1,096 matches
-
universul stăpânit de Poseidon este, În orice caz, adus sub semnul ordinii În măsura În care este un spațiu Încredințat unui zeu. Nu mai puțin funcționale pentru sistemul olimpian sunt rolurile lui Hermesxe "Hermes" și al lui Dionysosxe "Dionysos", deși poziția lor În panteon este mai curând o cucerire. Fii ai lui Zeusxe "Zeus", Hermes, căruia mamă Îi este, nimfa Maiaxe "Maia", și Dionysos, căruia mamă Îi este, muritoarea Semelexe "Semele", se situează și acționează În spațiile care nu le sunt consimțite celorlalți zei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu secolul al V-lea Î.Hr. și prin influența zeului egiptean Thotxe "Thot", cu care Îl identifica deja Herodot (II, 138, 4). Dionysosxe "Dionysos", În schimb, se bucură de un spațiu redus În tradiția arhaică, cu toate că este prezent În panteonul micenian. Și totuși, nu mai puțin decât Hermesxe "Hermes", el dă formă transgresiunii, pe care marginea o poartă Întotdeauna cu sine, și dinamicii transformării, de care depind schimburile culturale și sociale. Probabil cultul său extatic era deja cunoscut În Iliada
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și, câteodată, Întruchipează coșmarul neliniștitor și iminent al dezordinii În forma unei neregulate și, Într-un anumit fel, confuze serii de colectivități mitice, cum ar fi giganții, ființele cu o sută de mâini, ciclopii sau gorgonele; figuri situate la marginea panteonului și excluse, În orice caz, din cult. Pot, de asemenea, anima universul naturii, contribuind la conservarea ordinii cosmice, ca nereidele, ori Însoțesc acțiunea unei divinități, ca nimfele alături de Artemisxe "Artemis", fiind În unele cazuri destinatare ale unor ofrande sacrificiale și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În marea parte a cazurilor din Zeusxe "Zeus", Heraxe "Hera", Poseidonxe "Poseidon", Artemisxe "Artemis", Apolloxe "Apollo", Atenaxe "Atena" și Hermesxe "Hermes", pot fi Întâlnite oscilații determinate de tradițiile cultelor locale, care au impus alegeri câteodată nu pe deplin coerente cu panteonul desemnat de Homer și Hesiod, panteon care nu era, de altfel, limitat la doisprezece zei. Lângă cele șapte zeități canonice, care par să fi constituit nucleul stabil, se numărau Demetraxe "Demetra", Aresxe "Ares", Afroditaxe "Afrodita", Hefaistos și Hestiaxe "Hestia", dar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Zeusxe "Zeus", Heraxe "Hera", Poseidonxe "Poseidon", Artemisxe "Artemis", Apolloxe "Apollo", Atenaxe "Atena" și Hermesxe "Hermes", pot fi Întâlnite oscilații determinate de tradițiile cultelor locale, care au impus alegeri câteodată nu pe deplin coerente cu panteonul desemnat de Homer și Hesiod, panteon care nu era, de altfel, limitat la doisprezece zei. Lângă cele șapte zeități canonice, care par să fi constituit nucleul stabil, se numărau Demetraxe "Demetra", Aresxe "Ares", Afroditaxe "Afrodita", Hefaistos și Hestiaxe "Hestia", dar pe friza de răsărit a Partenonului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
istorică. Dar dacă exemplul atenian este unul extrem, oricum fiecare cetate Își păstra cu gelozie autonomia și se distingea printr-o zeitate ocrotitoare proprie, prin sărbători și calendar propriu, În funcție de care Își organiza În libertate deplină culturile publice. Însă zeii panteonului erau mereu aceiași și comune erau și povestirile mitice, ca și formele rituale. Nu puține sărbători purtau același nume În cetăți diferite, În timp ce cultele panelenice, celebrate periodic de către toți grecii, contribuiau la depășirea fragmentării politice și la Întărirea identității etnice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
părăsea căminul patern pentru a fi introdusă În cel al soțului și a prelua controlul lui. Oricât de privată, această trecere a femeii de la condiția de tânără fecioară la cea de mireasă se reflecta asupra complexului social și implica zeitățile panteonului. Abandonarea stării feciorelnice, legată de Artemisxe "Artemis", era trăită ca o pedeapsă de „ispășit” prin ofranda adusă zeiței, ofrandă alcătuită din obiecte care aminteau de copilăria fetei, dar care la Cirene, ca și În alte cetăți, se traducea Într-un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
egali Între ei. Acest mod de a gândi și de a reprezenta universul uman se proiectează ca Într-o oglindă În lumea zeilor și a eroilor, obligată să sufere o deviere În sens civic și politic. Regimul riguros endogamic al panteonului, care fusese expresia extremă a calității etnice a religiei grecești, și rolul central Îndeplinit de familie În tradiția mitică traduc acum complexul Închis al cetății. Zeii, personali și puternic antropomorfizați, fuseseră și mai erau Încă o modalitate de a reprezenta
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și mai erau Încă o modalitate de a reprezenta și gândi lumea. Astfel, când spațiul individului a ajuns să coincidă cu spațiul cetății, În care cetățeanul recunoștea sursa capabilă să Îi satisfacă nevoile și locul privilegiat al propriei existențe, unicitatea panteonului a ajuns să reproducă unicitatea civică, Înfăptuind nevoia de coeziune a societății. În același timp, specializările și articulațiile cetății, diviziunile ei funcționale și ierarhiile sale se reflectau În specializarea puterilor lumii divine, sub a cărei protecție se plasa universul uman
