1,340 matches
-
și istoric. De fapt, romantismul rus se vulgarizase de un secol. De la Pușkin încoace toți tinerii funcționari, ofițeri, studenți erau romantici. Preluat din literatură, romantismul devenise un stereotip de comportament. Firescul este marginalizat, considerat „prozaism“ de către firile eminamente poetice, adică parodice. La 1835, Pușkin primește o scrisoare de la un oarecare Nikanor Ivanov, în care semnatarul se autodescrie : „mi‑am încrîncenat inima, mi‑am întunecat mintea cu îndoieli, tinerețea, perla scumpă a vieții, mi‑am pătat‑o cu vicii, încrîncenare și crime
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
cel puțin la nivel poietic, în Lumea ți-a ieșit așa cum ai vrut tu (Editura Vinea, București, 2006). Într-o ordine aleatorie a constantelor celei de-a treia cărți semnate de Șerban Axinte ar fi de notat mai întâi tematizarea parodică a autorului. "Auctorele" specific universului creat în Lumea ți-a ieșit așa cum ai vrut tu se prezintă cu dezinvoltură drept un ins mimat comun, posesor dezavuat al unei existențe prozaice, ce-și poartă cu resemnare condiția (a se vedea, din
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în care viețuiește și de care, nu de puține ori, este asediat. Sfârșește, prin urmare, a și-o converti într-o veritabilă poveste a maturizării (în sens biografic, dar și poetic), poveste când potențat dramatică, sumbră chiar, când grotescă, accentuat parodică, dar întotdeauna dinamică. De altfel, și sonurile în care se dau glas tensiunilor poetice (dar și poietice, precum în cele mai eficiente neurotonice) sunt divergente. În genere, s-ar spune totuși că scriitorul împrumută din inflexiunile vocii unui poeta vates
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
învățat să înomenesc lucrurile prin cuvinte"), volumul de debut al lui Bogdan Baghiu Evanghelia după om, Outopos, Iași, 1999 e mult mai puțin iconoclast decât s-ar crede, ținând cont de temerara sa intitulare. Încercând să inventarieze formele de raportare parodică sau cinică la modelul cultural invocat în titlul poetului ieșean, un cititor iubitor de idiosincrazii religioase nu ar putea să fie altfel decât dezamăgit de pauperitatea blasfemică a discursului. Evanghelia după om însumează de fapt poeme ale pătimirii în(-) și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
înspăimânta înseamnă a te în-spre-pământa". (Meditație) sau: " Nostalgia întâia prejudecată din De-o-ființa unui poet" (Facere I). Absolvent al Filosofiei ieșene, Bogdan Baghiu preferă totuși, de cele mai multe ori, formele discursive în care pe (sub)stratul metafizic se inervează accente ironice sau parodice datorate unei percepții halucinate asupra realului aproape agonic : Mai devreme cu un apocalips,/ morții pleacă să-și colinde viii/ patern și autobiografic./ (...) Mitice timpuri, cu fața desfigurată/ de virusul străinului,/ se tămăduiesc/ în clepsidre de/ chilie zdrențuită./ Pâinea și vinul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
voluptate a trăirii, pe care poeta nici nu intenționează să o deghizeze în spatele vreunui aparent refuz. Textul cu degete negre arată o altă Mariana Codruț, una intens reflexivă, neliniștită, încărcându-și pagina cu o tensiune epurată de orice rest de parodică detașare. Poeta preferă, aici, textul nervos, de o dinamică oarecum întunecată, autoreferențial, întors decisiv spre raportul dintre sinele ce (se) scrie și rezultatul procesului scriptural. Ea mizează, inteligent, nu atât pe descripția, altfel reușită, cât pe gradarea atentă a tensiunii
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
