96,681 matches
-
mușuroi, deal, munte Și mîinile negre căutînd căi florale Să nu știi de-s mîini sau trecute imperii de crengi. încoronat, acolo nu știi de este un cap ori o capcană De prins felinele mari (în rănile lor te-ai pierde. Mireasma întunericului cu adieri de mușchi verde Te-ar duce spre lacrimi ce sapă în stînci, nu spre-o apă). Rămîi în cetate, prins în mrejele ceții eterne Și-n zăpada neagră a cîmpului ars. Iarba a fugit de mult
Poezie by Ioana Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8161_a_9486]
-
-mi folosesc la nimic. Dar oamenii mari au o viclenie pe care copiii nu o deslușesc. În dorința sa de a mă aduce în rândul oamenilor obișnuiți, de a mă dezvăța de smirna cuvintelor, de a mă face să-mi pierd darul rar al hranei de sorginte verbală și de a mă trece în normalitatea mâncării banale, mama a observat că sorb poveștile ca pe apă, că le respir ca pe aer. Drept care, cînd voia să mănânc (încă îmi dădea în
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită () [Corola-journal/Imaginative/7502_a_8827]
-
de-a-ntregul bătălia. Chiar și acum, când sunt om în toată firea, aș renunța la mâncarea omenească și m-aș întoarce bucuros la prima mea hrană minunată și care mi se potrivește, cuvintele. Cred însă că între timp chiar am pierdut războiul și am devenit altul, mă hrănesc și eu cu ce se hrănesc toți. Tanti marioara Tanti marioara a spus visătoare: "Eu uit totul, încurc totul, nu țin minte nimic, nici măcar suferința, sunt ca râul pe luciul căruia nu rămâne
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită () [Corola-journal/Imaginative/7502_a_8827]
-
fatal, l-am tratat ca pe un fragment din mine. În primii ani n-a protestat, dar pe urmă a căutat cu tot dinadinsul să-mi arate că e diferit. În adolescență m-a păscut un mare pericol, să-l pierd. Magnetismul teribil dintre noi de la început se transformase în măcinare și într-o continuă înfruntare. "L-am întors acasă prin rugăciune". L-a salvat și mintea lui strălucită, talentul lui neobișnuit pentru matematici. Mă intimida cu inteligența lui, găsea rezolvări
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită () [Corola-journal/Imaginative/7502_a_8827]
-
sau mai multe, fraze întregi, apoi să recopiez, să recitesc și, eventual, să modific din nou. Când mi-aduc aminte de mașina de scris nici nu înțeleg cum de aveam atâta răbdare. Și nici nu băteam foarte repede, asa că pierdeam foarte mult timp. E drept că pe atunci nu tatonam, nu mă învârteam în jurul cozii, știam ce vreau să spun ori păream că stiu... Reușeam să mă concentrez. Și dacă aș șterge totul și aș lua-o de la capăt?... scrisul
Camionul bulgar by Dumitru Țepeneag () [Corola-journal/Imaginative/7549_a_8874]
-
îl trăgea spre ea îi lipea capul între sâni și-atunci el ejacula imediat la fel și Durand deși era mai în vârstă și se culcase până atunci cu o turmă de femei era chiar expresia lui și el se pierdea cu firea în fața țâțelor ei care între timp mai crescuseră puțin dar tot bățoase se țineau când rămânea doar în chiloți se oprea din rotire e drept că era și timpul pentru că amețise se oprea și cu încetineala de rigoare
Camionul bulgar by Dumitru Țepeneag () [Corola-journal/Imaginative/7549_a_8874]
-
Se zvoni că se aștepta un timp favorabil, anume, miezul nopții, când puterea lor devenea nemărginită. Veni un alt zvon, cum că magicienii erau nemulțumiți de oscilația montagnarzilor. În sfârșit, al treilea: ajunși la o vârstă înaintată, și-ar fi pierdut virtuțile, așa că nu se mai încumetau să-i însoțească pe montagnarzi în Epoca de aur, fiindcă, în timpul procesiunii, unii enoriași și-ar fi dat obștescul sfârșit. Petrecerea lor ar fi o trecere defintivă în cealaltă lume, fără vreo legătură cu
Condamnări by Marius Tupan () [Corola-journal/Imaginative/7893_a_9218]
-
tanc. „Da!!! Să vină aici, lângă noi!“ răspundea într-un glas mulțimea care nu prea știa bine pentru ce se află acolo., Atunci, jos lliescu!“ strigă răspopitul, răstălmăcind cererea oamenilor. §i din ce in ce mai murfi se luau după el. Mai tarziu, după ce pierduse partida, isi anunfase de la balcon demisia din guvernul provizoriu. Fusese greșit înțeles... El nu făcuse altceva decât să-1 cheme pe lliescu în mijlocul oamenilor. Jos, unde erau ei! Dar nimeni nu-1 credea. Cacealmaua lui eșuase. Cacealmaua lor, a securiștilor. Pentru care
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
de șaptezeci de ani, cu fața descarnata și cu figură de sfânt. I se spusese, încă din prima clipă, Seniorul. Fusese secretarul particular al lui Maniu și își petrecuse toată tinerețea prin temnițe, sub regim de exterminare, din care cauza pierduse peste jumătate din greutatea să corporală. Norocul lui că avusese de unde. Supraviețuise printr-un miracol și trăise apoi sub strictă supraveghere a „organelor“, îngropat în mizerie și-n uitare. Până la aparrfia sa publică, mai marii zilei nu avuseseră prea multe
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
