1,151 matches
-
teracotă, unde, într-un pat cu așternuturi uzate, ca de spital al săracilor, găsi un bolnav cu forme scheletice și cu slabe peceți de stele, bătătorite pe umerii descărnați, vădind un ficat bolnav la extrem, expunând o piele de o paloare aurie, ca un dreptunghi de epolet ofițeresc și atât de aprinsă de febră, încât întreținea o temperatură sufocantă în camera penitenței lui, cu ferestre asigurate de zăvoare. Vladimir îl salută, promovând noua formulă de alcătuire a străvechii și nobilei întâmpinări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
capul să se culce pe brațul meu, te legănam, povară dulce... Și nu mi-ai spus atunci nimic. Dar, când mi-am coborât privirea, un deget mic mi-a arătat nemărginirea. F1: Un strop de-argint a lunecat și, cu paloarea-i siderală, pe cerul negru a-nsemnat un fir subțire de beteală... B2: Sclipind departe, prin frunziș, o stea smerită și albastră sta singuratică, pieziș, deasupra noastră. Și ca un spin, cu raza-i rece și subțire mi-a strecurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
nu chiar atât ca decât de obicei — adică de cele trei-patru dăți în cinci ani de zile când se deranjase să vină pe la ea — arăta al naibii de bine, iar ea bănuia că schimbările pozitive (mai slab la față, nu mai avea paloarea aceea de mort, o tunsoare reușită care îi ascundea începutul de chelie) erau rezultatul eforturilor majoretei, nu ale lui. — Pot să intru? întrebă el cu unul din zâmbetele alea ale lui, un surâs între seducător și plictisit. Emmy se lipi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
LA SUPERSTIȚII, LA SPAIMELE NEMOTIVATE, LA SUSCEPTIBILITĂȚILE ACESTOR SUFLETE ÎN ALARMĂ; LA MANIA LOR DE A DORI SĂ DISCUTE CÂT MAI PUȚIN POSIBIL DESPRE CIUMĂ ȘI DE A NU ÎNCETA TOTODATĂ SĂ DISCUTE; LA IEȘIREA LOR DIN MINȚI ȘI LA PALOAREA LOR LA CEA MAI MICĂ DURERE DE CAP DE CÂND ȘTIAU CĂ BOALA ÎNCEPE PRIN CEFALEE; ȘI LA SENSIBILITATEA LOR IRITATĂ, SUSCEPTIBILĂ, SCHIMBĂTOARE, ÎN SFÂRȘIT, CARE TRANSFORMĂ ÎN JIGNIRE O SIMPLĂ UITARE ȘI CARE SE MÂHNEȘTE DE PIERDEREA UNUI NASTURE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
timp, să fac și turul castelului. Am deschis o ușă lambrisată ce se deschidea din stânga holului și dădea într-o sufragerie decorată. Pereții erau acoperiți cu portrete de familie. Fețele lor, albe ca varul, aduceau cu ale unor stafii, cu paloarea lor. Aveau nevoie urgentă de-o rumeneală falsă. Câteodată chiar mă întreb cum au reușit fetele astea să supraviețuiască lipsurilor din secolul al optsprezecelea. Vreau să spun, cum se descurcau femeile fără soluție autobronzantă Bobbi Brown sau fără luciu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
dorească mai mult. Să eșuez eu, ca să scape el de o datorie penibilă? Nu, firește, nu putea să dorească așa ceva. Și apoi amîndoi făceam ceea ce era necesar. Un vînt subțire Încrețește acum suprafața mării. Lumina filtrată prin nori capătă o paloare ciudată. Urmăresc aceste detalii cu gîndul că orice claritate presupune o suferință cu care a fost plătită. Dar această logică Îmi Întinde o capcană. Nu mă absolv astfel de orice greșeli, spunîndu-mi că și ele mi-au fost necesare? În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
șansa. Vot de blam cu avertisment. Avertisment de eliberarea locului.“ Tânărul procuror din capul mesei își îndreptă ochelarii și reîncepu să citească referatul. Nu se mai distingea nimic. Sunet abolit, măștile batraciene clămpăneau cuvinte fără sonor și făceau cu ochiul. Paloarea lustruită a măștilor, cicatricea fosforescentă la sprânceană. În ușă, vinovatul. Transpira, palid. Nu știa cum să înțepenească mai bine în carlingă, să nu facă vreun zgomot, să nu fie descoperit. Se afla de mai multă vreme pe ecranul de interceptare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Ateneului. Femeia venea pe trotuarul opus, dinspre Palat. O văzuse de departe, apropiindu-se. Purta cizme înalte, mult peste genunchi, pantalonii de catifea brună. Jacheta de vulpe roșie, trupul firav. A traversat strada, a intrat pe alee. Chipul avea o paloare lucioasă, ochii luminau sub fruntea perfectă și părul era lins cuminte spre tâmple. A trecut printre grupurile de melomani așteptând să intre la concert. Răspundea saluturilor printr-o tinerească fluturare a brațului, se grăbea spre intrare. S-a oprit, câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
