1,456 matches
-
Viitorului. O să vă conduc la Chez Soleil. În lift, Kevin flecărește amabil În timp ce Wakefield se străduiește din răsputeri să pară viu. Afară, totul scapără. Zăpada este orbitoare. Kevin ține deschisă ușa din dreapta a mașinii sale de lux și Wakefield se prăvălește Înăuntru. — Mi-a plăcut discursul dumneavoastră de aseară, spune Kevin, predictibil. O adevărată sursă de inspirație. Fără imaginație, nu sîntem nimic. Asta spusese? Pentru o clipă. Wakefield nu știe unde se află și ce a spus. De ce nu poate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Conexiunea lor psihică este atît de puternică Încît Wakefield se Întreabă dacă nebunul nu Îl simte cum stă la pîndă. Dușmanul se cațără În vîrful schelei și, ca de obicei, se așează pe jilțul lui să urmărească lucrările. Scaunul se prăvale sub el de parcă ar fi făcut din carton. Îl văd căzănd cu Încetinitorul și lovind bordurile de lîngă o stivă de cărămizi. — Mon dieu, strigă Francoise, e mort. — Cybelle este foarte palidă, dar Își ține firea. — Ce-ai făcut, Wakefield
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
râioasă, numai pielea și osul. — Câinele cu care s-a împrietenit Gaston! strigă el. Takamori tocmai îi vorbise lui Iijima despre Gaston și îi spusese că a stat cu ei numai o săptămână, dar au avut senzația că s-a prăvălit pe capul lor de undeva de sus, din cerul albastru, îndepărtat. Un suflet cum rar întâlnești în lumea asta plină de egoiști, un caracter absolut minunat, un individ care iubește oamenii. Mi-am schimbat părerea despre viață de când am aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
o zi foarte călduroasă, ca în toiul verii. După ce au coborât din tren, au dat peste un râuleț negru de murdărie. Pe ambele maluri se întindeau case care arătau ca niște cutii de chibrituri, cu acoperișuri care stăteau să se prăvălească. S-au oprit la o secție de poliție să întrebe unde este ecarisajul. A ieșit un polițist, ștergându-și capul cu prosopul. Pe fruntea lui, asudată toată, era o dungă roșie de la cascheta pe care o purtase. — Vedeți hornul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mereu sub reflectoare. Ei bine, zice că va lipsi cel mult o oră. Voi face o plimbare prin Împrejurimi. E o localitate romantică, Sorano. Ultima dată când am fost acolo era În ruină: o stradă Întreagă, cu totul abandonată, se prăvălise odată cu terenul de sub ea. El Însă, pentru iubitul lui, era gata să sacrifice totul. Chiar și pe elevii lui. Și știa deja că mâine după-masă nu avea să-i Însoțească la Galeriile de artă modernă - așa cum le promisese - și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
chip. Vrăjitorul s-a recunoscut înfrânt. Al treilea, cel de pământ a ieșit încrezător să înfrunte gigantul neînvins până acum: Arată-te făptură malefică, iar lupta va fi pe măsura puterilor noastre! Și deodată vrăjitorul tuna cu mânia sa munții prăvălind tone de pământ peste bestie, dar acesta ieșea nevătămat la fiecare încercare a înțeleptului. Vrăjitorul de metamorfoză era mai încrezător ca toți ceilalți, se și vedea pe tron, fiindcă ceilalți aveau în stăpânire, focul, pământul, apa, întunericul sau lumina, iar
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
în Egipt. Mă credea o prințesă a Canaanului, descendenta unei regine mărețe care fusese detronată de un rege rău. N-am corectat-o, de frică că dacă o să pronunț numele mamelor mele sau al Innei, toată povestea mea se va prăvăli peste mine și eu o să fiu aruncată din acea casă, iar fiul meu, alungat, pentru că poartă în vene sânge de asasin. Așa că Meryt a înflorit povestea și o spunea tuturor femeilor pe care le întâlnea și acestea erau numeroase, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
o cupă de bere care a rămas neatinsă. Tăcerea era grea și apăsătoare. Benia stătea cu mâinile strânse, speriat că aveam să fiu luată de lângă el; avea gura încleștată, pentru că nu știa exact cum trebuie să vorbească cu acel nobil prăvălit pe scaun în bucătărie. Iosif îmi trimitea priviri pline de grabă nespusă, pentru că nu voia să vorbească de față cu Benia. Eu mă uitam când la unul, când la celălalt și mă gândeam cât de mult am îmbătrânit. Până la urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
