

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Difuzarea filmelor. Pășeau agale În umbra catifelată a zidurilor. Nu se grăbeau nici când distanța dintre ei și bărbatul cu pălărie din față devenea amenințătoare. Se regăseau de fiecare dată la primul afișier care le ieșea În cale. Bărbatul cu pălărie era domnul Moduna. Purta pălărie pe orice vreme. În această privință, modelul său declarat era un demnitar rus cu barbișon ca Voitec al nostru și ochelari. Domnul Moduna fusese activist la Raion și luptase pentru colectivizare. Când socialismul a Învins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
umbra catifelată a zidurilor. Nu se grăbeau nici când distanța dintre ei și bărbatul cu pălărie din față devenea amenințătoare. Se regăseau de fiecare dată la primul afișier care le ieșea În cale. Bărbatul cu pălărie era domnul Moduna. Purta pălărie pe orice vreme. În această privință, modelul său declarat era un demnitar rus cu barbișon ca Voitec al nostru și ochelari. Domnul Moduna fusese activist la Raion și luptase pentru colectivizare. Când socialismul a Învins definitiv atât la orașe cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
din loc, urnind și vagoanele cu o smucitură puțin dorită de vreun călător, dar cel mai puțin de doamna Alida Übelhart care Își pierdu echilibrul și se prăbuși pe un fotoliu. Se reculese grabnic și, fără să-i pese de pălăria neagră cu voaletă care zăcea undeva pe jos, se ridică și se agăță mânioasă de mânerul semnalului de alarmă. Acesta avea Însă o funcție pur decorativă Întrucât pe acea linie erau excluse accidentele și evenimentele neplăcute. Cu o uimitoare prezență

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
dealuri În preajmă și munți la doi pași, putea fi un loc potrivit pentru o viață liniștită, cum Își dorea Marta. O viață clădită pe mezelurile cumpărate de la Vesö, mirodeniile de la Horacsek, pantofii sport de la Friedmann sau Dermata de la Radó, pălăriile doamnei Klein, prăjiturile de la cofetăria Scheip și plimbările duminicale de pe Câmpul Gâștelor sau al Claustrului, toate acestea urmând În mare un plan al orașului de la 1935 pe care familia Morar-Koblicska Îl păstra cu sfințenie sub o folie de plastic În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
În chip de tablou. Cam În dreptul Casei Minoriților, Coriolan desenase cu talentu-i recunoscut două siluete umane. Fiecare avea pe creștet o literă: cea feminină un „M”, iar cea masculină un „C”. Femeia purta rochie lungă, bărbatul costum cu cravată și pălărie. Nu erau nici triști, nici fericiți. Se țineau de mână și priveau În gol. El iubea golul și nu putea trăi decât pe marginea prăpastiei, În vecinătatea lui. Nu se mulțumise doar să trăiască așa, ci și povesti acest lucru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
un paravan pictat, un lavabou și o mașină de scris cu câteva taste lipsă. Rame vechi de tablouri, cărți, o icoană, o candelă. Și Încă multe alte obiecte greu de identificat la o repede ochire. Deoparte, la fel de stingheră ca și pălăria neagră din cuier, zăcea banca pe care se odihnise Svejk În arestul Gestapoului. Părea mai potrivită pentru a-și trage sufletul decât fotoliul impunător și moale. Drumețului Îi șade bine cu banca, Își zise el așezându-se. Întunericul din sală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Londrei. Shit, merde, atunci, se corectă liceanul plin de bun simț. Așa mai merge, consimți o voce pioasă. Căci pe cadranul acestui ceas strălucesc zi și noapte două manoșe: Trăian și Decebal, reluă Înflăcărat domnul În cămașă cadrilată și cu pălărie de paie pe cap. Măciuci, zise liceanul zâmbind unei năluci. Domnul Moduna Își dădu revoltat pălăria pe ceafă. Vru să spună ceva dar nu găsi cuvântul potrivit. Îi trebuia unul anume, percutant, eficient ca o pastilă de nitroglicerină pusă sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
voce pioasă. Căci pe cadranul acestui ceas strălucesc zi și noapte două manoșe: Trăian și Decebal, reluă Înflăcărat domnul În cămașă cadrilată și cu pălărie de paie pe cap. Măciuci, zise liceanul zâmbind unei năluci. Domnul Moduna Își dădu revoltat pălăria pe ceafă. Vru să spună ceva dar nu găsi cuvântul potrivit. Îi trebuia unul anume, percutant, eficient ca o pastilă de nitroglicerină pusă sub limbă În momente de criză, ceva de genul „boule”, „securistule”, „pedeseristule”. Renunță, toate cuvintele i se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
tot nu publici Nu mai scrie Că te ia ăștia dracu' la ochi. 36. Ochii tuturor erau ațintiți asupra sa. Simțea acest lucru și căuta un gest prin care să le răsplătească așteptarea. Ce ar putea face? Să-și scoată pălăria sau să-și fluture un braț deasupra capului? Să le pună un disc cu Rubinstein cântând Chopin sau să sacrifice cele trei cartoane de Carmel pe care le mai avea În cămară? (Un vin pe care el l-a socotit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
mai plină de goluri. Aveți cuvântul, domnule Cain.. Cain făcu un pas timid Înainte, Își Încleșta mâinile pe balustrada Îngustă a balconului, tuși discret de câteva ori În pumn Întorcându-și fața spre dreapta, apoi, fixându-și privirea asupra unei pălării cu voaletă, Începu să vorbească. 39. În absența amplificatoarelor, vocea firavă a lui Cain abia trecea de primul rând de ascultători. Și dacă s-ar auzi bine, tot n-am Înțelege ceva. Ce limbă vorbesc ei? O limbă cu miros

