1,160 matches
-
a rămas la Ierusalim, căci a zis: "Astăzi casa lui Israel îmi va da înapoi împărăția tatălui meu." 4. Împăratul a zis lui Țiba: Tot ce este al lui Mefiboșet, este al tău." Și Țiba a zis: "Mă închin cu plecăciune! Să capăt trecere înaintea ta, împărate, domnul meu!" 5. David ajunsese pînă la Bahurim. Și de acolo a ieșit un om din familia și din casa lui Saul, numit Șimei, fiul lui Ghera. El înainta blestemînd, 6. și a aruncat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85050_a_85837]
-
cu străbunii, dinspre trecut spre viitor. Apoi ne-a inspirat ospitalitatea moldovenilor, plini de căldură și de puritate de la Popricani, spre scânteia Bucovinei, de la Putna, unde am redescoperit farmecul încondeierii ouălor. Și cum omul sfințește locul și lasă îngăduință de plecăciune, în cele din urmă, ne-am lăsat fermecați de împodobirea lăcașului nostru drag și am făcut să pătrundă culoarea soarelui prin vitraliile celor trei etaje ale școlii. Apoi am lucrat la panourile unde am reprezentat zborul de fluturi, florile de
ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Elena Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_584]
-
de la poalele lui seamănă cu un hău verde, peste care îți vine să zbori. Ca să ajungi sus, trebuie să sui vreo câteva zeci de trepte. Măcar 100. Dar și cărări în serpentină, pe marginile cărora, primăvara, te salută cu delicată plecăciune albe pâlcuri de ghiocei. Drumul Crucii și Fecioara Neagră Pe cea mai mare parte a urcușului a fost reprodus Drumul Crucii. Adică distanța parcursă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cu crucea în spate, până pe dealul Golgotei, unde a fost răstignit
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92330]
-
și micșorând într-atât însemnătatea reușitelor mele profesionale, încât nici măcar nu mai simțeam dorința de a fi lăudat. De nimeni! Iar asta, pentru că mă obliga pe mine să aleg dintre două atitudini: fie să mulțumesc îndelung pentru laude, să fac plecăciuni, să roșesc, iar inima să-mi crească înăuntrul meu, să-mi bată puternic și să se umple de trufie; fie să îmbrac pios haina modestiei și să-mi neg, până la ultimul, succesele pentru care eram eu lăudat, căci asta se
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
mâine e o zi în care trebuie să facem mai mult decât poate imagina această biată conversație. te iubesc atât de în detaliu și atât de încet încât te rog să fii prietena mea. minune Țasta spun cu o cuvioasă plecăciune). nouă în primul loc: prietenia noastră, la poarta dragostei pure. fără nici o umbră de bănuială, de gelozie. șase în al doilea loc: prietenia fiecăruia dintre noi cu alții este făcută din altceva, din cânepă, de exemplu, nu din mătase. și
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
o armată, atâta vreme cât ai cunoștințe suficiente să construiești biserici și să mângâi suflete, nu ești mai slab. nouă în al cincilea loc: numai sinceritatea unește, te uiți deasupra ta, în cerul tău, cel de deasupra cerului celorlalți. mercur face o plecăciune, cu sudoarea pe frunte, soarelui tău, inimii tale. venus, în rochie de seară, urmează, știe să își încrucișeze genunchii într-o înclinare, ca la curțile imperiale britanice, în semn de slavă. pământul tău e teritoriul pe care îl străbați, el
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
iar Kanbei, Hanbei și Hideyoshi se așezaseră împreună, discutând despre trecut și prezent, în timp ce priveau luna. Oyu dădu la o parte ramurile tufișurilor, căutând câteva flori pe care să le pună pe mormânt. Apoi, se întoarse spre moviliță, făcând o plecăciune lângă Hideyoshi. Nu-i mai curgeau lacrimile. Acolo, în vârful dealului, ierburile și copacii toamnei târzii arătau că moartea e un principiu firesc al universului. După toamnă vine iarna, după iarnă, primăvara - iar în natură nu există nici lacrimi, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
