1,576 matches
-
Linklater (Capitolul 4 în acest volum) susține că statutul universalismului este cheia dezbaterii actuale dintre diferitele tipuri de teorie normativă. În acest context, diversele epistemologii feministe, identificate cel mai adesea în scrierile feministe de Relații Internaționale ca "empiriste", "perspectivale" sau "postmoderniste", nu sunt abordări autonome sau neapărat contradictorii față de cunoașterea sensibilă la diferențele de gen din Relațiile Internaționale (vezi Keohane 1989b; Weber 1994). Dimpotrivă, aceste epistemologii sunt provocări feministe interrelaționate la adresa autorității și a dominației masculine în cadrul științei în sine (McClure
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
care nu iau în serios genul omit aspecte critice ale ordinii mondiale și renunță la o deschidere importantă spre schimbare. Teoretizărie feministe în Relațiile Internaționale contribuie la extinderea și consolidarea teoriilor și analizelor existente, inclusiv cea liberală, teoria critică, cea postmodernistă, cea constructivistă și cea ecologistă. Spre exemplu, feminiștii din Relațiile Internaționale sprijină abordările constructiviste prin dezvăluirea proceselor prin care sunt modelate, la nivel global, identitățile și interesele nu doar ale statului, ci și ale unor segmente sociale. Elisabeth Prugl (2000
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
muncitori, peste tot în lume. În mod similar, perspectivele feministe adâncesc accentul pus de economia politică internațională neo-gramsciană pe cultură și ideologie, ca părți integrante ale economiei politice globale (Chin 1998; Ling 2001; True 2003). Integrarea perspectivelor feministe în abordări postmoderniste, de teorie critică și constructiviste reprezintă o strategie importantă pentru interecțiunea cu alți cercetători din domeniul Relațiilor Internaționale. Odată ce recunoaștem relațiile strânse dintre gen, idei, identități, norme și aspecte ale politicii și economiei internaționale, acesta devine un exercițiu relativ direct
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
porțile Orientului al optzecistului Ioan Groșan. În acest veritabil "labirint de lentile" (Richard Kearney), orice fragment ales la întâmplare binedispune instantaneu prin suita de paradoxuri, intersectări de planuri temporale, suprapuneri ilariante de imagini culturale din prezent peste arhetipuri desacralizate, invitații postmoderniste la efectiva conlucrare cu autorul prin redactarea capitolelor pe baza "planului de idei pe care trebuie să-l umple cetitorul cu inefabila-i știință epică și cultură creatoare"97 ș.a.m.d. Hazul pe care-l stârnește episodul Un harem
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
văzut, o influență productivă concretizată într-un nou tip de scriitură, caracterizată esențial print-un înalt grad de originalitate în peisajul extrem de diversificat al literaturii române la cumpăna deceniilor șapte-opt și cu mare putere germinatoare în spațiul literar al optzeciștilor "postmoderniști". 6.2.2. Personajul care "viază" Un alt domeniu de manifestare a caragialismului în paginile scriitorilor târgovișteni este cel tipologic. Așa cum anticipam în capitolul median, Miticii, amicii, semidocții, politicienii, pristandații, "rinocerii", încornorații "magnifici" care populează inconfundabila lume caragialiană, își transmit
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
of important literary trends. The latter case, discussed in the last chapter, refers to the relations among Caragiale, Urmuz and Eugen Ionescu on the one hand, and to that among Caragiale, the writers from "The School of Târgoviște" and the postmodernist Romanian writers on the other hand. The focus is on intermediary stages of evolution, represented by the Urmuzian "Bizarre Pages" and by Mircea Horia Simionescu's and Costache Olăreanu's prose, phases on which no previous study has insisted before
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
types, the grotesque, the parody, the burlesque etc.) that were resumed by Urmuz or by Eugen Ionescu directly, and certain textual techniques that were to be valued first in the work of the Târgoviște writers who, in turn, preceded the postmodernist writers. Thus, we can infer that Caragiale is, in fact, The Precursors' Precursor, namely the forerunner of both the Theatre of the Absurd, through his extremely modern plays, and of Romanian postmodernism. In conclusion, the analysis grid consisting in the
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
amuzăm. Păi, asta nu ar trebui să fie greu, spuse Ted, dregându-și vocea și aranjându-și părul. Ted Mullins, cel mai amuzant om din Dublin, raportez, să trăiți. S-ar putea să fie un pic prea mici pentru comedia ironică postmodernistă, spuse Ashling, cu strângere de inimă. Aș spune că Cei Trei Porcușori ar fi mai mult pe placul lor. Vedem noi, o corectă Ted. Oamenii subestimează inteligența copiilor. Să apăs din nou pe sonerie? A durat ceva timp până li
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
