1,270 matches
-
ajutor ? să fie vorba de o evacuare generală a cartierului ? s-au mai auzit cazuri, în Brazilia s-ar părea, cînd întreaga canalizare a unui oraș a fost infiltrată cu gaz metan și toată lumea a trebuit să fie evacuată. Vocea pufnește din nou (dezaprobare sau refuz de a comunica ?). Bizar, își spune X, orice evacuare este precedată de o alarmă, ar fi trebuit, deci, să audă sirenele. ar fi trebuit să audă strigăte. ar fi trebuit să audă scrîșnetul roților cînd
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
rîd din prima clipă. modul în care mă priviți clipind de trei ori pe secundă, modul în care mă mîngîiați, fără să mă atingeți și modul în care îmi vorbiți înghițindu-vă cuvintele m-au făcut de la bun început să pufnesc în rîs, să mă amuz copios și să izbucnesc în hohote. Cum mi-am dat seama însă că nu trebuie să vă destabilizez prin rîsul meu, mi-am cultivat capacitatea de a rîde cu hohote interioare, rîsul nu mai iese
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
începu să vină chiar în G. Călinescu timpul mesei și să-l tragă cu insistență pe la sfârșitul ei. Când, într-o astfel de manevră, Felix făcu o încercare de rezistență, agățîndu-se cu privirile de Otilia, care era de față, Otilia, pufnind discret de râs, agravă situația. - Du-te, Felix, n-o refuza, Aurelia este tare în prăjituri. - Te rog foarte mult, insinuă tenacea Aurică lui Felix, să nu vii niciodată prin față, ci numai pe portiță. Știi, reputația, dumneata ești cavaler
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
se cere să cânte la vizite, doctorul răspunse hotărît: - Se-nțelege, se-nțelege! - Ce spui, Vasiliad, de verișoara mea Otilia, zise Stănică, arătând spre fată, nu-i așa că-i strașnică? Vasiliad păru a aproba, dar întrebă judecătorește: - Sunteți căsătorită? - Aș, pufni Stănică, ce căsătorită! Nici n-o sfătuiesc să secăsătorească. Azi, o fată frumoasă și inteligentă face carieră strălucită, dacă n-are prejudecăți. Ce să se mărite? Cântă admirabil la pian, vorbește două limbi străine, i-ar trebui o protecție mare
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
aici material interesant, ai laborator? Și crezi că maestrul o să te felicite? Nu cunoști oamenii, monșer! Poți să cazi jos de oboseală, și nu-ți recunoaște nimic. - Dar eu nu mă gândesc să câștig recunoștința maestrului. Vreau să public! Internul pufni în râs. - Ce să faci? Să publici? Cu ce? Ai bani? Și așa crezidumneata că se face un studiu? Stai, domnule, nu te grăbi, să-nveți carte întîi, să-ți iasă tuleiele, ce-o iei la goană? - Nu vreau decât
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
greu ca cu băieții. Știu asta din familie. - N-o silesc să se mărite! Dacă are noroc, mărite-se, dacănu, e bine și așa! - Perfect, zise Weissmann, va practica iubirea liberă, pentru plăcerea proprie. În afară de Georgeta, Felix și generalul, care pufniră de râs, ceilalți priviră uimiți la Weissmann. Olimpia îndeosebi îl contemplă ca pe un monstru. - Cum, țipă aproape Stănică, să ții fata nemăritată? E o crimă dublă împotriva vigoarei nației și a economiei. Cum, să stea fata sterilă, să piară
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
penibilă și blestema în gând limbuția lui Stănică. Olimpia însă părea nemulțumită, și pe Felix îl surprinse asemănarea ei cu Aglae. - Fata dumneavoastră, zise ea, cu o maliție molatică, trebuiesă aibă aspirații mai înalte, un magistrat, un ofițer superior. Stănică pufni de râs, fără să explice cauza. Iorgu, împăciuitor, închise discuția: - Ce-o fi, nu ne uităm, să fie numai tânăr de ispravă, sămuncească, cum am muncit și eu, care m-am ridicat de jos. Însă, ce să vorbim acum degeaba
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și în curând chelia bătrânului primi o scufie răsucită, căpătând o demnitate ridicolă. - Ți-e bine așa? întrebă Aglae. - Bi-bine! mormăi Costache. - Acum ce să mai facem? întrebă Aglae. - Nimic, răspunse doctorul. Liniște și altceva nimic. Natura lucrează singură. Stănică pufni în râs. - Aveți și voi doctorii formule. Natura lucrează (în șoaptă) pentru moștenitori. Otilia se simțea așa de rău de oboseală și zbucium, încît Felix o trase lângă fereastră și o strânse afectuos de braț. - Fii tare, Otilia, sunt prietenul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
