1,077 matches
-
relevat și de unii străini ca Romier, Keyserling, Bartok și alții). Respectă apoi și Predania, adică e tradițional, dar nu în sensul bizantin (cu nota sa complexă levantină), ci mai mult în sens național, legând datinile sale religioase de străvechea pietate dacică și de unele reminiscențe latine: Rosalia, Floralia, așa că nota locală e uneori cum nu se poate mai vădită". 4 Vasile Băncilă, Misiunea noii generații, în Opere vol. IV. Eseistica edită (1933-1936), ediție îngrijită de Dora Mezdrea, Brăila, Editura Istros
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
te lupți lupta cea bună (1Tim 1, 18); pe Arhip îl numea cel împreună-oștean cu noi (Fil 1, 2). Dacă armata, războiul, bătăliile, atacul, soldatul și armele ar fi fost nume și lucruri repugnante spiritului evanghelic, ar fi iritat sigur pietății și zelului apostolic, rigidității doctrinare și normelor disciplinare ale Apostolului, care nu ar fi ezitat să le elimine din viața creștină și nici nu ar fi folosit un limbaj cu specific milităresc în chestiuni profund religioase. Spirit puternic, Apostolul îndrăgea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pentru realizarea păcii sociale: Și noi toți cei care eram însetați de război, de măcelăriri reciproce și de orice soartă de rău, am transformat în toate părțile pământului instrumentele de luptă: săbiile în pluguri, lăncile în instrumente agricole și cultivăm pietatea, dreptatea, omenia, credința, speranța, care provine de la Tatăl prin Cel care a fost răstignit, șezând fiecare la umbra propriei sale vii, adică având fiecare o singură femeie ca soție. În ambele texte capătă o importanță deosebită noul raport dintre ființele
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
tulburare și nici nu se va înspăimânta de judecata viitoare. 3.2.6. Sfântul Ieronim, preot Motivația sfântului Augustin pentru care războaiele erau necesare și adesea voite de Dumnezeu, ca instrument de purificare a păcatelor societății și de revenire la pietatea religioasă, a fost reluată de sfântul preot Ieronim (309-420), care, exprimându-și durerea față de invazia barbarilor împotriva Imperiului roman, își intensifica amărăciunea pentru umilirea suferită de armata romană: Dacă armata romană a fost înfrântă, vina se datorează păcatelor poporului: Dumnezeu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
dorința sa și a lui Galerius de a redresa disciplina defectuoasă din cadrul trupelor, după cum constatase anterior și Maximian; cauzele care le-au provocat au fost diferite. Reforma armatei, nu putea să aibă loc în absența unității sentimentelor religioase, rezumate la pietatea tradițională a cultului păgân și la adorația principilor, ca reprezentanții pământești ai divinităților cerești. Prezența creștinilor în armată a fost văzută ca un obstacol insurmontabil în calea actualizării acestui plan. Anterior acestor evenimente, observarea spiritului religios al majorității însuflețea soldații
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cazuri de indisciplină s-au adeverit după ce Maximian Hercule (285-286), înfrângând insurecțiile bagauzilor din Gallia (285) și ale africanilor (pirații mauri și berberii, 296-298), a reluat sacrificiile păgâne în interiorul armatei sale pentru a aduce onoruri și pentru a-și exprima pietatea față de divinitățile Romei. Cu acest prilej Maximian pretindea din partea soldaților, chemați la sacrificiile cultuale, un atestat de lealitate, de obediență și de fidelitate față de el, ca în timpurile lui Decius (249-251). Acțiunea sa s-a izbit de refuzul categoric al
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în templele publice și va fi întreținută timp de douăzeci și patru de ore, rînd pe rînd de bătrînii în vîrstă de șaizeci de ani..." Un curios paradox face totuși ca acele virtuți ale curajului și fidelității, ale goliciunii, ale loialității și pietății, inspirate de modelul antic și predicate de o etică iacobină, să fie aceleași pe care, după cîțiva ani, dar într-un alt context ideologic și afectiv, le vor exalta și susținătorii unei vechi Frânte regale, patriarhale și creștine 50. Elementele
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
crede, voință care nu poate fi înăbușită. În ceea ce privește catolicismul tradițional, dacă ne referim la dezicerea sa de social, nu putem trece cu vederea frămîntarea tot mai mare a celor care i-au rămas fideli, nici apariția unor noi forme de pietate, nici înmulțirea formelor de manifestare a devoțiunii. Și au apărut atît de multe ordine noi, s-au construit atît de multe lăcașuri de cult noi... Și, mai ales, se face un insistent apel, dincolo de bisericile existente, la Divinitate, la Sacru
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