crezut că e Prodan cel Mic, dar pe urmă l-am recunoscut, Jancsi era, abia apucase să facă doi pași, când cineva l-a și ajuns din urmă și i-a pus piedică pesemne, pentru că Jancsi a scos un strigăt, prăvălindu-se cu mâinile întinse lateral, înapoi în lan, și atunci m-am pus la loc, pe burtă, spunându-i lui Puiu că postul de observație nu e păzit și că probabil am putea să ne cățărăm sus ca să luăm mingea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
ea. - De ce Gildas? De ce nu eu? Sau tu? continuă el cu voce surdă. SÎntem cu toții la fel de răspunzători! - Eu Încă și mai mult, așa e? El văzu privirea albastră adumbrindu-se, cuta amară din colțul buzelor pline. În clipa următoare, se prăvăli În brațele lui Gwen și izbucni În plîns, cerîndu-i iertare. Era destul de tîrziu În cursul dimineții cînd ea ajunse la fabrica de faianță, unde vestea morții lui Gildas făcuse deja Înconjurul atelierelor. La fel ca vestea despre menhirul care picura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
din cugetările lui Morineau. - Și dacă tot faci treabă, dragă Morineau, fă-mi o informare și despre familia Kersaint. Noapte bună! Stéphane, furibund, aruncă o privire ultraplictisită spre celula unde Pérec se lungise cu fața la perete, apoi se duse să se prăvălească moleșit Într-un fotoliu. * * * Armelle de Kersaint, extrem de bine dispusă la gîndul că primește vizita unui romancier, Își dăduse În mod excepțional cu un pic de ruj pe buze și scosese din cutioară inelul cu diamant. Recepțiile erau rare În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
izbutise să decodeze mimica mutului și Îi forțase literalmente mîna lui Lucas pentru ca acesta s-o ia cu el. - În ce calitate? se zborșise el. - De interpretă, răspunsese ea pe același ton. Yvonne avusese noroc. Mult noroc. Raftul care se prăvălise peste ea fusese oprit În cădere de cel opus, ferind-o astfel să fie strivită sub greutatea lui. Chipul ei avea o paloare anormală și Își ținea nările strînse. Lucas Îi găsi cu greu pulsul. Dar totuși Îl găsi. În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
un amestec de amărăciune și de revoltă. O dată mai mult, se simțea respinsă, izolată de ai ei. Privirile lor erau schimbate, deveniseră parcă inaccesibili. Ce anume Îi transforma În halul ăsta? Cătă spre Loïc, se uită la el cum stătea prăvălit pe scaun, cu fața Întoarsă. - Ai spus: o să crăpăm cu toții... De cine vorbești? - Tu vorbești cu mine ca un polițist, nu ca o soră! azvîrli el cuvintele. Nu vrei să-mi pui și cătușe, să mă bagi la pîrnaie? O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
după moartea soției lui. Marie Își vîrÎ nasul În pahar și Îngăimă: - Dacă i s-a Întîmplat ceva lui Nicolas, o să cadă iarăși, n-o să reziste. Întinse mîna spre sticlă, dar Lucas, mai iute, o Împiedică s-o apuce. Se prăvăli pe jumătate pe tejgheaua barului. - În ritmul ăsta, nici dumneata n-ai să reziști... Protestă, cerînd stăruitor un ultim pahar. Inflexibil, Lucas Îi ordonă să meargă la culcare. Ea scutură din cap și Încercă să apuce sticla. Se pomeniră atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
o mai bună strategie pentru a evita să răspundă Întrebării tinerei femei. Lucas simți o străfulgerare de ură, dar durerea neîncrezătoare pe care o citi pe chipul Mariei Îl străpunse. - Nicolas?... Nu... Nu, nu el... O simți clătinîndu-se, i se prăvăli În brațe. - Luați-o de aici! explodă Lucas. Yvonne Îl măsură cu dispreț. - Nu știi să-ți păstrezi cumpătul. Pentru un polițist, e păcat! zise ea, Întorcîndu-se către cei doi OPJ care se holbau la ea uluiți. Nu vedeți că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să deschid obloanele de la birou. TÎnăra polițistă flutură din mînă În semn că se va descurca și singură, intră În birou și se Îndreptă spre fereastră, cînd se poticni de un pat de campanie așezat de-a curmezișul Încăperii. Se prăvăli cît era de lungă peste ocupantul al cărui bust gol ieșea de sub cuvertura kaki rezervată prizonierilor. Lucas, trezit brusc, se Încruntă văzîndu-i chipul la doar cîțiva centimetri de obrazul lui. Marie Încercă să se ridice, dar, În gestul ei rapid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ieșea de sub cuvertura kaki rezervată prizonierilor. Lucas, trezit brusc, se Încruntă văzîndu-i chipul la doar cîțiva centimetri de obrazul lui. Marie Încercă să se ridice, dar, În gestul ei rapid, arcurile patului se mișcară, bara de sprijin alunecă, așa că se prăvăli din nou peste el. - De două ori la rînd, asta e deja provocare, murmură el imobilizînd-o cu brațele. Își aținti privirea În ochii ei. - Nu pe el Îl iubești. Ea Își plecă ochii. - Uită-te la mine, Marie, și ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
