1,060 matches
-
cu Louise Hawkins, care suferea de tuberculoză și a murit în 1906. S-a recăsătorit cu Miss Jean Leckie în 1907, cu care se întâlnise de fapt încă din 1897 și de care se îndrăgostise. Dragostea pentru Jean a fost platonică între 1897-1907, în semn de fidelitate conjugală pentru prima lui soție. Doyle a avut în total cinci copii, doi cu prima soție (Mary si Kingsley), și trei cu a doua (Jean, Denis și Adrian). În 1890 Doyle a obținut o
Arthur Conan Doyle () [Corola-website/Science/299149_a_300478]
-
căpitan Ion Antonescu, subordonatul comandantului Corpului 4 Armată cu reședința la Iași, generalul de divizie Constantin Prezan. Generalul Constantin Pantazi, ministru de război pe timpul guvernării lui Ion Antonescu, avea să confirme existența acestei relații, dându-i însă un înțeles pur platonic. „"Generalul are o moșie în județul Vaslui, la Schinetea, depărtată de Iași la 70 km, și când prezența sa nu este riguros necesară la Iași, stă la țară." "O dată pe săptămână mergea la el la țară, cu automobilul, un ofițer
Constantin Prezan () [Corola-website/Science/299807_a_301136]
-
Mircea Eliade afirma că dacă în epocă există ceva viu cu adevărat, apoi acestea sunt sintezele intelectuale elenistice, pe de o parte, și misterele, pe de alta. Pentru a frâna răspândirea masivă a creștinismului, scriitorii păgâni recurseseră la vechile mituri platonice, conferindu-le, astfel, un puternic simbolism. Celsus în sec. al III-lea, Porfir în sec. al II-lea, împăratul Iulian, Partidul “păgân” al lui Symmachus și platonicienii Macrobius și Servius, la sfârșitul sec. al IV-lea, vor opune totalitarismului creștin
Roma Antică () [Corola-website/Science/299887_a_301216]
-
întoarcă în „insula sfinților și a înțelepților”. Începând cu 1913, Joyce lucrează ca profesor la un liceu numit "Scuola Superiore di Commercio Revoltella", dar predă și lecții în particular. O elevă a sa, Amalia Popper, pe care a iubit-o platonic în ultimii ani petrecuți în Triest, a fost principala sursă de inspirație pentru "Giacomo Joyce", un „poem de dragoste” autobiografic, în proză, în care naratorul creează tablouri sinestezice în jurul figurii misterioase a unei domnișoare adorate. Amalia Popper reprezintă pentru unii
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
au descoperit ceea ce elevii învață azi la orele de geometrie. În plus, a făcut o profundă descoperire în ceea ce privește lungimile non-măsurabile și numerele iraționale. Platon (427-347 î.Hr.), cel mai stimat filosof al grecilor, se spune că a scris pe frontispiciul școlii platonice „Academia”, deviza " Mηδεις αγεωμετρητος εισιτω (Să nu intre cine nu este geometru)". Deși nu era un matematician, viziunile lui în matematică au avut o mare influență. Matematicienii au acceptat faptul că el credea că geometria se studiază doar cu un
Geometrie () [Corola-website/Science/298787_a_300116]
-
necesar și includerea acestuia în categoria daimonilor. Binele, o altă constantă a filosofie occidentale, se împletește cu virtutea și eudaimonia, dar și cu rațiunea. Bunăoară Socrate accentuează ideea că viața morală este o viață virtuoasă. Prin cuvintele acestuia din dialogurile platonice putem extinde acest mod de a percepe fericirea și asupra filosofiei lui Platon. Aristotel subliniază importanța intelectului și implicit a rațiunii, dar și nevoia unei introspecții raționale, care să ofere un răspuns la principala întrebare a filosofie grecești: "Cum ar
Etică () [Corola-website/Science/298935_a_300264]
-
