1,060 matches
-
scârțâind și pași pe culoar. Unii dintre cei care s-au ridicat plângeau din mers. Haideți să mai cântăm o dată împreună, prieteni. Unii dintre voi nu au luat încă decizia. Nu ratați ocazia asta. Hotărâți-vă în timp ce cântăm din nou. Pianista a dat din nou tonul și toată lumea a cântat, de data asta mai încet și mai lent. S-au mai auzit pași, dar nu la fel de mulți ca înainte. Când am terminat de cântat, Bobbie Lee a spus: — Iată-i. Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
mărturie, dar câțiva arătau de parcă habar n-aveau ce căutau sus pe scenă. Copiii mici ale căror mame urcaseră începeau să plângă după ele, așa că Bobbie Lee a știut că mărturisirile trebuie să se oprească. I-a făcut un semn pianistei și ne-a spus să nu uităm de cutia pentru donații din spatele cortului, care era singurul sprijin pentru această întâlnire evanghelică, și că se va întoarce a doua zi cu un alt mesaj pe care nimeni nu trebuie să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
evanghelică, și că se va întoarce a doua zi cu un alt mesaj pe care nimeni nu trebuie să-l piardă. Iar dacă nu vor reuși să vină mâine seară, el va fi totuși în continuare în oraș până luni. Pianista a început să cânte ceva foarte rapid, iar Bobbie Lee și oamenii de pe scenă au ieșit printr-o deschidere micuță din spatele cortului. Pe măsură ce aceștia dispăreau, oamenii din cort plecau la rândul lor. Se tot opreau și vorbeau între ei la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
dispăreau, oamenii din cort plecau la rândul lor. Se tot opreau și vorbeau între ei la capătul rândului și pe culoar, așa că a durat ceva până când tanti Mae, mama și cu mine am reușit să ieșim. Până am ajuns afară, pianista se oprise, iar omul care dirija cântările, cel de vârstă mijlocie, strângea florile albe de pe scenă. Afară era mult mai rece. Am tras adânc aer în piept. Peste tot prin curtea școlii și pe stradă, lumea vorbea și bea suc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
revine astăzi în prim plan, recuperat de Deutsche Grammophon, odată cu semnarea unui contract de lungă durată și publicarea unui prim și generos ca program set de discuri. Generos, deoarece setul include Concertul de vioară al lui Beethoven și, în compania pianistei Martha Argerich, Sonata a 9-a pentru vioară și pian „Kreutzer“. Nu am ascultat decât fragmente și nu știu dacă este un disc ce trebuie avut neapărat, chiar dacă violonistul este acompaniat de Filarmonica din Viena sub bagheta lui Riccardo Muti
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2190_a_3515]
-
tânăra mea soție“. Era o nebunie, dar totuși câtă bucurie resimțise după acceptarea ei! De Sabat, Feifel se afla din nou în sinagogă - tocmai sosiseră evrei din Rusia, care aveau nevoie de ajutor. Feifel a făcut cunoștință cu o tânără pianistă din Moscova, Tamara. Ea și băiețelul ei doreau să rămână în Suedia, dar fuseseră refuzați, trebuiau să părăsească imediat țara. - O să mă sinucid, a spus Tamara plângând. Feifel îi remarcase deja ochii verzi ca smaraldul. - Te voi ajuta, a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
părea foarte pretențioasă. Foarte veselă la vederea mamei în pauza concertului, dând semne de încântare la auzul corzilor ciupite ale viorii prețioase a Corinei, și-a băut în liniște, concentrată, doza de lapte. Cine știe, poate, peste ani, va deveni pianista cvartetului, așa cum o spune, mai în glumă mai în serios, Corina Belcea... Violonista nu pare să-și fi schimbat maniera hotărâtă de a ataca brusc coardele, semn al unui temperament impetuos, în ciuda calmului discret pe care îl afișează în afara scenei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
Toți merită ascultați și m-am convins urmărind concertul de deschidere al festivalului, retransmis - bună idee! - de TVR Internațional. Cum mai toți sunt tineri și nu au semnat contracte de exclusivitate cu o casă de discuri, poate exceptând-o pe pianista Luisa Borac, este ocazia ideală ca festivalul să-și inaugureze propria producție de discuri și, de ce nu, de DVD-uri. Așa cum a făcut-o și Festivalul Primăverii de la Praga, pentru a da un singur exemplu din estul european. Marea majoritate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
