1,526 matches
-
cald, îl întrerupse Ieronim, alegîndu-i una din fote și așezîndu-i-o pe umeri. Iar pe deasupra, ca să nu se vadă... Ieși iar pe coridor și curând se întoarse cu o pelerină. - Pe deasupra, continuă, punem pelerina asta. E drept, cam veche și, probabil, prăfuită, dacă nu cumva găurită de molii... Începu s-o scuture, cercetînd-o îndeaproape. - Se face târziu, spuse Iconaru, luîndu-și iarăși cutia sub braț. Nu stau departe și, dacă pornesc în pas alergător, nu răcesc... Ca și cum nu l-ar fi auzit, Ieronim
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
furiș, bănuitor și rău, nu, n-avea rost să încerce s-o mai și ducă. Pe furiș, așa îl privise tot drumul până aici, în timp ce-și lăsa degetele umede și moi să-i alunece în trecere printre stinghiile prăfuite ale gardurilor, de-a lungul zidului gălbui și în timp ce urcaseră scările până în fața ușii scorojite, unde el bâjbâise îndelung, învârtind, din ce în ce mai neliniștit, cheia în broasca înnegrită. Studioul scârțâia necontenit și el își ferise fruntea de tăblie, din ce în ce mai copleșit de nemișcarea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
asupra mea, întărâtați de ură și neînțelegere. Viața însă nu ne este dată ca să ne fie povară, ci bucurie, și, fiindcă eu așa cred, pot să-mi alung fără efort gândurile ce mă îngrijorează. Pentru că frunzele copacilor erau atât de prăfuite, am pus pe ele furtunul, o adevărată folie să uzi copacii în plină zi, și ce-i cu asta ? Viața nu este agreabilă dacă nu ți-o agrementezi cu mici folii, foarte ușor am putut să nu mă mai gândesc
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
prin curte, pe scară, în fața ușii, nimic, decât tic-tacul pendulei din hall, ca o răsuflare străină, egală, ca o prezență străină, mereu alături, mereu nevăzută, care te urmărește, e atât de ușor să se ascundă printre mobilele vechi, în penumbra prăfuită a casei, ca să te urmărească, și inima, care va plesni sub strânsoarea neagră, și firele care se trag ritmic, care se strâng, curentându-te de neliniște până în vârfurile unghiilor, până în adâncul moale și întunecat al creierului, uită. Uită, uită, nu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
a cerut Vica. Dar până să vină rândul să-i dea banii, la rata lunii următoare, se cam uită ce s-a convenit... Așa mi-au strecurat vecinele... Dar eu, ce pot să fac ? Mă uit nehotărât la umbrele înnegrite, prăfuite, decolorate, care desenează pe perete, pe podea locul unde mobila a stat, zeci de ani, nemișcată. E ca la o mutare... Zidul din stânga e crăpat tot, de sus până jos - a rămas așa de la cutremur. Și la plafonul din sală
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
că, de fapt, e scîndură de beată și s-a dat mai Într-o parte să vomite puțin. Așa că vă duceți, jalnici, la culcare. Iar dimineața ne trezim fiecare În patul lui, Vlad adunîndu-și fizicul derutant de pe dușumeaua de lemn prăfuit a căsuței. Dă un nou Înțeles expresiei „mă ridic din pat“, spuneți voi. E obișnuit cu situațiile În care el iese prost, e prețul pe care Îl plătește pentru că trăiește pe altă lume. Planul C e de fapt o Întîmplare
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
caz, urmează refrenul, o chestie goală, dar de mare efect - ceva care aduce o notă de mister. In Babylon, the magic town. Însă momentul se strică, dormitorul Începe să respire un miros acru prin ușa crăpată. Un miros de haine prăfuite și ude, un miros de sudoare În frig, mirosul unor lipsuri esențiale și profunde, mirosul unei spaime, o spaimă caldă, cu nenumărate izvoare, mirosul unei grămezi umane Într-o noapte care pare obișnuită - aceeași veche noapte. Un miros care, cu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
se ridică și coboară cu repeziciune, Împrăștiate la mese, În spațiul enorm, fac și eu ce face toată lumea, mănînc cu poftă. Dar cîinii par aceiași ca la Hațeg. Mă opresc și Îi privesc o clipă cum se hîrjonesc pe aleea prăfuită, flocoși și murdari, și un cîine semeț, cafeniu, se Îndepărtează plictisit. Îl privesc oarecum intrigat și, ca să-mi treacă, ca să-mi alunge Îndoielile, se oprește și Își Întoarce botul spre mine. Mă fixează cu doi ochi de culori diferite. Dau
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