de-o jumătate de veac. Anularea clauzei națiunii celei mai favorizate nu lovise de fapt în Ceaușescu, ci tot În noi, amarestenii, obligafi să strângem și mai tare cureaua, desi ni se lipise burtă de spate. Dar noi nu ne pierdusem speranfa. Îi așteptăm în continuare pe americani. Care, în loc să vină odată, ne reproseau acum, de la distanță, că prea am stat cu mâinile încmcisate în fața terorii și prea ne-am lăsat călăriți că prostii și prea l-am suportat atâta vreme
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
Lucian Raicu Caracterele puternice și spiritele cu adevărat independente nu refuză niciodată angajarea limpede din teama că se vor înșela, că își vor pierde, angajându-se, autonomia; atâta le este aceasta de naturală, de firească - intrată în sânge. Etiemble - de care tocmai vorbeam - este un astfel de caracter și un astfel de spirit. Tânărul cu inițiale convingeri comuniste călătorește în anii 1930 prin Rusia
Rezistența la neadevăr by Lucian Raicu () [Corola-journal/Imaginative/8352_a_9677]
-
Nu."ť Aici aceasta este regula, aproape fără excepție. Conștiința fiind (sin)ucisă, cine sau ce să mai producă înțelegerea? Visul rău, demonic, preia controlul iresponsabil. "Adam a spus că nu există explicații pentru lagăr, că totul se desprinde, se pierde, ca într-un coșmar; etica nu ar fi decât ceva hilar; există doar viața pură și mașinăria lagărului, care își are legile sale, o planetă total diferită, iadul însuși." Om al unei generații ulterioare contextului referențial, autorul implicit - puțin implicat
Sunetul universal by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/8080_a_9405]
-
lui I. Peltz. Numele a dispărut cu stradă cu tot, trimisă în neant de buldozerele lui Ceaușescu. Fizic, Parcul Ioanid mai există, dar numele, doar pe coperta cărții lui Horasangian. Ce vine la rând? Poate Grădina Icoanei, poate Cișmigiul. Își pierde Bucureștiul identitatea culturală? Ei și! Au schimbat comuniștii numele vechi, de ce să nu venim și noi cu schimbările noastre? Praful și pulberea să se aleagă de trecut.
Mai există Parcul Ioanid? by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13142_a_14467]
-
nu pregetă să sublinieze — când sec, când profetic, când dramatic, când cu duioșie — că vremea frumoaselor tradiții se apropie de sfârșit, că odată cu bătrânii pier și obiceiurile, că o parte a străvechii culturi din cele mai diverse spații geografice se pierde, iremediabil, în aceste condiții. Dincolo de sloganuri și de nostalgii, însă, substanțial schimbat la față, foarte adesea, folclorul se încăpățânează să nu moară. Cartea lui Constantin Eretescu, Vrăjitoarea familiei și alte legende ale orașelor lumii de azi, apărută la sfârșitul anului
Povestiri de astă-dată by Otilia He () [Corola-journal/Journalistic/13133_a_14458]
-
la concurență. Bucureșteni sau veniți din țară se recunosc unii pe alții, iar dacă nu ești dintre ei, candidat, te simt imediat. Cei foarte tineri sînt mai senini, au chiar o veselie de tip „Ce-am avut și ce-am pierdut”. Pe candidații care au o familie în spate îi adulmeci imediat. Sînt mai rezervați și au aer recognoscibil. Nu stau la coadă pentru ei înșiși - vorba vine, înșiși, sînt mai multe femei decît bărbați -, încît una, două, privesc în gol
Căpșuni și sinucigași by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13150_a_14475]
-
oameni au instinct de supraviețuitori, unii dintre ei. Dar mai sînt și ceilalți - șomeri sau oameni pîndiți de șomaj ori care se scufundă în spaima zilei de mîine. Am înregistrat, în ultima vreme, sinucideri ale unor oameni care și-au pierdut slujbele sau care nu mai aveau soluții pentru a-și conserva situația. Un director român de la Daewoo Craiova se sinucide la el în birou, înfingîndu-și un cuțit în inimă. N-a lăsat un mesaj de adio. Disperare de moment? Da
Căpșuni și sinucigași by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13150_a_14475]
-
prea. Nu ții un ditamai cuțitul la birou doar ca să-și ascuți creioanele cu el. Această știre a fost transmisă de mai toate mass media, din cauza importanței personajului, ca și sinuciderea unei doctorițe din Constanța, terorizată de gîndul că-și pierde slujba. Însă altfel, știrile despre sinucideri din asemenea motive abundă la rubricile de fapte diverse ale ziarelor. Românii n-au, slavă Domnului, tradiții suicidare. Și din cîte știu nu există, la noi, vreo meserie care să prevadă sinuciderea în codul
Căpșuni și sinucigași by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13150_a_14475]
-
asta nu rezistă mult timp temerii că ar putea rămîne pe drumuri. Mai ales dacă are și o familie în spate, ca doctorița din Constanța. Din cîte am remarcat femeile sînt mai vulnerabile la noi la frica de a-și pierde serviciul. Și asta, probabil, deoarece ele duc greul casei, cum se spune. Iar șansele ca femeie puternică, stîlpul familiei, să se frîngă brusc cînd află că va fi concediată și nu are nici o altă perspectivă decît șomajul sînt mai mari
Căpșuni și sinucigași by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13150_a_14475]
-
oraș n-ai cum s-o scoți la capăt? Aud tot soiul de basme cu reconversia profesională, cu asistența pe hîrtie pentru cei care intră în șomaj, cu ONG-uri care nu mai pot de grija celor ce și-au pierdut slujba. Bani risipiți prostește cîtă vreme tot mai mulți dintre noi își iau viața pentru că li s-a luat serviciul.
