999 matches
-
de „anglicanul Aquino”. O serie de factori au contribuit la reacția postmedieval] împotriva scolasticii. În afar] dezvolt]rii științei empirice și fragment]rii Bidericii Universale, a ap]rut o mișcare în cadrul filosofiei împotriva aristotelianismului și în favoarea unei reveniri a doctrinelor platoniciene. A doua tendinț] s-a datorat, în parte, redescoperirii autorilor din Antichitatea clasic] și accesibilit]ții crescute a operelor acestora prin intermediul traducerilor. Acest fapt a încurajat eclectismul oarecum necritic, existând un interes mai sc]zut pentru a determina consistentă intern
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
zut pentru a determina consistentă intern] a compilațiilor de idei decât pentru a admira calit]țile estetice atât ale p]rților, cât și ale întregurilor. La începutul acestei dezvolt]ri, Nicolaus Cusanus (1401-1464) s-a bazat pe metafizica pitagoreic] și platonician] și pe misticismul creștin pentru a construi o prezentare a realit]ții, potrivit c]reia exist] o miscare generalizat] a întregii omeniri înspre Dumnezeu, direcționat] de iubirea mistic]. Asemenea idei existau deja în scrierile acelora care erau asociați cu Școala
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
s] facem - este spiritul și rațiunea omului înțelept, ea este normă a ceea ce este drept și nedrept.” (Legile, I, vi) Dac] aceast] formulare este esența dreptului natural ciceronian, ea este liber] de orice atașament semnificativ fâț] de metafizica stoic] sau platonician]: f]r] s] implice deci nici un atașament semnificativ fâț] de existența unei „ordini normative naturale” cel puțin în sensul c] implic] mai mult decat faptele naturii umane deja identificate. Aceast] concluzie este în contrast pronunțat cu unele interpret]ri ale
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
un scop în sine, ignorând nevoile și dorințele individului. Alasdaire MacIntyre a dus mai departe analiza lui Anscombe, afirmând c] societatea modern] nu a moștenit o singur] tradiție etic] din trecut, ci fragmente ale mai multor teorii contradictorii: suntem perfecționiști platonicieni în acordarea onorurilor la Jocurile Olimpice, utilitariști prin aplicarea principiului selecției în cazul r]niților de pe front, adepți ai teoriei lui Locke prin afirmarea drepturilor asupra propriet]ții, creștini prin idealizarea carit]ții, compasiunii și a egalit]ții valorilor etice și
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Platon. De exemplu, în dialogul Phaidros (246 a 249 d), atunci când își propune să vorbească despre suflet, Platon (prin personajul Socrate) constată că nu poate spune ce este sufletul, dar poate spune cum îi apare el; și urmează, în demersul platonician construit printr-o analogie, un mit: al sufletului ca un atelaj cu vizitiu și doi cai. Pentru contextul de față, îmi pun întrebarea: ce este non-judicativul? Ce este acesta potrivit dictaturii judicativului? Apoi, printr-un alt tip de demers, am
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
obiect" ființa (veșnic identică sieși) și căile (modalitățile) prin care aceasta "coboară" către ființare. Felul în care Platon a înțeles să poarte acest discurs covârșitor ontologic, dar neadecvat dominației judicativului constitutiv este surprins, de interpreții săi, prin sintagma "stilul aporetic platonician". De asemenea, în același stil aporetic, Unul, adică ceva ce poate fi gândit așa cum gândim "ființa veșnică", nu primește o caracterizare definitorie (cum va primi la Aristotel), pentru că judicativul nu este încă "norma" ce va ocupa, de fapt, întregul spațiu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ea poate fi recunoscută cu greu în acest orizont; totuși, poate fi recunoscută. Tocmai de aceea, în orice act de cunoaștere îndreptat către dobândirea cunoștinței veritabile (episteme) ce are în structura sa cunoașterea celuilalt și recunoașterea de sine, potrivit scenariului platonician sesizăm și umbrele ("adumbririle") unei "logici non-judicative". Umbrele acestea sunt, de fapt, ale logos-ului care, deși rămâne ascuns, încearcă pătrunderea în spațiul epistemic, acolo unde se poate naște cunoștința veritabilă, imposibilă fără prezența și lucrarea sa. Înseși pierderile logos
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sensul unei "relații", unei "corespondențe", unei "comuniuni", cu ceva care este în stare (are "capacitatea", "facultatea" etc.) să scoată la iveală temeiul prin evidențierea lui. Calea (methodos) prin care temeiul este scos la iveală ar putea fi "intuiția" (în sensul platonician, îndeosebi din Republica, al termenului noesis, sens exersat, însă, și în medii presocratice);161 dar Heidegger nu vorbește despre aceasta. Desigur, privilegierea sa l-ar fi așezat pe filosof, direct și fără drept de apel, într-un loc semnificativ din
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