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
straturile cele mai arhaice ale cultului, se numără, poate, printre principalii factori responsabili pentru un fenomen, pe cât de singular, pe atât de extins, de interferență religioasă Între ambientele etrusce și ambientele latine, falisce și umbriene, care a permis intrarea În panteonul etrusc a unui număr Însemnat de zeități latine și italice de mare importanță În această fază mult anterioară sosirii puternicelor influxuri eleniste și extinderii hegemoniei culturale și politice a etruscilor asupra unei mari părți din peninsulă (secolele VIII-VII Î.Hr
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
populații ale vechii Italii cu care etruscii se aflau În contact, se dezvoltă o religie atât colectivă, cât și domestică așezată la temelia societății nobiliare a primei vârste istorice. 3. ELENIZAREA CULTULUI ȘI DEFINIREA PANTEONULUITC "3. ELENIZAREA CULTULUI ȘI DEFINIREA PANTEONULUI" Impetuoasa creștere a societății etrusce alături de contextuala apariție a formelor nobiliare În poziție dominantă (secolele IX-VIII Î.Hr.) și succesiva organizare În forme urbane tot mai evoluate și complexe (secolele VIII-VI Î.Hr.) Își găsesc propriul cadru de referință
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
puterii locale, ci și a ceea ce putea reprezenta o cauză de Înaintare și dezvoltare ulterioară a acestei puteri. Printre aspectele acestui patrimoniu Însușite de lumea etruscă, cel religios este central: rod al acestei acțiuni este elenizarea unei părți Însemnate a panteonului local, Însușirea unui număr foarte mare de mituri grecești, orientarea clară a practicilor concrete de cult către obiceiurile grecești, Într-un cuvânt o orientare a formelor rituale și ale imaginarului cultual către cele elene, orientare ce pare să Îi imprime
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Polux", Atunisxe "Atunis"-Adonisxe "Adonis". Mulțumită acestor interpretări și acestor „Împrumuturi”, integrate cu figurile divine de origine italică amintite mai sus (Selvansxe "Selvans", Satrexe "Satre", Surisxe "Suris", Veivexe "Veive", Anaxe "Ana" și așa mai departe), ajung să se precizeze contururile panteonului etrusc: unele cercetări iconografice sau considerații arheologice au permis atribuirea cu o oarecare verosimilitate a unor funcții și a unei fizionomii celorlalte nume din bogatul panteon etrusc care nu a fost grecizat. Astfel, Culsansxe "Culsans", al cărui nume pare să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Suris", Veivexe "Veive", Anaxe "Ana" și așa mai departe), ajung să se precizeze contururile panteonului etrusc: unele cercetări iconografice sau considerații arheologice au permis atribuirea cu o oarecare verosimilitate a unor funcții și a unei fizionomii celorlalte nume din bogatul panteon etrusc care nu a fost grecizat. Astfel, Culsansxe "Culsans", al cărui nume pare să derive din etruscul culs-, „poartă”, este o zeitate cu două fețe, asemănătoare lui Ianusxe "Ianus" latin, pus și el În legătură cu latinescul ianua, „poartă”; Laranxe "Laran" este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și protagonist al mai multor mituri locale; Caluxe "Calu" este un zeu al infernului, iar Peqanxe " Peèan" ar putea fi perechea lui; Caqaxe "Caèa" (sau Cauqaxe "Cauèa") este o divinitate solară, dar având conotații infernale, asemănătoare latinului (Sol) Indiges, chiar dacă panteonul latin nu cunoaște o corespondentă a lui Caqas secxe "Caèas se÷", „Fiica lui Caqa”, probabil „Celeritas Solis filiaxe "Celeritas Solis filia"” din cunoscutul fragment de mantică etruscă ce ni s-a transmis În manieră confuză În De nuptiis Mercuri et
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
celui htonian. Chiar dacă există largi (și, În unele cazuri, foarte largi) limite de siguranță În caracterizarea fiecăreia, multe dintre aceste divinități care nu au fost grecizate sunt evident situate sub pământ, o sferă deosebit de importantă În religiozitatea etruscă, pentru care panteonul grecesc nu oferea multe spații utilizabile În scopul unei asimilări; pe de altă parte, simplul fapt că, așa cum am văzut, „Împrumuturile” grecești În panteonul subpământean etrusc nu au fost puține, dovedește că acesta din urmă avea o funcție și o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fost grecizate sunt evident situate sub pământ, o sferă deosebit de importantă În religiozitatea etruscă, pentru care panteonul grecesc nu oferea multe spații utilizabile În scopul unei asimilări; pe de altă parte, simplul fapt că, așa cum am văzut, „Împrumuturile” grecești În panteonul subpământean etrusc nu au fost puține, dovedește că acesta din urmă avea o funcție și o Întindere incomparabile cu cele din panteonul grec corespondent. În orice caz, ignoranța noastră este destul de mare În legătură cu unele dintre zeitățile prezente pe „ficatul de la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