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Încheia: pașnic, cordial, Într-o notă de reculegere chiar, firească Într-un stat de drept. 40. Ajan așezase geamantanul În portbagaj și acum aștepta răbdător sfârșitul ultimului tur pe care Cain Îl dădea pieței. Purta costumul negru, o cămașă albă, pălărie. În picioare avea o pereche de pantofi John Lobb primiți cândva de la un englez bogat și aiurit În schimbul unei icoane pe sticlă, un Isus Pantocrator sec. XVII. În punga de plastic pe care o muta dintr-o mână Într-alta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Amiază de vară. Merele cădeau În grădini sub greutatea luminii. Drumul pustiu. Cotcodăcitul unei găini disperate de căldură. Cerul albastru. Țipenie de om. În afară de mine care priveam și auzeam toate astea, În iarbă, pe marginea șanțului din fața casei, sub o pălărie de Împrumut.” Ai visat? l-am Întrebat. Nu, mi-a spus el. Nu e vis, ci doar o amintire veche. Face cât un vis. Atunci, eu am notat: schimb amintiri vechi cu vise noi. Cred că e o prostie. Regret

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
la mică distanță un cuplu nobiliar, probabil părinții ei. Dacă eleganța femeilor era evidentă, cea a bărbatului nu depășea cu mult pe aceea a unui târgoveț Înstărit sau a unui unui honved fără cal. Toți bărbații din tablou purtau aceeași pălărie neagră cu boruri largi, ca semn parcă a unei bune Înțelegeri ce părea să plutească deasupra curții interioare a castelului, dar și deasupra Mureșului care separa reședința nobiliară de domeniile sale. Cei trei ieșeau În Întâmpinarea unui grup tot de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
clipă avu impresia că o observaseră și ei și că Îi zâmbiră, și că doamna Îi făcuse chiar un semn discret cu mâna stângă, eliberată pentru o clipă din manșonul din blană de vulpe, iar domnul Își scoase cu eleganță pălăria, salutând-o la rându-i. Se Îndepărtară privind vitrinele cu o curiozitate reținută, ca și cum ceea ce Îi interesa cu adevărat pe ei era faptul de a fi Împreună și de a privi Împreună lumea printr-un singur ochi, ca un ciclop