a avut-o față de Tommaso dei Cavalieri, care avea 23 de ani pe când l-a întâlnit Michelangelo (care pe atunci avea 57 de ani) și căruia i-a dedicat peste 300 de sonete și madrigale. Michelangelo a avut o relație platonică cu marchiza Vittoria Colonna de Pescara, care era cu 15 ani mai tânără și căreia i-a dedicat mai multe sonete. Povestea sentimentală începe pe când maestrul avea 61 de ani. Către sfârșitul vieții, relația sa cu Biserica Catolică a fost
Michelangelo Buonarroti () [Corola-website/Science/297770_a_299099]
-
un rol important în atragerea atenției publicului asupra compozițiilor tânărului. Lui Brahms i-a fost prezentată și soția lui Schumann, compozitoarea și pianista Clara, cu 14 ani mai în vârstă, față de care a avut o prietenie afectivă pasională, însă întotdeauna platonică. Brahms nu s-a căsătorit niciodată. În 1862 s-a stabilit permanent la Viena și a început să se dedice cu totul compoziției. Cu lucrări precum " Un Recviem german", Brahms a dobândit în cele din urmă o solidă reputație și
Johannes Brahms () [Corola-website/Science/297802_a_299131]
-
ul este o poziție filozofică care susține că nu există decât forme sau acțiuni particulare denominabile distinct, negând existența universaliilor, adică a realităților generice, independente de subiect. Doctrina platonică afirmă existența formelor idei, independent de subiectul uman. Formele universale platonice sunt niște prototipuri modale perfecte și absolute, neschimbătoare, la care participă formele corespondente din lumea umană. Spre exemplu pentru fiecare forma perceptibilă sau conceptibilă, există o formă idee, o
Nominalism () [Corola-website/Science/308678_a_310007]
-
ul este o poziție filozofică care susține că nu există decât forme sau acțiuni particulare denominabile distinct, negând existența universaliilor, adică a realităților generice, independente de subiect. Doctrina platonică afirmă existența formelor idei, independent de subiectul uman. Formele universale platonice sunt niște prototipuri modale perfecte și absolute, neschimbătoare, la care participă formele corespondente din lumea umană. Spre exemplu pentru fiecare forma perceptibilă sau conceptibilă, există o formă idee, o formă universală, perfectă și stabilă, care dă atributul formei sau calității
Nominalism () [Corola-website/Science/308678_a_310007]
-
sale poeme, bazate pe estetica liricii cancionerelor, de care se va dezice după puțin timp; este de asemenea guvernator al orașului său natal pentru un timp. În 1527 însoțește Curtea într-o călătorie spre diferite orașe spaniole, și se îndrăgostește platonic de o damă portugheză a reginei, Isabel Freyre, pe care o cântă, sub numele anagramat "Elisa", în versurile sale inspirate de ea. Aceeași damă este destinatara versurilor amicului său, poetul și diplomatul portughez Francisco Sa de Miranda, unde este numită
Garcilaso de la Vega () [Corola-website/Science/308002_a_309331]
-
Magda îl întâlnește și pe Adolf Hitler, cei doi fiind impresionați unul de celălalt și căsătoria cu Goebbels părea astfel aranjată.Există mai multe păreri ce susțin că între Hitler și Magda ar fi existat mai mult decât o prietenie platonică, dar se pare totuși că pe cei doi i-a legat în primul rând o profundă admirație și un respect reciproc. Căsătoria Magdei cu Goebbels a avut loc la 19 decembrie 1931, Hitler însuși fiind unul dintre martori. În urma acestei
Magda Goebbels () [Corola-website/Science/308050_a_309379]
-
Shelley face cunoștință, la Pisa, cu Emilia Viviani, fiica mai mare a guvernatorului acestui oraș, închisă de tatăl ei într-o mănăstire. Fermecat de frumusețea fetei, în care vede o victimă a tiraniei, poetul scrie "Epipsychidion", un imn închinat iubirii platonice, dragostei ideale. (Termenul "epipsychidion" - născocit de Shelley prin analogie cu "epithalamion" = cântec de nuntă, și cu "epinikion" = cântec de biruință - înseamnă în greacă cântec despre suflet.) Poemul apare în vara anului 1821, la Londra, într-o plachetă anonimă. Shelley va