care-l ținuseră pe copil în cârca lui și îl lăsă jos. — Câți ani are? — Doar șapte. Probabil că vasalul îl îngrijea pe copil, de câtva timp, ca păzitor; îi răspunse lui Kanbei, ștergându-și ochii de lacrimi, făcu o plecăciune și se retrase iarăși. — Numele lui? întrebă Kanbei, iar de astă dată răspunse tatăl băiatului: — Se numește Iwanosuke. Mama lui a decedat deja, iar tatăl va muri și el, curând. Senior Kanbei, vă însărcinez să vă ocupați de viitorul acestui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și coborî privirea. Nobunaga nu era sigur dacă-l cunoștea sau nu. — Cine e acest Ieronim? întrebă el. Al cui fiu este? Preotul îi vorbi sever elevului: — Ridică-te în picioare, Ieronim. Răspunde-i Domniei Sale. Ieronim se ridică, făcând o plecăciune în fața lui Nobunaga. — Eu sunt cel care a cântat la vioară mai-nainte, stăpâne. Vorbele lui erau clare și în ochi nu i se citea nici urmă de slugărnicie. Se vedea că era dintr-o familie de samurai. Nobunaga privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și, curând, peste tot în jurul lor, se înfigeau săgeți în pământ. Din depărtare, se auzeau ecouri de împușcături. — Au venit! — Pregătiți-vă, stăpâne! Războinicii se ridicară toți odată. Katsuyori își privi fiul, observându-i îndârjirea. — Ești gata? Taro făcu o plecăciune și se ridică, răspunzând: — Sunt gata să mor aici, lângă dumneata. — Atunci, ne luăm rămas bun. În timp ce tatăl și fiul păreau gata să se repeadă asupra inamicului, soția lui Katsuyori îi strigă din spate bărbatului ei: — Voi pleca înaintea voastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-i înalț o rugăciune zeului protector al acestui loc, apoi, voi vizita Capela Atago, cât timp mai e puțină lumină. Capelanul îl conduse pe o cărare măturată cu grijă. Urcă scara altarului exterior și aprinse lumânările sacre. Mitsuhide făcu o plecăciune adâncă și stătu, câtva timp, în rugăciune. De trei ori, preotul trecu o ramură din copacul sacru peste capul lui Mitsuhide, după care, îi oferi o ceașcă de lut cu sake sfințit. — Am auzit că acest altar e închinat zeului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Hikoemon se spulberă dintr-o dată. — Stăpâne? — Cine-i acolo? întrebă Hideyoshi. — Ishida Sakichi, stăpâne. Sakichi cel scund înaintă din umbra ușii glisante, spre camera alăturată. Venind în mijlocul rogojinii tatami, se întoarse către lampa din sala de consfătuire și făcu o plecăciune, lipindu-și palmele de podea. — Sakichi, dă fuga la tabăra lui Kanbei. Spune-i că am de vorbit cu el imediat. Repede! Dacă situația i-ar fi permis, lui Hideyoshi i-ar fi venit să plângă în hohote. Îl slujise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu pavilionul ei roșu fluturând în vânt, să oprească alături. Apa era liniștită. Munții din împrejurimi erau împăcați. Nu se auzea decât vâsla bărcii care se apropia. Muneharu se întoarse spre tabăra clanului Mori, de pe Muntele Iwasaki, și făcu o plecăciune. Mulțumea, în inima lui, pentru numeroșii ani de patronaj de care beneficiase. În timp ce privea steagurile stăpânului său, ochii i se umplură de lacrimi. — În această barcă este generalul apărător al Castelului Takamatsu, Shimizu Muneharu? întrebă Mosuke. Întocmai cum spuneți, răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în fața nimănui. Și nu voi face un secret din dorința mea de a conduce avangarda în această bătălie. Ordinul trebuie să mi se dea mie, Nakagaba Sebei. Sebei insista ca Hideyoshi să-i acorde lui onoarea, dar și Ukon făcea plecăciuni și îl privea, așteptând să primească ordinul. Hideyoshi, așezat pe scaunul de campanie, luă hotărârea cu autoritatea unui comandant suprem. Amândoi ați vorbit bine, prin urmare fiind de la sine înțeles că se cade ca Sebei să preia o linie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Nobuo. Nobuo păru aproape surprins de gestul lui Hideyoshi și se întoarse în direcția aceea, grăbit, în genunchi. Era un om slab din fire, iar expresia lui alarmată era aproape vrednică de milă. Privind spre Samboshi, Nobuo făcu o plecăciune reverențioasă. De fapt, era chiar prea politicos. Nu tânărul senior dădu din cap a aprobare, ci Hideyoshi. Samboshi era un copil năzuros și răsfățat, dar, din cine știe ce motive, când ședea pe genunchii lui Hideyoshi, stătea cuminte ca o păpușică. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
auzi, replică Hideyoshi, râzând. — De ce râzi? Găsești că e comic, Hideyoshi? Nu mă îndoiesc că ți-ai făcut planul viclean de a-l ține în brațe pe Seniorul Samboshi ca pe un decor pentru propria-ți făptură neînsemnată, ca să primești plecăciunile familiei Oda și ale generalilor săi. Da, asta e. Și, dacă aș fi fost prezent, aș fi avut plăcerea să-ți zbor capul de pe umeri. Seniorul Katsuie și distinșii oaspeți aici de față sunt atât de bine crescuți, încât încep
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de urechi. Nu reacționa la nimic din ceea ce auzi, apoi du-te ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. — Înțeleg, stăpâne. Bătrânul luptător stătea îndoit din mijloc ca un crevete, dar nu lăsa un moment sabia din mână. Făcând o plecăciune înainte de a se ridica, își răsuci trupul ca și cum armura ar fi fost prea grea pentru el și plecă, târându-și picioarele. Aproape toți oamenii din templu se aliniaseră deja pe drum, în fața porții. Fiecare batalion, identificat prin steag, era împărțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
