1,786 matches
-
răspund, încercând să înscriu niște puncte. Davey scoate la iveală o pungă de plastic pe care o pusese sub bancă: — Am de gând să iau prânzul, sunt lihnit. Davey mănâncă cu poftă din supa cu tăiței, reușind să nu-și păteze cămașa neagră de firmă, în timp ce eu muncesc din greu la fața mea, pictând-o ca pe o pânză. Creion pentru contur, fond de ten, mai mult rimel. Când termin arăt acceptabil, timp în care acizii din stomacul lui Davey se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
spate, folosită de toată lumea, dă într-un hol lung care duce către bucătărie și care e supraîncărcat cu tot felul de obiecte decorative care mai de care mai surprinzătoare: cizme Wellington de dinainte de război, costume de vânătoare vechi, împuțite și pătate de sânge de la nenumărații fazani împușcați și îndesați prin buzunare. Noblețea nu poate fi cumpărată. E moștenirea generațiilor care au trăit în această casă, și-au scuturat noroiul de pe cizme pe răzătoarea de fier de lângă ușa din spate, au intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
eu că nu te chinuie reumatismele!. Așa că mezina familiei, la 92 de ani, făcea cumpărăturile, spăla, deretica, gătea și n-avea voie să se plângă de nimic. Tanti Clemanza îi zicea: Mizi dragă, adu-mi alt couteau, că ăsta e pătat; și nici la fourchette nu arată comme il faut. Mizi, cherie, strânge tu masa, că eu am mal de tête. Asta mică răbda cât răbda, apoi i se urca sângele la cap: da’ știi că ești nostimă, coană mare? dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
plină de vervă și fericire. Sabina o întreabă pe tanti Cucu ce vrea să mănânce: ia taci! Ia taci! Mamăă ce ceas și-a luat ăsta! După știri, mătușă-mea se repede în bucătărie și despachetează cârnații. Privesc hârtia maronie pătată de grăsime și îmi aduc aminte că americanii avuseseră ideea tâmpită ca, în anii primului război mondial, să cumpere zeci de mii de mumii egiptene, să topească bandajele în care erau învelite și să facă hârtia asta maron în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de suflet, chiar dacă adesea cu gura plină: - Le-am dat la clasa a X-a să facă caracterizarea (clef, clef) lui Mara. - Și s-au descurcat, dragă?” - Aoleu, vezi că salata asta de boeuf e plină de ulei. Dacă te pătezi nu mai iese. Cum să nu iasă, colega? Cu nițică apă rece și bicarbonat nu se mai vede nimic. Auzi Mara! Păi ei nu mai știu să numere până la zece (grăăă! Scuzați, da-mi vine înapoi) în franceză! - Ehei, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
când cineva îți strică lucrul. — Dar n-am vrut. —Taci dracu’, nesimțito! În timp ce se certau, a sosit și Vasile. —Iară vă certați? Ce tot aveți?le-a întrebat nemulțumit. —Uite, măi Vasile, n-am dreptate s-o bat? Mi-a pătat bluza la care eu țineam foarte mult. Doar știi că n-o luam decât pe la sărbători. Vezi cum arată? Dar n-am vrut, s apăra Teofana, m-am împiedicat. — Puteai să fii atentă nu să mergi cu capul în nori
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
fostului sediu mărginaș, al reprezentanților legii și ai ordinii. Acesta fu sfârșitul Secției de Poliție de Sud-Est! SATHARIEL Rămăseseră patru. Un fel de chintă spartă... Primul, ca întotdeauna, pășea pe drumul desfundat Îngerul blond, emisarul Cerurilor, cu tricoul lui galben, pătat de gudron și cu blugii gri mototoliți, năpădiți de scaieți și murdăriți circular, în tur, de la iarba strivită. La un metru în spatele său, umăr la umăr, înaintau sub perdeaua razelor lunare, în noaptea fără vânt, Poetul și cu Fratele, cel
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
îndemna telegarii, bombănind: ― Nu s-a zbicit deloc drumul... Dacă tot plouă și nu mai dă soarele... Grigore observa cu atenție și satele, și câmpurile, parc-ar fi căutat să ghicească o taină. Sub bolta mohorâtă, pământul negru se zgribulea pătat cu dese ochiuri de apă tulbure, iar prin sate țăranii, ca duminica, mai pe la cârciumă, mai pe la câte o casă, se sfătuiau ca și altă dată. Lui Grigore însă i se părea că în ochii lor lucește ceva deosebit și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pe aleea prunduită, curățată proaspăt, merse spre poarta cea mare dinspre uliță. Printre copacii parcului vedea în față, aproape, parcă numai la câțiva metri, focul ce mistuia conacul lui Cosma Buruiană. Ardea potolit, fără flăcări mari, cu o roșeață ce păta văzduhul. Era ora zece. Furia incendiului se mulcomise, ca și gălăgia țăranilor, care se auzise până aici în liniștea amurgului. Satul dormea, parcă toate câte se întîmplaseră în cursul zilei ar fi fost în vis. Numai lumina focului dovedea că
