1,339 matches
-
platină ce i-l adusesem odată, pocăit, după o noapte în care o înșelasem. Îmi servi apoi „lactobylul” cu apă, întinse șervetul pe masă și rândui pe el două farfurii, tacâmurile și coșul cu pâine rece, tăiate felii subțiri. Deschise portița de fier a cuptorului și scoase o strachină cu găluște din miez de pâine, mari cât mingile de tenis și prăjite în untdelemn, pe varză fiartă nemțește. Vroia să știe cum și când m-am lovit atât de rău la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
nu aveau să fie suficiente. Doamna Humphry Ward (cum iscălea ca autoare) aștepta din partea mentorului său o critică detaliată. Henry amână Într-atât, Încât trebui să Își ceară scuze pentru Întârziere și să compenseze prin dulcegăria laudelor, lăsând doar câteva portițe strâmte, prin care să Își poată strecura conștiința artistică. „Modul În care Îți strunești eroul mi se pare extrem de remarcabil, În special prin comparație cu felul În care Încerci să Îl strunești“ - Îi scrise el - „și, chiar dacă vorbești atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Guy, care era moartă, ci o văduvă mai vârstnică din familie și amanta lui Devenish) cum că lui Guy Îi revenea datoria de a se Însura și a asigura descendența. După dezbateri chinuitoare, dna Peverel, care vedea deschizându-se o portiță pentru ea Însăși, Îl convingea pe Guy că această obligație avea Întâietate asupra vocației religioase, iar el se pregătea să plece imediat Împreună cu Devenish pentru a intra În posesia moștenirii. Când Frank Îi ceru dnei Peverel răspunsul, ea Îl refuză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
vechi din vestul Angliei; o porțiune chiar din spatele casei, ascunsă privirilor străine. Către centru, o lespede plată, obișnuită, pe un piedestal, de forma unei mese, dar care constituie un cadran solar. În apropierea sa, un scaun de grădină. În dreapta, o portiță de lemn, care dă spre o altă parte a domeniului. În stânga, un zid Înalt cu o ușă verde. O bucată din peretele casei se vede În fundal, cu o ușă, o verandă și câteva trepte.“ Era un decor plăcut. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de la fereastră și nu văzusem nimic, n-am vrut să văd nimic. Fără mitraliera ușoară, arma care-mi fusese încredințată, doar cu carabina mea, am părăsit casa negustorului de biciclete și m-am topit prin grădina din spate și prin portița care scârțâia. În spate și printre grădini, acoperit de tufe care înmugureau deja, am părăsit, strecurându-mă, satul pentru care se lupta în continuare și am ajuns brusc la șinele unei linii de cale ferată înguste, cuprinsă de o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
făcute de valuri, dar nu căutam nici o boabă de chihlimbar în algele adunate la țărm, ci o luam la stânga cu puțin înainte de primelor vile din oraș. Pe lângă tufe care începeau să înmugurească sau în care, vara târziu, dogoreau roșii măceșele. Portița grădinii scârțâia. În veranda favorizată de lumina nordului văd sculpturi masive și capete din ghips sau din lut încă umed. În spate, șevaletul acoperit. O văd cu șorțul ei pătat de stropi de ghips, cu țigara între degete. Era din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
târziu cu Să ne Îmbrăcăm! Asemenea lovituri oarbe au avut răsunet În nucleul tinerilor care, Înpinși de elanul foarte comprehensibil de a se realiza, s-au dat de-a dura În stradă, Învăluiți În Costumul Total, care nu lăsa nici o portiță de ieșire și Îl Îngloba pe fericitul posesor din cap până-n picioare. Materialele preferate au fost pielea de proastă calitate și pânza impermeabilă, la care avea să se adauge În scurtă vreme pufoaica de lână, pentru amortizarea loviturilor. Lipsea amprenta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
întrebat bătrâna doamnă. „Ascult mai departe.“ „Dar și ce-am spus până acum a fost important. Vreau să te aud.“ „N-a fost o prostie. Dar eu cred că se va scăpa.“ „Iar vorbești în general, ca să-ți rămână o portiță de ieșire. E vorba de mine, care-s foarte vie, n-are rost să zici «se va Ă.“ „Știu. N-are rost.“ „Atunci?“ „O să treacă și asta.“ „E același lucru. De ce fugi?“ „O să scăpați“, a zis după o pauză, foindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
la intențiile ei. Nu, n-are rost, își spunea, nu te mai umili, își va râde de tine, privește-o, privește-o ce calmă este, n-o poți convinge, nu mai e femeia pe care o știai. „Lasă măcar o portiță, o șansă pentru...“, a început să spună. „Știu ce vrei să zici“, l-a întrerupt. „Dacă vrei, fac și asta. Dar îți spun că e inutil.“ „Te iubesc, Ioana.“ „O, Doamne!“, a strigat ea, trântind peria pe măsuță, ridicându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
