2,057 matches
-
dădu bună-ziua cu glasu-i încet și-și căută de treabă. Nimic nu putea să mă neliniștească. Dar domnul Sandu Popescu voia să-mi spuie ceva și nu putea. Totuși, când pornirăm spre baltă, îmi făcu un semn din ochi spre pușcaș. Îmi făceam felurite gânduri. Poate m-a simțit el, sau altcineva, și-mi da de veste să mă feresc, sau poate chiar vânătorul căzuse la bănuială. O neliniște ușoară îmi plutea pe suflet, și băgam de samă la toate mișcările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Apoi, asta-i, boierule, eu voiam numai să știu... Atât... Și ochii lui șireți așteptau parcă o mărturisire. Eu încălecai repede și dădui pinteni calului. Iar pe drum, cu neliniște, începui să-mi perindez prin minte toate mișcările și privirile pușcașului. Apoi mă gândii la Chiva, la zorii de dragoste pe care abia-i așteptam iar, și iar îmi veni în minte chipul lui neica Marin... O mulțime de gânduri felurite, care însă nu puteau să-mi aducă nici o hotărâre, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
VIItc "VII" O dorință bolnavă de a afla mă chinuise toată ziua și mă adusese întins, cu toată strângerea de inimă, la crâșma lui Sandu, și apoi la luntrea care aștepta ca întotdeauna. Cercetasem cu ochii pe crâșmar, cercetam pe pușcaș: nu, parcă nu era nimic. Mă gândeam. Un timp n-o să mai vin diminețile; și lucrurile se vor liniști, dacă este vreo bănuială. De știut, nu se putea să știe vânătorul. N-avea de unde. Ș-apoi era destul de liniștit. Iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pierdut, cine știe de unde, de la o ființă care se stinge în mlaștini, departe, sau care poate s-a și stâns. „Niculiță! Niculiță!“ Tresar. Și într-o clipă, fără să vreau, întrebarea naște: —Unde-i Chiva? Ce-ai făcut cu ea?... Pușcașul rânjește; ochii rotunzi au sticlirea Iezerului. Și deodată un glas - un glas străin parcă, jos, ostenit, înfiorător - glasul lui Marin, totuși pornește: Unde-i? Ce-am făcut? Ce-am făcut eu? Dar tu ce-ai făcut?... Și iar rânji neclintit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în Semănătorul, nr. 17-18 din 20 aprilie 1907. În perioada în care a scris povestirea, Sadoveanu obișnuia să meargă la vânătoare în Valea Râștei, însoțit de setter-ul său, Nero. Profira Sadoveanu spune că Pădurarul era, de fapt, un cunoscut pușcaș de la Dolhasca. „Câteva din cele mai frumoase pagini de natură din întreaga literatură a lui Sadoveanu sunt aici, o nuvelă fină, construită cu o mână de bijutier.“ (N. Manolescu) Folclorul oral susține că tânărul Nicolae Labiș a fost atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o rână și privi pe ușa colibei, în văi, coama înflorită alb a codrului de brad. Era încă lumină în liniștea de moarte. Moș Calistru tresări: —Unde-s cânii? — Aici. Bătrânul întinse urechea: — Atunci ce s-aude? Sunt și alți pușcași în munte. Cânii lor au sculat caprele și le mână. Dă-te repede în țiitoarea noastră; așteaptă liniștit și însamnă bine. Ia și cățeii. Eu m-oi hodini aici. Țâhnitul copoilor străini suna departe încă, subțire și cu răsunete ciudate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
el, încleștând pe uncheșul neclintit. Cei chemați nu întârziară. Boghean îi văzu suind din râpă, cu căciuli mari și capete pletoase. Erau oameni cunoscuți, pădurari de pe Moișa. —Care chiamă? strigă unul. —Veniți aici, bădică, răcni flăcăul cu lacrimi în glas. Pușcașii grăbiră spre colibă. — Ce este, măi Dăvidel? Când văzură pe moș Calistru, pricepură. Fără un cuvânt, Boboc, pădurarul cel scund, se repezi, smulse din foc o crenguță aprinsă de cetină ș-o puse în mâna întinsă a bătrânului, ca să moară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vacarm și trebuia să Înaintăm numai târâș prin noroi, prin porumbiște și prin viile care Încă nu erau culese. Ajunsesem la mai puțin de o sută de metri când nemții și ungurii au Început contraatacul cu câteva tancuri și cu pușcașii desfășurați. Tragem cu toții cu o depărtare imposibil de descris. Automate, mitraliere, tunuri, branduri, toate scuipau foc În toate părțile și nimeni nu mai credea că mai scapă de acolo. O subunitate de lângă noi se retrăsese și rămăsesem aproape Încercuiți. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
locul de adunare s-a dovedit destul de anevoioasă... Când au ajuns, abia suflau. Căpitanul i-a luat în primire: ― Lipsește cineva? Nu ați uitat nimic la plecare? În avangardă, tunul comandat de sergentul major Dumitru Dinsus, însoțit de grupa de pușcași destinată în acest scop. În ariergardă, o grupă de pușcași. Pentru ocuparea locurilor, aveți un sfert de ceas. Executarea! Când, cu mare trudă, au reușit să execute ordinul, căpitanul a comandat cu voce obosită: ― Înainteee, marș! După un drum ucigător