Căpșuni și sinucigași by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13150_a_14475]
-
Nu mai merge reforma? Nu înflorește, ca ghioceii sub pătura de nea, „piața liberă” a manualelor, apropiindu-ne an de an de idealul suprem al manualului unic? A luat-o reforma îndărăt? Nu continuă descentralizarea sistemului de învățămînt? S-a pierdut autonomia școlară? Ba a ajuns atît de departe încît școlile primesc angajații de care au nevoie livrați la pachet prin ceea ce odinioară se numea „repartiție națională”. Aici însă nu numai titulatura s-a schimbat, fiindcă a apărut, în loc de fax și
Stagnează reforma? by Liviu Papadima () [Corola-journal/Journalistic/13154_a_14479]
-
de niște mâini grijulii, iar, ca să le fie bine, trebuiau apreciate. De asta nu se plictisea niciodată. Ceasornicul, scaunul, masa, jacheta, perdeaua îi săreau în ochi, ca și cum ar fi chemat-o: Ai văzut cum m-am umplut de praf, îmi pierd lustrul, m-am boțit, mi-a căzut nasturele, s-a dus un fir. Era tot timpul ocupată, obiectele îi dădeau de lucru, ca și copiii cărora trebuie să le acorzi atenție mereu. Și, dacă uneori îi dădeau liber, sau dacă
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
Madalena va telefona sau nu, dacă vecinii lăsaseră ușa dinspre stradă închisă sau deschisă, când se va întoarce. O dată pe an juca la loterie. Nu avusese noroc niciodată, dar îi plăcea să încerce. O dată pe an își permitea luxul să piardă și făcea această extravaganță. Dar mai juca și alte jocuri, care îi veneau deodată în minte: în fiecare săptămână căuta, în vitrina prăvăliei din colț, numerele care i se păreau mai promițătoare. Le scria pe o hârtie și pe urmă
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
tot noaptea. Câtă vreme ea scăpase de alergătură, avea tot timpul la dispoziție. E adevărat că în unele zile vremea trecea mai greu, chiar dacă se uita la televizor până la sfârșit, fiindcă nu mai avea ochi buni ca să tricoteze. Sigur că pierduse multe lucruri o dată cu trecerea anilor, în parte chiar vederea, și mult din sănătate. Dar mai ales oameni, Jacinto mai întâi de toate, și pe urmă practic toți prietenii și rudele din generația ei. Ani de zile se necăjea de fiecare
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
le pot lăsa așa. - Nu p-putem să mai coborâm, a spus unul dintre îngeri. Dar celălalt înger era mai conciliant și i-a spus primului - Să coborâm puțin, dar până la înălțimea casei. Și atunci au coborât doar puțin, scaunul pierdea din înălțime, cu îngerii ținându-i brațele, până când bătrâna a văzut distinct cotețul din curte și a chemat găinile, iar îngerul care se bâlbâia le-a făcut semn cu mâna să zboare, și găinile și cocoșul au zburat pe acoperiș
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
o conferă stilul inconfundabil al unui mare scriitor. Portretul de familie din fotografie se transformă treptat într-o poveste, pentru că este nucleul ei iradiant, este partea cea mai luminoasă a unui trecut mereu latent, deși estompat de vreme și aproape pierdut în uitare, este aura de mister a existenței. Din această fotografie n-a rămas mare lucru, aproape tot fundalul s-a risipit, persoanele au început să dispară. Fundalul: un colț de grădină cu un zid de piatră, câteva pete întunecate
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]