Percy Bysshe Shelley () [Corola-website/Science/307494_a_308823]
-
obiecte ori diverse concepte neaplicate). Spre deosebire de toate celelalte cazuri, Dragostea în care sunt implicați parteneri romantici se servește de sexualitate ca dovadă a intimității (prin expresia „a face dragoste” se înțelege a avea o relație sexuală). Dragostea interpersonală poate fi platonică, concept prin care se înțelege o afecțiune purificată de gesturi sau dovezi de natură fizică. Termenul „dragoste” are ca sinonime variantele iubire (sinonim total), amor și libov (parțiale). În afară de „amor”, de origine latinească, toate celelalte cuvinte au fost preluate din
Dragoste () [Corola-website/Science/306595_a_307924]
-
vastă cultură filosofică, s-a străduit să dezvolte și să șlefuiască limba italiană literară, argumentând necesitatea folosirii limbi italiene în literatură în locul celei latine în eseul "Della volgar lingua". În "Gli Asolani" (1505) tratează sub forma unui dialog tema iubirii platonice. Pietro Bembo este autorul unui mare număr de elegii, idile, epitafuri și ode, unele dintre ele cu un îdrăzneț caracter laic ("Priapus"). Casa lui din Veneția era un loc de întâlnire al artiștilor, literaților și persoanelor cultivate din protipendada venețiană
Renașterea venețiană () [Corola-website/Science/306716_a_308045]
-
naștere "logos"-ului sau Cuvântului, similar cu "Intelectul" plotinian și identic cu Dumnezeu-Fiul, a doua persoană a Trinității creștine. Dumnezeu este unul, simplu, desăvârșit. Logos-ul sau cuvântul conține în el însuși exemplarele tuturor creaturilor (recunoaștem aici din nou Formele platonice, înțelese însă ca idei aflate într-un Intelect divin - nous), în acord cu care acestea sunt create. Această interpretare va deveni foarte cunoscută în Evul Mediu, prin intermediul lui Augustin și - la Ioan Scotus Eriugena - prin scrierile Pseudo-Areopagitice. Imediat după Logos
Origene () [Corola-website/Science/302163_a_303492]
-
una justă. O altă teză importantă a lui Origene este cea conform căreia creația este "ex nihilo", adică „din nimic”. La început Dumnezeu era singur, neexistând o materie primordială din care să creeze ființele. Această concepție se deosebește de doctrina platonică a creației, în care Demiurgul are la dispoziție o materie și Forme. Origene argumentează adevărul acestei teze prin reducerea la absurd. Astfel, dacă ne imaginăm că a existat o materie primordială necreată, aceasta trebuie să fi existat ca un fel
Origene () [Corola-website/Science/302163_a_303492]
-
salvat. Nu există infern, răul fiind un rezultat al voinței libere a sufletului și nu un apanaj al materiei. De fapt, pentru Origene sufletul preexistă, întruparea sa fiind o cădere, ca rezultat al unei alegeri rele deliberate. Regăsim aici imaginea platonică a trupului ca închisoare. Liberul arbitru nu este numai cauza căderii, ci și agentul recuperării distanței față de Dumnezeu. Ca ființă liberă, omul are în sine principiul mișcării spre bine. Deoarece este prin natura sa spirit asemănător lui Dumnezeu, sufletul uman
Origene () [Corola-website/Science/302163_a_303492]
-
diferă în funcție de constituția, și în special de temperatura aerului din fiecare individ. Dacă aerul părăsește cu totul sângele, se produce moartea. În "Norii" lui Aristofan, Socrate se roagă "Domnului și Stăpânului, nemăsuratului Aer, care ține pământul în înalturi". În dialogul platonic "Phaidon", se spune că printre teoriile pe care Socrate le-a studiat în tinerețe ar fi fost una care susține că noi gândim prin mijlocirea aerului.