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
îngrijora. Factorul cel mai important, figura anticipată care ar fi trebuit să domine cadranul, nu era prezentă la întâlnire. Absența sa nega credibilitatea celorlalte cadrane de înregistrare. ― Unde e Pământul? Supraveghind cu atenție propriul ecran, Kane văzu un fond negru pătat cu stele. Poate ieșiseră din hiperspațiu prea devreme, dar sistemul lor solar tot trebuia să apară clar în fața lor. Or, Sol era de negăsit, ca și planeta Pământ, după care tânjeau. ― Ești navigator, Lambert. Trebuie să ne spui unde e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
întristată c-a mai putut avea un asemenea gând. Doar mirarea mai stăruie în ea în timp ce se mișcă prin hall cu pași nerăbdători. Cum de este posibil ca nimic să nu mai rămână dintr-un om - și vede săculețul alb, pătat de vin și de mâzgă neagră, și degetele ei lungi, uscate așezându-l mai bine în sicriașul de oseminte... Cum de este posibil ca nimic să nu mai rămână dintr-un om și urma mâinii lui să o ai atât
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de bujori. Papa i-a atârnat ieri Yvonnei cercei de cireșe la urechi : Ça lui donne un drôle d’air... a spus dezaprobator Muti. Altceva ar fi vrut să spună, de fapt, ceva ce fetița înțelesese : că Yvonne își va păta rochița de organdi și c-are să se așeze în dreptul grilajului să o vadă Ionica, fata dascălului, că și ea are la urechi cercei de cireșe. într-adevăr, dacă Muti va pleca într-o vizită, dacă mademoiselle Lisette se va duce
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
părut însă că gestul meu l-a speriat mai mult decât cuvintele, pe care am impresia că nici nu a mai avut timp să le audă, atât de bruscă i-a fost reacția. Tot divagând, își apăsa pe obraz batista pătată de noroi, astfel că, atunci când a terminat de vorbit și a dat să-și vâre batista în buzunar, obrazul îi era mânjit. — Nu ne putem întoarce înainte să-ți spun, i am șoptit și am întins mâna să-i șterg
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de mâna noastră, ce construiește burghez și trainic... Da, sentimentul neplăcut dinlăuntrul său îi dă logoreea ! Numai că zâmbetul îi rămâne atât timp pe obraz, încât începe să-l strângă. Și deodată, cearcănele adâncite, violet maronii, și împrejur părul rar, pătat de căruntețe. — Aceasta pentru că nimeni aici nu este dispus a recunoaște celuilalt sentimentul generos, fapta dezinteresată, truda pentru interesul public... Sau poate că ele nici nu există și doar biata mea iluzie vrea, cu tot dinadinsul, să înfrumusețeze lumea ? Dar
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
nu scot tot mai des ceasul din vestă și să mă uit la el, deși nu-mi servea la nimic. între timp lângă mine venise să se așeze un tânăr cu o alură de copist la tribunal, având chiar degetele pătate de cerneală violetă și unghiile necurățate, cu un cap cu trăsături mari și dizgrațioase și ochi de imbecil visător, așezat puțin strâmb pe gâtul înclinat spre umărul stâng. Posibil să fi fost student și să copieze acte doar pentru a
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Nu trece zi de la Dumnezeu să n-o pomenesc ! O mână de om, cât ajunsese, da fără ea, parcă-i pustie casa ! Și ce mai zici, ce mai faci, madam Cristide ? Ce mai face domnu Puiu ? — Vezi că te-a pătat cu ruj ! Nu acolo... Mai la dreapta, Vica, mai... — Scuză-mă ! Asta ca să vezi ce prost e rujul de la Niculeasca ! Niculeasca din Brezoianu, o știi, Ivona scumpo ! Cu cap de păpușă, ten splendid, alb-alb, fără un rid ! Trecută de patruzeci
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Diane.) Mai exista și o a treia fată, soră sau verișoară. Tatăl sau tații țigani erau făpturi legendare, dintr-o altă eră, și nu existase niciodată o viață de familie. Diane avea picioare foarte mici și mâini micuțe, cu degete pătate de nicotină. Uneori purta rochii de mătase neagră, foarte scurte, și ciorapi negri străvezii, imaginându-și că arată ca o femeie-vampă de prin anii ‘20. Așa era îmbrăcată și azi. Peste rochia neagră, purta un colier barbar din metal, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
