2,018 matches
-
din împletirea visului cu amintirea, ci și din împletirea vieții cu arta, căci „deja-văzutul” are și el ceva din forța de impact a unui tablou asupra privitorului. Astfel, energiile imaginilor onirice, ale celor încă vii în memorie și ale celor pictate par să se conjuge într-un efort comun de restituire cât mai exactă a realului. Cât de mare este credibilitatea acestei realități secunde, întruchipată de imaginea răsfrântă în oglinda amintirii ori de fantoma revenită printre oameni, ne-o arată, printre
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
anorganic. Se pare, așadar, că, dacă Craig poate spune acum „Iubesc teatrul”, e pentru că a reușit să rezolve un paradox esențial, vizând deopotrivă relațiile viu/artificial și animat/inanimat. Craig își declară net preferința pentru materialele anorganice: fețele actorilor trebuie pictate sau ascunse sub măști, pentru că vrea ca deghizarea acestora să-i facă de nerecunoscut, până-ntr-atât încât să semene cu marionetele (să aibă, adică, o expresivitate dependentă în întregime de măștile purtate și de caracterul convențional al gesturilor). Lucrurile
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
transparent. Corpul îmbrăcat și gătit așa cum se cuvine este apoi ridicat în picioare, iar Genet ne descrie în amănunt somptuozitatea podoabelor acestei efigii, rochia ei aurie, obrazul fardat cu alb, bijuteriile, florile care o înconjoară... O autentică statuie costumată și pictată, pe care femeile din preajmă o vor face să meargă, pășind rar... Cine este această statuie? Warda înaintând spre moarte sau Warda întorcându-se din moarte? Este, în orice caz, Warda - figură totemică a actorului, Warda care, asemenea statuilor lui
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
să mai fie o mărturie și au intrat În scenografia ce ne Înconjoară. Oricine poate să aleagă comod fragmentul de oroare cu care să-și Împodobească viața, emoționându-se. Nu crezi? Ce departe suntem, te-ai prins, de vechile portrete pictate, unde chipul omenesc era Înconjurat de o tăcerea care odihnea privirea și trezea conștiința. Acum, simpatia noastră din oficiu, pentru orice soi de victime, ne scutește de răspunderi. De remușcări. Olvido nu-și putuse Închipui atunci (călătoreau nu de mult
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
silueta unui copil pe jumătate ridicat, Întors spre femeie ori mamă. Curioasă mai e și evoluția bărbatului, a gândit Faulques: pește, crocodil, asasin, cu propriul cadavru interpus Între etape. Fiii de azi, călăii de mâine. Aceleași trăsături ale copilului abia pictat le rezerva pentru unul dintre ostașii care, la dreapta scenei, cu pușca În mână, Îmbrânceau mulțimea ce fugea din oraș, rezolvată În pictură - bătrânii maeștri flamanzi nu existau doar pentru a fi admirați - prin pătratele ferestrelor și ruinele negre, dințate
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
reale. Mai mult decât pozele dumitale. Și asta cauți, firește. Trăsăturile i s-au luminat pe neașteptate. A aprins altă țigară. Cu chibritul Încă aprins În mână, s-a ridicat și s-a Îndreptat spre frescă, apropiind luminița de imaginile pictate acolo. Faulques a observat chipul femeii din planul cel mai apropriat, descompus În trăsături violente, ocru, siena și roșu de cadmiu, gura deschisă În urletul tușelor grosolane, dense, tăcute, bătrâne ca viața. O imagine scurtă, până s-a stins flăcăruia
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
puteai practica fotografia ori pictura. Faulques a răspuns simplu. Era vorba despre o călătorie, a spus. În copilărie petrecuse multă vreme În fața reproducerii unui tablou vechi. Și la urmă hotărâse să se ducă la el, ori mai curând la peisajul pictat În fundal. Tabloul era Triumful Morții de Bruegel cel Bătrân. - Îl știu. E În cartea dumitale, Morituri: cam pretențios titlul, dacă Îmi permiți să-ți spun. - Îți permit. Chiar și așa, a comentat Markovic, acel album de fotografii al lui
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
rezerve, a biografiei, a ideilor despre lume, se văzuse sprijinindu-și Încheieturile mâinilor pe marginea unei mese bine situate dintr-un restaurant din San Ángel (el purta sacou albastru-Închis și blugi, ea o rochie mov atât de decoltată, că părea pictată pe șoldurile și picioarele ei foarte lungi, un maître le urase bună seara, e mult de când, ce mai face tatăl dumneavoastră, domnișoară Ferrara), privind ochii de culoarea strugurilor, identici cu ai acelei Nahui Ollin a cărei poveste i-o istorisise
