1,958 matches
-
problemă. Astfel, de cînd domnișoara În lila fusese sugrumată, Maigret se ocupase prea puțin de asasin. Nimic premeditat. Era parcă obsedat de femeia aceea, pe care o revedea stînd pe scaunul galben În fața chioșcului unde cînta fanfara, de fața ei prelungă, de zîmbetul destul de blînd, care contrasta uneori cu duritatea privirii. CÎteva mici nuanțe se adăugaseră acestei imagini după ce vizitase casa din strada Bourbonnais, aflase de șederea ei la Nisa, despre viața la Paris, acel puțin pe care Îl știa, inclusiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
pentru că rostise acel cuvânt cumplit simplu, natural, fără să-i tresară nici un mușchi al feței. Maigret vedea umbrele parcului, verdeața care, În unele locuri, căpăta tonuri ireale În lumina felinarelor, muzicanții În uniforme cu galoane... Dar revedea mai ales fața prelungă a numitei Hélène Lange care, pentru el și soția lui, Încă nu era decât doamna sau domnișoara În lila. — O cunoșteați pe domnișoara Lange? Bărbatul rămase nemișcat, cu răsuflarea tăiată, ca și cum s-ar fi sufocat. Și chiar avu o criză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
este îndeajuns pentru gloria tuturor - recunoscându-i ca vrednici urmași. Frumoasă încheiere, aprobă Vipsania. — Cu bine, le mulțumește vorbitorul. Amfitrioana se ridică și dă tonul aplauzelor. Cei lalți, din pro prie inițiativă sau din respect pentru gazdă, o imită. Ropote prelungi și ritmate răsplătesc această lectură de succes. Vipsania se grăbește să-i felicite pe mama și pe fratele lui Piso. Se îmbrățișează cu toții furtunos, se pupă pe obraji, pe nas, pe unde apucă. Pupius Piso e lac de sudoare. — Văd
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de râs. Firește că nimeni nu m-a visat vreodată, dar reușeam mereu să-i fac să zâmbească, și așa am devenit una de-a lor. În acel ultim rând al sălii de cinema, pe când ceilalți se sărutau zgomotos și prelung, neștiind prea bine ce anume înseamnă dorința, dar încercând cu orice chip să o mimeze (am aflat asta mult mai târziu, pe atunci nici unul dintre noi n-o știa) eu stăteam și fumam. Îmi amintesc cum mi-am desfăcut pachetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
zise samuraiul coborându-și și el glasul ca să nu-l audă Tanaka. Dar a aflat fără îndoială că suntem în Puebla. Am sentimentul că o să se arate iarăși. Se lăsă noaptea. O dată isprăvită cina, se întinseră în așternuturi ascultând dangătul prelung al clopotului care răsuna și aici, la fel ca în Mexico. Clopotul bătea necontenit în catedrala din piața mare a orașului, ridicată cu treisprezece ani în urmă. Ascultându-l, japonezii, obosiți după drumul prin deșert, căzură într-un somn adânc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și Închide ușa după tine. În cameră, maiorul stătea Întins pe pat. Pinin rămase În picioare lângă patul de campanie. Maiorul stătea cu capul pe rucsacul pe care-l umpluse cu haine ca să fie ca o pernă. Își Întoarse fața prelungă, arsă și unsă cu alifie către Pinin. Își ținea mâinile deasupra păturilor. — Câți ani ai, nouășpe? — Da, signor maggiore. — Și ai fost Îndrăgostit vreodată? — Cum adică, signor maggiore? — Adică Îndrăgostit...știi, de o fată? — Am fost cu ceva fete. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
unde-o fi vântul ori vrea să-și ascundă Sub mantia-i veche tristețe și dor Din șoapte-auzindu-mă vântul tresare Își flutură-n aer brațele lungi Iar păsări ce uită de cuib și visare Se scutură-n frunze cu triluri prelungi M-agăț cu privirea mirată-n senin Uitând de vremelnic și gânduri ce dor Pe suflet s-așterne un zâmbet sublim Și simt cum spre Tine mă-nalț iar în zbor
Amiaza by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83234_a_84559]
-
el. —Gândește-te că e un episod din uimitoarele aventuri ale lui Tarzan, spuse Moff. Trase de câteva ori aer În piept, strânse din dinți și păși cu grijă Înainte. Când podul se adânci la mijloc, Îi scăpă un țipăt prelung și modulat - oaaaa-uuu-ăăăă -, replică fidelă a tumbei pe care o executase stomacul lui. După ce-și recăpătă echilibrul, merse fără probleme până la capăt; de-acolo Îi strigă lui Rupert că e rândul lui. Dacă l-ar fi văzut fosta lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
botul în spume și ochii împietriți de groază. Focul ca o materializare termică a energiei trepidante la care Bătrânul și călugărul fuseseră martori mistuia și purifica acum iarmarocul. Ziua era pe sfârșite și soarele apunea, însângerând ținutul și aruncând umbre prelungi peste câmpie. în vârful muntelui se opriră să-și tragă sufletul. Priviră cărarea șerpuitoare pe care urcaseră, cu nostalgia cu care îți privești, cu ochii minții, firul vieții. Ea începea din ceea ce rămăsese din iarmaroc o ruină neagră, fumegândă, în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