sonor al Întregului episod e asigurat de Siouxsie & The Banshees, care susură: Dear prudence... look around around around... Ce e acolo? Ce e dincolo de ușile enorme de fier și de sticlă ale gării? Bau-Bau! Nu, nu e. E un oraș prăfuit și cenușiu pe care Îl cunosc foarte bine. Îmi fug ochii la șirul de blocuriturn cu tencuiala cojită, singura lor căldură vine de la geometria de lumini difuze care se desenează frînt, asimetric, În timp ce sunetul tramvaielor mă transpune Într-un set
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Măcar să-mi fi pus pe mine un pulover mai gros cînd am plecat de-acasă. Dar ce-o fi prin oraș? S-au mutat din cabină În holul din capătul culoarului cabinelor, pe fotoliile mari de pluș purpuriu ros și prăfuit. De aici se vede mai bine afară. Fereastra cît tot peretele e ca un ecran, un ecran gol, străbătut de zăpadă. Dincolo de fulgii apoși care cad pieziș, cu repeziciune, strălucește strada pustie, În lumina de mercur a becurilor stradale. La
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
se vadă, roșu și ursuz ca un bujor, ca o mireasă din comuna Prisaca? Acum ne vezi? Iar eu strig, brusc, fluturînd mîna deasupra capului: La revedere, domnule locotenent Soare, ne-a făcut plăcere să vă cunoaștem! Început fierbinte și prăfuit de septembrie, ora douăsprezece, greierii țîrÎie uscat. Pe poarta de aur care nu e de aur, e de fier și vopseaua verde s-a scorojit pe alocuri... pe poarta de fier nu scrie nimic cu litere din miere laminată. E
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
zări pe „aia mică“. Se opri lângă garaj, privind în grădină. Adam, care se instalase în Rolls, auzise zgomotul ușii din spate care se deschisese și se închisese. Înălțându-se pe scaunul șoferului, îl putea urmări pe George prin fereastra prăfuită a garajului. Niciodată până acum nu avusese prilejul de a-l observa pe unchiul lui de la asemenea apropriere, fără ca el însuși să fie văzut. Era tulburător. Fața lui George, în acele momente, oferea un spectacol ce merita să fie urmărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
vieții. Cabotinismul lui de la canal căzuse în uitare. Trecutul imediat îi apărea ca un fel de spectacol, un interludiu, nelegat de îndatoririle presante care alcătuiau acum semnificația vieții lui. Așadar, luni după masă, George se așeză la masa lustruită, dar prăfuită, din eleganta sufragerie a casei lui din Druidsdale (continua să locuiască la parter, nu mai urcase la etaj din ziua expediției în căutarea figurinelor netsuke) și așternu următoarea scrisoare: „Dragul meu John Robert, M-am gândit la dumneata. Am senzația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
poate, dreptul. Glasul ei plăcut, cu o foarte vagă urmă de accent de Ulster, îi amintea că e irlandez. Uneori, când erau împreună, arătau ca doi tineri îndrăgostiți. — Îmi place încăperea asta. — Mă bucur. — E atât de îmbâcsită și de prăfuită și de nicăieri pe lumea asta. — Vrei să deschid o fereastră? — Nu, bineînțeles că nu. — Ce fericită aș fi dacă ai veni mai des! — Când vin aici, e ca și când mi-aș vizita trecutul. Îmi place trecutul. Urăsc prezentul. — Vorbește-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
care, deși pare fragmentară, caleidoscopic răspândită cum este în mai multe fațete recompunând același cosmos în care se integrează eul mărturisitor al anecdoticii, capătă consistența unui tot unitar tocmai grație empatiei pe care o generează, empatia față de o lume uitată, prăfuită, iubită de unii și condamnată de alții din pricina lipsei sale de reacție la insuportabila presiune a istoriei. Este vorba, ca să fim mai preciși, despre lumea Basarabiei atât de dragi scriitorului însuși, surprinsă, cu dragoste și ironie, într-un moment de
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
cusut lucrau înăuntru făcând un zgomot asurzitor în timp ce picioare vânjoase de femei apăsau legănat fără încetare pedale pe sub mese ca să pună acele mașini în mișcare. Nestor se întoarse spre fereastra ce dădea în curticica pe unde intraseră, iar pe pervazul prăfuit zări o scoică uriașă în formă de melc. Un ghioc. Mama se amuza în timp ce stătea de vorbă cu o doamnă pe intervalul dintre mesele cu mașini de cusut și bucăți de material cusut se încrețeau cu grăbire în vălurele, sub
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
