1,946 matches
-
daca mereu învinge binele, de ce trebuie să-l mai predicam? Dacă, prin natura să, omul nu ar fi înclinat să facă rău, de ce i se interzice, de ce este stigmatizat? Uită-te și d-ta la religiile cele mai mari cum predică binele. Ba mai mult: dictează porunci, care cer să nu furi, să nu omorî. Da, trebuie sa poruncești. Puterile Râului sunt atat de Mari și de întortocheate, că se recurge la ele ca să se recomande binele: dacă nu facem asta
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
este condusă pe acest drum tot de frica de moarte, în speranța că valorile vieții vor putea fi salvate, dar în existența nu este posibilă salvarea; în non-existență, în neant, nici atât, spune Cioran. Sábato, în schimb, așa cum spune Carlos Cătănia, "predică salvarea speciei, chiar dacă forță brută pare să ne indice că singura soluție este sfârșitul. Sábato reprezintă această antinomie curioasă și dramatică în care martiriul dezamăgirii păstrează o urmă de speranță (...)"79. Sábato alege salvarea prin absolut, ca pe un act
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
dezbătând probleme sociale. Despre perioada să de aderare la idealurile comuniste și apoi la anarhism, aflăm de la personajele sale, printre care "analfabetul Carlucho, unul din anarhiștii aceia deosebit de buni la suflet, care mergeau pe jos din sat în sat ca să predice cât de frumos era anarhismul"8. Întreaga tinerețe a lui Cioran a fost marcată de deplasările sale dintr-un loc în altul, fie ca să-și urmeze familia, care nu ține cont de durerea lui de a părăsi raiul în care
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
a III-a, nr. sg.; citim - des. -m, pers. I, nr. pl.; citiți - des. -ți, pers. a II-a, nr. pl.; citesc - des. Ø, pers. a III-a, nr. pl. 2. Subiectul nominal 2.1. Substantivele colective Pentru acordul verbului predicat cu subiectul reprezentat de un substantiv colectiv, sunt relevante gradul de referențialitate al substantivului și configurația sintactică în care apare acesta: - independent: (20) Ieri, guvernul a participat la o ședință la Parlament. - pe prima poziție într-o sintagmă binominală pseudopartitivă
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
grupurile în genitiv de tipul engl. a car of John's62. Sintagmele partitive au la bază sintagme de tip subiect - predicat (propoziții reduse). O parte dintre studenți derivă dintr-o proiecție în care studenți este subiect, iar o parte este predicat. Prepoziția partitivă este un element cu caracteristici de determinant și de prepoziție, simbolizat prin D/Po (cu statut de centru). O parte, care este o proiecție maximală, se ridică la Spec,GD/P. Urma lăsată de această avansare este o
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
denotă suma părților din care sunt alcătuite scaunul, guvernul, Bucureștiul, respectiv apa. Dintre aceste patru entități, doar entitatea colectivă guvern are unități minimale de tip atomic (individ) în denotația sa, mai precis, miniștrii. 1.4. Acordul sintagmelor partitive Acordul verbului predicat cu sintagmele partitive este determinat de semantica nominalelor cuantificatoare din aceste sintagme (N1), de tipul de predicat cu care se combină sintagma partitivă și de sensul nominalului cuantificat (N2). 1.4.1. Nominalele cuantificatoare 1.4.1.1. Cuantificarea partitivă
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
nominalelor cuantificatoare din aceste sintagme (N1), de tipul de predicat cu care se combină sintagma partitivă și de sensul nominalului cuantificat (N2). 1.4.1. Nominalele cuantificatoare 1.4.1.1. Cuantificarea partitivă Faptul că nominalele colective admit acordul verbului predicat la plural doar când fac parte dintr-o sintagmă partitivă este foarte important pentru înțelegerea semanticii cuantificatorilor partitivi și a acordului cu sintagmele partitive, în general. Înțelegând care este referința sintagmelor partitive, putem înțelege de ce se poate face acordul la
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
armată de furnici - "furnicile sunt o armată" d. o mulțime de probleme - "problemele sunt o mulțime" În structura inițială, cele două nominale alcătuiesc o propoziție redusă - GX în structura de mai jos - în care N2 este subiect, iar N1 este predicat. N2 se deplasează într-o poziție de centru mai înaltă, iar N1 (predicatul) se deplasează în poziția de specificator al acestui centru mai înalt: (95) GF 3 Spec F' o sticlăj 3 o bijuteriej Fo GX Xi + F 3 de
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
în general acceptat faptul că sintagmele calificative au la bază o structură de tip propoziție redusă, iar cei doi termeni sunt inversați (inversare predicativă). În această propoziție redusă, de tip N2 N1, termenul N2 este subiect, iar termenul N1 este predicat. Prepoziția de, inserată între cei doi termeni, are un rol asemănător copulei din structurile predicative cu subiect și predicat (vezi Hulk șiTellier, 2000; Doetjes și Rooryck, 2003): (148) a. deșteptul de tine - [tu deștept] b. prostul de Ion - [Ion prost