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
ajuns, abia suflau. Căpitanul i-a luat în primire: ― Lipsește cineva? Nu ați uitat nimic la plecare? În avangardă, tunul comandat de sergentul major Dumitru Dinsus, însoțit de grupa de pușcași destinată în acest scop. În ariergardă, o grupă de pușcași. Pentru ocuparea locurilor, aveți un sfert de ceas. Executarea! Când, cu mare trudă, au reușit să execute ordinul, căpitanul a comandat cu voce obosită: ― Înainteee, marș! După un drum ucigător de câteva ore, căpitanul a ordonat oprirea. ― Scoateți hrana rece
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
pe toată pensia mea că nu umblă cu derbedei. Personal m-am axat pe alți trei suspecți, despre care am aflat că sunt eliberați condiționar: doi poponari și un cuceritor autentic - genul de predicator înalt, cărunt, care-a încolțit trei pușcași marini în timpul războiului și care obișnuia să-și ungă scula cu pastă de dinți. Toți trei au fost consemnați în noaptea cu pricina la Midnight Mission, iar pentru alibiul lor se jură însăși maica Mary Eckert. Breuning se opri, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
ori greu încercate, trimiteau semnale dureroase de-a lungul spatelui până înspre ceafă, el era comandantul și considera că este o chestiune de onoare să nu-și manifeste durerea în fața subordonaților. Așadar, în loc să se plângă, a intrat cu cincizeci de pușcași Sikhs și Gurkha și i-a desfășurat în linie. Editorul Durgas Das stătea pe platformă, privind avionul care făcea tururi de recunoaștere peste capetele lor. Nu mai scotea o vorbă. Zgomotul făcut de motorul avionului acoperea orice altceva. Pe când numărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
clar. — Toți pedestrașii să încalțe sandale de paie noi. Nu purtați sandale cu curelele desfăcute după mersul pe drumurile de munte. Dacă baretele s-au rupt, legați-le îndeajuns de strâns astfel încât, dacă se udă, să nu vă roadă picioarele. Pușcași, tăiați fitilele flintelor la lungimea de un picior și legați-le în mănunchiuri de câte cinci. Obiectele nefolositoare, ca pachetele rămase de la merinde și efectele personale sau tot ceea ce v-ar stânjeni mișcările libere ale brațelor și ale picioarelor trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
din vecinătate, în timp ce femei cu bebeluși în brațe, bătrâni și copii fugeau de sub ruine, ca niște crabi lepădându-și carapacele vechi. Astfel, soldații reușiră să astupe șanțul cu uși și scânduri de acoperiș. Imediat, toți se buluciră să escaladeze zidul. Pușcașii își aliniară armele și, ochind de pe creasta zidului spre curte, traseră prima salvă. Între timp, în clădirile din incinta templului se lăsase o încremenire nefirească. Toate ușile din fața templului principal erau închise și ar fi fost greu de spus dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lăsați să vi se ude armele! răcneau ofițerii. Curentul Râului Katsura era mult mai violent decât de obicei, probabil din cauza unor ploi abundente în munți. Corpul de lăncieri trecu, fiecare om ținându-se de lancea celui din fața lui, urmat de pușcași, care se țineau de paturile și de țevile armelor. Călăreții din jurul lui Mitsuhide urcară, în galop, malul opus, lăsând în urmă o dâră de spumă și clăbuci. De undeva din fața lor se auzeau, sporadic, împușcături înfundate, câtă vreme în depărtare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fără a ști cu care unitate sau companie erau. Nu făceau decât să se grăbească, opintindu-se cu gâfâieli, spre pisc. Apoi, chiar când crezură că se apropiau de culme, îi întâmpină o salvă de împușcături. Atacul fusese declanșat de pușcașii clanului Akechi, sub comanda lui Matsuda Tarozaemon. După aceea, fu cert cei șapte sute de oameni ai lui Matsuda se împărțiseră în două unități. Soldații lui Horio Mosuke, Nakagaba Sebei, Takayama Ukon și Ikeda Shonyu se repeziseră cu toții să fie primii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
armuri - soldații batalionului de lăncieri, aleși pe sprânceană, din armata clanului Akechi - năvăliră spre țărmul celălalt, stârnind jerbe de apă. — Trimiteți compania de lăncieri! strigă un ofițer al unității lui Takayama, sărind pe mal. Întrucât râul era atât de îngust, pușcașii nu serveau mai la nimic. Pe când rândurile din spate se apropiau, pentru a le da timp celor din primele linii să-și reîncarce armele, nu exista nici o posibilitate ca inamicul să ia, dintr-o dată, cu asalt malul și să sară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
