1,100 matches
-
maladia Appert. 7) Hipsaritmia Hipsaritmia sau maladia spasmului în flexiune este o oligofrenie severă la care se asociază spasme generalizate în flexiune, scurte unice sau sub formă de accese. Are un traseu bioelectric cerebral (EEG) specific. Am prezentat anterior aspectele psihopatologice ale stărilor de arierație mintală sau oligofreniile. Acestea nu trebuie considerate boli, în sensul accepțiunilor psihiatrice, ci stări de deficiență psihică legate de o tulburare în dezvoltarea psihică globală a personalității, așa cum am arătat anterior în lucrarea de față. Spre deosebire de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de o tulburare în dezvoltarea psihică globală a personalității, așa cum am arătat anterior în lucrarea de față. Spre deosebire de persoanele normale psihic sau de bolnavii psihici, oligofrenii au forme particulare de reacție, stări nevrotice, tulburări de comportament sau psihoze. Aceste tulburări psihopatologice se dezvoltă pe un teren psihic fragil, având caracteristici specifice, motiv pentru care, în continuare, vom studia aspectele psihopatologice ale psihozelor debililor, așa cum sunt ele cunoscute și etichetate în literatura științifică de specialitate (K. Schneider). Psihozele debililor K. Schneider, care
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
normale psihic sau de bolnavii psihici, oligofrenii au forme particulare de reacție, stări nevrotice, tulburări de comportament sau psihoze. Aceste tulburări psihopatologice se dezvoltă pe un teren psihic fragil, având caracteristici specifice, motiv pentru care, în continuare, vom studia aspectele psihopatologice ale psihozelor debililor, așa cum sunt ele cunoscute și etichetate în literatura științifică de specialitate (K. Schneider). Psihozele debililor K. Schneider, care a acordat o atenție specială studiului acestui cadru nosologic, face de la început precizarea că starea de debilitate mintală este
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cunoscute și etichetate în literatura științifică de specialitate (K. Schneider). Psihozele debililor K. Schneider, care a acordat o atenție specială studiului acestui cadru nosologic, face de la început precizarea că starea de debilitate mintală este cea care din punct de vedere psihopatologic este opusă inteligenței. În ceea ce privește inteligența, autorul citat o leagă de sfera gândirii, definind-o în felul următor: „inteligența este totalitatea aptitudinilor și a realizărilor gândirii cu aplicarea sa practică la scopurile imediate, teoretice și practice ale existenței cotidiene” (K. Schneider
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
imediate, teoretice și practice ale existenței cotidiene” (K. Schneider). Pentru W. Stern, „inteligența este capacitatea se a se adapta la exigențe noi utilizând mijloacele intelectuale într-un mod eficient”. Definirea oligofreniilor în funcție de nivelul de dezvoltare al inteligenței este principalul criteriu psihopatologic. Acesta reiese și din definiția pe care A. Porot o dă oligofreniei: „oprirea sau insuficienta dezvoltare a facultăților intelectuale, punând pe unii indivizi într-o stare de inferioritate, mai mult sau mai puțin gravă, în ceea ce privește adaptarea acestora la exigențele vieții
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
inoportunul nevinovat, lăudărosul fanfaron, ofensatul cronic, insultătorul agresiv. Recunoaștem cu ușurință în tipurile de mai sus nota preocupărilor de „psiho-caracterologie morală” ale lui K. Schneider, pe care o găsim și în clasificarea pe care acesta o face în cazul personalităților psihopatologice. Toate aceste tipuri de mai sus trebuie considerate ca reprezentând baza comportamentului debililor. În raport cu cele de mai sus, se explică și modalitățile de a reacționa ale acestor indivizi - prin panică - la evenimentele vieții cotidiene. În ceea ce privește psihozele debililor, K. Schneider distinge
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