îl înălțăm să fie în adevăr expresia voinței noastre comune. Istoricii au înainte un câmp incomesurabil de acțiune, și experiența lor poate fi dintre cele mai folositoare pentru nevoile clipei de față. Primul lor gând se îndreaptă, cu reculegere și pietate, spre jertfele care au făcut cu putință acestă renaștere a demnității românești. În al doilea rând, ei trebuie să descopere cele mai potrivite modalități de a sprijini, cu instrumentele profesiei, noul curs. Au așteptat destul, s-au străduit după puteri
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
temelia edificiului democratic pe care ni-l dorim. Tinerii care au preferat să moară în piețe decât să continue calvarul unei dictaturi demente n-au știut-o, desigur, dar ei mergeau la întâlnirea cu alți eroi. Sunt mulți și merită pietatea noastră. M. Sadoveanu scria într-un loc despre morți că atâta timp cât îi dorim, ei stau cu noi și în preajma noastră, dar când începem a-i uita, ei ne părăsesc; între ei și noi se așează nu numai moartea ci și
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
impresia de armonie, calm sobrietate, așa cum se cade la un așezământ ca acesta, menit din capul locului să fie spațiu al regăsirii de sine. De peste cinci secole, ea a strâns mereu laolaltă pe locuitorii din jur, al căror spirit de pietate se cunoaște, dar și români de oriunde, unii ca slujitori ai sfântului locaș, alții ca închinători de ocazie, atrași de frumusețea locurilor și mai cu seamă de vestigiile cuprinse în venerabila necropolă domnească. De la marile morminte ne vin îndemnuri de
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
lui Vasile Băncilă. El pornește de la teza că oamenii se întorc asupra ideii de destin din variate motive: unii o combat sau nu manifestă sinceritate când vorbesc despre ea, iar dintre cei interesați se remarcă o grupare ce vorbește cu pietate despre destin, în timp ce alții "flirtează" cu el sau sunt "îmbufnați". Realitatea destinului nu poate fi explorată decât prin raportare la alte concepte: determinism (destinul include determinismul, dar îl depășește), la fatalism (nu se poate concepe destinul fără nici o notă de
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
1992) pornește și el de la « Elementele nucleelor familiare celor mai antice („religia patriarhilor”)», trecând imediat la „Forma de viață nomadă”; dezbate apoi „Religia nucleului celui mai mare (grupul exodului)”, cu Yhwh ca Dumnezeul eliberării, religia nucleului constituit din liga tribală, pietatea familială, pentru ca în final să studieze epoca monarhică. d) Privind cu atenție, observăm că toate aceste tentative au ca model studiul celebru din anul 1929 (Soggin 1984, pp. 172 ș.u.) al germanului A. Alt, repetând acritic tezele acestuia. Pe
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
fonda pe principiul Theòs patrôos, „Dumnezeul părinților” sau „patriarhal”, un nume care îi însoțea pe propriii credincioși în migrațiile lor și era independent fie de sanctuarele locale, fie de ciclurile anotimpurilor. Alt dispunea de paralelisme recente despre acest fel de pietate, doar din epoca elenistă, dar între timp au fost descoperite o serie de exemple orientale antice, de la textele antice asiriene din secolul al XIX-lea î.C. până în epoca nabateilor. 4.2. Lipsa izvoarelor plauzibile până în epoca preexilică târzie Din
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
pentru că a dăinuit timp de aproape un mileniu (fondat de regele Solomon spre jumătatea secolului al X-lea î.C., a supraviețuit până în anul 70 d.C.), cât mai ales pentru locul central pe care l-a ocupat în credința și pietatea iudaică, în special în epoca postexilică când a devenit și nucleul ebraismului ca națiune: aici se transmiteau tradițiile poporului, se celebra trecutul reconstruit hagiografic, se aștepta împărăția mesianică viitoare și se exercita unica formă încă posibilă de autoguvernare pe plan
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
credință fără cult. Există și credințe cu caracter filosofic, dar ne îndoim că acestea s-ar putea numi „religii”. Cu toate acestea, prin dezvoltarea sa ordonată și, până la un anumit punct, rațională, cultul se pune dialectic în fața credinței și a pietății, în care, deseori, prevalează componenta irațională. Cu alte cuvinte, pentru a se exprima, credința și pietatea au nevoie, în mod aproape indispensabil, de cult, care, pe cont propriu, tinde să-și limiteze libertatea de exprimare, canalizând-o în forme mai
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
putea numi „religii”. Cu toate acestea, prin dezvoltarea sa ordonată și, până la un anumit punct, rațională, cultul se pune dialectic în fața credinței și a pietății, în care, deseori, prevalează componenta irațională. Cu alte cuvinte, pentru a se exprima, credința și pietatea au nevoie, în mod aproape indispensabil, de cult, care, pe cont propriu, tinde să-și limiteze libertatea de exprimare, canalizând-o în forme mai mult sau mai puțin fixe, primite de la tradiție, pe care le aplică în plan sociologic în
