1,085 matches
-
merge mai departe. Darul cu scop conștientizat de dăruitor, peșcheșul conștientizat și de primitor, devine haraci - tot turcism -, nu doar conștientizat de primitor, dar cerut insistent, mereu În umbra unor represalii. De acum nu mai e vorba doar de a propti o avere, ci de a consimți la diminuarea ei; și salutar este ca, În vreme ce poalele movilei sunt săpate de primitor, dăruitorul să adauge pământ În vârful ei, așteptând vremea când primitorul Își va toci dinții, scăzând haraciul până la dispariție. Între
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
să copie experiența anterioară a viului, care dintr’o celulă face două. Doar că acelea cresc... Și tot acel „negricios“ știe de ce Australia desprinsă din vechiul continent Gondwana n’a urmat pilda Indiei care, după o cursă aventuroasă, s’a proptit În Asia. Australia a devenit ori cea mai mare insulă, ori cel mai mic continent, complet izolată. Dar tot pe atunci, reptilele stăpâne ale Terrei căutau tot un fel de fragmentare, rupând din ele ceva menit a deveni o „insulă
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
clipele de răgaz a ieșit să se aerisească pe ulița principală a Vienei. Într-una din vitrine a văzut puzderie de produse de drogherie și parfumerie, despre care nu mai auzise niciodată, și l-a întrebat pe vânzătorul care stătea proptit de ușorul ușii : - «Mă rog frumos dumitale, ce se vinde într-o prăvălie ca asta ?» Arogantul negustor, văzând că are ce a face cu un om simplu, îi răspunse în batjocură. - «Aci, măi țărane se vând capete de măgari !» La
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
vremurilor trecute, evocată prin mărturia depusă de "ale turnurilor umbre". Moda "ruinurilor" a răposat de mult; la mijlocul veacului trecut se putea vorbi chiar de opusul ei, doar se cânta monocord, entuziast și calp, zidirea, șantierul, construcția nouă, barajul, Bumbești-Livezenii, compresorul proptit cu piciorul ș.a.m.d. Dacă onor scriitorul român ar catadixi să mai și coboare din turnul de hârtie al gâlcevilor eterne, ar putea constata că, în anno domini 2009, avem belșug de "ruinuri". Cântăreți, ioc! S-a început cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Iosif: cutare student de la Școala de literatură a fost prins în flagrant delict "citind cunoscuta trilogie a lui Blaga" etc. Mai că-ți vine să-i dai dreptate lui Davidoglu, care, potrivit românei pe care o știa cât o știa, proptește oiștea-n gard în tentativa de a parafraza o veche zicală: "Tovarășul Baranga a pus carul înaintea scriitorilor"... * A u trecut, iată, 40 de ani de la lansarea unei cărți ce avea să facă pârtie: "Cu microfonul în buzunar". După acel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
nu există nici morală, nici conștiință, nici iubire de țară. Există numai iubire de bani, adunați cu orice mijloc, oricât de odios ar fi el și pe spinarea oricui..." Oare ar fi lăsat Antonescu Filarmonica din Iași să zacă nereparată, proptită cu bârne pe dinăuntru, vreme de 18 ani? Probabil că nu. Deși țara era în plin război (1943), el aprobă construirea unui nou sediu pentru Conservatorul din București, argumentând: "Este o rușine că, până acum, Conservatorul a stat în ruină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
spune așa, i-o reteză Viorel zâmbitor. Ți-am spus că nu-mi place să-mi spui așa. — Uite, Viorele, se conformează părințelul. Vezi ce bună a fost ideea mea ca să-l punem aici, sub cais? Între crăcile alea o să proptim bulumacu’ mâine dimineață, să agățăm macaraua. Macaraua aia din hangar e bună. M-am uitat la ea. Trebuie doar spălată bine cu motorină, frecată și unsă nițel, că nu s-a mai umblat demult la ea. Motoru-i gata demontat, doar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
mașină să zboare. O facem avion, să zburăm cu ea peste graniță. Încă puțin, Relule, Încă puțin... Motorul se ridicase la o palmă deasupra nivelului capotei, și-acuma lasă-l jos ușor, iar moș Victor cu Leontina și Andrei se propteau În el Împingându-l Într-o parte, haiiii, acuma-i gata și mergem să mâncăm. După ce am mâncat, am picotit la umbra caisului toată după-amiaza și am socotit ce-ar mai fi de vândut din bătătura lui moș Victor. Păi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