la o revistă, nu vrei să înveți măcar limbajul? Atmosfera era tensionată și volumul de muncă era din ce în ce mai mare. Nimeni nu avea mai puțin de trei proiecte la care trebuia lucrat în același timp. Ashling era îngropată în horoscoapele ei postmoderniste, când Lisa a aruncat un braț de produse pentru îngrijirea părului pe biroul ei și i-a spus: —O mie de cuvinte. Să fie... —Știu, sexy. Căutând o temă pentru pagina ei, Ashling aruncă o privire peste produsele împrăștiate pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
cititorului dornic de identificare, de iluzii. Aici, prozatorul izbutește să prindă În aceeași frază fragmentul de real și reflectarea lui simultană În text. Așadar, procesul constituirii propriu-zise a textului. ș...ț Flacăra, nr. 49, 6 decembrie 1985 Emilia Parpală: Romanul postmodernist Semantic, antiromanul Intermezzo (Editura Albatros, 1984, 437 p.) rezidă În joncțiunea contrapunctică a două teme: 1. o temă metatextuală, motivantă, În care criticul Marin Mincu face dovada aptitudinilor sale de vulgarizator (În sens non-peiorativ) al unor locuri comune din teoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
integratoare, de incontestabilă originalitate. Trebuie precizat Însă că maniera reflexivă este proprie romanului (post)modernist/semiotic, În care problema tehnicilor, a proceselor interne și a funcționării textuale prevalează asupra „conținutului“ tradițional (cf. John Barth, „La littérature du renouvellement. La fiction postmoderniste“, Poetique, nr. 48, 1981). La Marin Mincu, refuzul retoricii, al metaforei, În favoarea metonimiei (patchwork) - „eu copiez doar ceea ce-mi oferă documentele (jurnale, tăieturi, scrisori, bilețele intime, tăieturi de ziar, vederi, fotografii, citate din cărți, citate din memorie, panseuri, bancuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
penalizarea "disidenților". Analizând cărțile lui Gheorghe Perian, el chiar simte nevoia să ia distanță față de postmodernismul militant. Perian și Cistelecan, nu mai puțin, se plasează în afara... Comitetului Central al postmodernismului: "România e plină azi de tot felul de cete de postmoderniști care ne somează ultimativ să ne convertim măcar în ceasul al doisprezecelea. E un postmodernism de militanță, cu activiști care pretind să avem și noi faliții noștri; un postmodernism de cult, cu directive și ideologie; un postmodernism, așadar, de esență
Marca inteligenței by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8675_a_10000]
-
E un postmodernism de militanță, cu activiști care pretind să avem și noi faliții noștri; un postmodernism de cult, cu directive și ideologie; un postmodernism, așadar, de esență tare, a cărui propoziție centrală e Ťtrebuieť. Printre atâția ideologi și agitatori postmoderniști, Gheorghe Perian e, probabil, singurul postmodern în stare naturală; oricum, singurul care nu practică postmodernismul de amvon, ca pe o religie grabnică; singurul care nu operează prin prozelitism, ci prin toleranță și mai degrabă prin modestia Ťalternativeiť decât prin fanatismul
Marca inteligenței by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8675_a_10000]
-
prin modestia Ťalternativeiť decât prin fanatismul ei. Poate că tocmai de aceea Comitetul Central al postmodernismului nu-l prea iubește, deși e primul autor al unei cărți dedicate Scriitorilor români postmoderni (1996). Dar și aceea era o carte fără dogmă postmodernistă, o carte cu concept implicit, suplu, pur operațional și definit în strictă conjunctură analitică. Nu era o carte de propagandă și nici de anexiuni fără capăt." (p. 187). La antipodul acestei viziuni reducționiste ce va ajunge, prin I.B. Lefter, la
Marca inteligenței by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8675_a_10000]
-
Să prezentăm, pe scurt, care sunt acele pasaje controversate care au declanșat reacția fondului autohtonist în preajma intrării în noul mileniu. Contestabilă din capul locului, în viziunea autohtoniștilor, este paradigma epistemologică din prisma căreia a fost reflectat trecutul românesc. Perspectiva relativismului postmodernist din care este conceput manualul este explicit asumată de către autori. În comparație cu ortodoxismul istoriografic manifestat în manualele "clasice", discursul elaborat în lucrarea de față constituie o erezie, dacă nu chiar o blasfemie la adresa dogmaticii oficiale oblăduite de stat. În loc să sacralizeze trecutul
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
și N. Dumitrescu (1999), crăpând și mai larg breșa deschisă de L. Boia (1997), au scos trecutul istoric românesc de sub aureola sacrosanctă care a circumscris-o. Deposedarea istoriei naționale de haloul său sacru de către noua atitudine critico-relativizantă avansată de perspectiva postmodernistă îmbrățișată de L. Boia și S. Mitu semnalează încheierea celui de-al doilea ciclu complet al crescendo-ului patosului naționalist. Manualele alternative introduse începând cu 1998-1999 marchează simbolic un moment de cotitură în tradiția discursivă referitoare la trecutul românesc. Înainte de
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
