1,903 matches
-
merit. Dar să o iubești după ce ai dipserat total de destinul ei, îmi pare totul. Și cine n-a disperat de destinul României niciodată, acela n-a înțeles nimic din complexitatea acestei probleme și acela nu va fi angajat nicicând profetic în destinul acestei țări. Pentru spiritele problematice, care își dau seama mai mult de umbrele istoriei universale decât de luminile ei, care înțeleg că există neamuri osândite și ratări fatale decadente precoce și anonimate inevitabile, aderența la direcția internă a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
adevărul? O națiune caută puterea. Misiunea României trebuie să ne fie mai scumpă decât toată istoria universală, deși noi știm că trecutul României este timp fără istorie. Oamenii în care nu arde conștiința unei misiuni ar trebui suprimați. Fără spirit profetic, viața este un joc inutil. Numai în clipa când România se va consuma în flăcările interioare ale menirii sale ea va înceta să fie întristătoare. Căci dacă Rusia a fost numită sfântă și tristă, atunci România, așa cum a oscilat până
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
la trăirea exasperată și dramatică a metamorfozei întregului nostru stil de viață. Dacă înțelepciunea seculară, care spune că istoria nu face salturi, ar avea dreptate, atunci ar trebui să ne sinucidem cu toții pe loc. Dar instinctul, pasiunea și elanul nostru profetic de la toți pot să învețe ceva, numai de la înțelepți nu. Existența noastră nu poate primi un sens decât de la un salt, de la un salt definitiv și esențial. O voință totală de transformare n-a existat niciodată la noi, nemulțumirea cu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
că n-a fost nimeni să se îndoiască. Numai că religiozitatea românească este minoră, nepasionată și, mai cu seamă, neagresivă. Câți n-au făcut un merit din toleranța noastră și au transformat o insuficiență în virtute! Adevărata religiozitate este fanatică, profetică și intolerantă; ea înseamnă primii creștini, Inchiziția și Sfântul Sinod al Rusiei țariste. (De aceea, ateism militant există numai în Spania și Rusia.) Cine se pătrunde de revelație nu mai poate tolera nimic în afară de absolutul ei și de realizările lui
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în afară de absolutul ei și de realizările lui instituționale. Un om religios - adică unul care-și definește clipele vieții prin religie - este ființa cea mai incomodă, cea mai inumană din câte se pot închipui. De aceea, un popor religios, adică fanatic, profetic și intolerant, chiar dacă este lipsit de capacitate politică, își deschide un drum în lume datorită pasiunii lui religioase. În Rusia secolului trecut, biserica s-a dovedit incapabilă să se adapteze nevoilor poporului rusesc; ea n-a înțeles nimic din tragicul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
să recunoască datele situației, esența conflictului ce destramă societatea. Le Bon le furnizează mult așteptatul răspuns: în acest conflict masele joacă rolul fundamental. Doar masele pot furniza cheia situației din Franța și din lumea modernă. "Scriind sub semnul unei inspirații profetice, nota un istoric contemporan 48, Le Bon a început prin a plasa masele în centrul oricărei interpretări posibile a lumii contemporane". Este evident că are față de ele cunoscutul dispreț al burghezului pentru plebe și al socialistului pentru sub-proletar. Dar masele
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
pentru ca aceasta să meargă mai bine. Politica struțului nu putea fi aceea a lui Freud, și nici optica lui nu putea fi alta decît cea care a fost. În timp, cuvintele lui s-au dovedit a fi în mod tragic profetice 352. Alți cenzori invocă slăbirea facultăților sale intelectuale. Dar și primii, și cei din urmă uită cu totul de acea libertate în fața constrîngerilor sociale, de indiferență senină în fața judecăților celor vii, pe care spiritele înalte le dobîndesc în proximitatea morții
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
directă cu profetismul israelit, cărui conceptul (de carismă) îi este dator, își fac apariția noi stiluri de afirmare a liderului"456. S-ar putea obiecta că o definiție de acest gen nu ține seama de interesele economice, reale și deloc profetice. Acestea s-au slujit de conducători, au dispus de ei, i-au impus. Răspunsul este însă la îndemînă. În mod sigur, acestea pot fi luate în considerare. Nu este însă mai puțin adevărat că masa de interese economice, militare etc.