o fată de vreo cincisprezece ani, complet goală, stătea turcește pe covorul din salon. „Gone to the beach...”, făcu ea drept răspuns la Întrebările lui, după care căzu iar În apatie. În camera Janinei, un zdrahon bărbos, vizibil beat, sforăia prăvălit de-a curmezișul patului. Marc ciuli urechea; auzea gemete sau horcăieli. În camera de la etaj domnea o duhoare cumplită; soarele, pătrunzând pe fereastra largă, lumina violent dalele albe și negre. Pe dale, fiul său se târa cu stângăcie, alunecând din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
o fată de șaisprezece ani, drăguță și de o bunătate extremă, care câțiva ani mai târziu avea să se mărite cu un dobitoc sinistru. Era vara lui 1967. Ea Îl ținea de mâini și Îl rotea În jurul ei, apoi se prăvăleau amândoi În iarba proaspăt cosită. Michel se ghemuia la pieptul ei cald; Brigitte purta o fustiță scurtă. A doua zi, erau acoperiți cu bășicuțe roșii, cu pielea urzicată de mâncărimi cumplite. Trombidium holosericum, numit și rujet, e foarte răspândit, vara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
n-ar afla Siloa vreodată de asemenea pățanie! M-am uitat de jur Împrejur, temător ca ceilalți să nu vadă ce făcuse trimisul lui Moru și, mai ales, cu cine o făcuse. Repede! Să mă Îndepărtez odată de vita asta prăvălită În tufiș, care se ținea de cap și mugea, Împăcată. Era lac de sudoare, dar tot așa eram și eu. Am dat s-o iau spre apa verzuie ce curgea pe lângă sat, dar pășitorii m-au lăsat și m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am spus după o vreme. - Era. - De ce ai fugit? Enkim se uită la mine și zâmbi. Apoi se trânti pe mușchi și, punând brațele sub cap, privi la cer. Era senin. Luminile mici din acoperișul văzduhului păreau gata-gata să se prăvălească pe noi, atât erau de multe și de grele. Luna se târa la două degete deasupra pământului, abia văzută, iar eu nu știam ce anume făcea acolo. Sau luna nu făcea nimic? Dacă nu făcea nimic, de ce o dată dădea lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ochiului, am zărit pe mal un cerb care, nemișcat, se uita după noi. Apa m-a smucit din nou, trăgându-mă la fund. Mi-am Înfipt degetele În bulumac și am simțit cum Începem să jucăm, de parcă ne-am fi prăvălit printre stânci. Când am scos capul afară, abia dacă am reușit să iau o gură de aer. Cerbul era Încă acolo. Era potolit și bea apă, dar când Enkim a slobozit un strigăt ascuțit, cerbul a ridicat privirea. A făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Oamenii din jur pufniră În râs. Oameni? Nici pomeneală! De jur Împrejur erau numai femei, numai și numai femei. M-am scuturat și am dat să mă ridic În capul oaselor, dar eram moale ca un prunc și m-am prăvălit la loc. - Frig! Tare frig, am rostit În minte și una dintre femei se apropie de mine și-mi puse capul În poală. - Hai, hai, mă Îndemnă ea cu cuvinte. Îmi puse la gură o piatră scobită ca un căuș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Am dat să-l mai izbesc o dată dar, bulumacul prins de picioare mă țintuia În loc. Era ditamai lemnul, mare și greu, dar dacă mă rostogoleam pe spate, puteam să-l salt de jos. Asta am și făcut și l-am prăvălit apoi, cât era de greu, peste pășitorii păzitorului. - Câine! icni el și, buimac, se trase Îndărăt. Am Încercat să mă iau după el, dar nu mai aveam putere, iar bulumacul mă țintuia la pământ. Păzitorul se ridică, rânjind. Avea ditamai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
păzitorului, spintecându-l, iar cel care ataca, Începu să răsucească sulița În măruntaiele nenorocitului, de parcă ar fi amestecat cu maiul Într-un terci. Păzitorul Își smulse sulița din burtă cu amândouă mâinile - dădu să se repeadă asupra celuilalt, dar se prăvăli la pământ, cât era de lung. - Pfuuh, cade. În Umbră, zise noul venit și se ghemui degrabă lângă mine. Of, of, noul venit era, de fapt, lungana aia de Runa, din satul de pe marginea apei care curge mereu. Se apucă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]