luptă. Membrii corpului de arcași din față își lansau strania ploaie de săgeți vâjâind la unison, iar inamicul le răspundea cu o grindină de gloanțe. În momentul când o comandă a lui Dengo sfâșie văzduhul, arcașii se dispersară, înlocuiți de pușcași. Fără a aștepta o clipă ca fumul prafului de pușcă să se risipească, în fața inamicului apărură războinici în armuri, cu lănci de fier, începând să-și croiască drum. Dengo și luptătorii săi de elită decimau unitatea lui Hachiya. Luând locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
surprinși și se ridicară în picioare, toți odată. Unul dintre ei dădu niște comenzi, în timp ce soldații se risipeau în dezordine. — Ar putea fi soldați inamici, comentă cineva. Am auzit că au fugit până la Ibuki. Era, într-adevăr, o posibilitate, iar pușcașii o luară imediat la fugă, înainte. Se dădu rapid ordinul de pregătire pentru luptă, dar cei doi călugări care-i călăuzeau strigară spre ei: — Nu e inamicul. Sunt iscoade de la templu. Nu trageți! Apoi, se întoarseră către muntele din depărtare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
așa cum ne aflăm. Dar ar trebui să trimitem iscoade imediat ce trecem râul și să nu ne grăbim pe drum, cu nebăgare de seamă. Să așezăm în față cât mai mulți pedestrași, urmați îndeaproape de un corp de lăncieri. Să plasăm pușcașii în fața ariergărzii. Când soldații pândesc în ambuscadă, armele de foc nu sunt de prea mare folos în linia întâi. Dacă inamicul ne așteaptă și iscoadele noastre dau semnalul, bateți toba imediat, dar nu vă arătați zăpăciți nici cât negru sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Sekigahara erau deosebit de aspre. Din ziua a optsprezecea, până în cea de-a douăzeci și opta din Luna a Douăsprezecea, armata lui Hideyoshi mărșălui prin Sekigahara. Armata era împărțită în divizii, iar aceste divizii erau alcătuite din batalioane: cai de samar, pușcași, lăncieri, cavaleriști și pedestrași. Înfruntând zăpada și noroiul, mergeau înainte. Oștirea de aproape treizeci de mii de soldați a lui Hideyoshi avu nevoie de două zile pentru a ajunge în Mino. Tabăra principală fu instalată la Ogaki. De acolo, Hideyoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să ne dai o mână de ajutor, ținând în loc forțele atacatoare ale lui Hideyoshi, cu trupele tale odihnite? — Sigur că da. Dar ce batalion dorești, pe cel de lăncieri sau cel cu arme de foc? — Aș vrea ca batalionul de pușcași să pândească mult mai în față. Ar putea trage în învălmășeala înaintării inamice, iar atunci noi am putea acționa ca o a doua forță, ridicându-ne săbiile însângerate și luptând ca și cum am fi gata să murim. Du-te imediat! Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
el. Cu această observație, frână brusc înaintarea năvalnică a avangardei. Apoi, își reformulă dispoziția de luptă și-și readuse oamenii în formație. În acel moment, cele două armate se aflau una în bătaia puștilor celeilalte. Genba continua să le comande pușcașilor din clanul Maeda să ia poziție în calea avansării inamice, dar praful acoperea armata lui Hideyoshi, care refuza să-și continue drumul în raza armelor. După ce se despărțise de Genba, Inuchiyo se oprise la marginea muntelui, observând, de departe, situația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
capul spre cei doi samurai și le dădu un semnal din ochi. — Înainte, toată lumea! le spuse vasalilor din jur și dădu pinteni calului. În același moment, peste câmpie răsunară salve de muschete. Ar fi trebit să fie ale propriilor lor pușcași, iar forțele lui Hideyoshi deschiseseră probabil simultan focul. Cu aceste gânduri, Inuchiyo se repezi în josul pantei, privind norii de praf și fum de pulbere dintr-o parte. — Acum! Acum! murmura el, lovind neîncetat în șa. Într-o parte a taberei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Acum! Acum! murmura el, lovind neîncetat în șa. Într-o parte a taberei din Moyama se băteau gonguri și tobe mari de război, sporind confuzia. Forțele de nestăvilit ale lui Hideyoshi călcaseră peste propriile lor victime, asupra liniei defensive a pușcașilor, și pătrundeau deja adânc, în armata clanurilor Sakuma și Maeda. Și, la fel de ușor pe cât semănaseră haosul în armata centrală, acum veneau cu o asemenea furie, încât nimic nu le mai putea opri. Observând luptele violente, Inuchiyo evită drumul, își uni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]