textualizant al poeticii optzeciste, Nichita Danilov a putut evolua, dimpotrivă, pe un teren în care s-a detașat cu o limpiditate de invidiat. Acesta apare ca un spațiu al simbolicului și vizionarului, al metafizicului filtrat doar uneori printr-o grilă parodică de cea mai bună calitate. Nimic derizoriu ori foarte puțin din cotidianul insignifiant îl atrage pe acest poet preocupat, dimpotrivă, de retorica marilor neliniști existențiale (Odată cu timpul și apa) sau de hermeneutica biblică ( Rondul de moarte, Cain, Abel). Subiectele, tratate
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
straniu histrion/ ca să nu bocească/ se ia în balon// nimigean ovidiu/ ca profilaxie/ el de sine însuși/ face bășcălie" etc.), însă tentația reciclării registrelor lirice canonice se dovedește totuși irepresibilă. Astfel, Însemnări în proză, din Week-end printre mutanți, jonglează, desigur parodic, cu mărcile discursului arghezian: "Eram, din pricinile cunoscute, închis la Văcărești. Mă gândii să profit de acest lucru și să-mi diversific registrul poetic. De aceea, din confortul chiliei, mi-am închipuit că-mi scriu versurile pe un perete de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
gândii să profit de acest lucru și să-mi diversific registrul poetic. De aceea, din confortul chiliei, mi-am închipuit că-mi scriu versurile pe un perete de firidă goală, în singurătate, pe întuneric, cu unghia". Chiar și în exersările parodice selectate mai sus, este cât se poate de evident un fapt: rescrierea înseamnă, în cazul lui Ovidiu Nimigean, asumarea nu atât a unui cod poetic, ci a unui cod ontologic subsumat categorialului negativ. Autorul reciclează, altfel spus, discursuri ale suferinței
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
înseamnă, în cazul lui Ovidiu Nimigean, asumarea nu atât a unui cod poetic, ci a unui cod ontologic subsumat categorialului negativ. Autorul reciclează, altfel spus, discursuri ale suferinței de sine și de lume, suferință pe care, în loc să o estompeze, rictusul parodic o evidențiază. Cu atât mai mult va fi evidentă neantificarea lentă a mutantului eu liric atunci când el (se) privește în oglinda "părților întunecate ale existenței" (Al. Andriescu), fără să mai apeleze la vălurile poetice anterioare. Autorul poemului Apoi s-au
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
din ce în ce mai vizibil faptul că textele sunt mai mult decât rodul unei trude poietice altoite pe o erudiție de excepție. Raportul antropos-logos-cosmos este tratat adesea cu cerneală postmodernă, ceea ce înseamnă că Apocrife-le... au și un adstrat substanțial de ludic și parodic. De urmărit, spre exemplu, jocul auctorial inteligent, alternanța de registre și roluri din poeme precum Erată, Teatrală, Arheologie și Dilemă. Sau, de ce nu, Altfel un aspru rechizitoriu adus bietului Adam (căruia nevasta îi descoperă "lipsuri mari la capitolul educație sexuală
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
1994). Premiul al III-lea la Festivalul umorului ,,Constantin Tănase", Vaslui (2004). Filonul din care își extrag substanța primele cărți scrise de Dumitru Spătaru este, neîndoielnic, livrescul tratat însă în cheie diferită: fie grav, reverențios față de opera considerată paradigmatică, fie parodic ori burlesc. Colocviile (Editura Cronica, Iași, 1993), Ruga pentru anotimpurile din noi (Editura Cronica, Iași, 1995), Cel ce ridică piatra (Editura Helicon, Timișoara, 1995) sau Ultimul paradis (Editura Spiru Haret, Iași, 1993) dovedesc îndeosebi apetența poetului pentru rescrierea în maniera
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Iași, 1993) dovedesc îndeosebi apetența poetului pentru rescrierea în maniera celui pe care E. Lovinescu l-a considerat "adevăratul stegar al mișcării simboliste" românești. Mai mult decât orice altceva, rescrierea (uneori într-o cheie ludică, relaxată, alteori într-una apăsat parodică) denotă, firește, admirația nedezmințită pentru modelul poetic minulescian, ceea ce implică mai întâi utilizarea unei recuzite de împrumut, specifice primei vârste a simbolismului românesc. Astfel se explică preferința pentru teme și motive precum marea călătorie (corabia, pelerinul, gara, marea), geografia exotică
