1,293 matches
-
a fost terfelită în ultimul hal. Cei de la Departamentul de resurse umane sunt disperați. După toate programele lor axate pe socializare și bunăstare generală, după toate workshopurile de recrutare de absolvenți străluciți, tu spui lumii că preferi să speli wc-urile. Pufnește brusc în râs. Dacă nici ăsta nu-i PR negativ... Păi, chiar așa e, zic, ridicând bărbia. E adevărat. — Nu fi chiar atât de parșivă ! Guy lovește masa, exasperat. Îi ai la degetul mic ! Vor ca lumea să te vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
wc-uri? strigă un ziarist cu obraji dolofani. Întrebările mai târziu ! Hilary înaintează supărată pe gazon. Și nu acceptăm întrebări pe teme ca toalete, băi sau alte obiecte sanitare. Continuă, Samantha. De ce, erau sub orice critică ? strigă tipul cu obraji dolofani, pufnind în râs. — Continuă, Samantha, spune cu precipitații Hilary, cu un aer livid. — Ba categoric că nu erau sub orice critică ! Trish înaintează iritată pe peluză, și tocurile fuchsia i se afundă în iarbă. Nu accept să-mi fie comentate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
odată, sub ochii mei uluiți, să-și descheie copcile corsajului. Am roșit, mi-am Întors privirea, dar mă trase spre ea. Umerii Îi erau dezgoliți, ca și sânii. Prin cuvânt și prin gest, mă invita să sug. Cele două fiice pufneau pe ascuns, dar chipul mamei exprima gravitatea sacrificiilor rituale. Așezându-mi buzele, cu cea mai mare pudoare de pe lume, pe un sfârc, apoi pe celălalt, m-am supus. Ea se acoperi atunci, fără grabă, rostind pe tonul cel mai solemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
pe podea. Rahat. Îmi adun grăbită corespondența și o îndes repede în sacoșa de la Conran Shop, sperând că nimeni n‑a apucat să vadă ce sunt. Dar nemernicul ăla de Rory nu m‑a scăpat din ochi. — Hei, Becky, zice, pufnind în râs. Ce e aia acolo, o factură roșie, cumva? Nu! zic imediat. Normal că nu. E o... felicitare. Mai veselă, așa. Pentru contabila mea. Oricum, trebuie s‑o șterg. Ciao! OK, am mințit. Era o factură roșie. Sinceră să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Se strânseseră, așteptând, așteptând și înmulțindu-se, în jurul chioșcului închis, unde se vindeau cândva țigări și biscuiți. După aproape o oră de așteptare, apăru, în sfârșit, cu farurile mijite, Bătrâna. Sforăia, clătinându-se, zornăia din șuruburi, ușile se bălăbăneau, roțile pufneau în obositele anvelope. Piciorul pe scară. Pensionara abia de putea căra atâta amar de lume. Avansa greu, pe drumuri cotite, noroioase. Bătrâna trecu podul, începu să urce, epuizată, șoseaua cu plopi. Aici, la cotitura drumului, la intrarea în oraș, simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
casei. Uite, a făcut un tuci de compot! Și cum era însetat după o zi așa de călduroasă, luă un polonic cu compot și sorbi din el cu poftă. Dar nu apucă bine să ia o înghițitură, că pe loc pufni și împrăștie în jur stropi de zeamă acră și sărată deopotrivă, în timp ce din polonic atârnau gata să cadă câteva fire de fidea. La așa priveliște, femeia uită de supărare și râse cu poftă. După ce se lămuriră cum e cu treburile
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
pân’ la telefoane. Cea că sună la țară să contramandeze înmormântarea. Zău că așa zicea. Cea că v-ați bătut joc de memoria răposatului“. Trânti receptorul. Îi venea să arunce cu scrumiera în ușă. Sau în fereastră, să spargă ceva. Pufni furios. „Memorie! Ce ți-e și cu ăștia. Bandiți până și la nepoți. Tineret crescut de noi, școală de la noi, vacanțe de la noi, slujbă de la noi, viață tihnită că le purtăm noi de grijă și ei se-mpiedică când e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
semn să se așeze pe celălalt scaun, din fața părintelui. Îl studie preț de câteva clipe. Îl năpădea furia numai cât îi vedea figura colțoasă, fața nebărbierită, umbra de tristețe din ochii obosiți. „Le vrea autoritățile binele și ei face nazuri“, pufni Goncea. „De-ar fi măcar vorba de avere, să fi avut dinți de aur, placă de-aia de inox în cap, sau mai știu eu ce, dar așa, o tijă. Le-aduc de la mecanică câte tije vor.“ Încercă să zâmbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