au condus către problema filosofică a temeiului, în sensul scoaterii la iveală a acestuia, adică după exigențele unui act de constituire (legat, totuși, de actul ca atare al judicativului constitutiv: judecata). Nu este vorba însă nici despre noesis în sens platonician (sau presocratic), cum am precizat mai sus, nici despre ceea ce s-ar putea sesiza pe această cale: temeiul în el însuși; ci este vorba despre altceva: "scoaterea la iveală a temeiului ...", ca și cum acesta ar fi dat, deschis, expus în fața celui
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
expresia nu apare ca atare în Sein und Zeit, constituirea sa de sens existențial intră în scenariul analiticii existențiale a Dasein-ului.168 În plus, Heidegger folosește sensul existențial al diferenței ontologice pentru a interpreta alte proiecte filosofice: unele vechi: presocratice, platonician, aristotelician, altele moderne, îndeosebi pe cel al lui Kant de "critică a rațiunii pure". Mizând pe actul "scoaterii la iveală a temeiului" și pe cel al diferenței ontologice așezată în mai multe ipostaze operații înrudite logic -, Heidegger conduce demersul, după
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
conduce la eidos (existența în sine, idéa, "forma"); iar pe de altă parte, folosirea "dialecticii" (discurs plin de capcane logice) de către sofiști într-un mod "non-regulativ", prin raportare la scenariile ei propriu-zis filosofice, adică zenoniene, iar mai târziu, socratice și platoniciene. Propriu-zis regulativ (adică după regulile "gândirii ființei"), două sunt instanțele constituite ontologic: ființa însăși, ca "obiect" adecvat gândirii, poate chiar ca singurul ei obiect propriu, și ne-ființa, ca "obiect" lăsat la o parte ca nesemnificativ, pus într-o astfel
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
help of sensation and without reason, is always in a process of becoming and perishing and never really is." Plato, Timaeus, Ed. eng. cit., p. 16. 42 Există și un alt context care probează ideea neafirmării omnipotenței judicativului în discursul platonician, de mai multe ori amintit în lucrarea de față. Este vorba despre ceea ce s-a numit "tabela categoriilor" din Sofistul. Dezbătând condițiile în care poate fi conceptualizată ne-ființa, Platon vorbește despre următoarele cinci genuri supreme: ființa, starea (repausul) și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Sofistul. Dezbătând condițiile în care poate fi conceptualizată ne-ființa, Platon vorbește despre următoarele cinci genuri supreme: ființa, starea (repausul) și mișcarea, acelașiul (identicul) și diferitul (alteritatea). Ne fiind, în mod propriu, predicate, ele ar putea fi gândite, în context platonician, non-predicativ, măcar în privința legăturii ultimelor patru cu prima dintre ele, anume ființa, și cu ceea ce este diferit față de aceasta (și doar formal este opus contradictoriu acesteia), anume ne-ființa. E drept, ele pot fi luate și ca reprezentând, pe rând
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de societate în totalitatea ei. în modernitate, analogia dintre om și cetate s-a pierdut. Individul modern nu mai face parte dintr-o castă, o funcție, un grup care să concure în mod necesar la armonia ansamblului. Spre deosebire de modelul cetății platoniciene, societatea noastră nu mai vrea să fie unitate, una. Idealul ei este exact opus. în societățile tradiționale, spiritual înglobante care, privite din punctul de vedere al modernității tîrzii, pot trece drept monopoliste , divinul cuprinde, ordonează și îndreaptă spre unitate toate
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
a demnității și libertății individului modern. Republica lui părea modelul neliniștitor, capul de serie pentru toate societățile totalizante sau chiar totalitare. Dar această critică era întreprinsă în orizontul obiectivării, din perspectiva individului autosuficient, aspect obiectivat al persoanei. Pentru critici, cetatea platoniciană nu era altceva decît un proiect de societate realizabilă sau utopică, puțin contează care înregimenta individul. Statutul ei de simbol, de microscop al subiectivității, afirmat net de autor, era prea puțin luat în seamă. Or, teza inaugurală a cetății platoniciene
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
platoniciană nu era altceva decît un proiect de societate realizabilă sau utopică, puțin contează care înregimenta individul. Statutul ei de simbol, de microscop al subiectivității, afirmat net de autor, era prea puțin luat în seamă. Or, teza inaugurală a cetății platoniciene e preemineța subiectivității asupra obiectivării. Cetatea și știința politică nu sînt aici decît obiectivările (transparente) ale sufletului și ale științei de a-l conduce la perfecțiune, la globalitate, la măsura lui completă. în frumoasa carte De la școala din Atena la
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
sufletului. Potrivit fizicii metafizice pe care o propune Eckhart, fluxul torențial al Duhului trebuie să se reverse acolo unde găsește loc, anume în sufletul aflat în starea cetății : apărat, închis față de exterioritate, cu toate facultățile unificate, precum sînt cetățenii republicii platoniciene ; suflet unu asemenea Unului divin. în paradoxala ei expresivitate, imaginea eckhartiană folosește cetatea ca obiectivare a sufletului tocmai pentru a pleda retragerea subiectivității totale din orice obiectivare. A doua remarcă legată de modelul din Republica privește mijloacele de proiectare a