zicea Paulina, îl legă la gât cu un șervet înnodat la ceafă, ca pe copii. - Vezi, așa, observă ea cu o blândețe cerească, în care intra și puțin reproș la adresa altora, așa nu mai cade șervetul jos. G. Călinescu Otilia pufni de râs, în indiferența studiată a Paulinei, care alergă la bucătărie și se-ntoarse cu Marina, căreia îi dădea numeroase instrucțiuni, primite cu ochi disprețuitori. Paulina adusese lui moș Costache ouă fierte, și acesta, lacom, întindea mâna să le ia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
vârâse în cap că absolut toate victimele Spintecătorului făcuseră imprudența de a se purta cu mâinile reci. 180 DANIEL BĂNULESCU știrile care-ți făceau părul măciucă și că puștiul spălăcit și molâu de alături în nici un caz nu furase găini. Pufnea el, Gărgăriță, în râs, când auzea că "O sută douăzeci și patru de dame, nevrednice în pat, gustaseră pe rând din cuțitul focos al Ulpiului Galopenția", dar devenise circumspect, inhala, prin porii spinării, tot mai serioase cantități de ciment, mai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
muncise la vreme de secetă și foamete, împreună cu taică-său și frații ca un catâr, ca o apucată, și cunoștea toate năravurile bărbaților: era de-ajuns să le-aude cadența pașilor și să se uite la ei cum beau și pufneau. Și-a așteptat bărbatul în prag, îl îmboldi să vorbească, să audă și ea cum se încheiaseră lucrurile. Dar el se ferecă în cea mai grea tăcere: asta era arma lui spre a înfrunta greutățile și nedumeririle. Încercă să se
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
după umflătura buzunarelor. Dacă nu mă crezi, cere o cafea și, după ce-o bei, răstoarn-o și cheamă- mă să-ți ghicesc. Cititul e gratis, dar cafeaua e la dublu. — Măi, da’ pungași mai sunteți voi ăștia, cititorii de semne, pufni Fandarac. Hai, du-te înapoi la tejghea, vezi că pierzi prea mult timp cu noi și ăia de la mesele alelalte vorbesc fără știrea ta. Lași pagini necitite. N-avea tu grijă, spuse Șofronică, depărtându-se. Unde nu vede ochiul, aude
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
estimase Filip. Ea luase aerul îngăduitor al fetei care-și petrecuse adolescența printre cărți : „Focul e un fel de a fi al energiei. Gândul e și el un fel de energie, așa că și melancolia poate arunca flăcări pe nări“. El pufni : „Asta vă învață la Medicină ?“. Ea îl îmbrâncise ușor, dându-și seama că, sub pretextul acestei conversații, el își apropiase prea mult obrazul de al ei : „Asta nu se învață la școală“. Filip era gata să glumească pe seama osârdiei ei
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fugă, apoi se reîntorceau, ca un năvod. Pescarul de oameni se legăna, atârnat de cupolă, ca un glob rotitor, iar oamenii se priveau, prin ochiurile plasei sale. — Am un vecin care tot așa zice, interveni Cosmina. Că m-am țicnit ? pufni Filip. Te pomenești că or fi dat la știri... Zâmbi : Filip I. Moise - ăsta eram eu - a pățit o mare rușine. A venit ordinea peste el, dar nu prea a avut ce așeza. — Nu de tine zicea, râse Cosmina. Nici
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cât era de înalt. El îi luă privirea surprinsă ca pe o încuviințare și își așeză tăvița în fața ei. Puse deoparte cartea pe care o ținuse la subsuoară, apoi ceru sarea și piperul din care presără, îndelung și precaut. Cosmina pufni în râs. — Adică ? întrebă el, zâmbind. — Așteptam să presărați și pe amandină. — Doar puțin piper, râse, la rândul lui, și rămase s-o privească. Fata își coborî ochii în farfurie și continuă să mănânce, până când simți atenția lui, se opri
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca la cinema. Eu ieșeam din club, el intra, ne-am lovit unul de altul. Și ne-am aplecat amândoi odată după poșetă. Așa că ne-am nimerit bot în bot. Ce vrei mai romantic de-atât ? — Pare romantic, într-adevăr. Pufniră amândouă în râs : Adu-l și pe el la masă... — Nu ziceai că vrei să-mi spui ceva, da’ să nu mai zic la nimeni ? Papi își primi cafeaua ei. — Și, oricum, continuă, e încă în perioada de probă. Când
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cum sunt oamenii, or să te creadă nebună. Și tu ce crezi ? — Sincer ? Da’... sincer ? Papi își lăsă bărbia în palme. Mie mi-e dor de Efrem. ăla era un nebun adevărat. Făcea filosofie uitându-se la cranii, ca Hamlet. Pufni : Nu mă-ntreba de Hamlet, că mai multe nu știu. Am văzut și eu o poză... Nu arăta a lipovean, dar era tot așa de blond ca Efrem. Ce-o fi făcând acuma ? Mă tot întreb... Îți mai rămâne timp