adusmmmââî amintemmmââî. Și-amm mmmai trecutââmmm treimmm grupurimmm luna mmmastammmââ... Și-ammmâî fostââî lammâî Bucureștmmmâââ... Mai bine ar vorbi dracului cu mâinile. De câte ori o fi fost pe aici Andrei În ultimii doi ani, n-a Învățat mare lucru din limba asta tot proptind-o pe Steluța cu mâinile de pereții bucătăriei și astupându-i astfel gura, iar ce spune Pepino ar fi o nenorocire curată dacă nu s-ar screme atâta dându-ne răgazul să ne facem niște socoteli din care să reiasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
trei secunde cu mâna pe clanță. Uite că nu se-nchide invers. Ce sistem nefiresc și idiot! Aș fi pus masa-n ușă, și nu-i În tot țarcul și grajdul ăsta nici un scaun cu spătar pe care să-l proptesc În clanță, dar totul dă să iasă afară din mine o dată cu ultima brumă de prudență. Steluța se zguduie de plâns și tremură rochia pe ea și urcă pe pulpele depărtate și pe fese. Îndoi genunchii În timp ce ea se arcuiește și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
și văzul mi se topește pe spinarea ei și pe ceafa ei blondă-aurie-roșcovană. Mă Încleștez de șoldurile ei ca de marginea unei prăpăstii În care vom cădea și ne vom face praf Împreună, precedați de jalea gemetelor ei cu pumnii proptiți de peretele din spatele aragazului, cu șoldurile și fesele rupte de mijloc ritmând alunecarea Într-un etern du-te-vino spre un loc de verdeață și răcoare. * Apariția lui Pepino n-a schimbat prea mult obiceiurile conviețuirii noastre din acel mijloc de decembrie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Înpăianjeneau vederea și nu mai aveam chef și nici putere să fug. Înțepenisem acolo pe ciment, În țarcul-camping care aproape că se golise. Rămăsese doar cineva cu o pătură În cap, la un pas de stânga mea, așezat cu spatele proptit de zid și cu picioarele lungi În blugi vișinii răscrăcărate pe ciment. Am zguduit de umăr fantoma aia Încotoșmămată care adormise În post. O figură de androgin cu ochi cârpiți de oboseală se ivi din pătură. - Hei! Ce faci? Ce naiba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
confirmă sexul pe care de altfel nici nu-l văd, cu ochii pe propriu-mi sex chircit ca un vierme speriat de lumină și ascunzându-se-n sine. De amar de vreme nu mă mai simt În stare s-o proptesc cu mâinile pe pereți, ca să-mi Înfig colții În ceafa ei de bestie. Nu mai am chef și nici putere. Nici nu mă pot urni din fotoliu, În timp ce ea ezită să-și facă de lucru cu mine, iar Într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
locului. Noi suntem din Tuzla. Ei sunt, da. Oricum nu mi-aș fi Închipuit că a rămas singur pe lume să se descurce cu tava asta de clătite, pe care o poate ține de altfel și cu o singură mână, proptind-o În șold, În timp ce cântărește mărunțișul În cealaltă. În sfârșit Îndrăznește: - E cinci sute clătita, nene. Mai trebui’ o sută douăzeci de lei. - Auzi, prietene, o să-ți meargă vânzarea toată ziua, dacă de dimineață la prima oră... Dar p-asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
la soare și la umbră În pula goală, În timp ce el muncește din greu. Unde ți-ai găsit să dormi, vere? - Stau aicea deocamdată. Azi dimineață am sosit. - Vino la Zlate. Se ridică și-și scutură tricoul de nisip și-și proptește lădița-n burtă. Știi doar, nicăieri pe tot litoralu’ ăsta n-ai să găsești ca la maioru’ Zlate. Mă uit după el cum se pierde prin lume strigând. Oare am să-l iert vreodată? Eh, ca și cum el ar avea vreo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
organizarea pelerinajului pare a se folosi de ea în aceste momente. Ceva mai departe, lângă gardurile de protecție, se află o familie numeroasă de rromi. Bărbații au cu ei două covoare imense, înfășurate strâns, ca două conducte uriașe. Le țin proptite cu un capăt în pământ și privesc îndelung, liniștiți, baldachinul și pelerinii ce ating racla, așa cum unii contemplă îndelung marea și talazurile ei. știu că nu vor ajunge la raclă, cel puțin nu în noaptea aceasta, așa că au ales să
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
mai șubrede și le-a zis: „Dați atât, rămâneți, nu dați, vă închid afacerea”, și a câștigat! Este adevărat că cele două milioane de slugi europene trimit în țară, anual, câteva miliarde de euro, bani cu care se laudă guvernanții că proptesc țara, dar acești bani nu sunt folosiți pentru a obține alți bani, ci sunt destinați consumului de bunuri și servicii produse de economiile străine, așa că miliardele se scurg spre aceste economii. În ce condiții, cu ce greutăți și jigniri sunt