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
exercitat asupra maselor, de credința spontană, de supunerea fără constrîngeri, despre admirația nutrită de ele pentru conducător, totul se aplică la fel de bine carismei. Între cele două noțiuni nu există diferențe esențiale în afară de faptul că în carismă apare un aspect mai profetic, iar în prestigiu unul mai afectiv care-l așază la originea oricărei forme de putere. Teoria prestigiului a apărut înaintea celei a carismei, ba chiar a inspirat-o. Oricum, născute cam în aceeași epocă, ele încearcă să dea un răspuns
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
verosimil să încercăm a-i da această înfățișare. Șefii carismatici din era mulțimilor pot fi la fel de bine oameni aflați la putere, oameni ai ideilor sau ai credinței. Pentru a cuceri și a cîrmui popoare, ei trebuie să aibă o dimensiune profetică. După cum am văzut la momentul potrivit, Le Bon crede că fiecare dintre aceștia trebuie să combine în sine credința pasionată a unui Robespierre și puterea de seducție a unui Napoleon. Profetul fără de arme este dublat de profetul purtător de arme
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
a zilelor insurecționale timișorene este sintetizată în prefața lui Radu Ciobotea la una din cărțile lui Titus Suciu (Lumea bună a balconului). Ciobotea creionează revolta timișoreană ca pe un „vast cenaclu politic” și un „maraton” în care revoluționarii spontani și profetici nu au fost perfecți, ci umani (adică au făcut și ei erori sau au ezitat ori chiar au clacat parțial), un maraton epuizant în care lumile, cei buni și cei răi, s-au amestecat și în care, după cum recunoștea un
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
Bisericii, teologia primește trei însușiri excepționale: ea este mai întâi tradițională - fiind legată printr-un vot al ascultării de Cuvântul Tatălui; contemporană - prin atotprezenta inspirație a Duhului care face din cuvintele Scripturii „prescuri pentru cuminecături”3; în sfârșit, teologia este profetică, petrecând în conversația verticală cu Dumnezeu și dialogând oblic cu umanitatea, în așteptarea făgăduitei prezențe eshatologice a lui Hristos 4. Cu aceasta, ne întoarcem la întrebarea care ne-a condus, până aici, cercetarea: de unde provine, în primă și ultimă instanță
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
divorțul teologiei de înțelepciunea lumii, sceptică și dubitativă. Prin mărturia lor, sfinții nu aparțin Bisericii, ci o constituie. Cuvântul răstignit și înviat sălășluiește în trupul viu al memoriei celor morți pe Cruce. Destinul martiric al profeților lui Israel anticipează vocația profetică a martirilor creștini. Aceștia n-au murit pentru un adevăr personal, ci pentru insuportabila veste bună a Domnului. Într-un anumit sens, Crezul de la Niceea a fost pregătit nu atât prin elaborarea unei aparat conceptual, cât prin mucenicia profetică a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
vocația profetică a martirilor creștini. Aceștia n-au murit pentru un adevăr personal, ci pentru insuportabila veste bună a Domnului. Într-un anumit sens, Crezul de la Niceea a fost pregătit nu atât prin elaborarea unei aparat conceptual, cât prin mucenicia profetică a primilor apostoli și ucenici ai lui Hristos 2. Moartea profeților iudei sau a mucenicilor creștini nu este o efigie a virtuții eroice. Lipsit de actul mărturisirii, jertfa celor drepți s-ar reduce la un impresionant act de curaj, fără
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de pământ au prins rădăcini sau cât de des au fost udați copacii. Mâinile plugarului cântăresc cel mai bine o bucată de pâine. În sfârșit, pentru a folosi o imagine dintr-un alt registru, adevăratul critic literar are întotdeauna simț profetic, știind să recunoască astăzi talentul care va triumfa mâine 2. Prin urmare, a fi în posesia listei cărților canonice acceptate de Biserică nu asigură participarea la evenimentul Revelației. Aderența la canonul ortodox al Bibliei nu furnizează cheia înțelegerii unității teologice
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
gândiri marcate de moștenirea culturii filozofice grecești. Ortodoxie: posesie ori participare?tc "Ortodoxie \: posesie ori participare ?" Pentru cei deciși să gândească teologia în raport deschis față de trecut (prin studiu și învățătură), față de prezent (prin rugăciune) și față de viitor (prin atenție profetică), sesizarea rolului formator și euristic al tradiției este indispensabil. Tradiția apostolică este responsabilă pentru articularea hermeneuticii unitare a Scripturii, care, în diversitatea sa textuală, ascunde din fața privirii grăbite și viclene adevărata icoană a lui Hristos. Formularea limbajului Ortodoxiei ține de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Fără ancorarea dialogului cu lumea în sânul marii tradiții dogmatice a Bisericii, fără restaurarea demnității alegoriei în lectura Scripturilor sfinte și, mai ales, fără experiența liturgică a tainei bunătății și iubirii lui Dumnezeu, izvoarele teologiei seacă ori se înfundă. Inteligența profetică cu care Andrew Louth interpretează „semnele vremii” este lipsită de crispare. Autorul scrie și gândește altfel decât un scholar mânat de simple curiozități sau vanități livrești: o tușă existențială marchează fiecare cuvânt sau frază. Sensul cuvintelor este consolidat printr-un
