13,486 matches
-
sigur, zice Manus, scuturând din cap. Nici nu mă gândesc. Cu brațele încrucișate, se leagănă călcâie-vârfuri, călcâie-vârfuri. Manus își vâră bărbia în piept și se leagănă, uitându-se în jos la toate sticlele sparte. Plouă mai tare. Nu simți mirosul penelor mele de struț afumate și nici L’Air du Temps al lui Brandy. — Atunci ești domnul Denver Omelet, zice Brandy. Denver Omelet, fă cunoștință cu Daisy St. Patience. Mâna îngreunată de inele a lui Brandy se deschide ca o floare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
maior, în retragere probabil, ajuns în capătul lumii ca să dea de gîndit Serviciului?, mai pomenea Leonard Bîlbîie de niște întîlniri la Șosea, în fața Bufetului ori în Cișmigiu, veneau cam tot aceiași, de fiecare dată îmbrăcați în cămașă neagră și pantaloni pană, aducea a carnaval, a mascaradă, nimeni nu putea interzice cuiva să bea bere cu amicii, chiar dacă ar fi venit în izmene, nu? Dar, pe neașteptate, între hîrtiile înaintate de Leonard Bîlbîie a apărut un raport cu totul senzațional pentru desfășurarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fi considerați măcar în legătură cu "Vulturul Alb"?! Din rapoartele primite de la Bîlbîie se putea înțelege că fascia acționa la lumina zilei, că nimeni nu se mirase de apariția ei și nici nu se făcuse nimic să se sufle cu atenție în penele lighioanei, să se vadă ce solzi și ce hram poartă pasărea asta. Nu mișcaseră un deget nici cei care aveau datoria să o facă, erau plătiți cu bani grei pentru așa ceva, nu se sinchisiseră nici aceia care ar fi avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
uimitor că tocmai dumneavoastră, domnule director, dumneavoastră, care luați în considerație imaginația adversarilor, care lucrați cu imaginația dumneavoastră și a lor, nu ați reușit să ordonați corect sferele de distincție." Pangratty își încrucișase mîinile pe piept, se cam umflase în pene și avea un aer foarte doctoral. Consider că sfîrșitul lui Leonard Bîlbîie se datorează în principal acestui mod viciat de a gîndi, în care realitatea se contrapune imaginației, în loc ca adevărul să se opună neadevărului. Purtați o mare responsabilitate, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
strigă un mucalit. Era un tânăr cu obrazul spân și cu ochi șireți care, atunci când râdea, păreau două tăieturi piezișe. Simon se uită În direcția lui și zise: „Nu‑i deloc ușor, fiule! Pământul atrage orice corp, până și o pană, darmite o ruină umană de patruzeci de ocale.“ Petru abia se stăpâni să nu izbucnească În râs la auzul acelei cugetări și‑și zâmbi În barbă. „Dacă ai ști să zbori precum cugeți“, Îi zise mucalitul, „acum ai fi În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
sau temelia casei - Îi tot Îndemna pe lucrători, măsura cu pasul lungimea și Înălțimea gropii, Își cobora cingătoarea În adâncitura gropii, fărâmița țărâna Între degete. Când coșciugul fu gata - din patru scânduri nefățuite, din lemn miresmat de cedru, prinse În pene de lemn - Sofia Își scoase șalul și‑l Înfășură la gâtul lui Simon. „Jos e răcoare ca‑n străfundul fântânii“, zise ea. Atunci Simon se desprinse brusc de ea, Înșfăcând cu mâinile scândurile coșciugului, vrând parcă să se Încredințeze de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ochi În semn de Încuviințare: ăsta era adevărul - domnișoara Goldberg era o plicticoasă bătrână Fräulein! Asta era. La școală Însă... În regulă, doamna profesoară era frumoasă, tânără și amabilă; purta o pălărie cum nu vedeai În Seghedin, un turban cu pene, și avea o rochie care, sigur, era de la Budapesta, dacă nu chiar de la Viena. Deși gimnaziul, trebuia totuși să recunoască, le cam dezamăgise. Pe dinafară, În regulă, chiar măreț, văruit În galben, cu acoperiș nou și cu grădină de jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
sa va fi o farsă tragică scrisă de niște indivizi cu puteri supranaturale. Stătuse acolo, În fața lui, trupeșă, viguroasă, cu un văl peste față, umplând celula cu personalitatea sa, cu persoana sa, cu caracterul său, cu o pălărie imensă cu pene și cu veșmintele ei care tot foșneau, deși nu făcea nici o mișcare. Refuzase scaunul acela ordinar, În trei picioare, care Îi fusese oferit de ulani, care Îi arătaseră atâta considerație cum poate nimănui nu i se arătase vreodată acolo, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ca și cadavrele. În această scenografie coșmarescă, doar zăpada era artificială. „Pe stradă erau Împrăștiate piese disparate de mobilier, oglinzi, veioze zobite, rufărie și veșminte, saltele, plăpumi de puf sfâșiate. Strada părea acoperită de nea, peste tot se așternuse puful penelor, chiar și În copaci.“) Lui Krușevan Îi va reveni faima publicării, pentru prima oară, a unui document ce dovedea existența unui complot general Împotriva creștinismului, a țarului și a orânduirii existente. El, Însă, nu va dezvălui originea documentului misterios - pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