vis pe veci neîmplinit, Tot astfel, tu, din umbră te desfaci. O! chip slăvit de nimfe și de vraci, Înseninându‐ mi gândul meu fugar, Cu scânteieri de aștri ce dispar și legănându‐ ți visu‐n infinit. Adesea, printr‐a cerului palori, Cat umbra ta, ce lunecă sub nori, Un ram întins pe‐ a lacului oglindă Îmi pare‐ un braț ce vrea să mă cuprindă, Iar trestii îmi șoptesc cuvântul drag! O, sfântă mamă, cer pe veci ascuns, În care vijelia vieții
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
pustiitoare, să asculte cum, furnicate de sfâșierea pormbei din străfund, fierbinți și tremurânde ca frunzele plopului când îi cântă spânzuratului, buzele deschizătoarei gem cu țipătul celei din adânc de trup, râd cu urletul ei, zvâcnesc din prăbușirea ei, înfloresc din paloarea ei de porumboaică învinsă și cheamă aceeași moarte care încă stăruie să nu vină să te fericească cu trăznetul înfrângerii de pe urmă. Înghețat, Burtăncureanu, îngăimă. - Andromanda... Madam’ Brandaburlea, ce... De ce nu ești, cocoană, în pat?! Femeia aceea de abur, lipită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
blând ca ziua de magie, Când în vieața pustiită rîde-o rază de noroc. Am văzut fața ta pală de o bolnavă beție, Buza ta învinețită de-al corupției mușcat, Și-am svîrlit asupră-ți, crudo, vălul alb de poezie Și paloarei tale raza inocenței eu i-am dat. {EminescuOpI 30} Ți-am dat palidele raze ce-nconjoară cu magie Fruntea îngerului-geniu, îngerului-ideal, Din demon făcui o sântă, dintr-un chicot, simfonie Din ochirile-ți murdare ochiu-aurorei matinal. Dar azi vălul cade
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
să te vază ochi-mi triști, Înamorați de-a ta ființă, De cum zâmbești, de cum te miști. Și nu e blând ca o poveste Amorul meu cel dureros, Un demon sufletul tău este Cu chip de marmură frumos. În față farmecul palorii Și ochi ce scânteie de vii, Sunt umezi înfiorătorii De lingușiri, de viclenii. Când mă atingi, eu mă cutremur, Tresar la pasul tău, când treci, De-al genei tale gingaș tremur Atârnă vieața mea de veci. Te duci și rău
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
rochia cenușie i se zbătea pe pulpele tinere, mergea cu ochii goi și mă striga pe nume Vino acasă, băiatul meu! o auzeam numai eu, înecatul; lumea privea la femeia desculță, pe fruntea ei strălucea o stea tulbure și albă paloarea feței mele de mort steaua pulsa ori de câte ori se apropia de fluviu, amintiri ce aveau să mă zgârie mai târziu cu gândul la băiatul înecat, la mama lui cu părul albit dintr-o dată, cu mintea scurtcircuitată de crudul adevăr, pe când noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
fi destrămat, singurul rămas la unul dintre piane, dirijorul tânăr pe scaunul celuilalt, scheletul lui, iar peisajul era alcătuit dintr-o pânză de șină lucitoare sub lumina proiectoarelor de cale ferată, cu albastrul lor extraterestru luminând chipurile acarilor cu o paloare pe care ți-o dă subteranul, cu frăgezimea și moliciunea aripei de fluture, străvezie ca apa mării, în ziua de vară senină, prin piele zăreai venele, prin vene sângele, prin sânge virușii încărcați cu stigmatul imposibil de elucidat al bolii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
făcea frig la trecerea Acceleratelor, ger la Intercity, îngheț prelung la scurgerea Marfarelor. Lumina feliată de vagoane abia făcea față umbrelor reci care nu se mai terminau. Și Luna era un soare pentru noi, dacă vinețeala fețelor se transforma în paloare, bucurie de scurtă durată, pentru că se ivea pe neașteptate alt tren din sens opus, spulberând căldura și speranțele noastre. L-am implorat pe Hugo pentru o Lună într-un loc nestrăbătut de trenuri ori un tren cald pe linia 2
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
apropia din ce în ce mai mult și cu fiecare pas părea că întinerește. Părul sur îi devenea plin de viață și fața sa căpătă alte trăsături. Aceleași, dar... mai tinere. Pielea alb-albăstrie nu mai părea a fi cea a unui mort, plină de paloare, ci însetată de viață și plină de sănătate, dar tot albăstrie. Părea chiar că oferă o ușoară strălucire. Până când ajunsese să stea față în față cu mine, se transformase într-un tânăr nu mai în vârstă decât mine. Unde ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
era însoțit de Marcela Chronosi, soția sa blândă. Se uită la pântecele ei, văzu rotunjimea promisiunii unei noi vieți și zâmbi macabru. Mergând, pas după pas, culoarea i se trăgea din obraji și viața din el se scurgea, lăsând loc palorii morții. Dar schimbarea cea mai mare o avu când ajunse în fața Scaunului. Se opri la cinci metri în fața lui și își ridică încet privirea de-a lungul treptelor. Văzu tronul cenușiu al Împăratului, dar în el nu stătea fostul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