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
să privești cu mai multă înțelepciune vorba ceea de duh : „ Ciocul mic! Parcă mă lasă inima să încep cu mine ? Și, totuși, nu-i greu; închizi o supapă. Uitați-vă la Mona, la boierul Bălăceanu Stolnici și nu uitați să proptiți și guvernul, ca nu cumva, Doamne ferește, să cadă taman în brațele Președintelui, cum zice Antonescu Crin. „Anticipate, anticipate”, la o boală cronicizată deja, zice „Geoană-n gândul lui ...” 12 februarie 2008 Destine sub vremi : Emil Bodnăraș (1904-1976)* Motto : „Res, non verba
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
povara atâtor defecte! Curios, foarte curios. Un intelectual cu ștaif, cu prestanță și cu ținută de om de stat nu-și dă pe seamă că, nici chiar lui, nu-i este permis să sară de mai mute ori peste cal. Proptit în funcții înalte de domnul Iliescu, a făcut ceea ce au făcut și fac și alții: totul în interes propriu, nimic pentru țară. Or, gândind așa, poți să fi exersat toate tehnicile de supraviețuire politică, tot ți se înfundă odată și
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
i se dea lui Voronin pe mână Basarabia, ca s-o poată jumuli după rețete europene. Dacă președintele nostru nu vrea să se bage singur în seamă, înseamnă că acum, la alegerile parlamentare din săptămâna trecută, nu l-a mai proptit pe moldoveanul nostru rusificat, l-a lăsat în plata partidelor democratice din republicuță. Dar nici nu avea nevoie Voronin de ajutor, el joacă pe cartea Rusiei, dintr-un motiv prozaic: i s-au achitat facturile, nota de plată, și i
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
pe laterale și în spate, eram frânari, ținând întins frânghiile cu care legasem sania. Fiind pe pantă de gheață sania prindea viteze mari și, pentru a nu-l strivi pe Nicu, smuceam sania blocând-o de-a curmezișul pârâului sau proptind-o în câte o cotitură. Ieșisem de pe pârâu în drumul pădurii și treceam prin Poiana Gălzii unde cele trei-patru case ale pădurarilor sunt singurele locuințe. În dreapta se înălța o detunată golașă și pitică, Bulzul Gălzii. Din cauza bușiturilor unul din lăstarii
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
ne uimea pe toți, a realizat în câteva minute pe peretele dinspre ușă, imaginea vânătorii: un cerb zvâcnea deasupra unui izvor într o încordare spre verticală, iar vânătorul avea prins un braț în coarnele lui, iar cu celălalt braț îi proptea lancea în inimă. Brațele îi erau desfăcute în cruce și trupul proiectat pe spinarea și crupa cerbului, ca o răpire năzdrăvană din povești. Nemulțumit de prima expresie, ștergea și retușa. Noi în dădeam sugestii. Domnule profesor, piciorul drept din față
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
afară, în zilele când eram fericit. Mă aflam atât de aproape de mare, care lipăia molcom peste stânca de dedesubt, încât aveam senzația că plutesc într-o barcă. Cum patul meu stâncos era ușor înclinat în direcția apei, mi-am putut propti capul pe o pernă, ațintindu-mi privirile drept pe orizont, unde luna brăzda de pe acum o despicătură de argint, nu total imobilă. Apăreau tot mai multe stele, multe, multe. Zăcând pe spate, învelit într-o scoarță, cu mâinile împreunate în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
acum eram foarte nedumerit, continuam să văd fața moartă a lui Hartley, capul atârnându-i moale, în felul acela îngrozitor; și m-am simțit cuprins de o presimțire și o groază pe care nu le încercasem în vis. M-am proptit într-un cot și, treptat, am început să devin conștient de ce mă aflam acolo, zăcând pe stâncă, în plin soare și în fața unei mări albastre, șușotitoare. M-am ridicat încet și apoi m-a săgetat tristețea când mi-am amintit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
toată, apoi se ridică în capul oaselor. — E din cauza vinului... nu sunt obișnuită să beau... probabil că sunt beată... beată. — Te rog să nu-mi ceri să te duc acum acasă. E prea târziu, din toate punctele de vedere. Se propti în genunchi, apoi se ridică în picioare. M-am ridicat și eu și am privit-o în față, atingându-i coatele cu vârfurile degetelor. — Charles, tu nu-ți dai seama ce ai făcut. Bineînțeles că mâine mă voi întoarce acasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]