locuitorilor din Bora Bora. Noaptea în care niște bestii necunoscute uciseseră nouă bărbați, inclusiv pe viteazul rege Pamáu și pe bătrânul Tahúa, sau Marele Preot, răpiseră unsprezece fete, printre care și pe tânăra prințesa Anuanúa și furaseră marea centura cu pene galbene, care simboliză puterea regală, precum și cea mai mare perla neagră ce fusese găsită vreodată în Pacific. Dacă la acestea se adaugă pierderea pirogilor incendiate și a locuințelor arse, se putea spune ca agresorii distruseseră, în mai puțin de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
înainte de-a pune mâna pe ticălos. Așa că... să pornim! Vâsliră de-a dreptul spre Punta Rofau, traseră ambarcațiunea pe nisip la mai puțin de cinci sute de metri de casă frumoasei Maiana și își deschiseră drum prin desișul râpei, pana cand zăriră deasupra lor grosul aito care marca punctul de cotitură al potecii. Aici a căzut! exclama Tapú Tetuanúi, arătând spre un bolovan. Și aici sunt urme de sânge. Să căutăm ghioaga. Am aruncat-o pe undeva pe-aici, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
discul soarelui, care era pe punctul de a dispărea la orizont, continuă: — Acuma, însă, niște barbari au reușit să ne răpească întreaga noastră mândrie: l-au atacat și l-au ucis pe înțeleptul rege Pamáu, ne-au furat centura de pene galbene, simbolul independenței noastre, precum și Marea Perla Neagră, pe care toți o invidiau, si au răpit-o pe Anuanúa, al cărei mariaj cu principele din Rairatea ne-ar fi asigurat secole de pace și de armonie, precum și pe câteva dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
place la nebunie s-o mănânc! Tapú Tetuanúi ar fi vrut să-i taie limba sau orice altceva cu cuțitul lui ascuțit, făcut din dinți de rechin, însă nici el nu fu în stare să schițeze cel mai mic gest, pana cand adorabila ființă se trânti lângă ei, dăruindu-le cel mai fermecător zâmbet: Tocmai am aflat, spuse. Sunteți incredibili! Ridică mâna, cerându-le parcă să nu zică nimic și, cu un ton care se voia dezinvolt, dar în care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
era pe punctul de a incepe avea să pună capăt, o dată pentru totdeauna, infinitelor lui suferințe. Întreaga populație a insulei se strânsese pe plajă încă din zori și, cu toate ca purtau cele mai alese podoabe, ghirlande de flori la gât și pene colorate în păr, bubuitul surd al tobelor și sunetele ascuțite ale instrumentului numit vivó - flautul nazal la care lui Tapú Tetuanúi îi plăcea să cânte - nu reușeau să înveselească atmosferă, ci, dimpotrivă, îi deprimau și mai mult pe cei prezenți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mai bune prietene, fata se ridică în picioare și lasă că fustița din frunze și flori să-i alunece până pe nisip, rămânând complet goală în lumina tremurătoare a focului. Apoi lua o centură pe care și-o împletise singură din pene colorate, și-o puse împrejurul mijlocului și îi înmâna capetele lui Tapú Tetuanúi, care se află la dreapta ei. — Fă un nod, îl ruga. Acesta se supuse. Maiana se întoarse apoi spre Vetéa Pitó și spre fascinatul Chimé. —Tu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
va îndepărta de căminele lor până când din ele nu va mai rămâne decât o amintire vagă în memorie, care este singura parte a omului care nu se stinge niciodată. Nu priviți înapoi! ordonase Miti Matái, și nimeni nu privi înapoi, pana cand noaptea se coborî asupra lumii, iar întunericul șterse contururile ascuțite ale muntelui la a cărui umbră se treziseră în fiecare zi a vieții lor și la adăpostul căruia făcuseră pentru prima oara dragoste. Curând veniră la întâlnire stelele, credincioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Navigară fără să zărească uscatul timp de unsprezece zile și unsprezece nopți. Miti Matái cunoștea perfect apele acelea și nu avea nevoie nici măcar să consulte primitivă lui Hartă Marină țesuta din frunze de palmier și incrustata cu cochilii și cu pene colorate, ca să știe cu exactitate în ce punct se ridică fiecare insula și de unde puteau să se aprovizioneze cu apă și cu fructe proaspete, fără teama unor întâlniri nedorite. Cu toate acestea, cănd luna se ivi pe cer, iar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