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
propriu, tinde să-și limiteze libertatea de exprimare, canalizând-o în forme mai mult sau mai puțin fixe, primite de la tradiție, pe care le aplică în plan sociologic în comunități organizate. a) Totodată, poate exista cult și fără credință și pietate, chiar dacă astăzi suntem tentați să definim acest fenomen drept o formă de ipocrizie. Și în acest caz e necesar să fim precauți: cel puțin în lumea antică, acest aspect aparent negativ al cultului nu presupune nicidecum rea credință din partea celui
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
caz avem de a face cu date care nu mai aparțin istoriei religiilor și teologiei, ci sociologiei și de aceea le putem lăsa deoparte. b) Pe noi ne interesează aici afirmația mai sus citată că, fiind strâns legate între ele, pietatea și credința nu pot fi autentice dacă nu-și găsesc expresia concretă în cult. În liberalismul teologic protestant, în plină dezvoltare începând cu jumătatea secolului al XIX-lea până în primele decenii ale secolului XX (la fel ca în modernismul catolic
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
dacă nu-și găsesc expresia concretă în cult. În liberalismul teologic protestant, în plină dezvoltare începând cu jumătatea secolului al XIX-lea până în primele decenii ale secolului XX (la fel ca în modernismul catolic), era firească distincția dintre credință și pietate, pe de o parte, și cult, pe de altă parte, considerându-le elemente incompatibile (pentru că nu există o unitate de măsură comună) sau chiar excluzându-se reciproc. Părea insuperabil abisul dintre „religie”, formată din spiritualitate interioară pură, manifestată în mod
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
strâns legate, și încercarea moralei cotidiene de a fi autonomă față de credință și cult sau exprimarea credinței și a cultului fără etică, sunt aspru judecate (cf. Is 1,10-20). E cu desăvârșire străină de mentalitatea autorilor biblici, inconcepibil, să existe pietate și etică lipsite de realizarea lor în cult. d) În rest, chiar dacă reiese că omul este autorul vizibil principal al cultului, nu se poate susține că el este pur și simplu un vehicul, probabil unicul, de exprimare a credinței și
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
și etică lipsite de realizarea lor în cult. d) În rest, chiar dacă reiese că omul este autorul vizibil principal al cultului, nu se poate susține că el este pur și simplu un vehicul, probabil unicul, de exprimare a credinței și pietății; după cum vom vedea cultul este înainte de toate mijlocul ales de divinitate - nu doar în Israel - pentru a se comunica ființelor umane. Așadar, nu respectăm semnificația cultului dacă îl separăm artificial de viața concretă de fiecare zi și de conduita pe
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
respectăm semnificația cultului dacă îl separăm artificial de viața concretă de fiecare zi și de conduita pe care o cere, redu-cându-l la un simplu mijloc, fie el voit de Dumnezeu și primit de la tradiții antice pentru a furniza credinței și pietății formele cele mai potrivite de expresie. În felul acesta am atribui o funcțiune principală unui efect secundar. 9.3. Funcțiunea conservatoare a cultului Cele notate până acum despre cult în general ne conduc spre o ultimă constatare: luând în considerare
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
24, desemna un ciclu săptămânal, astfel că, în vederea dobândirii unor ulterioare semnificații teologice, a devenit și zi de odihnă. 14.3. Sâmbăta în iudaismul mijlociu În timpul exilului și după aceea, sâmbăta a devenit din ce în ce mai mult unul dintre elementele care defineau pietatea iudaismului mijlociu. În Cartea lui Ezechiel (în special Ez 20,12 șu.), alături de alte uzanțe, sâmbăta dobândește pentru exilați și pentru cei rămași în patrie calitatea de mărturisire de credință. a) Profetul o numește „semn”, „pentru ca să se cunoască că eu
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
imposibil de înțeles cercetătorului modern. În orice caz, există la Qumran doctrine care provin direct din Biblie, altele care dezvoltă o învățătură biblică și în fine unele care derivă din alte izvoare. Între primele intră primatul în credință al Torei, pietatea și practica grupului, componente pe care, dacă nu s-ar fi optat pentru interpretarea din ce în ce mai rigoristă a preceptelor, le-ar fi avut în comun cu ebraismul din toate timpurile. „Maestrul” este considerat interpretul prin excelență al Scripturilor; lecturile biblice sunt
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]