a fost mare la partidul lor de demult, când mai trece p-aici, tot așa-i spun, tataie. Și nu se supără. Mai trece, îi cos un pantof, mai un flec, chestii de-astea specifice. Îi bat și placheuri... Pancratz pufni ironic. - Afinoghiu... El e încă activ, cu Filiala lor Județeană de la Vechiul Partid Istoric Nou. Înghite și populisme de-astea, cu mersul la cizmărie, că vrea să se dea de popular. Dar noi, diplomații? - Eu respect, mai ales diplomații, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
că nu-l puteau ține nici ăia prea mult. Îl mirosiseră că Țonți nu vroia decât bani. Bani, părinte, numai și numai bani. - Așa o fi generația lor. După atâta sărăcie. Și-apoi, și banii, în ziua de azi... Țongu pufni furios. Privea încruntat spre băltoaca de lângă pompa americană. Apa parcă bolborosea. - Dar noi n-am fost săraci părinte? Știi când am dat eu opincile jos? Până când am purtat izmene de cânepă, făcute de mama? Abia la internat, într-a zecea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Domnului, chiar de suntem veri, vede mai altfel situația, când e vorba de politică... Și așa m-a scăpat. Îi picase și maiorului Goncea pe mine. Când Goncea auzea de preoți, parcă turba. Dar am scăpat... Voia lui Dumnezeu! Emilian pufni. - Am auzit că Goncea vă face biserică nouă aici. Așa că... Dădu să mai spună ceva, dar nu mai apucă. Persiana îi făcea semne din ușa casei. Alergase și ea după fata veterinarei, apoi se oprise, când aceea tocmai încerca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pentru bărbați, alta pentru doamne, îl duse în dreptul caloriferului de la geam. Deschise larg fereasta, aplecându-se mult peste pervaz. În curtea interioară dintr-o dubă vișinie îl scoteau pe un inst gras, roșu la față, cu părul bogat răvășit. Pârțângău pufni disprețuitor. „Prostul de Balaban! Crede c-o să-l scape nenorocitul ăla de Mițunghină... Mai tare o să-l înfunde. E doar sluga lui Goncea, plătit mai gras chiar decât Burtăncureanu. Și cum o să câștige Balaban împotriva generalului, când e vorba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
o antenă de radio portativ „Pionieer 3Z.“ Acela se mută mai spre capătul băncii. În spatele lui un alt afiș, cu fotografia profesorului Tomnea, venit în oraș. Câteva urări de bun venit din partea prefectului Soporan. Acela citi atent și afișul acesta, pufnind nemulțumit de câteva ori. Se așeză apoi pe bancă. Prinse a zgâria cu nuielușa aceea metalică fel și fel de semne pe dalele prăfuite din fața sa. Socotea ceva. Sau scria, cu litere ciudate, cuvinte doar de el pricepute. Uneori semnele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și rupea câte o cireașă pe care o prindea între buzele-i țuguiate și o mozolea, de parcă ar fi vrut să-i sugă sâmburele. Rafilă butonă de câteva ori agitat, apoi ridică din umeri. Cadâna dispăruse într-un norișor trandafiriu. Pufni: - Dar nimeni nu amintește de cum luptam noi cu cenzura. Că stăteau securiștii și cântăreau până și virgulele, citeau pe orizontală, pe verticală, respectiv, din trei în trei litere, sau cum le mai venea ideea, citeau, la o adică, și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ei, dom’ Condrat. Iubirea vieții ei, vă dați seama? Ca în frumoasele romane ale marelui Turgheniev!“ Dădu să îngâne ceva. Bărbatul din față, care-l cunoștea pe funcționarul de la agenția de publicitate, se răsuci și el. Privi spre telefon și pufni amuzat. „Aveți dreptate, nu e nimeni. De la oboseală și nervi am câteodată senzații de-astea ciudate.“ Nu mai apucă să termine. Condrat îl prinse de mână, holbat. Se răsturnă apoi pe spate, țeapăn, trăgându-l și pe celălalt după el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ceva. Agita o sacoșă galbenă, din hârtie. - Du-te la ea! Alung-o! N-o lăsa să mai vină, șopti femeia. Nu vreau să mai discut cu ea. N-am ce să-i mai spun. Mă strezează de spaima spaimelor! Pufni răutăcioasă. - Ce să-i mai spun... Poate doar să-și pună chiloți pă ea. Că altceva ce să-i mai spun... Semaforul se schimbă pe verde. Gina dădu să pornească spre ei. Bărbatul îi făcu semn să rămână acolo, lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