vârste, simțeam că sub crusta aceea dură, se ascundea, de fapt, un om blând, generos și chiar ușor sentimental. Asta am înțeles-o mai bine când am avut inspecție... Venise îmbrăcat în cel mai bun costum pe care-l avea; paloarea feței i se accentuase și privirile-i albastre lunecau undeva, peste capetele noastre... Drept material didactic pentru lecția nouă își pregătise, probabil la un meșter tâmplar, niște corpuri geometrice care se descompuneau în figuri regulare din geometria plană pentru a
ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Loredana Ţară () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_583]
-
trupul securistului a fost scuturat și Înfricoșat ca la vederea unei stafii, a unui drac sau a unui Înviat din morți. Apoi, același trup a rămas țeapăn și nu a mai putut articula nici o silabă, ochii erau ficși și o paloare cadaverică punea stăpânire Încetul cu Încetul pe fiorosul securist. Când Ștefan s-a Îndreptat către el, acesta a căzut moale pe scaun și incapabil de vreo reacție Își lăsă capul pe masa barului, de spaimă, de neputință ori de abandonare
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
Fornete. Sophianopoulo descrie chiar tratamentul aplicat la 14 iulie, în Iași, pentru doi băieți de la prăvălia cofetarului Nicoletto Stamatopulo, de către doctorul "Hilacis" (Ilasciuk). Primul, de 14 ani, atacat de vărsături și diaree, cu răcirea extremităților și slăbirea pulsului și având paloarea cadaverică a maladiei, n-a mai putut fi salvat, cu toate frecțiile, băuturile fierbinți și întăritoarele administrate. Celui de-al doilea, medicul amintit i-a aplicat, după apariția diareii și a vomitării, 20-30 de lipitori pe epigastru și i-a
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
a devenit o otravă vie ce neutralizează toate otrăvurile. Frumusețea sa, ca și aceea a plantelor din grădină, are În ea ceva neliniștitor, fatal și morbid; părul ei, de un negrualbastru, contrastează În chip sinistru cu pielea sa, de-o paloare mată și verzuie, pe care se conturează puternic gura ce pare Împurpurată Într-un lac de sânge. Un surâs nebunesc Îi descoperă dinții Înfipți În gingiile de un roșu Întunecat, iar ochi te fascinează precum ochii șerpilor. Seamănă cu o
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
unui pod. Nu mi-a trecut niciodată prin minte cum trenul comprima noaptea. Fata din compartiment, redevenită matură, se arunca icnind după sacul ei uriaș din spațiul de bagaje. În oglinda ciobită își drege cu mișcări iuți fața, de o paloare care mi-o face încă o dată familiară, sugerându-mi că nici ea n-a dormit totuși cum trebuie. Mie mi-e mult mai ușor să cobor în Constanța, cu geanta ușoară de voiaj în care abia am strecurat cu repezeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
să nu credeți așa ceva. O să se întoarcă și, așa cum spune Dorothy, sunt convins că n-o să-i strice că s-a distrat puțin. Dar nu-l mai vreau înapoi, zise dna Strickland. — Amy! Pe dna Strickland o cuprinsese furia, și paloarea ei era cea pricinuită de o mânie rece și bruscă. Vorbi acum repede, gâfâind: — L-aș fi putut ierta dacă s-ar fi îndrăgostit nebunește de o femeie și ar fi fugit cu ea. Mi s-ar fi părut un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
o bancă de afară dormea un tânăr localnic. Nu părea să fie nici o șansă pentru micul dejun în viitorul apropiat, așa că am pornit să mă plimb pe faleză. Chinezii erau deja în plină activitate în magazinele lor. Cerul avea încă paloarea zorilor și în lagună era o tăcere fantomatică. La vreo cincisprezece kilometri depărtare, insula Murea, ca o fortăreață înaltă din legendele Sf. Graal, își păstra misterul. Nu-mi venea să-mi cred ochilor. Zilele care trecuseră de când plecasem din Wellington
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
din mâini. Cred că n-a trecut nici o oră de la plecarea Alexei, că secretarul îmi anunță o doamnă. ― Poftește-o imediat. Eram sigur că-i Mihaela. Într-adevăr, ea era. Intră șovăind, clătinîndu-se, amețită. Slăbise mult, avea pe față o paloare de convalescentă. Din primele clipe îmi făcu impresia că nu mai e sigură pe ea, că se miră de propriile-i mișcări, de faptul că trăiește. Într-adevăr, părăsind mândria, nu mai semăna cu ea. Am poftit-o să șadă
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]