excrementele se adunau în butoi, făcând viermi albi care se înmulțeau, ronțăind, descompunând și putrezind ciolanele și carnea tâlharului, transformând totul într-o materie scârnavă și puturoasă de hoit. Hohotele coborâră din gâtlej în rărunchi, preschimbându se curând în răcnete prelungi, care furau tihna lehuzelor și somnul sălbăticiunilor din pădurile învecinate. Nu părea a fi voce de ființă, ci mai degrabă scrâșnet de metal și huruit de bolovani rostogolindu-se pe grohotiș. Cu toate că schimbul de caraulă a fost redus la numai
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
pietrișul de pe fundul apei. O clipă mai târziu, scufundă brațul până la cot în apa curgătoare. Contactul neașteptat cu apa înghețată îi dădu senzația că un cuțit i se înfipsese în creier, dar își înăbuși strigătul, transformându-l într-un muget prelung. își scoase de mai multe ori brațul chinuit din apă și tot de atâtea ori îl afundă la loc, găsind astfel, încet-încet, puțină alinare. Bău apoi îndelung și își scufundă capul în torent, ca să stingă fierbințeala ce o simțea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
e codrul singurel! RAIUL VEȘNICIEI Fulgere să strălucească, Codrul să îngălbenească, Frunza lui să cadă jos Să se- așeze în strat gros, Să-ncălzească cu folos Un mormânt necălduros. Iarna, falduri de zăpadă Peste crengi uscate cadă, Și în nopțile prelungi, Vântul bată-i frunza-n dungi, Curgă plapoma de fulgi Să te-acopere când plângi! Când va fi să mă - nmormânte, Codrul tremurat să-mi cânte, Strajă fie-mi soarele, Muzică izvoarele, De-ar vrea Domnul să m-asculte, Măcar
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
botul în spume și ochii împietriți de groază. Focul ca o materializare termică a energiei trepidante la care Bătrânul și călugărul fuseseră martori mistuia și purifica acum iarmarocul. Ziua era pe sfârșite și soarele apunea, însângerând ținutul și aruncând umbre prelungi peste câmpie. în vârful muntelui se opriră să-și tragă sufletul. Priviră cărarea șerpuitoare pe care urcaseră, cu nostalgia cu care îți privești, cu ochii minții, firul vieții. Ea începea din ceea ce rămăsese din iarmaroc o ruină neagră, fumegândă, în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
excrementele se adunau în butoi, făcând viermi albi care se înmulțeau, ronțăind, descompunând și putrezind ciolanele și carnea tâlharului, transformând totul într-o materie scârnavă și puturoasă de hoit. Hohotele coborâră din gâtlej în rărunchi, preschimbându se curând în răcnete prelungi, care furau tihna lehuzelor și somnul sălbăticiunilor din pădurile învecinate. Nu părea a fi voce de ființă, ci mai degrabă scrâșnet de metal și huruit de bolovani rostogolindu-se pe grohotiș. Cu toate că schimbul de caraulă a fost redus la numai
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Înainte suferise de reumatism și tuse seacă. Acum cea care Își scuipa plămânii era apa. Tusea se auzea răzbătând din ulcior. Iar balamalele ferestrelor și ușilor gemeau de durere. Treptele pe care coborau sau urcau pașii scoteau câte un oftat prelung, iar cuptorul pe care se odihnea trupul bătrânei se umpluse de răni. Moartea Își strecurase ghearele În fiecare crăpătură a podelei, În fiecare por, În fiecare scândură, În fiecare cui bătut În perete, În fiecare ac Înfipt În ghemotoc. Pereții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
aur ce stătuseră ascunși sub temelia casei vreme de o sută cincizeci și trei de ani. În Încăpere se răspândi un miros de putreziciune, iar pe acoperiș hornul se Înclină spre miazăzi. Găleata, când se scufunda În adâncul fântânii, scotea un oftat prelung. Cumpăna scârțâia și apa se zbătea lovindu-se de pietre și aruncând În afara ei chipurile ce se oglindiseră Înlăuntru. Vitele mugeau În grajduri și cocoșii din sat cântau zi și noapte cucurigu. Clopotele băteau În surdină, lumânările se răsuceau În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
