480,341 matches
-
artist. Astfel, obiectele-personaje sunt marcate de nenumărate sensuri simbolice. Artistul le reinvestește emoțional și semantic pentru ca acestea să capete o nouă autenticitate. Găsim aici trimiteri, mai mult sau mai puțin acuzate, către ideea de ortodoxie, filtrată, evident, într-o scriitură proprie, cu note discret elegiace specifice, de altfel, gândirii sale plastice. Deși, în aparență, discursul se poartă în sfera rarefiată a întrebărilor esențiale, în realitate el se impune într-un registru natural, firesc și deconectant. Piesele, în ansamblul lor, respiră într-
Sticla în muzeu by Cătălin Davi () [Corola-journal/Journalistic/14071_a_15396]
-
Design Center din Amsterdam, conturează o dimensiune nouă a artistului, atât din punctul de vedere tematic cât și la nivelul expresiei plastice. Până acum, lucrările lui Mihai Țopescu erau receptate ca forme originale ale unui spirit preocupat să-și identifice propria amprentă în registrul unei realități esențializate, în jurul unei tematici cu conotații predilect religioase (ciclurile Feresatră, Arcade, Capcana Soarelui, Ogive, Poarta etc.). Păstrându-și întregi valorile cărora le este în continuare atașat, "schimbarea sa la față" se produce acum mai ales
Sticla în muzeu by Cătălin Davi () [Corola-journal/Journalistic/14071_a_15396]
-
mod serios, problema rolului și a identității sale în societate și responsabilitatea morală pe care trebuie să și-o asume în raporturile cu lumea. În esență, el denunță acele prezențe ale vieții publice care sînt predispuse la "monstrita cronică" (după propriul diagnostic), atunci când selecția lor are la bază alte criterii decât cele ale performanței și moralei. Ciclul actual conturează o nouă dimensiune, aceea a unui plastician angajat în viața cetății. Așa a apărut această serie "manifest" împotriva prostiei, a mitocăniei, a
Sticla în muzeu by Cătălin Davi () [Corola-journal/Journalistic/14071_a_15396]
-
-ți întocmi un bilanț poate să însemne și un act de exorcizare încă mai mult decât sfidarea neantului, jurnalul din celelalte vârste servește, resuscitant, prin prospețimea datelor, pentru că un autor de monografii nu și-ar fi iertat lapsusuri în cea proprie, iar memoria își are vacanțele ei, criptând voluptățile ce nu vor fi numite, precum imaginația poate plăsmui - nu și celui ce ține un jurnal. Epoca este aceea a beznei de peste patru decenii prin care cu toții am trecut, cu consecința timpurie
Act de confesiune by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14064_a_15389]
-
ca pe ofrande revelațiile, cei care au gustat în doze aproape mortale cinismele altora și au degerat de pofta copilărească de a imita răul acestora aglomerat pe pagină și aiurindu-l consecvent pe cititor, cei care și-au contemplat gol-plinul scrisului propriu la soroacele hărăzite câte unui salt senzațional și s-au îngrozit, totuși, de neasemănare, s-ar prea putea ca nici debutul lor editorial să nu poată fi separat, ci tot împreună, o carte semnată de doi șoticari, care s-au
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14075_a_15400]
-
banaliza, faptul divers va fi atotputernic, diversitate, divertisment, acestea vor fi coordonatele universului dominat de Nimeni" (pp. 98-99). Dictatura din ultimii ani ai comunismului a fost înlocuită cu un alt tip de putere, mai parșivă, a cărei forță stă în propriile ei slăbiciuni. Într-o societate care își distruge statuile (citește, valorile și idolii) oamenii ajung să nu mai creadă în nimic, coagularea lor în numele apărării unui ideal devine imposibilă, iar puterea nevăzută își poate face de cap: "Puterea cea mai
Călare pe două lumi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14083_a_15408]
-
vreme a tuturor disoluțiilor și dezamăgirilor, "tînărul Georgescu" propune, ca pe o supremă perversitate, euforia pionieratului! Lamentația sterilă ca justificare a "nefăcutului" (nu sînt bani, nu e interes, nu se poate etc. etc) e înlocuită cu o asumare inteligentă a propriilor neputințe; tot ceea ce filmul românesc încerca pînă acum să camufleze, mimînd normalitatea, e întors pe dos și transformat în argument în 3 păzește! Actorii erau, pînă acum, plătiți prost, simbolic, ca vai de lume? Ei bine, acum nu vor mai
Taximetrist: Ovidiu Georgescu by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14091_a_15416]
-
deși New York-ul pare cititorului a fi patria de drept a acestui boem captivat de insolit, scriitorul se simte în largul său doar printre non-americani - dovadă fiind prietenii săi, nord-europeni, polonezi și evrei, față de care are o reacție de atragere-respingere. Propria sa moștenire europeană, însă (Miller fiind german de a doua generație), e mistificată, ca mai peste tot în romanele sale. De altfel, e de notorietate faptul că Miller încerca să apară ca un boem extras din imediat, un artist orb