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
având caracteristici distincte, fiecare dintre ele fiind divizibilă, non-numărabilă, cumulativă etc., dar distincte când sunt luate laolaltă. În frigider sunt două materii diferite, nu una singură, ceea ce ar justifica acordul la plural. Putem admite că substantivele fără determinanți (GN) sunt predicate, spre deosebire de cele cu determinanți (GDet), care sunt argumente; proiecțiile nominale de tipul GNum sunt flexibile, între predicate și argumente (cf. Wintner, 2000). Conjuncții predicativi nu au trăsătura [+plural], ci doar cei argumentali, ceea ce ar explica acordul lor105. Pentru substantivele abstracte
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
pline?", în Horațiu, Epistole, I.5,19. 260 În François Rabelais, op. cit., p. 59. 261 "După-un petic de hârtie/ Tot rămâne murdărie...", în op. cit., p. 66. 262 Ajuns în oraș și exasperat de trecătorii care îl cred venit să predice cuvântul Evangheliei, Gargantua, așezat "cu fundul pe turnurile bisericii Notre-Dame", îi botează "cu apă galbenă de răsfug, de-i zice pe latinește paris! Apoi, râzând cu mare poftă, a scos stropitoarea și aplecând-o asupra lor i-a udat atât
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
și nu-i oprițiă”<footnote Așezămintele apostolice, VI, 15 apud Pr. Ioan Mihălcescu, Pr. Matei Pîslaru și Pr. G. Nițu, în Scrierile Părinților Apostolici, vol. II, 1928, p. 162. footnote>. Așa cum amintea și pelagianul Iulian din Eclanum, Sfântul Ioan Hrisostom predica: ,,De aceea Și botezăm copiii, deși nu au păcate (personale - n. n.): ca să li se adauge sfințenia, dreptatea, înfierea, moștenirea, înfrățirea, să fie mădulare ale lui Hristos, să devină sălaș al Duhului”<footnote Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia a III
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
dumnezeiască pentru așa ceva, apoi ce împlinește toată Biserica, chiar de nu va fi statornicit prin sinoade, dar ceea ce totdeauna era în practică, acestea nu sunt socotite altminteri decât drept poruncă apostolică”. Precum Sfântul Ambrozie Și alți Părinți, și Fericitul Augustin predica necesitatea botezului ca Și condiție pentru intrarea în Împărăția cerurilor, pornind de la textul scripturistic de la Ioan 3, 5 Și deducând de aici, într-o consecvență logică, doctrina înspăimântătoare a damnării tuturor copiilor nebotezați, deși le atribuie cel mai puțin periculos
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
crimele acestor totalitarisme nu trebuie să fie diferite. O a doua propunere pe care ne-o fac foștii comuniști este iertarea. Foștii atei îmbracă acum haina creștinilor practicanți. Ieri respingeau cu patos "obscurantismul religiei", iar astăzi o fac pe smeriții, predicând cu glas stins și tremurat iertarea creștinească. Ei, cei care au pedepsit vinovați fără vină, cer astăzi scăparea de pedeapsă. De ce ar trebui să fie pedepsiți?", apare întrebarea. "Pedepsirea lor mai întoarce morții din mormânt, le mai dau viețile și
[Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
anumite privilegii în scopul îndreptării dezechilibrului nord-sud și al prezervării mediului. Apropiat de Bovî, englezul John Holloway se inspiră din guerilla neozapatistă a sub-comandantului Marcos pentru a respinge revoluțiile și experimentele secolului XX, axate pe cucerirea statului, și pentru a predica dizolvarea tuturor structurilor opresive. Anumite experiențe realizate în America Latină* slujesc, într-adevăr, de referință pentru inventarea unei societăți egalitare și emancipate, mai ales „Revoluția bolivariană” condusă de Hugo Chavez, președintele Venezuelei din 1998, care simbolizează pentru neocomuniști „socialismul secolului XXI
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
comuniste și și-a atras o intensă represiune. De la comunismul creștin... Oricât de paradoxal ar părea, comunismul și-a aflat numeroase rădăcini în creștinism, dar a și fost combătut foarte devreme de Biserica catolică. Astfel, Faptele Sfinților Apostoli (2/44-45) predică o formă de comunism: „Iar toți cei ce credeau erau laolaltă și aveau toate de obște. și își vindeau bunurile și averile și le împărțeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare”. și, în veacul al IV-lea, sfântul Ambrozie declara: „Pământul
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
adăugându-i conștiința opresiunii”. Chiar și ca sursă de progres, religia rămâne, prin urmare, o mistificare: „Hristos a învins numai pentru că Spartacus a fost înfrânt”. Marx și Engels resping apelurile Bisericilor întru ajutorarea săracilor, iar „principiile sociale ale creștinismului [care] predică lașitatea, disprețul de sine, înjosirea, umilința, pe scurt, toate calitățile plevei”. Proletariatul, care „nu vrea să fie considerat o pleavă, are nevoie de propriul curaj, de sentimentul demnității și mândriei sale, de speranța sa în neatârnare mai mult decât de