al debilității mintale). În aceste cazuri, debilitatea mintală acționează în sens patoplastic, ea dând o formă particulară imaginii simptomatice a tabloului clinic. K. Schneider crede că debilitatea mintală, ca și schizofrenia, ar fi „două ramuri ale aceluiași arbore” ca dispoziții psihopatologice. În ceea ce privește însă „schizofrenia grefată”, trebuie admisă o anumită „predispoziție constituțională” la schizofrenie, și nu neapărat existența debilității mintale. 31. DEMENȚELE Cadrul general Demența este o slăbire psihică profundă, globală și progresivă care alterează profund funcțiile intelectuale bazale și dezintegrează conduitele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
dezintegrează conduitele sociale ale individului. Demența atinge personalitatea până la nivelul structurii sale ca „ființă rațională”, sistemul valorilor sale logice, de cunoaștere și judecată, precum și adaptarea la mediul social al bolnavului (H. Ey). Termenul de demență denumește o constelație de manifestări psihopatologice cu o etiologie nespecifică și o semiologie clinică eterogenă. Demența este de la început caracterizată printr-o slăbire persistentă și progresivă a memoriei și cogniției în absența tulburărilor de conștiință, având ca rezultat limitarea posibilităților bolnavului de a-și îndeplini activitățile
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
figurilor și reprezentarea spațială Manipularea obiectelor Sarcini cotidiene Îngrijirea locuinței Îmbrăcatul, spălatul Hrănitul + - - - - - - - - (+) - - - ++ (+) + + (+) (+) (+) (+) (+) ++ + - - +++ ++ +++ +++ ++ ++ ++ ++ ++ +++ ++ ++ - +++ +++ +++ +++ +++ +++ +++ +++ +++ +++ +++ +++ ++ În tabelul de mai sus, gradul de severitate al demențelor este reprezentat în felul următor: - absența tulburărilor (+) tulburări minime + tulburări ușoare ++ tulburări moderate +++ tulburări severe În aprecierea psihopatologică a demențelor, H. Ey descrie existența a trei grade care desemnează „profunzimea” procesului: demența cronică și ireversibilă, evidentă clinic, o formă de intensitate medie care, pentru a fi precizată, necesită investigații clinice și paraclinice, o formă care, fiind inaparentă clinic
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
medie care, pentru a fi precizată, necesită investigații clinice și paraclinice, o formă care, fiind inaparentă clinic, poate fi detectată numai cu ajutorul examenului psihodiagnostic care pune în evidență o stare de deteriorare mintală a subiectului. Vom prezenta în continuare caracteristicile psihopatologice ale acestor trei grupe. 1) Demența cronică și ireversibilă Aceasta are ca model clinico-psihiatric demența senilă. Din punct de vedere psihopatologic sunt semnalate prezența următoarelor tipuri de tulburări psihice. Modificarea comportamentului general al bolnavului este reprezentată prin următoarele aspecte: modul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cu ajutorul examenului psihodiagnostic care pune în evidență o stare de deteriorare mintală a subiectului. Vom prezenta în continuare caracteristicile psihopatologice ale acestor trei grupe. 1) Demența cronică și ireversibilă Aceasta are ca model clinico-psihiatric demența senilă. Din punct de vedere psihopatologic sunt semnalate prezența următoarelor tipuri de tulburări psihice. Modificarea comportamentului general al bolnavului este reprezentată prin următoarele aspecte: modul de a se prezenta (neîngrijit, murdar, gatos), tulburări ale activității (dezordonat, insolit, absurd), pierderea inițiativei, a capacității de a se adapta
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a se auto-conduce, tulburări de limbaj, de scris și de citit, dezorientarea autoși allo-psihică, dezorientare temporo-spațială, tulburări de dispoziție afectivă (iritabilitate, labilitate emoțională, plâns etc.). 2) Demența de tip mediu Aceasta are ca model clinico-psihiatric PGP. Din punct de vedere psihopatologic remarcăm prezența următoarelor tulburări psihice: Tulburări de comportament și activitate profesională reprezentate prin: acte absurde, achiziția prin cumpărare a unor lucruri neimportante; schimbarea conduitei familiale, a celei de la locul de muncă sau a comportamentului social. Examenele suplimentare ale bolnavilor vor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
