1,134 matches
-
științe speciale în parte"20. Teoria filosofică apare, astfel, ca o generalizare a faptelor științifice. Totuși, teoria sa asupra personalității nu este o simplă generalizare a faptelor oferite de psihologie și de alte științe, căci ea depășește și limitarea metodologică "pozitivistă" și experiența științifică propriu-zisă, legată de experiment și de verificare a ideilor prin teste empirice. Originalitatea proiectului personalist energetic, desfășurarea lui într-o reconstrucție filosofică având un principiu propriu de punere în ordine a discursului, poate primi probe; desigur, prin
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
fundarea naturalistă și fundarea umanistă a filosofiei culturii, E. Cassirer 153 socotește că fundarea determinismului istoric se poate opera în trei variante: fizicalist, psihologist și metafizic. Potrivit celei dintâi, faptele umane sunt supuse unor legi generale ale naturii (așa procedează pozitiviștii: Comte, Sainte-Beuve, Renan, Taine); potrivit celei de-a doua, faptele din lumea omului sunt datorate unor factori psihici ce alcătuiesc împreună "datul originar" (regăsim această fundare la Spengler, afirmă Cassirer); fundarea metafizică (la care recurge Hegel) constă în stabilirea unui
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
kantian al timpului este judecat de C. Rădulescu-Motru prin raportare la psihologie, în general la știință, ci însăși problema centrală a filosofiei critice: identitatea conștiinței și posibilitatea cunoașterii științifice. Cu un sens "pozitiv" și cu presupuse funcții asumate de natură "pozitivistă", timpul kantian îi apare gânditorului român drept o construcție abstractă. Înțeles astfel, el face inutilă intenția de a-i păstra un sens de "realitate", fie aceasta subiectivă. Totuși, dinspre filosofia transcendentală (care trebuie să răspundă următoarelor întrebări: Cum este posibilă
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
este, acum la început, de a schița programul științei (îndeosebi al psihologiei) angajată în cercetarea manifestărilor energiei; rezultatul este însă o construcție metafizică ce conține îndemnuri către cunoașterea științifică, dar, în fond, o "metafizică inductivă" (foarte apropiată de un demers pozitivist). Ea este centrată pe individ pentru că, deși C. Rădulescu-Motru vorbește despre trei implicări sociale ale noțiunii energiei (în judecarea programelor politice, în alegerea unei direcții pentru învățământul public, în programarea diferitelor măsuri pentru întărirea patriotismului), totuși, energia socială consistă în
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
veritabil sistem filosofic. Fiecare lucrare din alcătuirea personalisnului energetic (mai larg, fiecare lucrare a lui C. Rădulescu-Motru) desfășoară, pe lângă tema principală, alte concepte, interogații, argumente ale unor idei, pe registre diferite, care merg de la un discurs cu pretenție "pozitivă" (chiar pozitivistă), până la cel propriu-zis filosofic. Dar dincolo de această eterogenitate semantică din conținutul lucrărilor, se află unitatea sin-tactică (formală) a personalismului energetic, prin raportare la programul antropologic pe care îl conține și care poate fi gândit în conjuncție cu proiectul antropologic kantian
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
care filosofia se exersa și pe calea sa regală, dar propunea și experimente care o apropiau nefiresc de mult de știință (nu am în vedere proiectele de tipul husserlian al filosofiei ca "știință riguroasă", ci pe cele angajate pe temeiuri pozitiviste) sau o supuneau, păgubitor pentru condiția sa, unor ideologii (politice, religioase etc.). Am încercat în lucrarea de față să argumentez ideea că personalismul energetic este o filosofie originală, care are între sursele sale filosofia lui Kant, fără a fi însă
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
noastre așa cum sunt ele”. Iar soluția întrevăzută de autor pentru grava criză a spiritului american este, în mod paradoxal pentru cineva care vituperase istorismul (confundându-l oarecum cu istoria, până la urmă), recursul la istorie, chiar dacă nu e vorba de istoria pozitiviștilor: Avem nevoie de istorie nu ca să spună ce s-a întâmplat sau ca să ne explice trecutul, ci pentru a reînvia trecutul, astfel încât să ne explice și să facă posibil un viitor. Aceasta este criza și oportunitatea noastră educativă. Raționalismul occidental
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
universal de a te situa - față de lume - creând către automatismele receptoare produse de acesta. De altfel, în cartea consacrată poeziei medievale tot ce rămăsese anterior implicit teoretic se etalează emfatic. Criticul coboară în picaj abrupt, fără nici un fel de scuze pozitiviste, admițând ab initio că se orientează după o concepție semiotică fermă. Premisa o reprezintă schemele elementare de acțiune și de interacțiune umană, adică disponibilitățile antropologice universale - numite aici „vocații” -, satisfăcute prin creație și prin receptare, indiferent de natura materialului colportat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288409_a_289738]