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
alese aici de Dumitru Spătaru; nu știu, însă, dacă acesta l-a și exonerat în fața unora dintre "amicii" parodiați în ultima secțiune a cărții, care nu cred că i-au primit fără să crâcnească reverența auctorială. În orice caz, genul parodic pe care îl cultivă de o vreme autorul Clondirului de mastică (prima?) îi șade foarte bine. Pentru că acest gen poetic (pe care numai ignoranții l-ar mai putea astăzi considera minor) solicită de la parodist nu atât o ușurință a versificării
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
oglindă, al Indirei Spătaru etc. Plecând însă de la un astfel de pretext, Dumitru Spătaru chiar dă impresia, în cele mai reușite dintre "amicalele" care încheie Caii ninsorilor, că vede lumea în maniera autorilor vizați. În numeroase alte cazuri, penelul autorului parodic devine, din empatic, vitriolant. Rezultatul laboriosului proces parodic devine astfel o eboșă de portret prea puțin amical, dacă nu caricat de-a binelea. Autodeclaratul "cămătar de semne" nu iartă viciile prea puțin literare ale unora dintre confrații întru poezie, fixându
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
un astfel de pretext, Dumitru Spătaru chiar dă impresia, în cele mai reușite dintre "amicalele" care încheie Caii ninsorilor, că vede lumea în maniera autorilor vizați. În numeroase alte cazuri, penelul autorului parodic devine, din empatic, vitriolant. Rezultatul laboriosului proces parodic devine astfel o eboșă de portret prea puțin amical, dacă nu caricat de-a binelea. Autodeclaratul "cămătar de semne" nu iartă viciile prea puțin literare ale unora dintre confrații întru poezie, fixându-le o dobândă nu întotdeauna mică pentru narcisism
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
romantică. Maupassant surprinde într-un singur alineat dramă legăturii cu o astfel de femeie, în care raportul dominat/dominant se schimbă și demitizează vraja puterii feminine fatale 60. E.Roy-Reverzy menționează predilecția operelor realiste pentru punerea în abis și rescrierea parodica a miturilor: Fedra în La Curée, Geneză în La faute de l'abbé Mouret. Zugrăvirea acestei lumi de ființe fără contur accentuează raporturile acestui univers mitic cu infernul lui Dante. Nana este mitul distrugerii unei societăți de către o femeie publică
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
creează o anumita contradicție între instincte și voință 285. În tradiția franceză, victime ale lecturii sunt mai ales femeile 286. Asemenea lui Cervantes, al cărui erou citește cu naivitate române cavalerești, Flaubert și Zola prezintă eroi ce întreprind o lectură parodica a operelor romantice. Românul modern are tentația să facă și critica literară 287. Personajele lui Zola nu mai sunt cititoare naive 288, reflecțiile lor denotă o lectură asimilată și conștientă: "Cependant, dans le groupe de femmes où trônait Malignon, on
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
erai, departe ești, dar te zăresc / și tu cu mâna ostenita înspre mine arăți. Cuvintele retranspun finalul cantului Silviei: c-o mâna / moartea mi-arăți din depărtări și goală / o groapă în țărâna.47 În ciuda rescrierii distorsionate ori cu intenții parodice a versurilor aceluia care a influențat întreaga literatura ce a urmat, generația lui Guido Gozzano a arătat faptul că și prin intermediul detractorilor vocea să continuă să exercite o influență remarcabilă.48 În acest context și-a făcut simțită prezența Enrico