membrii statului său major îl priviră pe tânăr bănuitori. Se așteptaseră la o bătălie, iar emoția și anticiparea luptei li se înălțaseră până la cer. Iar acum, în mijlocul lăncilor lor și al fitilelor aprinse, tânărul acela elegant descăleca grațios, cu o plecăciune politicoasă. — Pajul Seniorului Hidekatsu? Habar n-am ce însemnează asta, dar aduceți-l aici, ordonă Katsuie. Să stăm de vorbă cu el. Katsuie coborâse pe iarba de la marginea drumului și stătea în umbra unor copaci. Instalându-și scăunelul de campanie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Kiyosu; la sfârșitul aceleiași luni, Hideyoshi se retrăsese din Nagahama, mutându-și familia la Himeji; iar în Luna a Opta, începuse construcțiile de la Castelul Takaradera. Acum, continua să circule între Kyoto și Yamazaki. Dacă se afla la Kyoto, dimineața făcea plecăciuni la Palatul Imperial; după-amiaza, inspecta orașul, iar seara, se ocupa de chestiuni guvernamentale, trimitea răspunsuri la scrisori și primea oaspeți; la miezul nopții, revedea corespondența din provinciile îndepărtate; și, în zorii zilei, lua hotărâri privitoare la petițiile subordonaților. În fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nepotul său: — Să nu faci nici o greșeală, Genba. Îți dau ordin să intri cât mai adânc în spatele liniilor inamice, la noapte. Genba înălță privirea, în același timp ridicându-se drept de pe scaunul de campanie. Aproape înnebunit de fericire, făcu o plecăciune peste măsură de cuviincioasă. Dar, deși îl admira pe acel nepot care era atât de fericit să fie pus la comanda avangardei, Katsuie știa că era o poziție care, la cea mai mică greșeală, putea însemna ușor moartea unui om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
strigând ca și cum ar fi făcut parte din familia stăpânului: — Hei! Doamna Maeda e aici? Unde-i? Nimeni nu știa unde era. Toți păreau nedumeriți dar, la vederea bastonului auriu de comandă și a săbiei oficiale, se grăbiră să îngenuncheze, cu plecăciuni. Trebuia să fie un general de mare rang, dar nimeni nu-l mai văzuse prin clanul Maeda. — Ei, Doamnă Maeda, unde ești? Eu sunt, Hideyoshi. Haide, arată-te la față! Soția lui Inuchiyo tocmai pregătea de mâncare împreună cu unele slugi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
încontinuu nemulțumit. Mai mult, nu era omul care să reflecteze de ce se întâmpla astfel. În toamna trecută, se mutase la Castelul Nagashima, în noua sa provincie Ise, și primise un rang nou la curte. Când ieșea în lume, mulțimile făceau plecăciuni în fața lui, iar când se întorcea era întâmpinat cu instrumente de suflat și cu coarde. Nu exista nici un lucru pe care să-l dorească și să nu-l poată avea, iar, în primăvara aceea, împlinise abia douăzeci și șase de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
părea, mai întâi, să închidă în piept gândurile ce păreau niște șuvoaie de fier topit. Când cele două scrisori fură gata, Ieyasu îi ordonă unui paj să-l cheme pe Ishikawa Kazumasa. Secretarul lăsă scrisorile în fața lui Ieyasu, făcu o plecăciune și se retrase. La plecarea lui, un ajutor personal intră cu o lumânare și aprinse, în liniște, două lămpi. La un moment dat, soarele apusese. Privind lămpile, Ieyasu simți că, într-un fel sau altul, ziua aceea fusese nefiresc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
simțea ca și cum penisul i s-ar fi dat deoparte cu grație, ca o divă care se retrage și își prezintă succesoarea publicului fidel de la Scala. Cântau împreună o arie înainte ca femeia mai în vârstă să se retragă cu o plecăciune. „O, Doamne! Dacă scula și boașele mi se ofilesc și cad?“, se gândise Bull, dându-și cu apă călduță peste fața întunecată de neliniște. Văzuse ceva similar în cazul oilor castrate. Un instrument poziționa o bandă strânsă de cauciuc la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
l-a răpit pe Ganymed, floarea neamului frigian. Dedesubt se aflau gravate următoarele cuvinte: “:Muritorul care va strânge acest scut va trebui să fie tot atât de puternic ca și Hector. Fecioara, sărind de pe cal, a adus omagiul său armelor făcând o plecăciune până la pământ înaintea lor. Regele tătar și-a plecat și el capul, plin de respect, apoi apropiindu-se de scut, l-a atins cu sabia. În clipa aceea un cutremur a zguduit pământul și drumul pe care intraseră se închise
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]