Diogenes din Apollonia () [Corola-website/Science/302197_a_303526]
-
domiciliul său. Cenzurate de presa comunistă, studiile sale critice asupra filosofiei lui Constantin Noica, Anton Dumitriu, Lucian Blaga, Petru Comarnescu, Platon, Kant, Heidegger si Jaspers au putut fi publicate abia după 1990 . devine un nume de rezonanță în domeniul studiilor platonice cu volumul "Mistica platonica" (1999), precedat de "Atena lui Kefalos" (1997), "Filosofie acroamatică la Platon" (1997) si de "Configurații noetice la Platon și la Eminescu" (1998). În domeniul istoriei filosofiei i-au fost foarte apreciate cele două volume despre filosoful
Isabela Vasiliu-Scraba () [Corola-website/Science/302575_a_303904]
-
presa comunistă, studiile sale critice asupra filosofiei lui Constantin Noica, Anton Dumitriu, Lucian Blaga, Petru Comarnescu, Platon, Kant, Heidegger si Jaspers au putut fi publicate abia după 1990 . devine un nume de rezonanță în domeniul studiilor platonice cu volumul "Mistica platonica" (1999), precedat de "Atena lui Kefalos" (1997), "Filosofie acroamatică la Platon" (1997) si de "Configurații noetice la Platon și la Eminescu" (1998). În domeniul istoriei filosofiei i-au fost foarte apreciate cele două volume despre filosoful Nae Ionescu. Primul volum
Isabela Vasiliu-Scraba () [Corola-website/Science/302575_a_303904]
-
nobilă, dar regele Carol I a chemat-o să dea explicații, și însăși bunica ei, Regina Victoria, i-a scris mustrând-o aspru"”. Existența relației a fost recunoscută chiar de Maria, care afirmă însă că a fost doar o relație platonică. Înfruntându-l pe „der Onkel”, Carol I, Maria mărturisește: „"Este adevărat ce se insinuează. Cantacuzino mă iubește. Mi-a mărturisit. Ne-am plimbat împreună prin păduri. Este deja prea mult, e adevărat, dar asta a fost tot."”. Oricum, acest lucru
Regina Maria a României () [Corola-website/Science/302772_a_304101]
-
la Aristotel i-au adus, între latini, supranumele de „Comentatorul”, așa cum lui Aristotel i se spunea „Filosoful”. Poziția lui în interpretarea textelor lui Aristotel va constitui cauza acelor dezbateri acute în lumea creștină. Averroes urmărea să purifice aristotelismul de influențele platonice și neoplatonice și în acest sens era în mod programatic un aristotelician prin excelență. Cu toate acestea, latinii, care doreau un Aristotel creștin, l-au înțeles în alt mod iar numele său a fost asociat cu erezia. Învățăturile lui Averroes
Averroes () [Corola-website/Science/302476_a_303805]
-
„Parmenide” (sau "Despre Idei") (în ) este un dialog scris de Platon, care face trecerea de la dialoguri de maturitate la dialoguri târzii, dialoguri de bătrânețe. Parmenide este unul din cele mai subtile dar și mai contradictorii dialoguri platonice. Cuprinsul dialogului tratează în prima parte verosimilitatea presupunerii existenței 'formelor în sine', iar partea a doua analizează consecințele presupunerii existenței 'Unului' sau ale existenței 'Pluralității'. Este bine cunoscută ipoteza platonică a existenței unor idei în sine a unor prototipuri modale
Parmenide (Platon) () [Corola-website/Science/303653_a_304982]
-
unul din cele mai subtile dar și mai contradictorii dialoguri platonice. Cuprinsul dialogului tratează în prima parte verosimilitatea presupunerii existenței 'formelor în sine', iar partea a doua analizează consecințele presupunerii existenței 'Unului' sau ale existenței 'Pluralității'. Este bine cunoscută ipoteza platonică a existenței unor idei în sine a unor prototipuri modale exemplare din care rezultă cumva conceptele sau formele și proprietățile din lumea umană. Această teorie 'idealizantă' a existenței unei lumi a 'formelor în sine' a fost discutată de Platon în
Parmenide (Platon) () [Corola-website/Science/303653_a_304982]