2,039 matches
-
Lct.Maj.Voicu Ion Își făcu apariția și-l conduse În biroul Cercetări Penale. Nu mică Îi fu mirarea când intrînd În cameră observă o sumedenie de tineri ofițeri rânduiți la o masă dreptunghiulară care-l sfredeliră cu privirile lor pătrunzătoare, timorându-l. Cel care-l invitase părea a fi șeful ce prezida comisia și care Îi oferi un scaun poftindu-l să i’a loc. Tot el Îi puse prima Întrebare. “Cunoaște-ți pentru ce v’am chemat...?” “Nu cunosc
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
un stadiu mai avansați, stârniți nu de scopuri, ci de consum estetic al mediului Înconjurător. Chiar de erau insultați, Îndurerați, undeva sângerând, neexprimând pe larg nici o mânie, nici strigând de tristețe, ci traducând durerea din inimă În observații delicate, chiar pătrunzătoare. Particule În vântul strălucitor, zvârlite spre centrul orașului, acționau ca șmirghelul pe față. Soarele lumina de parcă nu exista moarte. Vreme de un Întreg minut, În timp ce autobuzul se apropia, Împroșcând aer, fu așa. Apoi domnul Sammler se urcă, ducându-se ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
lînă. Pielea măslinie sugera agerime. Nu se putea spune că nu există oarecare asemănare; de fapt, oricine aduce, Într-un fel sau altul, cu semenul său. ZÎmbetul nici nu se potrivea cu chipul său Împietrit de dușmănie. Privirea Îi era pătrunzătoare, ochii păreau să nu se fi Închis niciodată. Politețea lui exagerată, cu care nu era cîtuși de puțin obișnuit, nu se potrivea deloc cu atmosfera pe care o crease. Dar toate acestea nu schimbau cu nimic faptul că se asociase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
prost făcută. Fereastra crăpată fusese cîrpită cu scotch. Mirosea ca nămolul de la canalul de scurgere dizolvat În benzină... Putea la fel de bine să fie mirosul greu al unor Îngrășăminte chimice Înmuiate În urina unor animale domestice. Ușa scoase un sunet metalic pătrunzător pe șina deformată. Am crăpat-o doar puțin, cu oarecare reținere, atît cît să mă pot strecura, și imediat o pătură de aer cald și lipicios mi se prinse de față precum o batistă umedă. Chiar Înaintea ochilor mei se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
fost ucis aseară. — Ucis? — La nici mai mult, nici mai puțin de doi-trei kilometri distanță de furnizorii de combustibil. — De ce un asemenea om... Fiecare cu viața lui... Oare sînt chiar singurul care n-a știut nimic? Ochii lui bănuitori și pătrunzători, plini de uimire, se deschiseră mari În spatele ochelarilor... ca un vas ce se află În poziție nesigură. Arăta de parcă stătea să cadă la cea mai mică atingere. După toate aparențele, Îl puteam crede, cît despre șantajul fratelui, probabil că singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
și intră liniștit în colibă. Focuri vioaie pâlpâiau în ogrăzi; capete mirate de copii ieșeau prin spărturile gardurilor. Călărețul se opri la rateș și descălecă. Era un om voinic, bine legat, în puterea vârstei, cu mustăți stufoase și cu ochi pătrunzători; umbla îmbrăcat cu straie cenușii de șiac și în cap avea o pălărie neagră, lată în boruri. —Stăi, Roibule, zise el blând calului, stăi o leacă și rabdă ce-i răbda, că îndată ți-oi da ovăs... și fân bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
găinuși, de dupli - de toate neamurile zburătoare și fricoase cu ochii rotunzi, cu gâturile lungi, tremurătoare și lucii. Și parcă și vânătorul meu avea ceva din mlădierea aceea a gâtului, ușoară, cu fereală și cu teamă, și ceva din privirea pătrunzătoare, rotundă, ascuțită, verde ca și apa stătătoare a Iezerului, privire care mă neliniștea. Într-o săptămână, patima pândei, a vânatului bălții, îmi intrase în suflet, în sânge, în simțuri. Veneam în galop întins, cum da soarele spre asfințit, treceam repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a dreptul pe unde am venit noi... Eu fac pe drum - și am o leacă de înconjur... Carul porni cu boii blânzi, și cu omul toropit, prin fumul burniței. Boierul, tăcut, își întoarse calul și apucă prin pădure, prin răceala pătrunzătoare, prin oftările domoale ale adâncului. Mergea în pas, gânditor, și-și simțea mădularele amorțite. Ș-avea și-n el ca o nemulțămire nedeslușită. Și parcă și de el însuși și de roibul care-l purta de jumătate de zi, ud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