din nou și se grăbi să intre În bucătărie. Pe drum, ciorapii săi de nylon, pe care-i trăsese În grabă, În cerdac, după ce scosese castraveciorii din borcan, se atingeau de genunchi și mai sus de genunchi, scoțând un foșnet prelung, metalizat, care se pare că era foarte plăcut urechilor vizitatorului. Privind În urma ei, Extraterestrului Îi luciră ochii, din negri deveniră parcă și mai negri, buzele i se subțiară, iar pomeții prinseră culoare. „În fond, nu arată deloc rău“, părea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Încheiat cu nasturi până la gât. Cizmele dispăruseră și ele, În locul lor oaspetele purta acum o pereche de pantofi galbeni, lăcuiți, cu toc Înalt și catarame lucitoare. De altfel, Întreaga Înfățișare a vizitatorului venit din alte galaxii era impunătoare. Chipul său prelung, palid, Încadrat cu o barbă neverosimil de lungă și subțire, aproape transparentă, care-i crescuse parcă peste noapte, făcându-l să semene de la depărtare cu un sfânt desprins din icoane, precum și ochii Încercănați contrastau cu prospețimea aerului dimineții. Gălăgia pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
concediul de odihnă la București. Sunt cinci ani de când am fost nevoit să-l părăsesc. Când au trecut oare...?” „Bucureștiul e un oraș frumos? - se interesă fata privindu-l cu dragoste. Ce are În mod deosebit...?” „Ce nu are...!oftă prelung Tony Pavone dus pe gânduri. Tot ce poți afla mai drăguț, mai pitoresc, apun În fața ospitalității locuitorilor acestui oraș. Pot afirma fără teamă de-a greși, atât bucureștenii precum și locuitorii acestui Întreg teritoriu strămoșesc au În permanență zâmbetul pe buze
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
informă mai multe amănunte. Membru al Pardidului Comunist de la Înființarea lui, a deținut multe funcții de răspundere În partid, În posturi administrative, și chiar În viața economică a Capitalei. Amintirile triste i se developau În memorie, dând la iveală un prelung oftat. „Asta-i domnule inginer. Dacă cineva avea curajul să-mi prezică această anomalie În existența mea ei bine, Îi zdrobeam țeasta! Ambiția mea se dorea satisfăcută undeva la o treaptă Înaltă, În vârful piramidei!” Apăru frumoasa picoliță care umplu
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
puțin...Dacă voi suporta orele suplimentare, putem găsi unii lucrători dornici să colecteze ceva bani În plus...? Și dacă, cât oare m’ar costa...?” Magazionerul Îl privi gânditor, dând iluzia unor calcule exacte ca Însfârșit să vorbească, scoțând un oftat prelung. „Uite care-i situația. Pentru a nu termina treaba după miezul nopții, sunt necesari cinci lucrători. Și pentrucă se lucrează suplimentar În afara orelor dr program, va trebui să oferi fiecăruia 3oo lei iar mie să zicem, cinci sutare. În total
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
mari de eșarfe de la Woolworth, legate la colțuri și prinse de pernele vechi. Formă numărul de la poliție și spuse: — Aș dori să anunț o infracțiune. — Ce fel de infracțiune? — Furt de buzunare. O clipă, vă fac legătura. Urmă un bâzâit prelung. O voce lipsită de ton, din indiferență sau oboseală, spuse: — Da. Domnul Sammler, cu engleza sa de străin poloneză oxfordiană, Încercă să fie cât mai comprimat, mai direct și mai factual posibil. Pentru a economisi timp. Pentru a evita interogatorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
seminar la Columbia University despre scena britanică În anii ’30. Dintr-un motiv oarecare, asta Îl atrăsese pe Sammler. Îl Îndrăgea pe Feffer. Un operator ingenios, mai mult impresar decât student. Cu obrajii săi rumeni, barba brună, bogată, ochii negri prelungi, burta mare, părul neted, mâini roz, mari, stinghere, vocea puternică ce Întrerupea, energia zorită, era șarmant pentru Sammler. Nu de Încredere. Doar șarmant. Adică uneori Îi făcea mare plăcere lui Sammler să-l vadă pe Lionel Feffer exersând În felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
ziua de astăzi. Pe amândoi îi consider prieteni de-o viață. Înapoi în Boise, Shawna Shearer e mereu acolo atunci când am nevoie de ea: îmi dă sfaturi de marketing și, mai încă și mai bine, stă cu mine de discuții prelungi la un pahar de vin. Magică și uluitor de devotată, Shauna mi-a oferit cel mai splendid și mai neașteptat cadou: mi-a devenit, la vârsta mea, acea „cea mai bună prietenă”. Părinții și profesorii de la școala Highlands Elementary: vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
peste șapte luni cu pielea deja pistruiată. Și fără frică de nimic. Ar fi putut să-i spună lui Zach. Chiar în clipa aia. Răspunsul lui ar fi fost ca o pală de vânt, un chior fericit sau o ceartă prelungă. Dar, de data asta, Jina putea să lupte pentru cealaltă tabără. Sau putea să mai stea puțin, numai ea cu el. Zach și-a întins picioarele lungi și-a închis ochii. O mușcătură rea i se umfla deasupra tâmplei, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]