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
re)marcat întotdeauna prin stranietatea limbii sale. Familiaritatea se obține printr-un efect de rodaj care topește convențiile lingvistice într-un creuzet viu din care rezultă înțelegerea alterității. Tacitul lingvistic al oricărei întâlniri între „eu” și „tu” dozează o sumă profetică de coincidențe. În filozofia lui Gadamer „esența” limbii (die Sprachlichkeit) nu poate fi reificată tocmai pentru că limba e mai mult decât o simplă „competență comunicativă” (J. Habermas). Experiența limbii, mai cu seamă perlocuția, presupune o uitare de sine, prin care
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Michel Henry spiritului creștinismului seamănă foarte puțin, este adevărat, cu ceea ce tradiția modernă - de la Kant și Hegel până la Heidegger, poate cu excepția lui Schelling - a putut întrevedea vreodată. Henry frapează deopotrivă tagma filozofilor și a teologilor „umaniști” contemporani cu o forță profetică perfect actuală. Pentru gânditorul din Montpellier, creștinismul nu este un episod istoric bun de conservat în niște arhive ale memoriei europene, ci „vestea cea bună” care poate ridica umanitatea postistorică de astăzi din grava sa captivitate în universul simulacrelor, al
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
inhibă, dar nici nu se prelungesc la infinit. Ele sunt oportunitatea unui dialog onest, nu un răgaz pentru o șuetă. Sedusă de postura oficial recunoscută de „regină a științelor”, în Occident teologia medievală a renunțat să mai fie cu adevărat profetică și autocritică, preferând construcția de sisteme metafizice în locul hermeneuticii Scripturii, sau refugiul în sentimentalismul pietist în absența unei deconstrucții conceptuale a idolatriilor politice și culturale. În Răsărit, teologia n-a perceput decât foarte târziu miza modernității și a secularizării, răspunzând
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Țara Galilor, fără a mai vorbi despre Irlanda, privatizarea credinței nu este o cerință atât de acută ca în Europa Occidentală. Totuși, într-un context cultural postcolonial, întreținut de respectul pentru individ și de recunoașterea alterității ireductibile a persoanei umane, specificul profetic al teologiei creștine a putut să fie uitat, ca de altfel și granița între ortodoxie și erezie. Multiconfesionalismul creștin a dat naștere multiculturalismului orizontal. Tratată ca o „bătrână doamnă” între celelalte domenii de studiu universitar, teologia a ajuns să adopte
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
unitatea și adevărul central al Scripturilor; apoi, a uitat limbajul tradiției și s-a înstrăinat de instinctul vizionar al acesteia. Pe scurt, teologia a cedat presiunilor seculare, pierzându-și identitatea între celelalte discipline umaniste. Drept urmare, vocația sa pastorală, terapeutică și profetică s-a diluat, iar agenda Bisericii a fost confiscată de obsesiile răzgândite ale modernității. Trei nume s-au distins prin încercarea de a oferi un răspuns acestor neașteptate confuzii și indeterminări: N.T. Wright, Oliver O’Donovan și J. Milbank. Tom
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ternară (stadiile magic/mistic/secular) a istoriei religiei e datorată în bună măsură lecturii sociologice a Vechiului Testament propusă de E. Troeltsch. Istoricul german simplifică evoluția credinței israeliților prin postularea unui clivaj între vocația sacerdotală (mistică, rutinizantă, autoritar-tradiționalistă) și vocația profetică (harismatică, ascetic-intramundană). Analogia între atributele „vocației profetice” și proclamația reformatorilor din secolul al XVI-lea aproape că nu mai trebuie subliniată. Astfel, „pentru Weber lumea modernă este în mod fundamental o fuziune între monoteismul transformat în raționalitatea formală a lumii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
religiei e datorată în bună măsură lecturii sociologice a Vechiului Testament propusă de E. Troeltsch. Istoricul german simplifică evoluția credinței israeliților prin postularea unui clivaj între vocația sacerdotală (mistică, rutinizantă, autoritar-tradiționalistă) și vocația profetică (harismatică, ascetic-intramundană). Analogia între atributele „vocației profetice” și proclamația reformatorilor din secolul al XVI-lea aproape că nu mai trebuie subliniată. Astfel, „pentru Weber lumea modernă este în mod fundamental o fuziune între monoteismul transformat în raționalitatea formală a lumii de aici și politeismul resurgent care se
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
istorice a monahismului creștin: figurile sale fondatoare - e.g. Antonie cel Mare, Pahomie, Vasile cel Mare, Benedict de Nursia, Francisc de Assisi - sunt în același timp voci ale „tradiției” pe care o doresc rearticulată, poate printr-o nuanțare a limbajului lor profetic în funcție de codul specific diverselor epoci și culturi în care au trăit. În sfârșit, ireductibilitatea religiei la factorii sociali este vizibilă în confuzia perpetuată de Troeltsch și Weber cu privire la organizarea meseriilor în orașul medieval. Firește că sentimentul fraternității și vocația solidarității
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]