noi, raționamentul logic, tulburări de dispoziție emoțională și prezența unor idei delirante, expansiv-fabulatorii, în sfera gândirii. 3) Demența incipientă Această formă de demență se caracterizează printr-o slăbire intelectuală și are ca model clinico-psihiatric demența post-traumatică. Din punct de vedere psihopatologic, slăbirea intelectuală este mult mai discretă, fapt care face adesea ca aceasta să scape observației clinico-psihiatrice sau să fie greu și imprecis de diagnosticat. Din acest motiv se impune o investigare-evaluare psihodiagnostică a stării mintale a acestei categorii de bolnavi
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
vedere clinico-psihiatric, se va recurge la metodele de psihodiagnosticare. Aceste investigații urmăresc două aspecte: punerea în evidență a tulburărilor psihice, prin intermediul examenului clinic, și evaluarea prognostică a stării de deteriorare mintală. a) Examenul clinico-psihiatric va pune în evidență un fenomen psihopatologic specific, numit de specialiști claudicație psihică, caracterizat prin următoarele forme de tulburări: tulburări de memorie constând în amnezia numelor proprii, uitarea faptelor personale, amnezie lacunară (amintirile vechi sunt conservate, iar cele recente se șterg în conformitate cu legile lui T. Ribot), diferite
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
se notează, în plus, următoarele: dispoziția sau pierderea valorilor etice, indiferență față de valorile logice, regresiunea la un nivel de „viață animală” sau „vegetativă”, sărăcirea Eului până la golirea sa completă de orice conținut. Formele clinice ale demențelor Din punct de vedere psihopatologic, H. Ey distinge două grupe de stări demențiale: demențele organice și demențele vesanice. Le vom prezenta în continuare. 1) Demențele organice sunt determinate de afecțiuni lezionale ale creierului și ele se caracterizează printr-o slăbire intelectuală lacunară, cu simptome de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
poate fi întâlnită în unele cazuri de evoluție gravă, îndelungată, a schizofreniei, stările demențiale consecutive evoluției unor procese psihotice din cursul delirurilor cronice, PMD se poate uneori, termina cu o stare de tip demențial. Cele de mai sus reprezintă cadrul psihopatologic în care sunt dispuse formele clinico-psihiatrice ale demențelor, pe care le vom prezenta în continuare. În aprecierea stărilor demențiale și a bătrâneții propriu-zise, trebuie făcută diferența dintre senilitate și involuție. Senilitatea este procesul de alterare fiziopatologică și psihopatologică a creierului
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
reprezintă cadrul psihopatologic în care sunt dispuse formele clinico-psihiatrice ale demențelor, pe care le vom prezenta în continuare. În aprecierea stărilor demențiale și a bătrâneții propriu-zise, trebuie făcută diferența dintre senilitate și involuție. Senilitatea este procesul de alterare fiziopatologică și psihopatologică a creierului din motive patologice, pe când involuție este procesul natural de declin fiziologic și psihologic al vieții psihice. Ch. Muller insistă asupra relației care trebuie foarte bine precizată între îmbătrânirea fiziologică și senilitate. Când se transformă „bătrânețea” în boală? De
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
curentă... Apoi a început a confunda tot ceea ce-l înconjura; pe sora sa, medicul și în cele din urmă, pe servitorul său... Bunăvoința sa obișnuită s-a transformat în indiferență totală.” În cursul demenței senile își fac apariția diferite fenomene psihopatologice negative. J. de Ajuriaguerra a izolat, în sensul acesta, trei grupe clinice, în cadrul demenței senile, în raport cu caracteristicile psihopatologice care le definesc pe fiecare dintre acestea: Grupa 1 cuprinde demențele senile simple cu un sindrom amnestic, mai mult sau mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
urmă, pe servitorul său... Bunăvoința sa obișnuită s-a transformat în indiferență totală.” În cursul demenței senile își fac apariția diferite fenomene psihopatologice negative. J. de Ajuriaguerra a izolat, în sensul acesta, trei grupe clinice, în cadrul demenței senile, în raport cu caracteristicile psihopatologice care le definesc pe fiecare dintre acestea: Grupa 1 cuprinde demențele senile simple cu un sindrom amnestic, mai mult sau mai puțin important, cu deficite operatorii și de organizare a spațiului, fără un sindrom afazo-apracto-agnozic și fără semne neurologice. Grupa