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
17000, iar în 1940, 5600 - și 29 de episcopi din 179. Desigur, în cel mai critic moment al războiului, în 1941-1942, Stalin face apel la naționalismul rus și la religie; își moderează atacurile împotriva ortodoxiei, al cărei conducător, mitropolitul Serghei, predică „apărarea sfintelor frontiere ale patriei”. Un Consiliu de stat pentru afacerile ortodoxe este creat pentru a supraveghea Biserica, aceasta promițând supunere prin vocea patriarhului Alexis în 1944. Lupta masivă împotriva religiei nu se reia decât în 1959, sub forma unei
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Marx, burghezia nu și-a făurit numai armele propriei sale ucideri, ci și pe „oamenii care vor mânui aceste arme - muncitorii moderni, proletarii”. Totuși, teoria necorespunzând defel realității, Marx deduce cu pragmatism consecințele revoluțiilor ratate din Europa din 1848. El predică o strategie de permanentă revoluție, mulțumită unui angajament militant sub „falsele stindarde”ale diverselor mișcări progresiste - muncitorești sau burgheze -, în scopul educării militanților și a orientării lor, la momentul oportun, spre acțiunea radicală, dacă nu chiar războiul civil*. Această confuzie
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
o practică anarhistă*. El recomandă însă, încă din 1905, organizarea insurecției și a terorii* de masă, pe care le va pune în aplicare atunci când va fi cucerit puterea. Astfel, din 1920 în 1941, dacă e adevărat că Internaționala Comunistă* (IC) predică lupta armată* sub diverse forme, ea nu propovăduiește însă și terorismul. Totuși, excepțiile confirmă această regulă. Astfel, la 16 aprilie 1925, în Bulgaria, comuniștii aruncă în aer, cu dinamită, domul catedralei din Sofia, în timpul unei ceremonii oficiale: regele Boris al
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
remarcat nivelul ridicat de autonomie a cantoanelor și localităților. Există doar cinci legi federale. Majoritatea elvețienilor vorbesc trei-patru limbi. Totuși, oamenii sunt însingurați, iar concurența e acerbă. Bani, stress, alienare. Iar marea catedrală Sf. Ioan din Geneva, unde Calvin a predicat peste 30 de ani, e aproape goală... Întreaga Europă este în evoluție, iar tineretul elvețian se pronunță majoritar pentru integrare. E vizibilă, însă, o îngrijorătoare criză morală, populația e îmbătrînită, iar multe valori tradiționale s-au pierdut. Pare autentică impresia
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
ajustare a morfemelor specifice categoriilor gramaticale ale unui cuvînt în raport cu morfemele altui cuvînt, cu care intră într-o anume relație sintactică, constituie o concordanță (în gen și număr la adjectivul atribut față de substantivul regent, în număr și persoană la verbul predicat în raport cu subiectul său). Gramaticile românești au consacrat pentru a reda acest concept termenul acord, cu precizarea că fenomenul pe care-l vizează se constituie în principiu de organizare sintactică (frastică sau suprafrastică), ce asigură coerența comunicativă, constînd, în accepția Valeriei
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
propoziție (formal) și prin referire la semantismul său. Atunci cînd se privilegiază conținutul semantic în definirea subiectului, se apreciază că acesta este elementul despre care se comunică ceva prin intermediul predicatului, arătînd cine face sau cine suferă acțiunea (exprimată prin verbul predicat la diateza activă, reflexivă sau pasivă), cine este caracterizat de o anumită stare, cui i se atribuie o însușire (exprimată prin numele predicativ). Remarcăm faptul că notele semantice relevate constant prin acest tip de definiție corespund unui actant (pacient) animat
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
390 și începutul lui 391, el se găsea la Hippona, unde se dusese pentru a vorbi cu un funcționar imperial; în acea cetate era episcop Valeriu, un bătrân de origine greacă, slab cunoscător al limbii latine: el nu putea să predice așadar cu succes și era incapabil să-i combată pe donatiști. Valeriu s-a gândit să profite de faptul că Augustin se găsea la Hippona, unde era cunoscut deja cu siguranță pentru asceza și studiile sale și a acționat astfel încât
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
îngust, dar e posibil și ca atitudinea filobarbară a scriitorului să facă parte, în general, din cadrul politic al epocii pentru că, de exemplu, regatul vizigot, în acea vreme, avea mulți simpatizanți în Galia. Singur, Salvian aparține grupului de literați care, în loc să predice o izolare totală față de barbari, își doresc să ajungă la o înțelegere cu aceștia, iar necesitatea de a menține autonomia Bisericii îl face să fie indiferent în privința altor probleme. E greu să nu ajungi la o concluzie negativă când e
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]