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
topor. Melania se târî și-l trase sub pat. Dar interesul lui Golea se mută brusc, astfel că mâna lui nu mai poposi pe obrazul băiatului. Îi apucă tolba de la gât și o smulse. Scoase mărul, pe care îl izbi, pufnind scârbit, de perete ; din locul unde fructul se zdrobise, căzu o țandără de tencuială coșcovită. Mai aruncă niște biscuiți și o bucată de pâine și, în sfârșit, găsi monedele. Întoarse tolba pe dos să nu-i scape nimic și numără
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o țandără de tencuială coșcovită. Mai aruncă niște biscuiți și o bucată de pâine și, în sfârșit, găsi monedele. Întoarse tolba pe dos să nu-i scape nimic și numără din nou. — Cât de-o bere și-o votcă mică, pufni totuși vesel. Se întoarse din ușă către Melania : Mă, n-auzi, tu să te pregătești oricum până mă întorc, că poate m-apucă iar... Se priviră neclintiți, de parcă în orice clipă ușa se putea deschide din nou. Dintr-odată, Melania
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
luă înaintea cuvintelor. În a doua cameră nu era nimeni. Intră descumpănită în camera de la început, unde, văzând-o, polițistul își netezi șuvița de păr și-și puse din nou chipiul pe cap. Bețivul moțăia, cu capul sprijinit de braț, pufnind din buze. Rada așteptă răbdătoare până când polițistul copie, muindu-și creionul chimic în gură, rândul de deasupra. Privi ceasul și adăugă la sfârșit ora. — Trebuie să semnez ceva ? întrebă femeia, pregătită să-și arate din nou actele. Nu trebuie, răspunseră
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
spital, înțelesese că înlăuntrul ei lucrurile erau mult mai grave. Îi trebuiră câteva săptămâni pentru ca, atingându-și umerii și obrazul, să reintre în propriul trup. Și mult mai mult timp ca să se reîntâlnească cu imaginea ei din oglindă. — Ce faci ? pufni, amuzată. Bărbatul se ștergea întruna pe covorașul din vestibul, privindu-și, din când în când, tălpile găurite și continuând apăsat. — Ai să stai toată ziua acolo ? — Nu vreau să fac deranj... spuse el, în timp ce se lăsa dus spre ușa bucătăriei
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cât părul nu-i albise încă de tot și venele de pe brațe nu se dezumflaseră, ce căutau în Piața Universității ? De ce n-au venit cu ceilalți, care ne-au primit cu flori și ne-au adus de mâncare ? — Armata eliberatoare, pufni Rada. Nu toți oamenii sunt la fel. Cât despre drogați, nu cred că ai înțeles bine... Hai să-ți arăt ceva... Ieși câteva clipe, se auzi zgomotul unui sertar tras și Rada se întoarse cu o cutie în care se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și frumos... Ridică privirile spre Pârnaie, care se uita la el cu un aer amuzat. Șopti, făcând cu ochiul : ăla nu mă vede, că e la telefon. Ca și cum aș vorbi de după perete. — Te simte după glas, bâzdâganie, las-o baltă, pufni Pârnaie. Piticii vorbesc altfel decât noi, ăștilalți. Stai să mă cocoț pe taburetul ăsta... — E chestie de gâtlej, taburetul nu folosește. Decât dacă vrei să te spânzuri... — Băga-mi-aș ! se dezumflă Chisăliță. Te gândești că nici măcar un acoperiș n-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
vreo privire. Iadeș își adună fierătaniile și trase sacul mai într-o parte. Se așezară care încotro. Io știu mormanul ăsta de când eram mic, visă Bunelu, rezemându-și capul într-o rână. — Că doar n-o fi piramida lu’ Keops, pufni Isaia. Aicea s-a făcut o gaură la război, continuă Bunelu, fără să-l ia în seamă. A căzut un avion american. L-am văzut și io, a ars cât a ars și p-ormă a rămas o droaie de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
colo colo, spuse. — Și încotro mergeți ? — Păi, dacă nu știm de unde venim, de unde să știm încotro ne ducem ? — Da’ de ce-ți spune Pârnaie ? — Da’ ție de ce-ți spune Calu ? La întrebarea asta, Chisăliță nu se putu abține și pufni în râs. Lipițanul îi aruncă o privire cruntă. — Nu mi-a zis Calu de când m-am născut... — Nici io nu m-am născut în pușcărie... Lovit de o revelație, la auzul acestei discuții pe deplin lămuritoare, Isaia se desprinse din
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]