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihomotorie, fugi, conduite delictuale, somnolență diurnă cu insomnii nocturne, vagabondaj, episoade confuzionale cu dezorientare temporo-spațială, idei delirante de prejudiciu, stări depresive și ipohondriace, melancolie anxioasă, delir de autoacuzare și persecuție. Tabloul clinic al demenței senile se caracterizează prin următoarele aspecte psihopatologice: ținuta neîngrijită a bolnavului și o stare de igienă personală deficitară, activitate dezordonată, colecționarism de obiecte heteroclite și inutile, cu caracter bizar sau chiar absurd, inversarea ritmului somn-veghe, bulimie, deficit de memorie cu uitarea faptelor recente și incapacitatea achiziției unor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
senile are caracter progresiv, de la câteva luni, la câțiva ani, sfârșind cu demență intelectuală și stare de cașexie. 2) Presbiofrenia A fost descrisă de Wernicke (1906) și ea reprezintă o variantă clinică a demenței senile, fiind caracterizată prin următoarele aspecte psihopatologice: amnezie de fixare, dezorientare temporo-spațială, fabulație, deteriorare mintală lejeră. Această afecțiune apare în special la femei, cu conservarea aspectului exterior, a ținutei și chiar a cochetăriei. Tulburările de memorie constau într-o amnezie de fixare, în special a datelor recente
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în perioada presenilă datorită unui proces specific de abiotrofie cerebrală, care antrenează o stare de disoluție progresivă a funcțiilor instrumentale ale limbajului, praxiilor și gnoziilor. Se constată o atrofie corticală cu predominanță lobară, ca localizare cerebrală. Din punct de vedere psihopatologic și anatomo-clinic se descriu două forme clinice: demența Pick și demența Altzheimer. Debutul clinic al bolii se situează în jurul vârstei de 45-65 de ani, sexul feminin fiind, statistic, mai vulnerabil. Se notează forme familiale, fapt care pledează în favoarea unui factor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
pierde inițiativa, devine apatic sau chiar achinetic. Se remarcă bufee de agitație cu logoree și euforie puerilă de tip moriatic. În sfera limbajului se notează o sărăcie a vocabularului cu tendință la stereotipii. Guiraud a izolat, din punct de vedere psihopatologic, un sindrom constant și specific, PEMA, caracterizat prin următoarele: palilalie și paligrafie, ecolalie, mimetism, amimie. Se mai notează, în plus, crize de hipotonie paroxistică și foarte rar, crize de epilepsie. Starea demențială se accentuează în decurs de câțiva ani, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Starea demențială se accentuează în decurs de câțiva ani, cu evoluție către incontinență, hipertonii musculare și stare de cașexie. Demența Altzheimer. Această afecțiune este o demență caracterizată printr-un proces abiotrofic cerebral mai extins și care, din punct de vedere psihopatologic, implică un comportament dezorganizat, tulburări agnozo-afazo-apraxice și hipertonie musculară. Boala a fost descrisă de Altzheimer (1906). Debutul clinic este semnalat în jurul vârstei de 55 ani, având un caracter insidios. Inițial se notează tulburări de atenție și de memorie, dezorientare temporo-spațială
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
pur și exclusiv medicale, înscriindu-se într-o dimensiune ontologică ce poate fi înțeleasă printr-o analiză de tip psihologico-hermeneutic. Sensul bolii este determinat de sensul vieții persoanei respective așa cum vom vedea mai departe când ne vom ocupa de analiza psihopatologică a „psihobiografiei” bolnavilor psihici. G. von Bergman afirmă că „în biografia bolnavului, în istoria sa trăită în intimitate, există într-o anumită măsură un teren comun corporal, psihic și spiritual al persoanei umane”. Acesta ne oferă cheia înțelegerii fenomenelor psihice
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]