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
unu asemenea Unului divin. în paradoxala ei expresivitate, imaginea eckhartiană folosește cetatea ca obiectivare a sufletului tocmai pentru a pleda retragerea subiectivității totale din orice obiectivare. A doua remarcă legată de modelul din Republica privește mijloacele de proiectare a cetății platoniciene. Platon nu are în vedere demersul democratic modern de construire a societății, cel care procedează prin încercări și autoreglaje, prin critică și ajustare, admițîndu-și în mod extrem de salutar imprefecțiunea de principiu și indefinita amendabilitate. Platon se referă la o știință
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
Platon se referă la o știință politică perfectă, contemplată în cerul ideilor, aplicată sau obiectivată în cetatea oamenilor, știință ce rămîne de realizat în cetatea sufletului. Așa l-a înțeles, de pildă, Maimonide, care vedea în comunitatea mozaică realizarea cetății platoniciene. Cu un foarte inventiv distinguo, Maimonide considera că Platon și Socrate din dialoguri cu dezbaterile, încercările și dibuirile lor se aflau în căutarea științei politice perfecte și că Legea dată de Dumnezeu prin Moise, legislatorul-profet, constituie tocmai revelarea ei. Din
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
cu realul ultim ; e totodată instanță călăuzitoare, pedagog al intelectului în progresul spiritual și în cunoașterea contemplativă. De abia sub acest element non-uman stă ierarhia propriu-zisă a ființei umane cu al său vîrf și element rector : intelect sau inimă, nous platonician, hegemonikon stoic, kardia sau cor în tradiția biblică, sirr (secretul sau misterul ființei) în sufism, buddhi = intelectul și inima profundă ca sălaș al lui Brahma, în hinduism. Plutarh vorbea despre sufletul adevărat, superior sufletului de care sîntem în mod curent
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
creștini, evrei sau romani care iau aceste explicații în transparența lor și țintesc spre unitatea infinit simplă a lui Dumnezeu. Primii, în schimb, le iau nu ca pe o imagine, ci ca pe un adevăr și constituie, cu o expresie platoniciană, mulțimea, jucărie a iluziilor. Cu vigoarea unei vîrste tinere, Pico della Mirandola vorbește, cîteva decenii după Cusanus, despre acele elanuri socratice care ne duc în afara gîndirii, ducînd gîndirea și pe noi înșine în Dumnezeu. Platon își folosește, într-adevăr, toată
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
temnicerul sau ispititorul împotriva căruia trebuie să lupți, lestul de care trebuie să te separi, să scapi, pentru ca sufletul regrupat în sine însuși să fie capabil de cunoaștere adevărată, pură. Dacă (în mod contradictoriu) trupul ar primi loc printre Formele platoniciene, dacă ar fi gîndit ca trup în sine, el ar reprezenta probabil Povara sau Piedica. Subsumat noțiunilor de materie, necesitate ori păcat, el face cel mai adesea figură proastă, opresivă, e polul negativ al ființei noastre, e tot ce poate
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
totul liber. Divinul este cel care își desfășoară, în omul complet eliberat, libertatea fără margini. în varianta lui exemplară, Omul universal se caracterizează în aceeași măsură ca principiu totalizant al realului și ca transcendere Andrei Pleșu menționează abundența temei la platonicienii musulmani (mundus imaginalis) și la Părinții creștini orientali (citate din Grigore Sinaitul, Isaac Sirul). Acestea sînt calitățile pe care prologul Evangheliei după Ioan le proclamă solemn în ce privește Logosul divin. înainte de a se spune că este agentul întregii creații toate prin
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
mai ales Azriel din Gerona (secolul al XIII-lea), afirmă, de pildă, spectaculos că un act nu poate fi eficace, realmente creator, decît dacă reface legătura cu Nimicul, rădăcina numinoasă a divinului, din care își primește realitatea și puterea. Pentru platonicienii șiiți pe care îi studiază Henry Corbin, istoria e de interpretat în funcție de o hieroistorie, pe care prima o manifestă, o derulează în plan vizibil. Revenind mai aproape de noi, se știe cu ce entuziasm spiritual s-a dedicat André Scrima temei
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
pe solul fenomenal format de texte din mai toate tradițiile spirituale. Pentru el, subiectul face parte din tematica intervalului vertical, a distanței-traseu, marcată de trepte, populată de călăuze, parcursă prin amplificarea posibilităților angelice din ființa omenească. Lui Henry Corbin, studiul platonicienilor șiiți i-a furnizat materie pentru o philosophia imaginalis trans-confesională, de redescoperit și în tradițiile intelectuale europene. La el, accentul cade pe rolul mediator al imaginilor-arhetip fără de care distanța riscă să devină separație între un cer abstract și un pămînt
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]