Romanul care se scrie singur by Ilinca Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/14073_a_15398]
-
într-un spital psihiatric. La fel de abandonat, de a cărui existență nu-și mai amintește aproape nimeni. Acolo, însă, trăiesc niște oameni cu diverse probleme sau, cum spune autorul, mai altfel. Singuri, într-o pustietate desăvîrșită, la marginea societății. Singuri la propriu. Iarnă și vară, zile și ani. Afecțiunile sînt diferite, ca și manifestările lor. Sînt numai bărbați și o singură femeie. Ea duce acum o viață evlavioasă și le iubește pe Maica Domnului și pe Maica Tereza. Dintre bărbați, unul este
Eu sînt un pescăruș! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14067_a_15392]
-
se iscă de aici în modul cel mai benefic. Nu este doar protagonistul absolut, dar și pilonul dominant al edificiului regizoral. Poate cel mai emoționant moment este chiar dansul cu Satana, povara pe care Iov o duce în spinare la propriu, încleștarea dintre bine și rău, dintre om și daimon. Este și cel mai atent gîndită și lucrată de Vava Ștefănescu, în rest apelînd la multe din elementele-i prea bine cunoscute. Cred că este necesară o împrospătare a stilului, o
În mijlocul cenușii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14090_a_15415]
-
face exact drumul contrar". În negura istoriei muzicii instrumentele de percuție au fost primele venite, pentru ca perfecționarea și emanciparea lor să fie ulterioară celorlalte grupuri instrumentale. O perfecționare ca sindrom acut al libertății de cireștere în câmpul de forță al propriei semințe; o emancipare aidoma unei corăbii cu pânzele umflate de vântul ce bate dinspre teritorii exotice și timpuri magice, ritualice. Cine și-ar fi închipuit însă torențiala emergență de astăzi a instrumentelor de percuție, acum șapte decenii când Edgar Varese
Game by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14092_a_15417]
-
Constanța Buzea Poate sunt de nedescris în adolescență. Vă spun aceasta confirmând cu probele proprii, câte voi fi produs la vremea mea. De nedescris atunci starea ca de maladie fără nume, cu neputință de numit paloarea sub care copilul intră în zi auroral și vede lumea într-o lumină în care se simte singur și
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14095_a_15420]
-
aceea vastă va coagula prin atingere lăsându-i binefacerile limitei, paradoxal liniștitoare, în care se dumirește și se poate în sfârșit exprima. Pe sine, desigur, învățându-se dur, fără menajamente, să respire aerul plin de surprize, să se orienteze printre propriile-i sentimente ca printre lucruri pe care se poate conta de la o clipă la alta, asimilân-du-și, cu nostalgiile împrejur și cu teamă, bucuria puterii de a renunța la balast, în favoarea ordinei ca o revelație. Cum și dvs. treceți prin dreptul
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14095_a_15420]
-
în reciprocă atracție, delfinul și spectatorul său, căprioara și nemurirea, pasagerul și fericirea lui umilă că trece iubind, nu altfel. Atunci se-ntâmplă ca o nostalgie, și ca un tremur interior, începutul unui dialog cu toate câte sunt și cu propriul suflet încântat de descoperire: "În fața mea, albastră imensitate Atlanticul, de casă mă desparte./ Mă rog de apă(...)/ Mă rog să sece și o punte să clădească/ Și sufletul de dor să-mi mântuiască". Dacă sunteți cu adevărat la prima încercare
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14095_a_15420]
-
ca și cum atitudinea profund idiosincratică a lui Bloom față de autorii pe care-i comentează - și, mai cu seamă, făță de cei pe care nu-i comentează - este atât de contagioasă încât sfârșește prin a contamina cumva și atitudinea cititorului făță de propria lui carte. Există în cartea lui Bloom idiosincrazii pe care el și le recunoaște deschis, și idiosincrazii peste care trece cu grijă și despre care nu suflă o vorbă (cele din urmă fiind mult mai stupefiante). El recunoaște, de exemplu
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
scăpat de aceeași soartă crudă: inițial el a făcut parte dintre cele o sută de genii, dar în cele din urmă Bloom s-a răzgândit și l-a scos (Iisus "era acolo, dar a fost cumva retras, în parte datorită propriilor mele perplexități, în parte ca urmare a unui înțelept sfat editorial"). Bloom are un fel foarte "original" de a citi Biblia: pentru el, întocmai cum Iahvistul e doar "un povestaș (a storyteller), de o sofisticare uimitoare și totuși cu o
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
în parte după latină, diferențiat de cel popular - atît în fonetică (pentru că admite grupuri de sunete absente din cuvintele populare, e- inițial etc.) cît și în morfologie (prin pierderea unor alternanțe). Hiatul ar caracteriza un "stil cult", care are tendințe proprii, diferite de tendințele spontane ale limbii comune: "sistemul fonetic românesc literar are ca trăsătură distinctivă, în raport cu cel popular, tocmai acceptarea și promovarea hiatului" (Flora Șuteu, Influența ortografiei asupra pronunțării literare românești, 1976, 202). Rămîne totuși întrebarea dacă această tendință caracterizează