decât această lume mică ar putea ascunde ceva cu totul diferit, ceva nebănuit, viu și arbitrar: cititorii. Acesta a fost primul meu sentiment. Și apoi, desigur, mi-am dat seama că în sfârșit mi se oferea râvnitul prilej, pretextul incontestabil, portița perfectă pentru a intra în dialog cu ea; pentru că ar fi cu siguranță nepoliticos să nu mă prezint în aceste împrejurări. Singura problemă era cum și când să acționez. Eram hotărât să fiu subtil. Nu se făcea să mă zăpăcesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
periuța mea de dinți electrică și ne așezăm În fotoliul albastru, cu el Întins peste mine, ținându-se strâns de cămașa mea ca un pui de maimuță. La baza fiecărei respirații a unui băiețel e o Încuietoare lipicioasă, ca o portiță minusculă deschisă În plămânii lui. Doamne, ajută-mă să găsesc un alt Roo. Totul mergea bine În timpul vizitei Barbarei și a lui Donald; suspect de bine, acum Îmi dau seama. Pe cât a putut ea, Barbara m-a complimentat pentru bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
voastră. — Se terminase. (Mă privi sfidător.) Dar tot mai făceam sex... Am condus-o pînă la ușă, nerăbdător s-o revăd, dar nesigur asupra felului cum ar fi trebuit să abordez subiectul ăsta. În timpul conversației noastre, Îmi lăsase intenționat cîteva portițe, dar bănuiam că cele mai multe dintre ele dădeau către fundături. — Paula, Încă ceva. CÎnd ne luptam În pat, ai spus că nu vrei să mai joci nu știu ce joc. — Așa am spus? — La ce joc te refereai? — Habar n-am. Giumbușlucuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
dealtfel, sensul reverenței), se răsuci pe tocuri, cu o eleganță de balerină sprințară. Se depărtă de Mircea, tropotind delicat, pe aleea îngustă, întocmită din lespezi solide, de pe timpuri, printre crini imperiali cu corola de mătase și printre tufe de iasomie. Portița, având o lucrătură de fier forjat, destul de simplă (dacă omitem inițialele stăpânului casei, A. S., străbunicul Cristinei și anul manufacturării: 1938), se roti, scârțâind neunsă. Nici nu merită osteneala să o mai gresezi. Soarta îi e pecetluită, de parcă o și văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
necesitate, înainte de a fi strămutată cu sila, în blocuri executate neglijent, după un grafic întâmplător, cu materiale de o calitate execrabilă, pomădată de presă, prin metamorfoze stereotip. Mircea o însoțește, la fiecare înapoiere, pe Cristina, până în pragul vilei acesteia, cu portiță care se închide, scârțâind, în tonuri pițigăiate, ca al unor glasuri de bătrâne clevetitoare. După ce, încă o dată și încă o dată, îl plesnește cu cele două bile albastre de safir, fata dispare, ca și acuma, sub căciula unui acoperiș de țiglă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
pantalonii lui Bubă și compania, o rupse la fugă spre asfințit. Străbătu, gonind, un fel de curte interioară cu capace de fontă la gurile de canal, ocoli mai multe latrine, din acelea de scânduri, date cu var, și printr-o portiță de fier forjat, cu un rest de sticlă spartă, răzbi pe un fragment de străduță pavată, recunoscând, concomitent, în minte, binefacerile lesnicioaselor drumuri burgheze, ieșite, tot mai frecvent, din contemporaneitate. Tot numai în minte, îl înjură pe Babița-Pelicanul, care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cu case care aproape că se prăbușiseră singure, printr-o servilă imitație a sensurilor înconjurătoare sau prin resemnata neputință de a se împotrivi încheierii veleatului lor. Mai era un singur zid, înalt și solid, ca de cetate feudală, și o portiță la fel, mascată în el, dincolo de care se auzea forfota de lipscănie a vechii zone comerciale israelite a orașului, cu magazine la parter, cu încăperi locuite la catul de deasupra, în care bătrânii își ștergeau ochelarii de sticlă ieftină, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cele mai perseverente picoteau doborâte, din când în când, de nedormire, până dimineața, în zori, să se lămurească dacă, nu cumva, vizita celor trei ofițeri priapici la nimfomana asta de Gala nu o fi fost semnul unui nou război balcanic. Portița întocmită din scânduri groase, date cu var, înaltă de doi metri, rezistă cu dârzenie la bruscările precipitate ale lui Mircea, făcându-l să renunțe de a se mai împinge cu disperare în ea, deși voia, cu orice preț, să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cu câțiva metri, încercând să se desprindă, ca dintr-o placentă vâscoasă și nesuferită, din neputința lui acaparatoare, din cuprinsul acesta de ziduri schimonosite, de molozuri cafenii, cu mirosurile lor telescopate, hotărându-se, în disperare, să facă, peste zidul cu portița lui îndărătnică și rezistentă, saltul acela peste cap, pe care îl prestează pompierii în antrenamentele lor acrobatice, la peretele-simulat al unei case cu etaj, întocmită din lemn de brad și presărat cu ferestre oarbe, în chenar arzând în flăcări... Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