utilizabile În scopul unei asimilări; pe de altă parte, simplul fapt că, așa cum am văzut, „Împrumuturile” grecești În panteonul subpământean etrusc nu au fost puține, dovedește că acesta din urmă avea o funcție și o Întindere incomparabile cu cele din panteonul grec corespondent. În orice caz, ignoranța noastră este destul de mare În legătură cu unele dintre zeitățile prezente pe „ficatul de la Piacenza” și care, prin faptul că sunt incluse În rândul celor capabile de prevestiri auspiciale, nu pot să nu fie zeități importante
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
este posibil să le identificăm funcția, paralelă cu cea a latinelor Carmentae, de asistente la naștere și, totodată, de „zeițe care cântă destinul” În momentul nașterii fiecărui om. Odată cu interpretatio graeca a celor mai mari zeități locale, putem spune că panteonul etrusc primește o morfologie virtual definitivă. Cu alte cuvinte, putem spune că asumarea simultană a unui număr ridicat de mituri grecești În cultura politico-religioasă etruscă a contribuit mult la precizarea limitelor rafinatei operații ideologice constituite de elenizarea panteonului și, În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
spune că panteonul etrusc primește o morfologie virtual definitivă. Cu alte cuvinte, putem spune că asumarea simultană a unui număr ridicat de mituri grecești În cultura politico-religioasă etruscă a contribuit mult la precizarea limitelor rafinatei operații ideologice constituite de elenizarea panteonului și, În largă măsură, a practicilor cultuale. Pentru toată perioada arhaică și clasică, această imagerie, care decorează tot ceea ce posedă valori ideologice importante, de la obiectele de paradă sau pentru consumul de lux până la structura sculpturală a marilor sanctuare, este dominată
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
adică a spațiului „eliberat de spirite” și marcat tocmai prin construirea estradei, instrument material și simbolic al separării „casei zeului”, purificată de lumea Înconjurătoare grație acțiunii augurilor. 4. EXPERIENȚA RELIGIOASĂ ETRUSCĂTC "4. EXPERIENȚA RELIGIOASĂ ETRUSCĂ" Nu există Îndoială că transformarea panteonului etrusc, sub tripla influență, italică, feniciană și greacă, a adus cu sine modificarea multora dintre cele mai antice și originare aspecte ale religiozității etrusce. Cu toate acestea, datele expuse până acum și altele, derivate dintr-o analiză făcută numai din
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
aflăm deci În prezența unei trăsături comune, de această dată, Etruriei și Umbriei, care are cu siguranță origini preistorice. În orice caz, „normalizarea” culturii etrusce, realizată prin continua influență elenizatoare, a sfârșit prin a face mult mai precisă fizionomia acestui panteon etrusc, la origine atât de mobil și de plastic: zeii etrusci, supuși grelei condiționări a divinităților grecești corespondente, au dobândit acele puteri și acele profiluri teologice stabile, implicite În caracterizările preponderente, binevoitoare sau ostile, htoniene sau uraniene, ale zeităților În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mai vechi ritual al Occidentului antic, el a adunat un material care nu a fost Încă valorizat Îndeajuns important prin implicațiile ce pot decurge din el pentru o comparație de structură cu religia romană, un material despre ritualul sacrificiilor, alcătuirea panteonului și ornitomanție. Desigur, și proveniența lingvistică a Împrumuturilor miceniene În limba latină, și semnificația pe care descoperirile miceniene o vor căpăta pentru civilizația din Italia centrală constituie Încă obiect de discuție, dar este vorba despre elemente În care se poate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
să stabilească: (a) numărul zilelor festive, (b) ce culte sunt celebrate chiar de cetate și (c) cine trebuie să practice aceste culte. Sărbătorile, cultele și funcționarii nu sunt enumerați cu exactitate. Cetatea-mamă determină cadrul, organizarea, dar nu prescrie nici măcar un panteon fix. Centralismul sacral rămâne Încă moderat și formal. Nu știm În ce măsură colonia spaniolă, Încercând să umple acest cadru, s-a inspirat din extraordinarele calendare de piatră (fasti, ferialia) care tocmai atunci se răspândeau În cetățile italice. Finanțarea cultului provine din
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Venusxe "Venus" Înveșmântată numai cu bijuterii de podoabă; Mercur cu mantie și apărătoare la gât, Minerva Îmbrăcată În Întregime și Înzestrată cu arme; Apolloxe "Apollo" și Mercur sunt imberbi, Herculexe "Hercule" și Zeusxe "Zeus" sunt Înfățișați cu barbă. Diferențele În interiorul panteonului și deci individualizarea zeilor În epoca clasică sunt deosebit de bogate. Imaginea principelui divin sau divinizat după moarte - nu arareori Împreună cu Întreaga lui „familie” (domus Augusta) - capătă În epoca imperială o importanță dominantă, atât În cultul public, cât și În cel
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]