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
în franceză cuvîntul conține un diftong (pia-no), ca și în italiană: pia-no(-for-te). Și în germană - posibil intermediar pentru cuvîntul românesc - dicționarele indică un diftong (cf. Der Grosse Duden 1986). Așadar, româna ar fi ales - în ciuda etimologiei și a tendințelor proprii (și deși avea modelul fonetic al silabei inițiale pia-, din piatră, piață, piază) - pronunțarea pi-an, pi-a-nist. Un exemplu extrem e cuvîntul milieu (DEX, DOOM), pentru care se recomandă pretențioasa (și falsa) pronunțare în trei silabe: mi-li-eu; e vorba de umilul
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
eurile succesive ori simultane, scriitorul adoptă la un moment dat el însuși identiatea... englezească, precum o exasperare a ficțiunii. O ficțiune în ficțiune, de natură sado-masochistă: În fața operei sale, Ionesco însuși se comportă ca un «englez», un «interpret radical» al propriei creații care se autonomizează ca ființă. Postura lui poate fi descrisă metaforic prin formula simultană a descotorosirii, debarasării de sine ca de un «cadavru» și a îmbrățișării Celuilalt din sine, a unui eu ficțional, după modelul parabolei ciobanului care, în
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14108_a_15433]
-
grilă, de altminteri habituală, de referințe anglo-saxone, ci și în atitudinea d-sale detașată, flegmatică, totuși "curioasă", nu fără o componentă de snobism decent. O mixtură de apropieri și îndepărtări în raport cu marele Eugene Ionesco, care implică o tactică analoagă față de propria-i conștiință: "noi, ascultătorii sau cititorii lui, ne familiarizăm treptat cu metodele pe care el ni le-a transmis și, în același timp, ne descoperim îndepărtați, plasați la o anume distanță de propriul nostru limbaj, de eurile noastre obișnuite și
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14108_a_15433]
-
Ionesco, care implică o tactică analoagă față de propria-i conștiință: "noi, ascultătorii sau cititorii lui, ne familiarizăm treptat cu metodele pe care el ni le-a transmis și, în același timp, ne descoperim îndepărtați, plasați la o anume distanță de propriul nostru limbaj, de eurile noastre obișnuite și de societatea noastră". Așadar efectul menționatei "hipnoze"...
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14108_a_15433]
-
50 de "pagini bizare" din care elitiștii și orgolioșii avangardiști din jurul revistei unu își fac, pe la 1930, pavăză și stindard. Născut la Curtea de Argeș la 17 martie 1883, Demetru Dem. Demetrescu-Buzău, grefier la Înalta Curte de Casație din București moare, din proprie voință, la 23 noiembrie 1923, punînd astfel capăt, fără motiv răspicat, unei existențe pe care mulți nu s-au sfiit a o califica drept "urmuziană". Și dacă tatăl, medic și latinist cu aplicație, îi hotărăște cariera și îi potrivește numele
MARTIE by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/14116_a_15441]
-
nume potrivit. Anxios și pătruns de preceptele unui tată opac la creație, care erau, în mare măsură, și ale vremii, "se temea - după spusele nașului său literar - ca nu cumva Casația să-l găsească mai repede în Urmuz decît în propriul lui nume, despicat din Dumitru." Suprarealist avant la lettre (André Breton își publică celebrele Manifeste abia în 1924), Urmuz apare în situația absolut insolită a autorului lipsit de "filiații". Cele nouă scrieri, opt antischițe și o fabulă fără de afabulație, nemaipunînd
MARTIE by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/14116_a_15441]
-
și Dragomir "travestește viața avară a comerciantului", în timp ce Fuchsiada este un elogiu al libertății în artă. Și iată cum "bufoneriile" lui Urmuz, chiar dacă nu s-au bucurat niciodată de o autentificare pînă la capăt din partea lui G. Călinescu, își regăsesc propriul "grai de răsfăț" și scot la iveală o literatură de negație cu gen proxim fluctuant, detectabil, poate, tocmai în limerick-ul epocii victoriene, la un Edward Lear, fascinat, la rîndu-i, de sonoritățile enigmatice și de contururile evanescente.
MARTIE by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/14116_a_15441]
-
Tudorel Urian Spirit justițiar, departe (la propriu, dat fiind prelungitul său exil la Tîrgu Jiu, dar și la figurat) de coteriile literare și politice, neobosit partizan al revizuirilor, polemist fără teamă și prihană, Gheorghe Grigurcu este un soi de călăreț singuratic în critica românească de azi. El
Gheorghe Grigurcu par lui même by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14105_a_15430]