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de război lucrase multă vreme la acel detaliu, acordându-i o atenție deosebită. Avea vagi reminiscențe din Bătaie cu ciomegele de Goya: doi bărbați care se luptau Îngropați În pământ până la genunchi constituiau cel mai crud simbol al războiului civil pictat vreodată. Comparat cu el, Guernica picassiană era un exercițiu de stil - deși asemenea figuri, spusese Olvido, nu-s mare lucru; tabloul autentic este pictat pe latura dreaptă a pânzei, nu ți se pare? Bătrânul don Francisco e atât de modern
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
admirase fresca aceea enormă aproape o jumătate de oră, trântit pe spate pe o bancă lângă Olvido, până Își Întipărise În memorie toate amănuntele. Și am văzut asta Înainte, a spus deodată, iar glasul i-a răsunat În ecoul boltei pictate. Am fotografiat-o de multe ori, și niciodată n-am putut obține o imagine care s-o exprime cu atâta precizie. Uită-te la fetele astea. Bărbatul care ucide și moare, supărat, orb, legat de dușmanul său. Istoria labirintului, ori
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
parte din haos. În ciuda tencuielii groase din ciment și nisip, cu care Faulques chituise zidul circular al turnului de veghe, una dintre crăpăturile cele mai mari progresase cu alți câțiva centimetri În ultimele săptămâni. Și afecta deja una dintre zonele pictate ale frescei, Între negrul fumăraiei și orașul care ardea pe deal În contralumini geometrice, pe fundalul unor vâlvătăi, care Îi reușise foarte mulțumitor pictorului de război - acesta era rodul unei vieți de fotografiat incendii - prin aplicarea de roșu englezesc În
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de scurgere al șoselei ce ducea spre Borovo Naselje. Cel puțin, până În clipa când ai pus mâna pe camera foto și ai pozat-o pe femeie. Faulques n-a răspuns. Se dusese la perete și, aplecându-se nițel spre scena pictată, o studia de aproape. Era atât de evident, că s-a blestemat fiindcă nu-și dăduse seama mai Înainte. A luat un burete verde de bucătărie și a frecat ușor și cu mare grijă chipul bărbatului care urma să moară
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
inferioară a frescei: războinicii care, lângă montantul din stânga al ușii turnului, așteptau călare ocazia de a intra În luptă, deși unul dintre ei o luase Înaintea Întregii cete, cu lancea În cumpănă, atacând de unul singur un grup de lănci pictate ceva mai la stânga, unde pe tencuiala peretelui nu se vedea decât schița În cărbune, negru pe alb, a siluetelor confuze care, În pictura terminată, aveau să fie avangarda unei oști. Modul cum Îl reprezentase pe cavalerul solitar - la Început urma
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
că nu știi ce fac. Ce urzesc. Ce gândesc. Și uită-te la râu, Faulques. Arareori am văzut unul mai ciudat ca ăsta. În chip atât de eronat liniștit și negru. Teribil tablou, nu-i așa? Nimic din ce-i pictat aici nu-i nevinovat. Oricine l-o fi pictat, Starnina, Uccello ori de cine știe cine (presupun că muzeului Îi convine să fie de Uccello, asta Îi crește valoarea), Începi să-l privești binedispus și, treptat, surâsul Îți Îngheață. Continuaseră să sporovăiască
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de geometric și cu atâtea diagonale? Faulques i-a dat o ceașcă cu cafea și a sorbit din cealaltă. - Cred că diagonalele fac mai bine ordine. Fiecare structură are propriul cod de circulație. Semnalele ei de trafic. - Și războiul? - Da. Pictate toate așa cum le văd eu. E vorba despre formă, regulă și cum vrem să-i spunem, În fața dezintegrării În puncte și virgule, În pete. Față În față cu dezordinea culorii și vieții. Un tip pe care Îl chema Cézanne a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
suficientă o linie fină pe tăiș. Te poți sprijini de perete, fiindcă vopseaua e uscată. A indicat locul, i-a dat pensula lui Markovic, iar acesta, În genunchi pe podea, după ce a studiat efectul de strălucire pe ceea ce era deja pictat, a tras o linie, finisând marginea tăișului pe care unul dintre adversari Îl ținea ridicat. A făcut-o pe Îndelete și cu mare atenție, cât de conștiincios a putut. După un timp s-a ridicat și i-a Înapoiat penelul
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
-o imparțial, ca și cum ar fi vorbit despre soarta unei a treia persoane. Spre surprinderea lui, se simțea perfect calm. Bărbatul din fața lui avea dreptate: totul era cum trebuia să fie. Conform normelor, ori singurei norme. S-a uitat la peretele pictat, apoi s-a Întors spre musafirul lui. Markovic era foarte serios, dar nimic din el nu amenința, nici nu reacționa. Stătea În expectativă, liniștit. Cuviincios. - Înțelegi ca și mine, domnule Faulques? - Perfect. Desigur, a comentat croatul, era mai amuzant, ori
