18,106 matches
-
În sfera dreptului, intuițiile care fundamentează posesiunea fizică trebuie omise: „orice obiect exterior al liberului arbitru poate fi considerat al meu din punct de vedere juridic, dacă eu (și numai atunci) Îl am În puterea mea, fără Însă a-l poseda”. Posesiunea, suspendând detențiunea, trebuie gândită conform conceptelor intelectuale, astfel fiind posibilă o legislație universal validă. Posibilitatea unei astfel de posesiuni raționale pure, minus detențiunea, are ca rezultat o antinomie, de aceea rațiunea omenească este constrânsă să deosebească posesiunea ca fenomen
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
comună se presupune un liber arbitru al tuturor, și nu unul unilateral, și totodată se interzice oricărui alt posesor Întrebuințarea privată a lucrului. Dreptul real (ius reale) nu poate funcționa decât În societatea civilă, deoarece, un om izolat nu poate poseda un obiect exterior, neexistând nici un raport de obligativitate Între el ca persoană și celelalte lucruri exterioare ale naturii. Deci, prin noțiunea de „drept real, nu se Înțelege, de altfel, doar dreptul asupra unui lucru (ius in re), ci și totalitatea
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Ceea ce eu dobândesc prin dreptul personal nu este posesiunea directă a unui lucru, ci o faptă a persoanei, prin care obiectul este adus În puterea mea. El nu este Însă un drept real. Dreptul prin care un obiect exterior este posedat ca un lucru și este Întrebuințat ca o persoană, se numește drept personal În modalitate reală. Cele care intră În sfera legislativă a acestui drept sunt cele casnice. În acest caz se impune relația existentă Între membrii unei comunități (cămin
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
al XIX-lea! Paulsen relevă definitoriu că dreptul trebuie să fie recunoscut În necesitatea sa istorică, adică În raționalitatea sa istorică. Prin această cerință, ideea unui sistem de norme generale și etern valabile, așa cum le caută sau crede că le posedă dreptul natural este hărăzită pieirii; Există numai un drept specific - subliniază Paulsen - condiționat de raționalitate, de modul de viață, de nivelul de dezvoltate al vieții istorice. Și, de asemenea, nu eixstă un drept etern valabil: orice drept este schimbător odată cu
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
În discuție) fac posibilă aplicarea aceluiași principiu sau criteriu suprem al conduitei la toate relațiile vieții individuale sau sociale. Acceptând perspectiva kantiană asumată profund de un Giorgio del Vecchio și, la noi, de un Mircea Djuvara, putem susține că numai posedând o valoare absolută, poate fi dedusă dintr-o analiză transcendentală, și nu doar empirică, a ființei subiective. Desigur, se pot adopta și aplica, totodată, În ambele forme relevate, În locul acestui principiu, alte principii având un conținut diferit. Se poate ca
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
confruntare a celor doi. Dar, obiceiul este similar cu instinctul prin aceea că purtătorul său nu este individul, ci societatea, că el determină acțiunea vitală În sensul conservării societății și a individului și, În final, prin aceea că individul nu posedă cunoștințe despre importanța obiceiului pentru conservarea vieții, ci Îl resimte ca pe o cerință absolută sau lipsită de temei, un „imperativ categoric”. Domeniul real În care dreptul și cutuma Își au locul este, de fapt, viața socială cu Întreg sistemul
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ci, dimpotrivă, complementare, cu toate că ele comportă obiective diferite. Se poate chiar afirma că, fiind distinct, dreptul Își are adânca lui rădăcină În morală. Unirea lor Începe de la aceeași judecată comună de natura rațională și cunoștințele lor trebuie, de asemenea, să posede aceeași structură logică! Diferența care există Între drept și morală nu poate deci să conducă la o diferență de natură Între elementele logice permanente care le constituie. Această diferență nu poate așadar să se spirjine pe distincție Între judecăți În
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
completând opera familiei și a organismelor private. „În nici un caz sărăcia mijloacelor economice - avertizează Del Vecchio - nu trebuie să constituie un obstacol insurmontabil, care să Împiedice individul de a se urca În cadrul profesional și chiar științific sau artistic, dacă el posedă aptitudinile necesare”. Extrem de importantă și actuală această subliniere reiterată pe un fond de gândire democratică. Meritul personal trebuie să primeze și să stea mereu În atenția Dreptului, și nicidecum alte criterii, non-valorice sau chiar antivalorice! „Operele inteligenței sunt fructul liberei
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