în acest scop, transformând cărțile școlare în general și manualele de istorie în special în purtătoarele noilor valori occidentale. Totuși, atunci când emițătorii discursului despre trecut au ieșit din parametri liminali definiți de autorități, radicalizând mesajul difuzat didactic în direcția deconstructivismului postmodernist, mecanismele de control statal s-au activat eliminând din spectrul discursiv tonalitățile indezirabile (vezi "Scandalul Sigma" produs de manualul de Istorie publicat de Mitu et al., 1999). Deși statul-națiune, prin exponenții săi umani, continuă să fie defensiv, protejându-și ideologia
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
a-și dovedi că este viu, ceea ce în viața reală nu ar părea atât de grav, dar ce este real în lumea ficțională evocată de Paul Auster? Un răspuns ar fi limbajul destul de clar pentru un scriitor considerat a fi postmodernist (un exemplu asemănător este Kurt Vonnegut) transparent, plin de clișee, accesibil, un model demn de copiat pentru orice străin ce vrea să învețe limba engleză americană fără profesor, fără cursuri de lingvistică, sau fără metoda directă. Și în ultimul volum
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
lumii împărțită în două tabere, două campusuri adverse, estul și vestul. Ca și în culegerea Lost in the Funhouse, în care povestirea eponimă descrie metaforic rătăcirea în labirintul textului literar, cele două romane mai sus amintite combină complexitatea modernistă și postmodernistă cu plăcerea de a împărtăși scorneli narative, așa cum anunță Barth și în cunoscutul eseu asupra literaturii înnoirii. Barth fusese nominalizat la National Book Award (vezi NBA) atât pentru Varieteu pe apă (The Floating Opera), cât și pentru Rătăcit în casa
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
nominalizat la National Book Award (vezi NBA) atât pentru Varieteu pe apă (The Floating Opera), cât și pentru Rătăcit în casa oglinzilor (Lost in the Funhouse), dar premiul l-a luat mai târziu, atunci când devenise un nume important în literatura postmodernistă, cu himerica, dar foarte "barth-iana" Chimera (1972). Romanul are trei sertare narative, bricolate de Duniazada, sora mai mică a Șeherezadei, ce dă titlul primei secțiuni (unde ea este povestitoarea, nu sora ei), celelalte două fiind dedicate eroilor greci Perseu și
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
apariția unui alt roman american remarcabil de (anti) război, Slaughterhouse-Five al lui Kurt Vonnegut (vezi), împarte cu acesta din urmă aceeași pulverizare narativă ce pare să reproducă incoerența și absurditatea epopeilor marțiale, cel puțin așa cum sunt văzute ele în viziuni postmoderniste importante. În unele privințe, romanul lui Heller este comparabil cu Zbor deasupra unui cuib de cuci, alt favorit al deceniului contraculturii. Cele două romane construiesc, prin entități diferite, una militară (un escadron de bombardiere al aviației americane în cel de-
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
pentru litere și teatru, și unul pentru compoziție muzicală) sunt decernate în luna aprilie de către rectorul Universității Columbia din New York, unde banii lui Joseph Pulitzer mai susțin financiar un prestigios program de jurnalism. PYNCHON, THOMAS (1937 ) Informațiile biografice despre scriitorul postmodernist Thomas Pynchon nu sunt prea bogate, căci autorul Curcubeului gravitației (Gravity's Rainbow), precum J.D. Salinger, a încercat cu fermitate să ducă o existență misterioasă, departe de ochii indiscreți ai presei și de întrebările mai mult sau mai puțin discrete
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
1919). Stencil încearcă să facă legături între aceste figuri și evenimente istorice importante, într-un demers ce îl apropie treptat de paranoia. Spre deosebire de el, celălalt protagonist (impropriu spus, deoarece este unul dintre cele mai bune exemple de antierou din literatura postmodernistă, alături de Billy Pilgrim din Abatorul 5), Benny Profane, yo-yo-ul uman deja amintit, nu caută, ci se lasă găsit, nu face, ci se lasă făcut, mergând în derivă de-a lungul capitolelor în care apare în roman. Într-una din scene
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
și în restul lumii). Dacă Strigarea... este cel mai accesibil, probabil că romanul Curcubeul gravitației (Gravity's Rainbow) este cel mai complicat, un fel de Finnegans Wake postmodern (dacă complicatul roman al lui Joyce poate fi numit modernist, și nu postmodernist avant la lettre). Romanul include în urzeala sa ficțională întâmplări despre proiectarea, producția și lansarea sinistrelor misile V-2 (cu alte cuvinte, Pynchon trece de la V. la V-2). Titlul se referă la traiectoria rachetelor germane, o curbă precum cea
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
Babiță. Cert e că la Urmuz avem de a face cu o falsă dilemă, fiindcă nimic nu garantează că Pelicanul și Babița sunt alternative, încât alegerea să aibă sens. Din acest punct de vedere, Urmuz, în plină avangardă, era mai "postmodernist" decât contemporanii noștri, căci el avea conștiința absurdului, deci și a unui absurd al alegerii. Și dacă avangardistul Urmuz poate avea amestec în postmodernismul de azi, Daniel Corbu ne invită, de fapt, să alegem deopotrivă între avangarde, modernism și postmodernism
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]