prin surprindere. După o oră și ceva, se desprinse de pe plajă și se apropie până la câțiva metri de ei o piroga lungă, condusă de vreo zece vâslași, la prova căreia se află un batran împodobit cu o mantie lungă de pene roșii. Cine sunteți și ce doriți? întreba bătrânul, cu voce groasă. Suntem oameni pașnici și căutăm protecție împotriva atacurilor unui rechin alb, răspunse Miti Matái, înclinând ușor capul. Vă rugăm să ne acordați ospitalitatea voastră până când va trece pericolul. —Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Aponapu? întreba Vahíne Tiaré. —Ceva mai pașnic. Stătea la prova, caun obiect neînsuflețit, cu picioarele atârnând deasupra apei și cu privirea fixă, îndreptată spre orizont. Iar într-o dimineață, dispăruse cu totul. Încă o dată ramaseră cu toții pe gânduri, în tăcere, pana cand aceeași Vahíne Tiaré se hotărî să întrebe: —Ce-ai simțit când ai rămas singur pe o navă aflată în Al Cincilea Cerc? Nimic, murmura aproape printre dinți căpitanul Mararei. N-am simțit decât un gol uriaș și o dorință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
care și le-ar fi putut imagina cineva. În noaptea aceea nimeni nu închise ochii pe insulă. Mereu se găsea cineva, chiar si prudentul Roonuí-Roonuí sau fascinatele Vahínes, care să nu poată rezista tentației de a face clopotul să sune, pana cand Navigatorul-Căpitan trebui să facă apel la toată autoritatea lui pentru a evita ca persoanele de pe insulă să-și piardă mințile. În special Vetéa Pitó nu-și mai încăpea în piele de bucurie, întrucât, de bună seama, clopotul era al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
urechi, că se gaseste pământ la șaptezeci de mile depărtare. Dar, deși aceasta presupusa insula se găsea la mai puțin de șaptezeci de mile, căpitanul Mararei nu ordona să îndrepte navă într-acolo, ci preferă să continue în aceeași direcție, pana cand ajunseră pe punctul de a o depăși prin partea de nord. Abia atunci, când se apropia deja și ora inserării, vasul coti nouăzeci de grade, lăsând că vântul să-l împingă din spate. Spre miezul nopții, Miti Matái puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ajunseră la concluzia la care și căpitanul Mararei sperase că vor ajunge: cineva care are la bord pielea unui dușman trebuia să fie considerat prieten. Unul după altul, războinicii se întoarseră în liniște și se așezară sub cocotierii de pe plajă, pana cand lângă pielea sălbaticului nu mai rămase decât cel care părea să fie șeful lor, si care se vedea clar că era dezarmat. Doar atunci le făcu semn celor de pe catamaran să se apropie. De această dată, Roonuí-Roonuí nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
discuțiilor se refereau la prințesa Anuanúa și la cele zece fete rapițe. Soarta acestor fete și setea de răzbunare erau singurele lucruri care îi mai interesau cu adevarat, întrucat ajunseseră la concluzia că puteau țese o altă centura regală de pene galbene, iar Marea Perla Neagră nu era decât un simbol, care își pierduse o mare parte din valoare odată ce trecuse prin mâinile sălbaticilor. În plus, oricât de mare ar fi fost o perla, ea nu era decât un biet obiect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
a unei coaste acoperite cu verdeața apăru încet-încet în fața provei, pentru a dispărea din nou, puțin după aceea, odată cu căderea nopții. Doar atunci Navigatorul-Căpitan ordona să fie din nou ridicate catargele și pânzele, apropiindu-se în continuare, la adăpostul întunericului, pana cand putură distinge linia albă de spumă pe care o formau valurile când se loveau de recifele de corali, care înconjurau insula aproape în întregime. —Bine! spuse căpitanul Mararei. Se pare ca laguna asta n-are decât două intrări care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
umplu de mândrie faptul că Navigatorul-Căpitan îi dovedea atâta încredere, cu toate că el însuși nu se consideră mai mult decât un simplu ucenic și, pentru prima oară de când părăsiseră Bora Bora, simți că toate orele acelea interminabile în care studiase stelele, pana i se împăienjeneau ochii, nu fuseseră în zadar. Însă nu putu să nu se întrebe dacă se simțea în stare să găsească drumul de întoarcere prin acel ocean infinit și se ruga, în mintea lui, zeului Taaroa să nu i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]