se gândi din nou să-și ia avânt pentru un zbor peste zid. Însă era, deja, prea târziu: cei doi, în vestoanele lor cafenii, îi gâfâiau chiar în ceafă. Terorizat de panică, Mircea împinge cu eforturi disperate, încercând să deschidă portița de scânduri groase, camuflată în zidul robust, care-l ține captiv, pe ultimii metri, împiedicându-i evadarea în spațiul râvnit. Împinge, împinge, împinge!... Cei doi puști în vestoane cafenii îi privesc cu mirare neputincioasele strădanii, apoi îl dau la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
râvnit. Împinge, împinge, împinge!... Cei doi puști în vestoane cafenii îi privesc cu mirare neputincioasele strădanii, apoi îl dau la o parte, fără fasoane, și cu mână fermă, apucară de clanța rablagită cu cățel de fier ostenit și trag de portiță în sens invers, către interior, deschizând-o. Prin larma care, din strada potopită de lume, irumpe cu spor de decibeli, puștii de la Școala de reeducare iscodesc într-o parte și în cealaltă, apoi își strecoară, dincolo de portiță, trupurile lor pricăjite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
și trag de portiță în sens invers, către interior, deschizând-o. Prin larma care, din strada potopită de lume, irumpe cu spor de decibeli, puștii de la Școala de reeducare iscodesc într-o parte și în cealaltă, apoi își strecoară, dincolo de portiță, trupurile lor pricăjite și neliniștite, ca de dihor. O zbughesc în hainele lor, făcute standard din doc cafeniu, iar Mircea închide portița în urmă-i și se oprește pe pardoseala din piatră cubică a căii largi, identică străzilor din Cernăuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de decibeli, puștii de la Școala de reeducare iscodesc într-o parte și în cealaltă, apoi își strecoară, dincolo de portiță, trupurile lor pricăjite și neliniștite, ca de dihor. O zbughesc în hainele lor, făcute standard din doc cafeniu, iar Mircea închide portița în urmă-i și se oprește pe pardoseala din piatră cubică a căii largi, identică străzilor din Cernăuți, din Viena sau din Paris, adăstând derutat, printre mulțime de bărbați și de femei, să-și tragă sufletul un pic. Un milițian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
inele de aramă, care m-au întărit cu leacuri necunoscute și cu incantații ciudate, ar fi fost o dramă. Sau mai ceva!... Vesel și făcându-și sieși cu ochiul a reușit pișicherlâc, ca și atunci când îi venise ideea joncțiunii axului portiței de la intrarea în curtea de acasă cu mecanismul de la pompa care umplea rezervorul de apă, montat pe acoperișul vilei, Profesorul urcă ager în autocarul luxos al Companiei Turistice de Vest, ținându-și mai departe foarte strâns palma tatuată cu vârful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de spus, femeia, parcă nemaiștiind ce să facă, își aranjează cu grijă șorțul curat pe care îl ține legat de mijloc, peste fusta largă, închisă la culoare. Sigur nu l-a văzut nimeni? întreabă cu glas tare Marius în timp ce deschide portița prinsă cu un cerc metalic. Nu, nu, răspund câteva voci bărbătești. Urmărit de lătrăturilor îndârjite ale unui câine lățos, pătrunde în curtea mică și se oprește lângă prispa acoperită cu un țol vrâstat. Privește în jurul său. Este cineva? Domnule Ciornei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și copii, discută cu voce scăzută, tainică. Au aerul că-și împărtășesc unii altora un secret teribil. Murmurele se opresc la apariția lui. Îl privesc cu atenție, unii dintre ei îi dau cuviincios binețe, iar el le răspunde "Bună ziua". Împinge portița legată de gardul maro cu un cerc metalic. Două bănci de lemn, o fântână, un cireș încărcat cu rod copt, plin de arome. Sub coroana enormă, un câine jigărit, plin de scaieți, picotește toropit de căldura puternică a soarelui. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]