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
ar spune, un coniac bun. Dovada: uitase cu desăvârșire de panourile publicitare de care avea nevoie pentru firmă, În schimb avusese curajul să Înapoieze desenul. IV. Scurtă călătorie a domnului Húsvágó Tamás Húnór Într-un loc nu prea Îndepărtat 1. Pălăria de gabor Îl prindea bine. La fel și mustața sură, stufoasă și pe „oală”. Ca să nu mai vorbim de laibărul verde și de cămașa albă. Își puse ochelarii de miop comandați anume pentru acest drum, dar și pentru ultimul... Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
doar aveau vârsta ei. De toarta damigenei era legată cu o panglică subțire, roșie, o crenguță de brad. Domnul Húsvágó Își mai salută o dată gazda care Îl urmărea cu privirea din pragul casei, apoi Își puse cu o mișcare scurtă pălăria pe cap, luă damigeana și Începu să coboare scara, atent la fiecare treaptă, ținându-se prudent de balustradă. Știa prea bine că nu trebuie să Îți forțezi norocul. Când ajunse În dreptul tufei de caprifoi, se opri și mai privi o dată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
nici consemna, nici evoca vreodată, nu doar din pricina distanței și a discreției, ci și din pricina unei perdele de muselină prin care se vedea silueta zveltă a Eleonorei, nemișcată În dreptul geamului Înalt al camerei sale. Domnul Húsvágó Își scoase din nou pălăria pentru a le saluta pe cele două femei. Doamna Ster Însă dispăruse și odată cu ea și Eleonora. În locul acesteia rămase un dreptunghi mare, Întunecat, cum au geamurile caselor nelocuite. Ochiul de artist al domnului Húsvágó observă pe sticla neagră a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
lua mai Întâi ea Însăși, Înainte de a le oferi și altora. 7. Se Întâlniră În modul cel mai banal cu putință În Piața Gării. Ne Îmbrăcăm la Abbie Hoffmann? Întrebă ea În loc de salut, după ce Îl studiase din cap În picioare: pălăria neagră din fetru, tunica din piele, jeansul decolorat, ghetele Înalte, prăfuite, cu inscripția „Insulated” și, nu În ultimul rând, geanta de umăr, model sac de grenade, ref. U. M. 0216 Zalău/1985. Dar tu? La Barbara Koster & Adriana Farranda? Replică el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
rar. Nu părea grăbită. Avea timp să privească În jur și să verifice dacă toate erau la locul lor, cum face tot omul când se Întoarce acasă sau Într-un loc cunoscut. Nici el nu era grăbit, doar incomodat de pălărie, amenințată din când În când de crengi prea joase. Tunica din piele era la adăpost În sacul de umăr. A scăpat de ea chiar În autobuz. Se pregătea să o Înghesuie În sac peste Ulrich, Agathe, Diotima, Tomas, Tereza, Sabina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
și tu să zburzi apoi prin parcuri, lanuri de grâu ori de floarea-soarelui, să te pângărească și apoi să te purifice. Era o sumă de paradoxuri și un izvor de miracole. Era bărbatul ideal, Înțepenit deocamdată În ușa casei cu pălăria unei ciuperci albe și gigantice În brațe, pe care o ținea lipită de el ca pe un colet prețios pentru un destinatar necunoscut. Parcă ar fi Don Quijote părăsit de Sancho Panza, observă Petru, Încă În căutarea unui punct stabil Într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
domnului Brândușă pe care acesta Îl puse În brațele poștașului ca pe o manta uzată de răcan, fără pic de considerație față de calitatea stofei care mătura podeaua. Copleșit de dimensiunea paltonului, Gheretă promise că se va Întoarce Îndată și după pălărie. Nu e cazul, Gheretă, cu un drum le faci pe toate, zise Brândușă, punându-i pe cap melonul, mărimea 58, care alunecă pe fruntea poștașului până la rădăcina nasului lăsându-l În beznă. Sunt orb ca un cuier, Își zise Gheretă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
beznă. Sunt orb ca un cuier, Își zise Gheretă, incapabil să mai facă vreo mișcare. Și poate că ar fi rămas pe loc nemișcat dacă nu i-ar fi venit În ajutor gagica lu' dom' profesor care Îl scăpă de pălărie. La timp ca să vadă că mirosul de sarmale care Îi ajunsese la nas, venea chiar de la sarmale. De servirea lor se ocupa un domn chelner În persoană. Era Într-adevăr un revelion select! Lui Gheretă Îi plăceau sarmalele! Îl făceau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
l-ar fi remarcat, chiar dacă s-ar fi aflat la câțiva pași de ea, gol până la brâu, mai mult la umbră decât la soare, tot Încălțat, dar cu șireturile ghetelor desfăcute, gata să le arunce unde se va nimeri odată cu pălăria de fetru de care nu se despărțea niciodată, În caz că, din inconștiență, prea mult plecată În larg, s-ar fi aflat În pericol. Lucru exclus, căci era o Înotătoare bună. Avea un defect major: acela de a nu fi niciodată În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]