alămuri la șoldul stâng. —Cum te chiamă? îl întrebă Cristina. —Costandin... răspunse el, și femeia băgă de samă că flăcăul are o mustăcioară subțire ca matasa ș-o gură curată și tânără, aproape copilărească. Și vocea-i era lină și pătrunzătoare. Și deodată ochii ei rotunzi se tulburară, gura ei nu mai știu ce să întrebe, și c-un fel de spaimă simți în ea izbucnind ca o fiară necunoscută dorința adormită. Deodată văzu foarte limpede că a sosit vremea când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o cărare ce abia se zărea printre copaci, aplecându-și adesea capul ferindu-se de crengi. Lurr mergea în fața lui, adulmecând pământul de parcă ar fi luat urma cuiva. Valerius zâmbi, trăgând în piept aerul rece, în care se simțeau mirosul pătrunzător al pinilor și acela, mai dens, al rășinii. Observă în zăpadă urme de vulpe și de cerb, iar mai departe - urme de lup; își aminti deodată visul care îi readusese în memorie acea zi din copilăria sa când soldații atacaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ar fi fost în viață și ar fi păstrat tradițiile Imperiului. Se întoarse spre maestru, care se oprise în spatele lui. — Mă bucur să te văd. Proculus nu răspunse. Continua să-l observe atent pe Antonius. Avea ochii închiși la culoare, pătrunzători, foarte apropiați, nasul îngust și ascuțit, ce părea ciocul unui șoim. Toga de in îi ajungea puțin deasupra gleznelor. Era mic de statură și slab, dar chipul și trupul său vădeau o forță interioară care intimida pe oricine, chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și Valerius reuși să deschidă ochii. — Proculus... — Eu sunt, n-ai visat. Ridică-te. Valerius îi dădu ascultare. Continua să se uite la el, parcă nevenindu-i să creadă. Maestrul îl examină din cap până în picioare cu ochii săi negri, pătrunzători, și dădu din cap. — Bine. Ai să vezi că vom reuși. Valerius se așeză pe paie, alături de Proculus, și își sprijini capul pe umărul lui puternic, osos. — Am nevoie de tine... Se îndepărtă puțin, privindu-l grav pe maestru. Proculus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
azi, uite unde ajunsese, se uita la el cuprinsă de un interes subit, având pe ea doar un salwar kameez alb, croit prost și decolorat, fără inel în nas, papuci fără poleială și nesuflați, cu ochii necreionați ca să pară mai pătrunzători... Atât de conștientă era de simplitatea ei, că nu putea nici măcar să-i întoarcă zâmbetul; de fapt, tot ce putea să facă era să nu izbucnească în lacrimi. Imediat ce ajunse acasă, izbucni de-adevăratelea în lacrimi. Plângea de furie că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
prin gheață. Liniștește-te, moșule, arăți grozav. N-am dreptate, Nat? — Cum să nu, domnule Goodney. Fielding își sprijini spatele de lemnul gros, proptindu-se bine pe cele două coate și pe picioarele lungi de yankeu. Mă privi cu ochi pătrunzători, de un albastru supercandid de albăstrea, de genul celor ajunși la modă datorită primului val de staruri americane tehnicolor. Părul des era dat peste cap, lăsându-i liberă fruntea ciudată. Zâmbi... Dacă vorbești cu accent englezesc, printre altele, New York-ul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Deggle intră, răvășit și chiar mai întunecat decât atunci când sosise. — Pe unde-ai umblat, iubire? îl întrebă ea. Bea niște ceai de rădăcini. Urcase puțin pe munte. Atunci îl auzise: vuietul ucigător. La început îl ignorase. Apoi vuietul devenise din ce în ce mai pătrunzător și l-a cuprins amețeala și senzația de detașare. Din fericire pentru el, Nicholas Deggle era un om cu prezență de spirit, așa că se repezise și se rostogolise în jos pe munte, ajungând dincolo de zona periculoasă. Apoi îpentru că putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
-și curaj cu dușca și astfel încălcându-și propriile principii? Contesa încercă să râdă. — Dar ce anume striga? întrebă Vultur-în-Zbor. — SVOBODA, răspunse Irina Cerkasova. E în rusește. înseamnă LIBERTATE. O cerere ridicol de inutilă în condițiile date. Vocea subțirică, dar pătrunzătoare, a domnului Moonshy se făcu auzită la ușă. — Libertate! țipa el. Libertatea însăși este în lanțuri! — Bună seara, rosti vocea lui Aleksandr Cerkasov. — Este ajunul eliberării, spuse Moonshy. Amurgul celor puternici. Chiar și numai pentru asta și tot e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Liv. Nu e un altar potrivit? își duse brusc mâinile spre ceafă, unde acestea desfăcură o închizătoare. Rochia ei neagră căzu pe podea. Stătea goală înaintea lui, cu fața încă ascunsă de vălul negru, privindu-l pe sub el cu ochi pătrunzători, poate chiar batjocoritori, iar lumânările își aruncau în sus lumina lor galbenă, strălucitoare. — Privește-mi trupul, Umbră, repetă Liv, iar Vultur-în-Zbor îl privi. Liv, culmea înghețată a perfecțiunii. Virgil nu exagerase cu nimic. Ochii lui o descriau minții, ce refuza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