socială, dreptul nu Încetează Într-un mod absolut, după cum moartea unui individ nu Înseamnă Încetarea absolută a vieții; ci, ca urmare din dispariția vigorii pozitive a unui organism juridic vast și puternic, se formează organisme variate și fragile, care nu posedă decât Într-o măsură foarte restrânsă caracterul de autonomie pozitivă, adică caracterul de Stat”. Dialectician suplu, În filosofia Dreptului, Giorgio del Vecchio relevă cu pregnanță că: „la lumina experienței, natura specială a conceptului de Stat, care trebuie să fie, În
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
poemul profetic Așa grăit-a Zarathustra: „Statul este cel mai rece dintre toți monștrii reci. El minte cu răceală; și minciuna lui constă În a spune: «Eu, Statul eu sunt poporul». «Orice spune el, el minte; și tot ceea ce el posedă, el a furat. Totul este fals În el: cu dinți de furat el mușcă». «Numai acolo unde Statul Încetează, Începe omul care nu este superfluu: Începe cântecul necesității, melodia unică și căreia nimic nu i se poate substitui. Acolo unde
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
avarii. Alții le păstrează pentru moștenitorii lor; schimbându-le mereu, iar când, în sfârșit, se apropie bătrânețea, înțeleg că se află la ultima și că aceasta se va deteriora repede; de-abia atunci apare fața lor reală. Nu știu ce virtute toxică posedau pereții camerei mele; îmi otrăveau spiritul: cu siguranță, un criminal, un nebun furios, ocupase locurile astea înaintea mea. Nu numai pereții camerei, ci tot ceea ce vedeam în afară, măcelarul, bătrânul negustor de mărunțișuri, doica mea, târfa, oamenii pe care îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
-ți fularul de la gât!“ Am pătruns încet în obscuritate. Mi-am scos haina și fularul; m-am dezbrăcat. Nu știu cum, dar intrasem în patul său fără să las din mână cuțitul cu mâner de os. Căldura așternutului ei mă reanima și, posedat de amintirea fetiței palide, plăpânde, cu ochii inocenți de turcmenă, cu care, altădată, mă jucam de-a v-ați ascunselea pe malul Surenului, am strâns în brațe acest corp plăcut, umed, plin de căldură tonică. Sau, mai degrabă, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
realizării unei dorințe, e o practică obișnuită în Iran. Voal de mătase neagră pe care femeile îl poartă în public; acesta le acoperă în întregime capul și corpul, nelăsând să se vadă decât ochii. Se psalmodiază în timpul înmormântărilor. Numărul șapte posedă evidente virtuți magice. Echivalent, în moneda medievală, cu doi gherani și patru abassi, din prima parte a romanului. În fiecare seară, în orașele vechiului Iran, apusul soarelui era salutat de o fanfară. Obiceiul s-a păstrat în multe orașe, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
tipul „ are haz, dar e cam cabotin!”. Întîlnești și țipete alarmante de genul „Vaaaiiii!!! ce cabotin eeee!!!”... Artistul despre care vorbim, Însă, are și un partizan indiscutabil, care conferă noblețe termenului : ”E actor ambulant, Înrudit cu mimii , cu jonglerii; el posedă o admira bilă tehnică actoricească. A contribuit la Înflorirea teatrului occidental În sec. 17.[...]Organizatorii misterelor, de la el așteptau executarea sarcinilor dificile.[...] Fără cabotin nu există teatru ; și invers!” (Meyerhold, Baraca de bîlci, 1910). Însă Mihnea Gheorghiu, supărat la un
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
cei doi invadatori din Biedermann și incendiatorii a lui Max Frisch”(88); „În spectacolul lui Efros, dansul năvalnic al lui VÎsoțki amintea, parcă, de tînărul Ese nin, din vremea faimoaselor sale orgii”(96); „În ceasul povestirii , Lopahin pare În Întregime posedat de romantis mul lui Lermontov, din care, În mod bizar, noul stăpîn citea ză un vers”(98) ; „Lopahin, care nu e Rogojin, nu-i aruncă la picioare [Ranevskaiei] livada, ca monedă de schimb ” (101); „Soluție antică : fiica Îl conduce pe
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
le pâlpâia cu o sclipire unsuroasă, erau îmbrăcați și la patruzeci de grade cu cămașă având neapărat mânecă lungă și cu sacou albit la subsuori de transpirație, numai așa, pen'că era cool și aveau slujbă super-ok, ca să demonstreze că posedează birou și mașină cu aer condiționat. Însă firește, când șofau nu dădeau drumul la climatizare, făcând economie la benzină, și sudoarea șiroia pe ei, câștigând net pariul cu deodorantele. Fetele n-aveau gel în păr, în schimb își exhibau o
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
picioare; faptul că doamna aceasta, soția d-lui director al Casei de Cultură, Sima, însă se abătea de la toate normele și tiparele care pentru mine, deveniseră STAS-uri greu de trecut, făcea să fiu și mai tentat de a o poseda). Când o așteptam acolo singur, mai mult de zece minute (depindea și ea de ora la care putea ieși cu greu, de la un serviciu rigid din primărie), încercam să îmi reamintesc conturul feței sale palide, cu umerii obrajilor boltiți, cu