venit și la mine să le dau documentele de identitate ale lui Sofronică la Asociația aia care a făcut-o Goncea cu studierea Revoluției de la Județeană și cu advărul despre teroriștii care a tras și vroia să nenorocească revoluția. - Adevărul, pufni băiatul. Te-a prostit și pe matale, mamă, cu adevărul ăsta. Adevărat e doar că tata a murit, acolo la Județeană, și nimeni nu poate să spună de ce-a murit, cine a tras în el! Porni din fața cinematografului în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de la Județeană?! O altă coloană de mașini se anunța că va trece pe bulevard. O precedau câțiva motocicliști, urmați de două mașini ale poliției. Apăru apoi un gip, urmat de alte două mașini de poliție. - Prefectul, șopti automat Sile. Femeia pufni amuzată. Dădu a lehamite din mână: - Am auzit că are gip de-ăla ca al lui... Blindat. Nu trece glonțul prin el. Îți dai seama? - E vechea mașină a lui Goncea, șopti admirativ băiatul. I-a dat-o când s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
nici cruce, nimic. Erau trei straturi mari cu flori și, în mijlocul lor, semnul acela, piatra kilometrică, cu distanțele scrise pe ea. De unde or fi scos-o și pe aia? - Poate era, dar nu ați observat voi borna. - Cum să fie, pufni ea. Treceam aproape săptămânal prin cătunul lor. Nu era decât stejarul și crucea. Acolo murise unul când cu colectivizarea, cu strângerea armelor. L-au găsit spânzurat în stejar. Și cu două pistoale, unul în mână, altul atârnat de gât. - Cincizeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
apari. Închideam ochii și așteptam să te-așezi lângă mine și să-mi spui ceva. Orice, numai să te-aud. El se răsuci și dădu din mâini spre cățelandri, care îi urmau, zorind împleticit. - Se țin ca proștii după noi, pufni Tomnea. - Tot orașul mă știa de Magda nebuna de la Dunăre. M-au dus și la Wintris, câteva luni. Și-acolo te-am așteptat. Era parcă iarnă. Era un salcâm înalt în dreptul ferestrei și mă uitam toată ziua la crengile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și restul, ea acceptând și privindu-l, la rândul ei, pe furiș, observând cum, ceea ce i se pèruse adineauri o sèlbèticiune fioroasè și semeațè atârnă acum moale, inertè, între coapsele bèiatului, mai mult încurcându-l în mișcèri, aproape cè o pufni râsul vèzând-o, dar expresia gravè de pe chipul lui Matei o fècu sè se opreascè din pornirea de a râde, bèiatul încruntându-se serios, ca nenea doctorul, e convins de lipsă posibilitèților nedureroase de a-i extrage fetei din burtè bèiețelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
Îl trag spre mine și el își lasă capul pe umărul meu. Ai făcut bine, îl asigur. Și atunci de ce naiba mă simt așa de rău? — Păi..., risc eu o glumiță, pentru că încă mai ai fantezii erotice cu ea! Finn pufnește în râs pe umărul meu. —E cel mai urât weekend din viața mea, zice el. Tocmai m-am despărțit de o femeie superbă și stau în cameră cu altă minunăție, care mai e și sălbatică, pe deasupra. Prietenii mei s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
care râdeau lătrând, peștele de sticlă și el râdea în tăcere, stră-stră-străpisica celei din prezent, o birmaneză mofluză, râdea posac, stră-stră-strătrandafirul celui de-acum se înroșise de râs, chinezoaicele râdeau subtil, chicoteau vrăbiuțele de-atunci, cele de acum sunt moarte, pufneau, încercând să se abțină, familiile străvechi din pozele de pe pereți se-necau, sughițau, mârâiau cu gura deschisă larg într-un colț sau interior, fosta rățușcă de lut ars, acum nu, fostele pisici de sticlă nebune după curățenie, acum nu, pădurea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
întrezărește încălzind cu blândețe trupul întins cu fața în jos în nămolul pufos și umed. Din trupul lui se ridicau, tremurând, aburi și pe măsură ce soarele roșu de furie, pentru că plăpumi de nori cumulus îi obturau privirea, se umflă în obrajii pufnind smocuri de plasmă și azvârli cercuri fierbinți peste oraș. O zvâcnitură și imensa ladă agățată cu șufe încordate în cârligul macaralei se ridică și, după ce pluti pe deasupra batalioanelor de căști, la semnul capelmaistrului își îngheță balansul și doi soli traseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
se fâțâia încolo și-ncoace, zâmbind și făcând cu mâna mulțimii care-l aclama. — Mulțumesc, este foarte amabil din partea voastră, vă mulțumesc ..., spune el, înclinând din cap de fiecare dată când se repeta. Exact nivelul corect de modestie. Rick Diehl pufni dezgustat, privindu-l. Diehl era în spatele scenei, urmărind totul pe un mic monitor alb-negru. Diehl era directorul executiv de treizeci și patru de ani al lui BioGen Research, o companie nou înființată din Los Angeles, iar acel spectacol al celui mai important
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]