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Această procedură de decriptare a intertextului a făcut carieră în cercetarea dintre milenii. Însă ea este, la rândul ei (declarat sau nu !), intertextualistă: cu mai bine de douăzeci de ani înainte, Geneviève Idt fixa trei etape ale perceperii unui text parodic: "1 lectorul să recunoască prezența, într-un text, a altui text; 2 să identifice acest hipotext; 3 să măsoare distanța dintre hipotext și hipertext"26. Cele trei condiții reprezintă tot atâtea dovezi ale competenței hermeneutice a lectorului (mai mult sau
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
al autorilor la care s-au oprit sau oferă tabloul cuprinzător al evoluției intertextualității : Cristina Hăulică Textul ca intertextualitate (pornind de la Borges) (București,[1981]), Adriana Babeți Bătăliile pierdute. Dimitrie Cantemir. Strategii de lectură (Timișoara, [1998]), Carmen Pascu Scriiturile diferenței. Intertextualitatea parodică în literatura română contemporană (Craiova, [2002]), Ileana Alexandrescu Discursul repetat, cod intertextual al literaturii postmoderne (aplicație pe Levantul de Mircea Cărtărescu) (Iași, [2006], 2007), Ruxandra Oana Buglea Intertextualitate și mass-media. O perspectivă asupra presei germane (Timișoara, [2010]). 1.3. Câteva
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
și urmează, programatic, dispozitivul lui Gérard Genette de generare taxinomică, încercând o diversificare a categoriilor acestuia (Bouillaguet: 1996, 9). Astfel, scrierea imitativă se referă la: o pastișa care imită un stil vs. pastișa care imită un gen literar; o citatul parodic vs. parodia integrală; o colajul realizat prin juxtapunere vs. colaj realizat prin inserție. Anne Claire Gignoux (2005) trasează câmpul intertextualității departajând: intertextualitatea în texte: o la nivel microstructural: citatul, referința și aluzia; o la nivel macrostructural: parodia, pastișa, plagiatul și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
primul său volum și până la "surprinderea miraculosului univers al copilăriei din versurile închinate copiilor, de la ceea ce Nicolae Manolescu, prefațatorul volumului de debut numea jubilația intensă a descoperirii lumii și până la pamfletul politic travestit în poezie pentru copii și sub înfățișarea parodică a dictatorului sub masca Motanului Arpagic din poemul O vedetă de pe strada mea"138. Acordând spațiu și unei prezentări detaliate a prozei Anei Blandiana, cercetând detaliat volumele de nuvele: Cele patru anotimpuri și Proiecte de trecut 139, precum și romanul Sertarul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
4, p. 13-15. Maica Benedicta (Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga). Caietul de la Văratec. Convorbiri și cuvinte de folos. București: Lumea credinței, 2007. SOROHAN, Elvira. Nevoia de logică. În: Cultura (București), 3, 28 febr. 2008, nr. 8, p. 15. SOROHAN, Elvira. Noima jocului parodic. În: Convorbiri literare, 142, nov. 2008, nr. 11, p. 15-17. Despre parodie în literatura română. SOROHAN, Elvira. Riscul ironiei politice în totalitarism. În: Convorbiri literare, 142, oct. 2008, nr. 10, p. 16-18. Milan Kundera. Gluma. SOROHAN, Elvira. Scriitura ironică în
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
orientală. Ion Budai-Deleanu și iluminismul transilvan îi prilejuiesc profesorului-scriitor multe trimiteri la literatura și cultura europeană, la fenomenele ample care marchează o epocă de mari acumulări, autorului Țiganiadei demonstrându-i-se capacitatea uluitoare de a mânui registre stilistice și mecanisme parodice. Lecție indirectă despre cum nu trebuie să fie critica literară și, în ultimă instanță, despre relativitatea interpretării, notele de subsol ale epopeii în răspăr intimidează învățăcelul grăbit și îl avertizează despre pericolul inadecvării. Ion Heliade Rădulescu, Ion Creangă, Eminescu, Urmuz
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]