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
ne ducem cu mintea la ieri și tot așa. Căutăm mereu subînțelesuri și forțăm mintea să facă muncă voluntară. Cam așa se întâmplă mereu cu noi și recunosc că și la mine a fost la fel și eu am fost posedată de gândurile mele dezorganizate și chiar dacă eram la două mii de kilometri încercam să dețin controlul asupra celor de acasă. Munceam, trăiam departe, dar gândurile erau acasă și nu reușeam să simt viața acolo unde eram și la timpul prezent. Gândurile
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
trăgând În fața sa un bol plin cu ciorbă de urzici. — Există deja unul. Îl au americanii, nu se lăsă Napoleon. — Cu cine crezi că vorbești? rânji Adler. Noi am descoperit complexul supereroului și i-am convins pe americani că-l posedă! — Și tot noi am vrea să-l tratăm În continuare, dacă Maiestatea Voastră n-are nimic Împotrivă, plescăi ironic Jung. Ideea este, interveni Freud, că unii dintre prietenii noștri yankei și-au anulat ședințele de terapie, iar pe vreo doi
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
mare lucru. Apoi, „a vorbi despre femei“ Înseamnă „a vorbi despre o femeie“. Deși anumiți congeneri de-ai noștri precum Casanova, Howard Hughes sau Mick Jagger au depus lăudabile eforturi În acest sens, Întregul gen femeiesc nu va putea fi posedat niciodată. O singură carte e extrasă din pachet, filată, răsucită pe toate părțile și așezată pe masă, În timp ce gemetele, mișcările și acțiunile ei sunt redate cu lux de amănunte auditoriului masculin. Fișa de parcurs a fiecărei călătorii e completată cu
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
făptură ar trebui judecată urgent la Haga pentru atentat Împotriva fondului genetic al omenirii. Și, cu o asemenea pază, cine s-ar putea apropia la mai puțin de-o sută de metri de neasemuita doamnă Kuznețova? Firește, cu excepția domnului care poseda permis nominal de percheziție corporală. În loc Însă de-a lăsa acest șirag de nestemate verbale să zornăie prin Încăpere, am eliberat două Întrebări care fac parte de secole din arsenalul interogativ al detectivilor și al filozofilor: — Cine și de ce? — Nu
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
ordinii, ci și ca destin. Autoritatea totalitară se bizuie pe frica de acest stăpîn autoproclamat, cu intenție provocată supușilor și întreținută ca un principiu sacrosanct al statului. Deși nu e o divinitate, ci un om aidoma nouă, acest Celălalt scelerat posedă atributele unui Dumnezeu uzurpat. Terorii absolute îi corespunde frica absolută. Ea cauzează pervertirea caracterelor, naște suspiciunea, duplicitatea, lașitatea ce se află la originea unui șir nesfîrșit de infamii: Frica, subliniază Antonio Patraș, apare ca o ultima ratio a întîmplărilor, este
Inepuizabilul Ion D. Sîrbu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9162_a_10487]
-
plopilor aprinși (1983), memoriile lui Valeriu Anania, este cea a lui Tudor Arghezi, considerat de autor maestrul său literar. Iată un pasaj în care îl evocă: "În ființa lui intimă, poetul era un mare emotiv, dar în același timp era posedat de un demon care îi denunța emotivitatea drept slăbiciune și îl făcea să se împotrivească propriei lui naturi. Ironia, sarcasmul, deriziunea, grotescul erau tot atâtea arme cu care el se apăra pe sine însuși. Lacrimii interioare îi opunea virulența unui
O monografie Valeriu Anania by Tiberiu Stamate () [Corola-journal/Journalistic/9188_a_10513]
-
și abjecție, între ciclopic și miniatural, între umilință și trufie etc. în limbaj clinic, autorul Cuvintelor potrivite ar fi un ciclotimic. însă la antropologul francez, ne atrage atenția exegetul nostru, acest termen diferă de cel curent din psihiatrie, căci Thymos posedă o conotație mitică, însemnînd suflet sau spirit și deopotrivă mînie. Raporturile lui Arghezi cu divinitatea, bizuite pe termeni veterotestamentari, confirmă ceea ce Girard numește "dubla violență" sau "dorința mimetică, impuls de rivalitate". E de sesizat aci o reverberație a mitului prometeic
Arghezi prin grila Girard by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9182_a_10507]
-
Viața reală a unei idei nu durează decît pînă ce ajunge la punctul extrem al cuvintelor. Atunci se pietrifică, moare, dar rămînînd tot atît de indestructibilă ca și animalele și plantele fosile ale lumii primitive". Ideile și imaginile, continuă Streinu, posedă o schemă comună, îndreptățind chiar teoretic, maniera plastică. Dacă judecata, operație elementară a minții umane, are ca resort raportul dintre două concepte, comparația dispune de o mecanică similară. Ceea ce le diferențiază e doar facultatea spiritului ce intră în joc, fie
Despre "stilul critic" (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9205_a_10530]