acele crize în care morala obișnuită pare să fi fost abrogată, așa cum se întâmplă, de pildă, în timpul unui război. Dar acum, în unele momente, simțea că se apropie „la lutte finale“. Se uită la mâinile micuțe ale Dianei, cu degetele pătate de nicotină, asemenea degetelor unei școlărițe care-și mușcă unghiile. Îi ridică mâna, i-o mirosi, apoi i-o sărută și continuă să i-o strângă distrat. — Ce-i cu tine? îl întrebă Diane. Venirea profesorului Rozanov? George îi vorbise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
așa ceva nu era permis). Dormitorul era un loc bizar, deși nu chiar atât de înspăimântător ca dormitoarele mari în care, în primii ani de școală, plângea noapte de noapte până adormea. Scările și palierele, încețoșate de mica ei fantomă plângătoare, pătate de lacrimile ei, îi păruseră întotdeauna a fi locuri sinistre, bântuite de stafii, deși toate acestea se topiseră acum în aburul maroniu al trecutului. Oare tristețea ei viitoare făcea ca totul să-i apară atât de tulbure și nesigur? Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
zburde în văzduh, deasupra giulgiului de abur care plutea din nou peste suprafața bazinului aflat în aer liber. Zăpadă în aprilie! În țara asta blestemată poate să ningă oricând! Brian și Gabriel se întoarseră la măsuța de metal - cu tăblia pătată de urmele circulare, cafenii, ale ceștilor - la care băuseră până atunci ceai din pahare de plastic. Lumina alburie a ninsorii revela până în cele mai sordide detalii pereții verzui, murdari, răpciugoși ai culoarului de promenadă și alama rece, umedă a leului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Tom. Nu-și mai putea aminti cu claritate întreaga seară, mai ales ultima parte care părea plină de pete negre. Dar când se întorsese în Travancore Avenue, constatase că frumoasa rochie a lui Judy era ruptă la umăr și iremediabil pătată cu vin roșu. Își aducea aminte că îl îmbrățișase pe Tom și apoi, nu după prea mult timp o luase în brațe pe Pearl. Era efectul băuturii, de obicei nu se purta astfel. Și totuși nu fusese nimic fals sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mai sulemenită, mai animalică. Părul lins, parcă lăcuit, îi încadra fața smeadă, arcuindu-se la marginea obrajilor și terminându-se în două vârfuri ascuțite. Buzele umede îi erau puternic rujate. Ochii erau înfundați în orbite și încercănați, iar mâinile mici, pătate de nicotină. Purta una dintre rochiile ei negre care îi plăceau lui George, o rochie de cocktail demodată, pe care o cumpărase de ocazie; avea un decolteu în formă de V, corsajul era brodat cu mărgeluțe negre, lucioase, iar poalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și îi aruncă lui Emma o privire sumbră. Emma îi luă mâna și i-o strânse cu putere. Îi spuse: Vino înăuntru să stai de vorbă cu Tom. Povestește-i despre cele întâmplate noaptea trecută. — Cred că apa asta o să păteze parchetul, spuse Pearl. — Dă-l naibii de parchet. Vino, fato! Pearl purta o rochie albastră de vară, peste care îmbrăcase o jachetă largă, păroasă, în buzunarele căreia își vârî acum mâinile, trăgându-și prin jachetă, rochia în jos. Picioarele îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în care discutăm, ne face praf nervii. Și nu pot suporta să fiu atât de aproape de dumneata, să mă simt atât de aproape... și totuși fără... — Pleacă, te rog, chiar acum. Hattie sări de pe scaun. Obrajii îi erau aprinși și pătați de dârele lacrimilor, întocmai ca fața unui copil. Nu-și împletise părul, nici măcar nu și-l pieptănase, și îl încâlcise tot, învârtindu-și, în timpul discuției, șuvițele în jurul degetelor. Rochia îi era strâmb încheiată. Ii tremurau buzele și bărbia, mâinile îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
acoperise tălpile lui John Robert și care nu-l însoțise în cădere. Căută perna și o găsi la marginea bazinului, udă leoarcă. Se căzni s-o stoarcă și, în cele din urmă, o lăsă pe jos, lângă pat. Covorul era pătat cu apă, de la urmele picioarelor lui. Luă un prosop curat de pe suportul din baie și își uscă brațele și pantofii. Apoi încercă să șteargă urmele ude de pe vovor. Își zări, într-un colț, propria haină și o îmbrăcă. După care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]