trebuia să-și ferească deseori fața de bătăile unor aripi întinse. Aruncă o privire în spate, către Media. în ochii ei se citea frica, dar femeia se strădui să zâmbească. Iar vuietul îl înconjură în continuare, devenit acum tare și pătrunzător, dar minunile care-i înconjurau le atrăgeau mult mai mult atenția. în cele din urmă ajunseră aproape de vârf. Prepelicarul păstrase o tăcere ostilă pe tot timpul urcușului, dar acum o rupse, întorcându-se ca să-și înfrunte fratele de pe poziția superioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
închise și reflectau lumina. Nedumerit, Vultur-în-Zbor se întoarse în holul de piatră. Pentru ca să găsească o ușă acolo unde nu fusese nici una, o lespede batantă din piatră care acum era deschisă. Din camera de dincolo de lespede venea și scârțâitul, scârțâitul acela pătrunzător. Vultur-în-Zbor se duse încetișor în direcția zgomotului. Lumina de un galben murdar a lămpilor cu ulei strălucea prin ușa secretă. — Acustica este oarecum lugubră aici, nu? Consoane repezi, trunchiate, și vocale scurte, neaccentuate. Vocea lui Grimus. Presupun că stați bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
insula Calf. în alta, eu n-am găsit niciodată Trandafirul. în alta, eu continui să trăiesc, prizonier etern al propriilor mele idei. Dar aici totul trebuie să fie așa cum am plănuit. Mâinile i se agitau acum nebunește. Vocea îi era pătrunzătoare și ascuțită. — Și dacă n-aș fi rezistat febrei Dimensiunii? întrebă Vultur-în-Zbor. — N-ar fi fost cu putință, răspunse Grimus. Ionii tăi erau prea puternici. Observă modalitatea pe care ai folosit-o ca să-ți învingi monștrii: haosul. Adevărata armă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
mult, aș fi fost acuzată de omucidere! Și poate încă aș fi dacă nu aș... Dacă nu ai, ce? Nu contează. Nu era momentul să mă laud cu legătura mea neortodoxă cu forțele Poliției. L-am fixat cu cea mai pătrunzătoare privire a mea și am insistat: — Nu zic mai departe. Și cu siguranță nu am să zic poliției. Dar trebuie să-mi spui pe cine mai șantaja Charles. Simon privi în altă parte. După o vreme, a spus jenat: Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
fată într-un costum de in și cu tocuri. —Păi, tocmai. Părerea mea este că de aceea agenții imobiliari au insistat să facă plângere; voiau ca el să fie verificat. Se uita fix la mine cu una dintre privirile sale pătrunzătoare. —Măcar ai găsit ceea ce căutai în apartament? Nu căutam ceva anume, i-am spus. Îi știam capcanele lui Hawkins mult prea bine ca să cad în ele; dar era bun, era foarte bun la asta. —Și nu am găsit nimic. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
încă mai răsar. Gânduri de după-amiază călduroasă, în aglomerația din fața ușii doctoriței, mutându-mi trupul de pe un picior pe altul și întrebându-mă, sacadat, cât mi-o mai găsi tensiunea. Nu tresar când apare încă un fost. Costum, cravată, after pătrunzător, mers țanțoș, autoritar. Privește nedumerit viermuiala din fața ușii. Ridică din umeri. Iese afară. Revine. Se interesează „cine-i ultimul“. Iar iese. Revine. „Sunt și eu după.“ Nu mă observă. Nu-l observ. Ne cunoaștem destul de bine. Am făcut parte din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Înaintă arborînd un zîmbet politicos și ținîndu-și mîinile adunate la piept, Într-un gest episcopal. Să tot fi avut vreo cincizeci de ani, iar trupul uscat și chica rărită Îi confereau un aer de pasăre de pradă. Avea o privire pătrunzătoare și emana o aromă de colonie proaspătă și de naftalină. — Bună ziua. SÎnt părintele Fernando Ramos, anunță el. Cu ce vă pot ajuta? Fermín Îi Întinse mîna, pe care preotul o studie o clipă Înainte s-o strîngă, ferindu-se În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
care la ora aceea deja se Închidea Într-un pasaj de cețuri flancat de vechile palate transformate În magazine și ateliere. Litania clopotelor de la biserica Santa María del Mar puncta ecoul pașilor noștri. În scurt timp, o duhoare amară și pătrunzătoare se răspîndi cu adierea rece de iarnă. — Ce-i cu mirosul ăsta? — Am ajuns, anunță Fermín. 30 O poartă din lemn putrezit ne conduse Într-o curte interioară străjuită de lămpi de gaz ce aruncau cîte-o rază peste ornamentațiile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]