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
În spatele capului său), a strâns din dinți și a așteptat, răbdător, pe când Înțepăturile atingeau apogeul, apoi se răreau, slăbeau, dispăreau. Și Între timp, cu privirea pironită pe partea de frescă din fața lui (Hector luându-și rămas-bun de la Andromaca Înainte de luptă, pictați Împreună În stânga ușii), și-a adus aminte de spusele lui Olvido, de la Roma: Taci e riposa: qui si spegne il canto. A mișcat Încetișor capul pe când Îi repeta spusele În șoaptă, printre dinții strânși, fără să-și ia ochii de la
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Îi Întâlniseră pe ai lui Faulques când el văzuse acel tablou Întâia oară. La el Însuși acolo, neclintit, privind cum Olvido Ferrara intra În viața lui. Un drum care Înainta drept, amenințător ca linia crispată a unei Împușcături, În peisajul pictat pe perete, până Într-un loc precis din Balcani. Ce naiba! Surprins, pictorul de război s-a oprit și a sorbit din cafeaua rece rămasă În ceașca de pe masă, sprijinită pe coperta albumului The Eye of War. A reflectat la vulcani
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
pensula - fără s-o spele și fără s-o usuce, așa cum era - și a Încercat să obțină efectul, băgând degetul mare de la mâna dreaptă direct În conglomeratul de pe paletă. Apoi a frecat locul, lunecându-și degetul În lungul drumului abia pictat și făcându-l asemenea unui râu inexorabil, cu brazde prelungi, linii și creste minuscule, greu de apreciat la o simplă privire. A continuat să lucreze cu mâinile, fără peneluri. Acum aplica vopseaua cu degetele, alb, albastru, galben și alb, obținând
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
erau la fel de reale, la fel de cinstite - numai artistul e cinstit, și-a amintit din nou - ca și cele care abia se insinuau, formele anunțate pe perete, tușele minuțioase și liniile grosolane, cu vopseaua Încă proaspătă, aplicate cu degetele pe figurile deja pictate ori pe spațiile albe. Un drum lung. Exista o tramă subterană, o perspectivă fabuloasă și interminabilă, ca o buclă, care străbătea cercul frescei fără să se oprească, integrând fiecare element, legând Între ele navele care ridicau ancorele sub ploaie, orașul
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
vopsele și s-a spălat pe mâini În lighean. Se simțea ciudat de liniștit. Pustiu ca o coajă de nucă, a gândit brusc. S-a șters pe Îndelete, gândindu-se la ceea ce tocmai făcuse. Era bizar să se vadă parcă pictat pe frescă, aproape de capătul drumului. La sfârșit, a pus cârpa pe masă, a dibuit cutia cu pastile, a băgat două În gură și le-a Înghițit cu Încă o dușcă de coniac. Așa avea să prevină Întoarcerea durerii Într-un
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
eu În tablou? a Întrebat pe neașteptate croatul. Interesul lui părea real. Sincer. Faulques a zâmbit În sinea lui. - Ți-am mai spus. Dumneata, eu... Toți suntem acolo. Celălalt n-a vorbit imediat. - Simetrii, nu? - Exact. - Toate liniile și unghiurile pictate. - Da. Markovic a aprins o țigară. La lumina brichetei, care i se reflecta În lentilele ochelarilor, Faulques i-a văzut profilul aplecat, ochii mijiți sub lumina flăcării. Era un moment bun, a gândit. Cinci secunde de orbire ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
hrăneau din viscerele melcilor vii. O cruzime obiectivă: licurici, delfini. Oameni. În milioane de veacuri, prea puține se schimbaseră. - Concluzia stă acolo, a arătat pictorul de război spre silueta Întunecată a turnului, conștient că celălalt nu-i putea vedea gestul. Pictată pe perete. - Și ce simți pentru ce mi-ai făcut? Asta l-a scos din sărite pe Faulques. - Eu nu ți-am făcut nimic, a replicat aspru. N-am ce să simt. Credeam că ai priceput asta. - Pricep. Aripile fluturelui
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
închina; de închinat; închină; înfățișare; întuneric; învelit; lacrimi; lăcaș; liniște; loto 6/49; lucru; maicii; mama; Sf. Maria și pruncul; mea; mică; microbi; milă; minciună; minune; mir; mînă; moaște; neutru; nimic; nu; obiect; obiect sfînt; ore; pace; păcate; percepție; peret; pictată; piedestal; pioșenie; poză; prostie; protecție; putere; Rai; recreație; refacere; religiozitate; renaștere; reprezentare; rugăciuni; rugăminte; scumpă; sfinție; sfinții; din sfînt; sfîrșit; slavă; smerenie; soare; speranță; subțire; superman; superstiție; suspiciune; șopîrlă; nu vreau să văd; zeu; zile (1); 788/142/41/101
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]