vorbă: - Parcă plecase cu unul Pascalopol, moșier mare. Așa auzeam vorbindu-se, doar o cunosc pe duduia, fată superbă. Felix se simți înăbușit. Georgeta voi să salveze situația: - Sunteți informat greșit, domnule locotenent. Otilia mi-afost colegă de conservator. Este o pianistă excepțională. Olimpia, care dădea mereu semne de plictiseală, încercă să reteze discuția: - Nu înțeleg de ce ne pierdem vremea cu astfel de nimicuri.Otilia nici nu ne este rudă, nu e fata lui moș Costache, e o... N-apucase să sfârșească
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de rudenie pe care nu pot să vi-l explic. Domnișoara de la pian răsfoi notele Otiliei, dîndu-le și cu piciorul, spre necazul lui Felix: - Ce de mai note muzicale, și tot lucruri pretențioase! Domnișoara dumitale nu e deloc frivolă. - E pianistă mare, domnule, protestă Stănică, studiazăla Paris. Domnișoara se uită distrată la el, apoi începu să cânte rău, cu intermitențe, Songe d'automne. Colegul uscat se aplecă familiar peste umărul cântăreței și-și lipi, cu concursul acesteia, obrazul de obrazul ei
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
să execute cîteva acorduri din Sonata lunii. A patra, a plouat torențial. A cincea zi, Mihai s-a întors la uzină. Cînd a revenit la București, a telefonat la direcția muzicală. Pentru cursul acela au candidat pe puțin douăzeci de pianiste, i s-a răspuns. Dacă nu-i știți numele... A rămas cu îndemînarea de-a executa cele cîteva note. Și cu amintirea vagă a unor zile cînd avea în față spectrul unei fericiri mari, profunde. O senzație redeșteptată mereu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
discret către el și-i șoptește: S-o auziți cîntînd oratoriul Florile!... Floriile, dragă, o corectează bărînul de alături, sau fragmente din Pontica, spune el către Mihai, dar soția lui îi duce degetul la buze, semn să păstreze tăcerea, că pianista s-a reașezat și reia partitura la cererea publicului. Mihai nu se mai simte în stare să spună nimic; doar gîndurile lui se agață mereu de ideea că s-a îngropat la Valea Brândușelor... N-a mai fost la Ateneu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
așteptat plină de emoție să fie băgată din nou în seamă. În mașină, Mihai stă singur pe bancheta din spate, atent la comportarea celor două femei așezate alături: nici un gest care să-i displacă. Se discută despre concert, despre marea pianistă ostracizată atîta vreme, "mămica îmi vorbea de multe ori de ea, dar numai în șoaptă; nici nu știu dacă venise de la Canal, sau fusese luată a doua oară. Mult timp s-a șoptit prin București că ea a compus cîntecul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
mine o să-ți poarte noroc, pui de Vlădean ce-mi ești! l-a privit femeia lung, scoțînd din buzunar o batistă cu monogramă, pe care nu s-a sfiit s-o sacrifice, ștergîndu-l pe frunte cu degetele ei lungi, de pianistă. Deși mă-ndoiesc să mai poată purta noroc cuiva o femeie lipsită total de noroc...", își amintește Mihai acum că a adăugat femeia aceea, dar nici nu l-a respins și se bucura cînd, începînd de a doua zi, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
mult timp încoace. Vrea să se ridice de jos, dar i se face brusc teamă, o teamă cumplită că ar putea pica în valuri tocmai acum, cînd a învins!... "să mai merg măcar o dată la Ateneu, s-o ascult pe pianista aceea celebră, cu degete atît de frumoase și să-mi închipui că-și sacrifică din nou batista cu monogramă"... ...Să mai trăiască 10-20 de ani, să-l caute o tînără cu ochi mari și limpezi, ca ai Vlădenilor, ajunsă pianistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
pianista aceea celebră, cu degete atît de frumoase și să-mi închipui că-și sacrifică din nou batista cu monogramă"... ...Să mai trăiască 10-20 de ani, să-l caute o tînără cu ochi mari și limpezi, ca ai Vlădenilor, ajunsă pianistă celebră; "știi, am dorit să te cunosc, să-ți mulțumesc pentru frumusețea gestului de-atunci, din copilărie, cînd ai vrut să-mi dai un autograf; astăzi am venit și să-mi vorbești despre neamul nostru, al Vlădenilor, să am ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
i se spunea cînd se vorbea de el, mămica Îi spusese Întreaga poveste. Și totul (Julius era numai ochi și urechi) fiindcă o iubea mult, foarte mult pe o domnișoară care nu făcea parte din lumea lui și care era pianistă, care cînta foarte frumos la pian. Mămica spune că era săracă, biata de ea, În sfirșit, se pare că Julius Înțelegea și nu simțea nevoia să Întrebe mereu de ce?, era mai bine să asculte și s-o lase pe ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