-
succes. Disputa este de obicei aridă, deoarece o parte susține caracterul filozofic al fiecărei paradigme, iar cealaltă se axează pe aparenta compatibilitate a metodelor de cercetare, bucu-rându-se atât de aportul numerelor cât și de cel al cuvintelor. Deoarece ambele paradigme, pozitivistă și interpretativă, se bazează pe presupuneri diferite asupra naturii lumii, ambele reclamă instrumente și proceduri variate pentru a găsi tipul de date dorit. Asta nu înseamnă că pozitivismul nu folosește interviul sau observația, însă doar ca metode complementare, nicidecum dominante
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
Educația femeii din starea de rând și din mediul eclesial, precum și o parte din capitolul V. Moralitatea personajului feminin, respectiv subcapitolul Etica în universul diegetic boccaccesc și în cel chaucerian. Aceste demonstrații se fundamentează, ca demers teoretic, pe o viziune pozitivistă și evolutiv istorică asupra existenței, i. e. asupra rolului femeii în societate. Semnificația asupra căreia autoarea tezei insistă este cea a emancipării personajului feminin de „toate cutumele perimate” ale unei societați patriarhale, cu alte cuvinte: „Donna demonicata nu se situează la
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
lui D.Vatamaniuc la actele privind numirea ca subbibliotecar: „Contemporanii lui Eminescu considerau că poetul își revenise din boală și i se puteau încredința funcții publice” (O.XVI, p. 802) trebuie înțeles în contextul rigorilor speciale ale unei ediții academice, pozitivistă până în vârful unghiilor la 1989. Editorii nu cunoșteau, apoi, petiția lui B. P. Hașdeu din octombrie 1884 către același Ministru al Cultelor, prin care ruga să fie angajat la Arhivele Statului din Iași pe un post rămas vacant „d. Mihai
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
alți scriitori români își petreceau timpul în tihna acestor ziduri vechi. Iată cum poeta a salvat mănăstirea, zic cei care ți împărtășesc asemenea taine. Vreau să spun că există multe necunoscute în ecuația acestei vieți, ca să mă exprim în expresie pozitivistă; că există, adică, taine până azi ținute bine în rostul lor. La fața locului simți, însă, din primul moment că te afli în poezia eminesciană. Casa poetului are deschidere către largul cimitir care se încheie, mai jos, cu biserica Sfântul
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
neîncheiate, aceste amintiri au apărut la o jumătate de secol după elaborarea Tractatus-ului. Receptată mai întâi de Russell, de cei apropiați filozofului englez, precum și în Cercul de la Viena - un grup de filozofi și oameni de știință de orientare empiristă și pozitivistă - cartea lui Wittgenstein a fost socotită mult timp drept o contribuție fundamentală la filozofia logicii și a limbajului, un domeniu care interesează doar un cerc restrâns de cunoscători. Din discuțiile sale cu Wittgenstein, lui Engelmann Tractatus ul i-a apărut
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
fost învățător între 1920 și 1926, în felul următor: „În ciuda modului său de viață ascetic, Wittgenstein era socotit mai departe bogat; era considerat socialist; se știa că nu era un catolic; el apăra metode de educație progresiste, elaborase o scriere pozitivistă (cel puțin așa era perceput Tractatus-ul în acea vreme de cei mai mulți dintre cei puțini care citiseră lucrarea - n.m., M.F. ), era cunoscut de locuitorii satului ca homosexual (de ce, nu știm), apărea ca dușman al femeilor și, ceea ce a fost lucrul cel
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
expresii care descriu fapte, expresii ce sunt fie adevărate, fie false. „Propoziția poate fi adevărată sau falsă doar datorită faptului că este o imagine a realității“ (4.06). Ceea ce pare să apropie Tractatus-ul de opere reprezentative ale filozofiei empiriste și pozitiviste a vremii. Era o filozofie care avea deja o tradiție în spațiul de limbă germană. Autorul Tractatus ului a putut fi astfel socotit un urmaș al lui Ernst Mach sau al mai puțin cunoscutului Fritz Mauthner și, mai ales, drept
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Cercul de la Viena. Putem înțelege o asemenea asociere dacă ne gândim că în una dintre înfruntările de pe scena filozofică vestică, la mijlocul secolului al XX-lea, linia frontului despărțea metafizica tradițională și kantiană de o „filozofie științifică“ de orientare empiristă și pozitivistă. Tentația de a situa Tractatus-ul în primul rând prin raportare la această confruntare era, prin urmare, puternică. Această încadrare, indiferent de însemnătatea care va fi atribuită operei de tinerețe a lui Wittgenstein, face însă să scape cu totul vederii ceea ce
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
tot atâtea încercări de a spune ceva despre ceea ce nu poate fi obiect al descrierii - despre absolut, despre necondiționat, despre valori -, sunt nonsensuri. Ceea ce nu înseamnă, cum au putut crede cei care au receptat Tractatus-ul drept o critică empiristă și pozitivistă a metafizicii, că acestor enunțuri li se contestă orice semnificație. Semnificația lor va fi căutată însă în ceea ce „se arată“ în ele, nu în ceea ce „spun“ ele. Nici observația de la 6.54 că cel care îl înțelege pe autor va