detestabil și nimeni nu mișca un deget pentru ca lucrurile în jur să aibă un aspect cât de cât agreabil. Dincolo de gardul pe jumătate dezmembrat, cu uluci putrezite sau încălecate sau pur și simplu lipsă, se întrezărea un desiș încâlcit și prăfuit, crescut parcă dintr-o întindere de gunoaie, învechite și ele. Să fi fost curtea unei case părăsite? Sau la gardul nostru se termina orașul și începeau vestitele pădurici de salcâmi, fără umbră și pline de praf, pe care nimeni nu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
și le amintească sau să le afle, dacă sau născut acum 20 de ani. Cu alte cuvinte, autorul a muncit pentru cultura publicului larg, fără ca acesta să-i fie recunoscător, servind de-a gata „plăcinta” unui trecut adormit în arhive prăfuite. Aș asemăna, puțin, lucrarea cu cercetările lui Ion Oprea, aflate pe aceeași linie de reînviere a istoriei , numai că „În bătaia vânturilor” este și mai îndepărtată, și în mare parte, nescrisă în colecții de ziare (fără a mai adăuga calitatea
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93034]
-
o întrerup. Dacă vreau o continui. Sânt mai liber decât a fost vreodată orice păcătos. Pustiul e o gară părăsită despre care nu știu decât ceea ce văd. Uneori mi se pare că au trecut foarte mulți ani de când pe peronul prăfuit n-a mai coborât nimeni și că aerul s-a lipit de ziduri ca o rugină străvezie. Alteori, dimpotrivă, am impresia că gara a fost părăsită nu mult înainte de venirea mea și a Eleonorei și că tăcerea ascunde o taină
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
salvează nimic, pentru că nu mai izbutești să aștepți. Nemaiașteptând, trebuie să mori. Și nu pot să-l contrazic pe acest cabotin care scoate din când în când capul din mine. Cel puțin în privința așteptării are dreptate. Mă uit la șinele prăfuite. Ce tren să mai vină? Ce tren să mai plece? Aici nu mai există sosiri, nici plecări. Există numai peronul și așteptarea. E una din acele situații când cauți în așteptare un bârlog, un refugiu. Să treacă timpul, deoarece lucrul
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
rămas, oare, sufletește un rural? Nu cred. Sau, oricum, nu într-o formă care să mă facă să am nostalgii sămănătoriste. Obsesia satului în care am copilărit e de alt ordin. Și chiar dacă sunt convins că progresul dintre o uliță prăfuită și o șosea asfaltată nu e totdeauna real, nu e scutit de unele regrese, mi-ar fi greu să trăiesc acum într-un sat. Mi-ar lipsi zgomotul și o mie de alte lucruri cu care m-am obișnuit în
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
felinarele aveau o strălucire palidă. Urcam încet pe chei, pe malul stâng al Senei, către Podul Artelor. Fluviul licărea ușor între prăvăliile închise ale anticarilor. Pe chei era lume puțină: Parisul cina la acea oră. Călcam pe frunzele galbene și prăfuite care aminteau încă de vară. Cerul se acoperea treptat cu stele, pe care le zăream doar la răstimpuri, atât cât mă aflam între două felinare. Mă bucuram de tăcerea aceasta, de blândețea serii, de orașul pustiu. Eram mulțumit. Avusesem o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
aceea chiar de se răsturna nu era primejdie să-și facă vreun rău. ,,Ce gașperiță!" își zise Lică, oprit pe trotuar, uitîndu-se după dog-cart. Ridică apoi ochii în sus și băgă de seamă că cerul e albastru, văzu un castan prăfuit, ce i se păru totuși verde și frumos, și, trăgând în jos o 162 cracă, apucă a castană sălbatecă și, apleeîndu-se ca la proașcă, o azvârli departe cu o traiectorie sigură. Nu trecea nimeni. Lică fluieră iar. Un alt fel
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
dat numai de proiecția în gol a străzii dar și de pustietatea ei : abia croită, n-avea încă nici un copac. Aici, în vechiul burg, noul bulevard înlocuise o uliță negustorească cu casele la stradă, în pereții cărora se deschideau obloane prăfuite. Până în clipa în care au fost rase de buldozer, se puteau vedea în ferestrele cu cercevele de lemn strujit mușcate roșii și mostrele de mărfuri ; firme de tablă ieșeau perpendicular din ziduri ; tâmplarii expuneau în stradă tot soiul de sicrie
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
o părăsesc. Mă încearcă un ciudat regret că mă voi despărți de ea. Mă uit cu tandrețe înapoi, îndelung, înainte de a-mi lua inima în dinți să împing ușa. Azi-noapte, mă găseam într-o casă cu mobile grele, uzate și prăfuite, unde așteptam pe cineva. Auzeam foarte clar zgomot de valuri și am presupus că mă aflam undeva pe malul unei mări. Sentimentul de panică, de neliniște tulbure, care mă stăpânea, fiindcă nu știam nici pe cine așteptam, nici când va
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]