mai puse cîteva Întrebări și ea Îi povesti că pe urmă el s-a Însurat cu a doua nevastă pe care am apucat-o și noi și că n-a mai trăit mult fiindcă se molipsise de la prima lui nevastă, pianista. A fost primul născut al președintelui și unchi bun al lui tăticu, dar a murit cu mult Înainte ca el să se fi născut. De asta tăticu se speria așa de tare cînd vreunul dintre noi tușea. Rămaseră pe gînduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
nu cunoștea locurile astea. Lui Peter i se părea pur și simplu genială versiunea naivă pe care Julius i-o prezenta despre strălucirea familiei, despre tatăl lui, despre frumusețea maică-sii, despre Înmormîntarea Berthei, despre fratele bunicului cel romantic și pianista ofticoasă. Îi punea mereu Întrebări, voia să știe cît mai multe, dar Începu să-și dea seama că Julius era mult prea tulburat cînd vorbea despre soră-sa Cinthia, nu putea ridica paharul de pe masă, era palid. De aceea Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
complica din ce În ce mai mult, amestecîndu-se cu visele lui și cu ce voia să viseze În noaptea asta, pe scurt era foarte greu de povestit, mai bine se mulțumea să spună pur și simplu că era cel mai bun elev al măicuței pianiste și că acum Învăța un preludiu de Chopin... „Multe măicuțe, multă dragoste!“, Îl Întrerupse Juan Lucas, nerăbdător fiindcă nu sosea băutura și el surprinse un zîmbet cu subînțeles cu care medicul ținu să arate că apreciază acest spirit laconic; nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
că m-am urcat În vaporul ăsta cu douăzeci de ani În urmă Împreună cu o altă femeie. Pe atunci aveam amîndoi treizeci de ani, iar eu o lăsasem singură la Paris cu cele două fete, ca să mă Întîlnesc cu o pianistă englezoaică de care mă amorezasem cu cîteva luni mai Înainte, cînd mă dusesem s-o felicit după un recital de sonate de Haydn pe care-l dăduse la British Council. Nu e ceva cu care să mă laud. Oficial, aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
-i dau dreptate. Oare Înțelesese el ce se petrecea cu adevărat? Cum ar fi reacționat dacă, În loc să-i scriu că lucram la un scenariu, l-aș fi făcut să priceapă că venisem la Capri pentru a petrece cîteva nopți cu pianista de care știu că o auzise pe mama vorbind, și că mă pregăteam să fac același lucru cu o studentă de la Roma? Scrisoarea lui se termina cu: „Fii fericit după gustul tău. Așa cum alții dintre care facem și noi parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
au făcut, în luna octombrie, două lecturi publice complete ale poemului, la Sibiu și la Cluj, lecturi de o oră și ceva, la care lumea a stat cuminte și atentă, așteptând să afle cum or să se înțeleagă până la urmă pianista și beatnikul din carte. A fost scrierea Submarinului iertat un experiment de constrângere la care v-ați supus reciproc? Cum a funcționat constrângerea: eliberator sau, dimpotrivă, infernal? Ruxandra Cesereanu: Nu știu dacă a fost un exercițiu de constrângere. A fost
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2191_a_3516]
-
sens, faptul că am reușit este un succes pentru imaginație și o negare chiar a noastră, a limitelor noastre și a celor care spun că imaginația nu poate să facă lucruri imposibile. Cum reușesc să se întâlnească delirurile singuratice ale pianistei și beatnikului? R.C.: Ele până la un punct sunt deliruri distincte, dar, la un moment dat, se întretaie, se încrucișează, bătălia le face să se încrucișeze, există un continuum, o conductă, un cordon ombilical care apar. Chiar dacă, în același timp, în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2191_a_3516]
-
încrucișează, bătălia le face să se încrucișeze, există un continuum, o conductă, un cordon ombilical care apar. Chiar dacă, în același timp, în partitura beatnikului există și un comentariu ironic - e foarte bine că există acel comentariu ironic, căci demolează delirul pianistei. A.C.: Delirul venea și din orarul nostru imposibil, fiindcă sunt opt ore diferență între noi și, când eu eram treaz, Ruxandra dormea, iar eu am stat treaz la ore neobișnuite... la 4 dimineașa, delirul trăiește în orice caz, peste tot
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2191_a_3516]