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ireductibile de orientare a gândirii între Tractatus și acea „reformă a filozofiei“ care a fost proclamată de Cercul de la Viena și promovată ulterior de empirismul logic. Nici programul reducerii enunțurilor cu sens la enunțuri empiric verificabile, nici distanțarea în spirit pozitivist de metafizica tradițională nu pot găsi sprijin în Tractatus. Impresia că lucrurile stau altfel a fost favorizată de citirea „Introducerii“ lui Russell drept o expresie fidelă a gândurilor lui Wittgenstein și amplificată apoi de interesul acordat Tractatus-ului în Cercul de la
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
sau, dimpotrivă, că semnifică un declin. Și în trecut, când două societăți închise s-au întâlnit (ca Europa și America de Sud, sau India, China sau Africa), ele au fost șocate de caracterul relativ al obiceiurilor, ideilor, instituțiilor. Sociologia clasică, de tradiție pozitivistă, a elaborat teoretic acest relativism: valorile se înrădăcinează în substratul lor social și se modifică odată cu el. Ele reflectă condițiile de viață și interesele. Întâlnim aceeași poziție în pozitivismul juridic, pentru care justiția este în strânsă legătură cu moravurile. Acest
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
unei noi întrebări: dacă tribunalul istoriei filtrează experiențele trecute pentru a reține valorile fundamentale, demne de a fi păstrate, pe ce criterii și cine operează această triere? Pot fi propuse două tipuri de răspunsuri. Primul este perfect compatibil cu tradiția pozitivistă a sociologiei. O valoare este reținută și păstrată pentru că este adecvată în raport cu soluția problemei cu care actorul sau societatea se confruntă. Constatăm, de exemplu, că poligamia în Africa pierde treptat teren. Ea poate fi funcțională într-o economie agricolă, în
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
acțiuni. Înseamnă a nu accepta un fapt fără a îi examina sensul și gradul de adevăr). Ne place să verificăm ceea ce vedem și ce ni se spune. Trecem de la o lume a aproximărilor la un univers al precizei. Spiritul nostru pozitivist, interesul nostru pentru cifre, pentru măsurabil, pentru cantități rezultă din precizia științelor în viața cotidiană. 2. Ideea de progres. Progresele științei sunt la baza ei. Înainte, umanitatea a elaborat doar două viziuni asupra istoriei: una ciclică (timpul are perioade de
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
în zeiță, în Ființă supremă, o religie naturală care îi este conformă. Aceste concepții nu vor dura decât un timp. 2. Libertatea. Semnificația sa este mult mai largă decât cea a francizelor obținute în Evul Mediu. E vorba de facultăți pozitiviste, enunțate sistematic, de persoane nu doar autonome, ci eliberate de dependențe (ceea ce implică sfârșitul feudalității și al privilegiilor), permițând alegerea în toate domeniile vieții, personale sau publice (am văzut în capitolul precedent că noțiunea de libertate s-a răspândit și
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
Berner și care urmărește combinarea datelor clinice cu cele de ordin psihopatologic și psihologic. 10) Modelul biologic este „separat”, cel puțin aparent de orice raport cu contextul narativ al suferinței bolnavului. Acesta consideră boala psihică din același punct de vedere pozitivist ca și boala somatică. În spiritul acestei concepții, boala psihică este înțeleasă ca o tulburare cu substrat organic cerebral sau de ordin genetic și biochimic. Acest punct de vedere într-o marcată dezvoltare este susținut în egală măsură de progresele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
aureolă de mister și de miracol, de a te devota unui ideal și de a accepta în mod voluntar sacrificiul pus în serviciul altora. Medicina este o morală practică ce implică o credință puternică. Medicul refractar oricărei credințe confesionale, liber-cugetător, pozitivist sau ateu, nu poate avea un suport moral care să-l apropie de altruismul și devoțiunea profesională. Pe aceste considerente, condițiile necesare exercitării medicinei sunt următoarele: a) Să dorești ușurarea nenorocirilor fizice și sufletești ale altora, pe care-i simți
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
rezolvare corectă, autentică a delimitării acestui cadru epistemic trebuie să înceapă cu o revizuire a „modului de a gândi” în sfera Științelor Umaniste. Spunem lucrul acesta întrucât asistăm la o tot mai puternică și extinsă penetrație a „modului de gândire pozitivist” în acest domeniu, fapt care modifică, într-o măsură considerabilă, cadrul epistemic. Așa cum am mai spus-o și în alte ocazii, „obiectul” Științelor Umaniste trebuie „gândit” și „înțeles”, pornindu-se în scopul acesta, de la aspectele fenomenologice ale sale și nu
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]